Delacomagie

În viață, dacă-ți dorești ceva cu adevărat, până la urmă reușești să-l și obții. Evident, nu e suficient doar să-ți dorești. Mai trebuie să și faci ceva în direcția respectivă.

De când mă știu, mie mi-a plăcut brânza în toate formele, aspectele și naționalitățile ei. Și, ca un fan brânză ce sunt, când mi s-a oferit ocazia să devin promoter pentru Delaco, am înhățat-o cât ai clipi.

Ce poate să fie mai tare decât să mergi prin magazine pentru a-ți lăuda obiectul pasiunii de-o viață și să mai iei și bani pentru asta?

Chiar  acum am terminat de aranjat toate produsele pe standul meu și mă pregătesc să-mi anunţ prezenţa.

Orice promoter care se respectă trebuie să fie în stare să-și atragă potențialii clienți. Desigur, eu sunt printre cei mai buni.

-Haideți la învârtită! Haideți la salsa și la vals! Haideți la tarantella! Tradiționale sau exotice! Sunt la alegere!

Lumea se uită mai întâi la mine, după care la produsele de pe masă. Și acolo pot vedea cubulețe de cașcaval afumat cu fum de fag, triunghiuri chili de brânză, feliuțe de Fondue Emmentaler și bucățele de Grana Padano. După care se uită iar la mine. Ca la urs!

-Cred că e bolnav, săracul! O avea temperatură, ceva… Maică, ți-e bine? mă întreabă grijulie o mamaie.

-Săru’mâna, maică! Mulțumesc pentru grijă, da’ sunt sănătos tun. Ia hai matale încoace să guști o învârtită ca-n tinerețe!

-Măi băiatule, sigur nu ești bolnav? Că tu vorbești de dansuri și-n față ai cașcavaluri…

-Maică, ia hai să vezi matale despre ce vorbesc eu. Gustă din cașcavalul ăsta afumat cu fum de fag și vedem imediat ce-i și cu învârtita. Gust și eu cu matale, ca să ai un partener de degustat.

Luăm amândoi câte o bucățică de cașcaval afumat. Eu inchid ochii și las bucățica de fericire să-mi inunde papilele cu aroma ei bogată, inconfundabilă.

428 - Delacomagie

Mă uit la mamaia din fața mea care zâmbește, încântată și ea.

-Ei, cum e? Simțiți soarele care mângâie iarba? Simţiţi apa care vitalizează planta? Simţiţi seva hrănitoare a fagului? Simţiţi văcuţa care paște linișită? Simţiţi energia care vă cuprinde? Şi parcă vine și-un cântec, nu-i așa?

Băbuţa se uită la mine cu ochi strălucitori, de fetișcană, și mă aprobă din cap la fiecare întrebare. Începe să fredoneze o melodie săltăreaţă și la fel fac și eu. Aceeași melodie! Normal, că doar am luat câte o bucăţică din același cașcaval!

Picioarele încep să mi se miște singure, pe un ritm de învârtită tradiţională românească și nici mamaie nu stă locului. Şi încing eu cu băbuca o învârtită în mijlocul magazinului și cântăm și chiuim și batem din palme, de se adună lumea și se uită ca la circ, chiar dacă nu durează mai mult de un minut, hai două, că așa-s porţionate bucăţile de cașcaval.

Când ne oprim, răsuflăm greu amândoi dar suntem fericiţi și eu și bătrânica. Lumea izbucnește în aplauze.

Îmi reiau locul în spatele „delacomatului”.

-Pot să încerc și eu? vine întrebarea de la o femeie suplă ca o salcie și delicată ca o floare.

-Cu siguranţă, doamnă! Iar pentru dumneavoastră merge… SALSA!

-Dar… N-am dansat niciodată salsa!

-Cu atât mai bine! Așa o să vedeţi mai bine magia Delaco! Haideţi să gustăm amândoi odată din triunghiul chili cu brânză! Sunteţi pregătită?

delaco branza topita cu chili 8 triunghi - Delacomagie

Gura ne este acaparată de energie iute, de spiritul latino, năvalnic și pasional. Amândoi începem să fredonăm aceeași melodie ritmată iar trupurile încep să ni se miște pasional, de parcă au o viaţă proprie.

Mâinile mele „comunică”, închidem sau deschidem poziţiile, ne ţinem de o mână sau de amândouă, ducem braţele la spate, ne mișcăm unul în jurul celuilalt.

Tot un minut-două durează vraja și din nou „spectacolul” nostru se termină cu aplauze.

-Pentru mine ce-aveţi?

În faţă am o doamnă frumoasă, sobră și elegantă.

Valsul din Fondue Emmentaler e perfect pentru dumneavoastră! Încercăm?

703 - Delacomagie

Valsul vienez pleacă de la papilele noastre aflate în extaz și începem să plutim amândoi cu o eleganţă graţioasă pe deasupra „ringului” din hipermarket, în rotiri continue și piruete ameţitoare. Mai călcam pe câte unul pe picior, ne mai lovim de altul, din cauză că s-a adunat deja ceva lume în jurul standului meu.

Efectul valsului Emmentaler se disipează în ropote de aplauze.

-Aveţi și pentru mine ceva? mă întreabă o puștoaică de liceu, zâmbind poznaș.

-Pentru tine, indubitabil… DISCO! Adică Cașcaval suplu. Unu, doi, trei și!

776 - Delacomagie

Muzica disco radiază dinspre noi cu o energie intensă. Dezlănţuim picioarele și șoldurile, lăsăm umerii în voia furtunii ritmului, ne rotim pe un picior sau pe celălalt, ne unduim în suflarea muzicii. Faţă în faţă, spate în spate, unul lângă  altul.

Aplauze la final, bineînțeles!

-Şi pentru mine? aud o voce groasă ce aparţine unui bărbat atletic, cu tenul măsliniu.

-Pentru dumneavoastră o tarantella italiană tradiţională din Grana Padano! Ca pentru toată lumea din jur de altfel. Haideţi, luaţi! Să gustăm toţi deodată!

702 - Delacomagie

Iar spiritul temperamental al Italiei ne cuprinde, picioarele încep să zburde și ne învârtim toţi într-un mare cerc printre rafturile din magazin. Muzica devine mai rapidă și schimbăm sensul de rotaţie, ne adunăm și ne depărtăm. Muzica se accelerează și mai tare și iar schimbăm sensul. Şi mulţi se încurcă, se împiedică și-i împiedică și pe ceilalţi într-o hohoteală generală.

După ce se termină apoteotic și dansul tarantellei, în râsete și bună dispoziție, mă trezesc lângă mine cu băbuţa cu care am dansat prima dată.

-Maică, dă-mi și mie să gust un DelacoDisco că mi-a plăcut tare mult când l-am văzut!

*

A doua zi îmi dau seama că prea m-am lăsat purtat de val și-am consumat în dansurile mele cu clienții toată brânza și tot cașcavalul pe care le-am avut la dispoziţie. Unde mi-a fost capul de nu m-am gândit și la mine, măcar un pic?

Şi cel mai rău îmi pare după cașcavalul afumat natural, cu fum de fag, care pentru mine este culmea cașcavalului de pe Pământ. Când mi se topește în gură, mă „transportă” direct pe o pășune privită drăgăstos de soare, aflată lângă pădurea umbroasă de fagi mândri și falnici. Ce priveliște, ce senzații…cașcavalul ăsta mă duce către extaz! Îi sunt cel mai mare fan!

Dar ieri a fost ieri, iar azi este azi. Pot să recuperez!

-Mmmmm! Ce-aveţi aici! Pot să iau? mă întreabă un chelios.

-Dacă meritaţi, puteţi să gustați!

-Cum adică??? Şi dacă nu merit?

-O să vedeţi!

Şi cheliosul întinde mâna să ia o bucată (din cașcavalul meu afumat!!!) și… rămâne cu buza umflată. Că s-a deplasat masa. Se uită cu ochi mari, nu-i vine să creadă. Iar întinde mâna, iar se deplasează masa.

-Măi, promotere! Te ţii de șmecherii? De ce tragi masa?

-Cine? Io? Eu nu trag nimic! Dar brânza consideră că n-o meritaţi! Şi ca să vedeţi că n-am nici o treabă, mă trag într-o parte și ţin mâinile la spate.

Iar întinde mâna, iar fuge masa.

-Vedeţi dacă n-aţi fost cuminte?!

După alte două încercări renunţă și pleacă mormăind în barbă.

-A dracu’ brânză! Auzi, n-am fost cuminte! De unde știe ea ce-am făcut eu???

Vine și o doamnă.

-Mmm! Ce bine arată! Şi ce bine miroase! Se poate?

-Da, dacă aţi fost cuminte!

-Cum adică???

-Luaţi și-o să vedem!

Eu am grijă acum să stau la doi pași de masă, cu mâinile la spate, să vadă că n-am cum să trag de masă.

Întinde mâna, pleacă masa. Întinde mâna mai iute dar tot rămâne numai cu aerul.

-Doamnă, îmi pare rău. Brânza știe că aveţi ceva pe suflet și nu vrea să vină la dumneavoastră oricât aţi încerca…

Pleacă și doamna bombănind.

Până la sfârșitul zilei, doar vreo trei degustători s-au dovedit a fi curaţi la suflet. Sau mai iuţi de mână.

Primul… de fapt prima, a fost o superbă făptură, delicată ca o floare de colţ, cu părul în culoarea lanurilor de grâu înainte să fie secerate, cu ochii în culoarea cerului de vară fără nori și buzele în roșul căpșunilor coapte. Până să-mi revin eu din admirație, ea deja gustase vreo câteva feluri de pe „tarabă”, inclusiv din cașcavalul meu afumat. Dacă vă vine să credeţi, chiar m-am bucurat că avem aceleași gusturi.

A urmat un puști simpatic, care, atunci când zâmbea își etala toată strălucirea danturii: dinte, pauză, lipsă, gaură. Era mai mult decât evident că avea nevoie de calciul din Miez de lapte, iar brânza n-a putut să-l refuze.

delaco miez de lapte - Delacomagie

Ultimul succes a fost al unui moșulică cu o sclipire jucăușă în ochi, cu barbă albă ca a lui Moș Crăciun și-un mers de flăcău de vreo… 70 de ani. Semăna așa de tare cu bunicul încât chiar am crezut pentru câteva momente că era chiar el. Până mi-am adus aminte că bunicul meu era demult dus între cei drepţi. Dar moșulică deja gustase din tot ce aveam eu de oferit.

Altfel, mai toată brânza și tot cașcavalul mi-au rămas mie la ”degustat”, că doar aveam de recuperat și ziua de ieri, nu?

Desigur că există și-o explicaţie mai puţin paranormală pentru comportamentul zgubilitic al mesei. A căpătat proprietăţile magice de cititor în stele pentru că eu am și valenţe „minitehnice” și m-am priceput să conectez patru mașinuţe radiocomandate la o singură (mică) telecomandă. Fiecare mașinuţă într-o carcasă, câte una pentru fiecare picior al mesei.

Vedeţi? Sunt un promoter multilateral dezvoltat. Dacă mă pricep la tehnică, am și profit gustos de cașcavalos!

*

Magia brânzeturilor s-a putut manifesta plenar datorită SuperBlog 2014.

Eugen

Îmi place fotografia. Şi filmul. Şi grafica digitală. Şi lectura (în mod deosebit SF-ul și fantasy-ul) și, de dată mai recentă și cumva legate între ele, scrisul. >>mai multe

25 thoughts on “Delacomagie

  • 20/11/2014 at 19:52
    Permalink

    Ma gandeam initial la un Aperifrais Provence, acompaniat de un menuet gratios insa entuziasmul (obsesia?) promoterului dansator&radioamator m-a facut sa trec fara drept de apel la cascavalul afumat cu gust de fag! Cu putin busuioc 😀

    Reply
  • 20/11/2014 at 19:59
    Permalink

    Vad ca deja te dedai la subtilitati cascavalistice! 🙂
    Eu personal mai practic si cu oregano sau curry… iese un deliciu! 🙂

    Reply
  • 20/11/2014 at 20:17
    Permalink

    E clar ca lumina zilei ca un fan branza adevarat stie mai multe tehnici de punere in valoare a gustosului cascaval! De exemplu, feliile de cascaval de fag asternute pe un pat de alge de mare am aflat ca fac ravagii! 😉

    Reply
  • 20/11/2014 at 20:35
    Permalink

    De-ar fi toti promoterii asa, sigur s-ar vinde toate produsele ca painea calda 😉

    Reply
    • 20/11/2014 at 20:56
      Permalink

      Pai daca inca nu l-ai vazut, nu e timpul pierdut! Niciodata nu e prea tarziu! 😉

      Reply
  • 20/11/2014 at 20:40
    Permalink

    Imi place masa cititoare in stele dar parca tot de la promoterul dansator as cumpara un cascaval! 🙂

    Reply
    • 20/11/2014 at 20:57
      Permalink

      Pai promoterul si masa sunt… indisolubil legati! 🙂

      Reply
  • 20/11/2014 at 20:48
    Permalink

    Ai facut o adevarata magie din vorbe! Am reusit sa vad iarba cum creste, vacuta cum o paste, cascavalul cum isi raspandeste aroma prin casa… Abia astept sa se faca dimineata, sa il trimit pe Mihai la magazin. 🙂

    Reply
  • 20/11/2014 at 20:59
    Permalink

    Ma bucur tare ca ti-a placut! 🙂
    Si de ce sa astepti pana dimineata? S-a inchis la nonstop? 😀

    Reply
    • 20/11/2014 at 21:01
      Permalink

      Nu s-a inchis, dar unii se culca odata cu gainile si isi lasa femeile singure pe net. :)))))

      Reply
      • 20/11/2014 at 21:07
        Permalink

        😀
        Si eu as dormi cateodata nonstop! 😉

        Reply
  • 20/11/2014 at 21:01
    Permalink

    Mi-ai facut o pofta de branza..arata bine, dar si articolul e de nota delaco,adica fara numar..O seara buna si succes!

    Reply
  • 20/11/2014 at 21:06
    Permalink

    Multumesc mult! 🙂
    Dupa ce zici, mi-e frica sa ma apuc sa-l recitesc, ca nu vreau sa manac la ora asta! 🙂

    Reply
  • Pingback:Super- promoter la super- brânză!

  • 21/11/2014 at 05:42
    Permalink

    ai suprins exact ideea de baza: cand papilele gustative se unesc cu un gust atat de rafinat iti vine sa dansezi …si sa dansezi…si sa dansezi 😉

    Reply
  • 21/11/2014 at 08:19
    Permalink

    Ar fi foarte tare o plimbare cu masa prin hipermarket! Si-n timpul asta sa degusti toate felurile de branza de pe masa si din standuri! :))

    Reply
    • 21/11/2014 at 20:30
      Permalink

      Cum e aia care tot circula pe net? “Like a boss?” 🙂
      Da, asa ar fi si plimbarea cu masa prin supermarket in timp ce gusti bucatele delicioase! 🙂

      Reply
  • 21/11/2014 at 20:28
    Permalink

    N-ai simtit niciodata un pic de “streche” pe la picioare dupa ce ai mancat nitel cascaval afumat? 🙂
    Sau n-ai mancat pana acum? Mie imi place de mor si zic asta oricand si in afara probei asteia! 🙂

    Reply
  • 21/11/2014 at 20:48
    Permalink

    Poate facem o magie si castigi.Am recitit articolul, si imi place finalul, foarte tare poanta cu masa, subtila de altfel pentru cunoscatori sau pentru fani branza.

    Reply
    • 21/11/2014 at 20:55
      Permalink

      Pai “magia” care mi-a stat in puteri, am facut-o…Sa vedem daca juriul e sensibil la asemenea “vraji”! 🙂
      Oricum, la cat m-a perpelit proba asta la inceput cand nu stiam de unde s-o apuc, textul a iesit mai mult decat multumitor! 🙂

      Reply

Leave a Reply to Eugen Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* GDPR (obligatoriu)

*

Sunt de acord

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: