Pixeli monumentali

Dintotdeauna omul a fost un creator.

Când Dumnezeu a făcut lumea și ne-a plăsmuit pe noi după chipul și asemănarea sa, câteva  scântei ale creației s-au rătacit și printre copiii săi iar acolo unde găsesc terenul potrivit, se transformă în foc creator. Şi asta se întâmplă de la începuturile omenirii.

Ce sunt desenele rupestre dacă nu primele manifestări ale acestei vâlvătăi creatoare?!

Primitivii cu porniri demiurgice au folosit ce aveau la îndemână: pereții de peșteră ca suport, cărbune și argile colorate ca să lase semne. Pe lângă piatra peşterilor, timpul și inventivitatea au adus în preajma mâinilor plăsmuitoare pielea de animal, pânza, lemnul, metalul, zidul ca fundație a actului demiurgic.  Lemnul ars și pământurile colorate s-au transformat în culori de ulei, în tempera, în acuarele, în acrilice, în acizi care să ardă metalul.

Cum scânteia creatoare e într-o continuă căutare, era digitală nu putea să nu aibă ceva de oferit.

Intră în scenă pixelul și lumina!

Tadaaa!!!

Așa s-a ajuns de la minusculele televizoare alb-negru la uriașele ecranele color de azi, iar acolo unde marimea fizică devine o problemă, preia ștafeta videoproiectorul, care poate transforma în “pânză” clădiri întregi.

“Proiecție arhitecturală” sau “video mapping” numește acestă formă de creație și s-a întâmplat de curând chiar la noi, pe vreo 23.000 de metri pătrați.

Uuuuuu, mai mult de două hectare!!!

Unde avem noi o așa suprafață, care sună potrivită pentru un teren agricol?

Ei bine, pe fațada Casei Poporului, desigur! Surpriză, nu-i așa? 

Bineînțeles că n-aveam cum să ratez evenimentul, care mi-a plăcut grav de tot în ediția 2015, când m-a cam lăsat cu gura căscată. Dar de data n-am mai stat departe de scena cu videoproiectoarele, ci m-am plasat exact în fața ei, pentru o vedere cât mai aproape de ideal.

La fel ca și în anul trecut seara a fost deschisă de două concerte dar cum pentru mine interesul era IMAPP, am ajuns pe la finalul celui de-al doilea, susținut de Roisin Murphy, care nu m-a impresionat din cale-afară.

Nefiind așa pătruns de muzică, mi-am aruncat privirile în stânga și-n dreapta să mă lămuresc ce presupune o proiecție pe hectare întregi.

Arată ca niște baterii lansatoare de rachete…  ăăă, lumină, nu-i așa?

Foarte tare treaba și, ca să ajungă la ce se vede mai jos, au fost instalate 104 proiectoare.

Ca și anul trecut, în urma unui concurs au fost alese șase producții de mișcare, culoare și sunet, care să animeze, să transforme, să distrugă și să reconstruiască a doua cea mai mare clădire administrativă din lume.

La toate am avut ce vedea și oceanul de oameni prezent în Piața Constituției gândea la fel dacă e să mă iau după marea de telefoane și tablete ridicate pentru fotografiatul/filmatul proiecțiilor.

Dar deja-s prea multe vorbe și prea puține imagini, așa că-i timpul să echilibrez situația.

Iar dacă imaginile statice plac ochiului, oare cum ar fi să le vedem în mișcare, cum se aruncă violent sau trec delicat dintr-una-n alta, așa cum au fost concepute?

Păi ia să vedem:

Spectacol! Nemaivăzut și nemaiauzit, dedicat desfătării vizual-auditive!

A fost atât de mișto că nu-mi explic cum a trecut de refractara doamnă Firea, având în vedere cum a blocat acest eveniment traficul din Piața Constituției. Dar bine c-a trecut de cerberul feroce de la primărie!

Cum ce începe se mai și termină, exact așa s-a întâmplat și cu IMAPP-ul și-am început să ne scurgem către casele noastre. Și nu, n-am folosit verbul “a (se) scurge” la figurat aici: dacă cineva ar fi privit de sus, cu siguranță ar fi vazut marea lichidă de oameni cum se adună la ieșirile din piață la fel cum se acumulează apa la zăgazurile unui baraj căci miile de oameni au mers aproape pe loc o grămadă până să treacă de ieșirile înguste.

Dar, odată trecuți de furcile caudine, am putut trage liniștiți în plămâni aerul de București.

Dacă se mai face și la anul eu cu siguranță n-o să am vreo absență în catalog și așa vă recomand și vouă să faceți.

Merită!