Cinci ani de călătorie

Sharing is caring!

Aşa-i că atunci când eşti în câmpul muncii ai momente când stai cu gândul doar la concediu?! 😀

Iar când vine sus-doritul, te bucuri din toţi rărunchii şi profiţi la maxim de orice clipuliţă!

Numai că, vrei-nu vrei, concediul ăsta trece mai repede decât a venit, de ajungi să te-ntrebi dacă a fost aievea sau doar ai visat…

De câte ori nu ţi-ai dorit să mai fi avut câteva zile de libertate în plus sau, de ce nu, câteva luni? Sau chiar ani!

Ei bine, cei mai mulţi dintre noi rămânem cu dorinţele. Totuşi există şi unii, puţini, care păşesc curajos în direcţia acestor dorinţe!

Printrei ei se înscrie cu aplomb Robert Andrei, care a fost un călător neobosit în ultimii cinci ani de zile.

Hai să-l cunoaştem împreună şi să-l lăsăm să ne poarte cu el pe câteva dintre potecile memoriei lumii. 

*

Imaginile şi filmele din acest articol îi aparţin lui Robert.

 

Hai să ne cunoaştem. Spune-mi câte ceva despre tine, te rog.

Sunt Robert.

22886074 911978015624144 985022596569048149 n 3 - Cinci ani de călătorie
Guatemala

Pasionat de filozofie, psihologie, astronomie, cărți, box.  Îmi place să observ natura umană pentru a relaționa în primul rând mai bine cu mine și apoi cu ceilalți.

 

Mi-ai spus că ai fost călător în ultimii 5 ani. Ai plănuit mult pentru asta?

De curând am prezentat în mijlocul unor prieteni o carte, “Oblomov”, scrisă de Ivan Goncearov. Autorul, întrebat cum de a reușit să scrie într-o singură lună o carte de o asemenea amploare, a răspuns că a scris-o întâi în minte timp de 10 ani, pentru ca mai apoi doar să o aștearnă pe hârtie.

La fel cred și eu, că sămânța a fost pusă cu ceva vreme în urmă şi era necesar doar evenimentul declanșator pentru ce a urmat.

Acum cinci ani, un prieten de la box mi-a povestit la o cafenea despre viața din Asia și în 48 ore eram deja în avion, fără nici un plan, sau vreo pregatire prealabilă. Pur și simplu mi-am luat cărțile cu mine, fricile în rucsac, ceva medicamente și câteva tricouri, pregătit să intru în zona disconfortului.

 

De ce ai plecat?

Ca să văd ce-i cu mine pe lumea asta și, ca să citez pe cineva, ca să nu mor bou.

Filosofia mea de viață este că uneori, dacă ai avut ghinionul sau neșansa să ai o copilarie cu mari neajunsuri, într-un mediu agitat în care este greu sa rămâi echilibrat, în care educația pune accentul covârșitoar pe memorare și mai puțin pe procesul înțelegerii (și lista poate continua), să poți fi inactual, rătăcind prin lume măcar pentru perioade scurte pentru a-ți reconsidera viața, e absolut necesar.

Când te părăsești puțin, când ieși din tine și poți să uiți o perioadă de Eul tău luat ca proiect, răgazul să te cunoști și să te descoperi mai bine prin alții îți poate folosi enorm.

Cum călătoriile și cărțile sunt formatoare, când te întorci în mediul tău eşti același dar cumva diferit, îmbunătățit. Cărțile noi, oamenii noi, călătoriile noi, te fac să capeți Ochi Noi cu care să vezi, nu doar să te uiți.

 

Pe unde ai călătorit în anii aceştia?Prin câte ţări ai ajuns?

Nu am stat să număr țările dar pot spune că în Asia am călătorit în majoritatea țărilor.

17192359 785566078265339 4988388980767197746 o - Cinci ani de călătorie
Vietnam
17458124 792620110893269 2011861237853135367 n - Cinci ani de călătorie
Mandalay- Myanmar
17362460 792619834226630 3641839029221940113 n - Cinci ani de călătorie
Mandalay- Myanmar

Am străbătut continentul american din sudul Statelor Unite pînă la New York, toată America Centrala pînă jos în Patagonia. Am colindat și prin Africa de Sud, Rusia și Țările Baltice.

IMG 20181002 WA0008 - Cinci ani de călătorie
Torres del Paine – Chile
IMG 20181002 WA0006 - Cinci ani de călătorie
Sankt Petersburg – Rusia
IMG 20181002 WA0009 - Cinci ani de călătorie
Manuel Antonio- Costa Rica
IMG 20181002 WA0011 - Cinci ani de călătorie
Africa de Sud
IMG 20181002 WA0007 - Cinci ani de călătorie
Ushuaia – Argentina

Dar dacă eu nu am obiceiul să număr țările, am un prieten norvegian care a călătorit în 98 de țări fără întrerupere, timp de doi ani. Ne-am cunoscut în Laos și l-am convins să vină și în România.

Și tuturor celor pe care i-am întâlnit, le-am povestit cu drag de țara mea, le-am pus să asculte Ciobanaşul singuratic al lui Gheorghe Zamfir, melodiile lui Tudor Gheorghe, le-am vorbit despre istoria noastră, despre Eminescu.

IMG 20180929 WA0029 - Cinci ani de călătorie
San Pedro de Atacama- Chile

Ca o ironie a sorții și pentru că de multe ori idealizam în absență, când m-am întors anul ăsta în țară, dimineața m-am dus la primarie să imi platesc impozitele. La coada de la ghișeu era o bătrână, în jur de 85 de ani. Am lăsat-o în fața mea. Sfioasă, nu a vrut să accepte, dar am convins-o până la urmă. În spatele meu era un cuplu care, văzând că bătrâna tot cere lămuriri, i-au strigat nervoși să plece, că ei au treabă și se grăbesc.

M-am abținut să intervin și bine am făcut, pentru că bătrâna a avut o replică genială. I-a întrebat cât e ceasul. Era 10 dimineata. Apoi le-a spus “maică, eu pâna la ora asta eram ruptă de muncă”.

IMG 20180929 WA0028 - Cinci ani de călătorie
Ho Ian – Vietnam

Asta a fost primul meu contact cu țara pe care-am purtat-o-n suflet peste mări și țări, un fel de bun venit.

 

Unde ţi-a plăcut cel mai mult?

Este greu să aleg dar de dragul alegerii aș spune Columbia!

Acolo oamenii sunt incredibil de calzi și deschiși, cu un spirit ludic neasemuit în fața vieții. Columbienii citesc, râd și dansează mult.

În Bogota m-a impresionat că erau străzi întregi cu cărți puse la vânzare pe jos și toată lumea răsfoia o carte.

IMG 20180929 WA0021 - Cinci ani de călătorie
Bogota – Columbia

 Și am rămas profund impresionat să descopăr oameni ai străzii cu un radio vechi de la care te încântau tangourile lui Gardel cât timp îți făceau ghetele cu cremă, semn al demnității umane indiferent de condițiile vitrege din exterior.

Rareori omul este doar cum îl arată înfățișarea. Pe dinafara se vede cumva dar interiorul poate fi total altfel.

Mi-a plăcut foarte tare și Vietnamul, pentru respectul acordat bătrânilor lor.

IMG 20180929 WA0009 - Cinci ani de călătorie
Cambodgia

M-a impresionat puternic că primul gând pe care-l au dimineața e să cinstească memoria strămoșilor în templele caselor lor, sa le pună apă proaspătă și fructe.

E foarte interesant la ei că sportul e fenomen de masă, cu o latură socială foarte dezvoltată. Îi aduce împreună și senzația de bine dată de activitatea fizică e amplificată de tovărășia celorlalți.

 

Şi întrebare de 100 de puncte. Ca să călătoreşti, costă. Unele locuri sunt mai ieftine decât altele dar tot îţi trebuie bani. Cum ai reuşit să rezolvi partea financiară pentru anii tăi de călătorie?

Bogăția inutilă cumpără numai inutilități.

Dacă îți rezumi viața mai întâi la cât e necesar și mai apoi sa îți fie de ajuns, ești deja un om bogat. Dacă mereu visezi la ce poți adauga, ești deja un om sărac.

M-a ajutat faptul că activez în industria IT şi-am mai lucrat din ţările prin care-am fost.

Am mai făcut şi ceva investiții imobiliare şi, cu sacrificii enorme, am reușit să îmi îndeplinesc visurile.

A fost necesar un pas mic pentru a-mi elibera frica de face și a fi altfel. Totul este posibil când vrei și simți, nu când ți se spune să vrei sau ești motivat din exterior.

Am observat în periplurile mele că în zonele cu un nivel de viață mai scazut, veselia face casă bună cu sărăcia și că intensitatea cu care oamenii simt viața este invers proporțională cu avuția materială.

IMG 20180929 WA0002 - Cinci ani de călătorie
Chang Mai – Thailanda

Pe de altă parte, în zonele unde oamenii au o viață bună și confortabilă, tristețea și depresia sunt mai răspândite decât răceala, din cauza lipsei de sens. Bucuria vieții este scăzută pentru că nu realizezi prezența, ci mereu absența a ceea ce ai putea adăuga în viața ta, fiind mereu în competiție cu ceilalți, mereu într-o fugă după un statut social, vicii camuflate în plăceri și senzații diversificate.

Omul cu adevărat bogat este are o relație bună cu el însuși și cu ceilalti, știe ce vrea și trăiește asta, spune ce gândește și face ce spune, totul într-o cheie a practicii virtuții de zi cu zi.

 

Cum îţi place să călătoreşti, cu rucsacul în spate sau la clasa întâi?

Cu rucsacul la clasa întâi! 😛

Mi-a plăcut ideea lui Noica, după care confortul este de multe ori dușmanul spiritului. Să adormi pe perne moi, surâzând mângâiat de dulci plăceri și senzații, e minunat dar nu-ți aduce nimic în plus, nu te transformă.

În situații noi și uneori vitrege, vezi alte moduri de abordare a vieții și descoperi că nu ești chiar așa cum credeai, îți poți vedea limitele.

Am dormit sub cerul liber în Chile, la San Pedro de Atacama și m-am simțit mai bine decât la orice hotel de cinci stele. Am dormit în jungla din Malayezia, unde dimineața mă spălam în cascadă după antrenamente de box cu un instructor thailandez. În Vietnam, am ajuns să stau pe lângă șobolani într-un pod din SaPa.

Și-am trecut prin toate astea pentru compania unor oameni deosebiți, din toată lumea, care a contat mai mult decât confortul senzorial.

 Trei nopți în nordul Thailandei am dormit sub cerul liber având un ghid băștinaș cu care în cele trei zile nu am vorbit deloc, pentru că el nu ştia engleza.

IMG 20180929 WA0003 - Cinci ani de călătorie
Tailanda

Dar ne-am înțeles minunat din priviri!

Nu voi uita niciodată momentul când ghidul meu s-a trezit la cinci dimineața și a improvizat din bambus tăiat cu maceta o ceașcă pentru o cafea “3 in 1” care a fost cea mai bună cafea pe care-am băut-o vreodată…

IMG 20180929 WA0013 - Cinci ani de călătorie
Tailanda

 Am ajuns acolo prin sate cu oameni și copii minunați și-am gătit împreună din puținul lor.

Și multe astfel de amintiri.

 

În locurile pe unde ajungi preferi să vizitezi obiective turistice consacrate sau te interesează mai mult autenticitatea locală?

Îmi place să mă integrez în spiritul locului, să simt viața băștinașilor cu obiceiurile vieții lor.

IMG 20180929 WA0010 - Cinci ani de călătorie
Bali – Indonezia
IMG 20180929 WA0007 - Cinci ani de călătorie
Tailanda
IMG 20180929 WA0019 - Cinci ani de călătorie
Myanmar
IMG 20180929 WA0016 - Cinci ani de călătorie
Inle lake – Myanmar

De exemplu, în Laos mă trezeam în fiecare zi la patru dimineața pentru Alma Ceremony ca să urmăresc cum oamenii dăruiesc înainte să ceară ceva de la zi.

In Vietnam oamenii se trezesc la cinci si fac sport cu mic cu mare, oriunde în stradă. In Myanmar, la trei și jumătate dimineața, oamenii erau strânși la temple în Mandalay unde, din puținul lor, cumpărau o frunză de aur ca să o lipeasca pe statuia lui Budha și așa, ziua îi găsea împreună, în comunitate.

Am multe amintiri și la momentul potrivit, când se vor aseza în suflet și în minte, le voi așterne și pe hârtie…

 

Ai ajuns în vreo situaţie limită? Daca da, care a fost cea mai intensă prin care ai trecut?

 În Myanmar,  Bagan,  am avut un accident cu motocicleta și am căpătat o infecție destul de urâtă. Îmi trebuia antibiotic și nu aveam. Am luat legătura cu un prieten, doctor la Floreasca. După ce a văzut poza pe care i-am trimis-o, mi-a zis să mă grăbesc cu antibioticul, că altfel voi rămâne fără picior. Tremurând de panică, am ajuns la o așa numită clinică privată de acolo, unde era antibiotic.

Doar că, surpriză, nu știau cum să-l administreze!!!

Am intrat repede pe YouTube și, cu un filmuleț de acolo, am reușit să-l dumiresc pe domnul de la clinică ce să facă.

 Ar fi mai fi câteva situații de care acum zâmbesc când imi aduc aminte.

În Phuket, după ce am abordat o domnișoară din Rusia, am fost înconjurat de iubitul ei cu patru prieteni de-ai lui şi s-a lăsat cu o cafteală. La un semafor în Johanesburg, cei din mașina alăturată scoteau armele doar ca sa se distreze. Am fost lovit de un scuter în Cambodgia, iar în Vietnam m-am încăierat cu un australian care își bătea soția la șapte dimineața.

Au mai fost câteva, puține la numar. În general, pot spune că am avut șansă.

 

Mai ai planuri pentru călătorii aşa lungi? Dacă da, unde ai vrea să ajungi?

Se spune că omul este echilibrat mai ales în dezechilibru.

Eu nu ma pot adapta la viața din București, îmi lipsește spiritul ludic și viața contemplativă, zâmbetele fără motiv, zilele în care oamenii se trezesc la primele ore ale dimineții, se roagă la templele unde își încep ziua cu gândul la ceilalți, pentru că dăruind, de fapt dobândești.

IMG 20180929 WA0005 - Cinci ani de călătorie

IMG 20180929 WA0024 - Cinci ani de călătorie
Mandalay- Myanmar

Îmi lipsește locul unde ziua îi găsește devreme pe oameni împreună, care apoi danseaza și fac sport în stradă,  râd și își beau cafeaua.

Aici, ne cautam unii pe alții seara, rătăcind dezbinați prin întuneric.

În două săptămâni vreau să ajung în America Centrala pentru a treia oară. Din Cuba o să cobor pînă în Chile, ca apoi să trec în Asia.

 

Ce ai învăţat din călătorii?

 Am realizat că oriunde ești, orice ai face, orice ai fi, viața trebuie să meargă înainte, cu bune și rele. Că mereu ne lipsește ceva și tocmai această lipsă ne face să mergem mai departe. Mereu va exista o virgulă în viața noastră și, dacă o acceptam și ne împacăm cu ea, după aceea putem construi.

Mi-am dat seama că viața simplă este cea mai complicată treabă,  că fericirea înseamnă să ai chef de fericire, să îți pui cumva viața la muncă.

Am învățat că libertatea este de multe ori poate mai importantă decât fericirea. Dacă fericirea îți depinde cumva de evenimentele exterioare de viață, evenimente pe care nu le poți controla, impermanența este un mare factor de stress și ești mereu cumva la mâna destinului. Deseori acționat, nu neaparat acționând.

Am realizat că inocența și blândețea sunt cele mai de preț bunuri ale sufletului și, odată pierdute, îți pierzi cumva busola în viață, rătăcindu-te pe tine în căutarea paradisului. Ți-o mai poți regăsi în preajma inocenței copiilor, a artei și a bunătății oamenilor, mai ales în zonele din lume unde contemplativitatea este un mod de viață.

Am realizat că uneori, când nu vrei ajungi să ai și când uiți de tine, eşti!

 

Este vreo diferenţă între Robert de acum cinci ani şi cel de astăzi?

La un moment dat, Eliade a fost întrebat dacă are vreo frică de ratare. Raspunsul a fost că dupa experienţa de opt luni în Himalaya este liniştit pentru că orice s-ar întâmpla, mereu are la dispoziție varianta B: o peșteră în munții Tibetului.

Am cunoscut în Laos un tată cu o fetiță de opt luni, cu mama moartă la naștere.

 

Am stat câteva zile în preajma lor. Tatăl facea totul pentru fetiță, o purta cu el toată ziua în hamac-ul din tuk-tuk fără să se plângă că îi este greu, cum facem noi, românii, la cel mai mic efort.

La fetița aceea am văzut cel mai frumos zâmbet din univers…

IMG 20180929 WA0023 - Cinci ani de călătorie
Luang Trabang – Laos

…așa că Robert de acum ştie că undeva în lume este un suflețel minunat care zâmbește chiar dacă noi uităm uneori să o facem.

 

Crezi că este necesar să călătoreşti?

Chiar dacă cărțile și călătoriile îţi oferă experiențele cele mai formatoare, nu cred că este necesar să călătorești.

Când spun asta mă gândesc la exemplul poetei Emily Dickinson care nu și-a părăsit casa niciodată dar care, cu un ochi elevat și o atenție cultivată, a putut observa întregul microunivers din grădina ei, a putut cunoaște ce poate alții nu au reușit traversând mări și țări.

 Uneori poți să vezi tot și să nu înțelegi nimic sau să vezi mai nimic dar să înțelegi totul. Contează atenția și deschiderea, căci pâna la urmă călătoria călătoriilor este cea interioară.

 

Ce sfaturi le-ai da celor care vor să plece mai mult decât cele două-trei săptămâni de concediu?

Nu sunt în măsură să dau sfaturi, poate un îndemn.

Să facă ce simt și să aleagă destinațiile călătoriilor nu doar pentru priveliști sau gustul mancărurilor, ci și din prisma potențialului de “îmbogățire” personală. Dacă sunt chiar și puţin mai buni la întoarcere, călătoria a fost una inspirat aleasă.

 

Este ceva ce ai vrea să spui şi nu te-am întrebat?

Că nu există un loc perfect în lumea  asta și tocmai asta face viața să fie perfectă. Soarele răsare pentru toţi, chiar dacă nu este mereu vizibil. Avem nevoie de o deschidere mai mare față de ceilalți în primul rând, ca să ne acceptăm exact cum suntem.

Aşa,călătoria vieții devine mult mai ușoară, mai luminoasă, presărată pe alocuri cu piruete ale fericirii chiar și în, de multe ori, banalul cotidian.

Eşti ceea ce dăruieşti şi, dacă vrei să fii iubit, iubeşte!

Mulţumesc!

Sharing is caring!

Eugen

Îmi place fotografia. Şi filmul. Şi grafica digitală. Şi lectura (în mod deosebit SF-ul și fantasy-ul) și, de dată mai recentă și cumva legate între ele, scrisul. >>mai multe

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* GDPR (obligatoriu)

*

Sunt de acord

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: