Tot înainte…

Ai auzit pe stradă. Ţi-a ajuns pe la ureche în tramvai, troleu sau autobuz. Cum-necum, a dat peste tine și la muncă. Nici la rude n-ai scăpat, ba chiar și-acasă a venit peste tine de multe ori.
Mai ales acasă. De la părinţi sau fraţi mai mari.
Dacă zici că nu-i așa, nu te cred! Înseamnă că nu asculţi. Sau că trăiești singur(ă) și nu ieși din casă.
Are legătură cu prezentul, dar și cu trecutul.
Ghici ghicitoarea mea!
Ce aud?
Gripa?
Nu, deși se potrivește pe ici pe colo…
Bârfa?
Nici despre ea nu-i vorba, cu toate că se califică în toate punctele esenţiale…

Ca să nu te mai ţin pe jar e vorba despre… tobele vă rog!
„Pe vreme mea!”, cu varianta „înainte era… bla-bla-bla, (indubitabil) mai bine!”
Şi, de cele mai multe ori, prezentul e făcut franjuri de către trecut, sfâșiat de-a dreptul.

Niște colegi ziceau zilele trecute:
-Nici măcar ziarele nu mai sunt ce-au fost. Şi ziarele ca ziarele. Dar nici pliantele publicitare nu mai sunt cum erau la început! Cele mai bune au rămas „Dilema veche” și „Ring”! Astea-s singurele care mai ard ca pe vremuri! Cu restul mori de frig! Cum era să păţească maică-mea cât am fost eu plecat de acasă, că nu reușea să facă focul în sobă! Ce dracu-or băga în hârtie? Şi nu mai vorbesc despre alte utilizări igienice, în locuri unde intri doar singur, că mai toate publicaţiile-s lucioase acum…
Era un regret neprefăcut în vocile lor. Garantez, eram de faţă!
Alt coleg:
-Ai auzit că-n noua lege a învăţământului scrie că elevii nu au voie să părăsească școala fără permisiunea profesorului? Pe vremea mea nu exista așa ceva. Rupeam ușa școlii când suna de recreaţie. Dacă era așa, dădea faliment cinematograful de lângă liceu… Cum adică să nu iasă? Adică să stea în școală ca în pușcărie? Eu sunt sigur c-o să iasă. Dar asta înseamnă că trebuie să dea șpagă la profesor. Sau la paznicul școlii. Așa mai fac și ei niște bani.
O colegă i-a dat replica:
-Ba e foarte bine că-i așa. Că tu ești tată de băieţi. N-ai empatie pentru părinţii de fete! Tu ai mai puţină bătaie de cap, mai puţine griji. Şi eu am chiulit la viaţa mea, dar înainte nu stăteai cu frică că o să-ţi fie răpita fata. Sau abuzată. Lasă să stea în școală, fără să iasă dar în siguranţă!
Că tot a venit vorba despre învăţământ:
-Pe vremea mea se făcea școală ca lumea, nu cum se face acum!
E atât de uzitată, încât e deja consacrată. Ba chiar și eu (recunosc) am spus-o în câteva rânduri.
De câte ori n-ai auzit până acum că pe vremea lui „Ceașcă”, care corespunde încă cu „vremea” multor concetăţeni, era incomparabil mai bine?
Terminai o școală profesională sau o facultate, pac! Aveai repartiţie, aveai un loc de muncă asigurat! Nu trebuia să te zbaţi, ca în ziua de azi, să-ţi găsești loc de muncă.
Erai tânăr și n-aveai unde să stai? Niciun fel de problemă! Statul îţi asigura un apartament!
Nu era mult mai bine pe vremea răposatului?
În comunism eu n-am ajuns la vârsta la care să primesc repartiţie pentru un loc de muncă sau să mă așez la casa mea, dată cu generozitate de partid. Am trăit câţiva ani în vremea regimului, suficienţi cât să am niște amintiri.
Pâine neagră ca „pe vremea mea” din comunism, n-am mai mâncat după revoluţie. Era o pâine rotundă, din făină integrală, cu o tăietură pe mijloc, care-mi declanșa papilele de cum îi simţeam mirosul. Când venea tata cu ea, mâncam vreun sfert, dacă nu chiar jumătate de pâine. Goală, fără nimic. Atât de mult îmi plăcea. Şi acum îi duc dorul, că nu se mai face ca atunci.
Tot în acea vreme devoram bombonele înecate în pudră de cacao sau gumele care arătau ca niște ţigări. Sau bomboanele cu diverse arome de fructe pe care le aducea un vecin care muncea cu străini.
Dacă mă gândesc bine, toată mâncarea era mai gustoasă înainte. Chiar dacă vedeam mai rar carnea.

Ce bine era înainte!
Sau nu era?
Dacă stau strâmb ca să gândesc drept, parcă erau și aspecte care suportau îmbunătăţiri.
Ai mei părinţi au muncit amândoi într-o vreme.
Mama mi-a spus că au fost momente în care aveau bani… dar n-aveau ce să facă cu ei. S-au înscris la un moment dat pentru o Dacie, dar lista de așteptare era atât de lungă, încât nu-și făceau speranţe că o s-o poată cumpăra prea devreme, mai ales că n-aveau nici o „pilă” pe direcţia respectivă. După cum am văzut, n-au cumpărat-o niciodată.
Şi tot pe vremea aia a mea, mi-aduc aminte de odioasa cartelă pe care trebuia să o ai ca să cumperi alimente. Când m-am dus prima dată cu cartela să cumpăr pâine, vânzătoarea m-a întrebat unde-s banii. Eu i-am răspuns:
-Care bani? Păi ce mai trebuie bani dacă am cartelă?
Aveam vreo 7-8 ani pe atunci și nu prea era clar în capul meu de ce trebuia și cartelă și bani.
Şi dacă tot îmi aduc aminte de vremea aia, nu pot să trec peste cele 3 ore de program Tv. Cred că din cauză că erau așa puţine, m-am orientat spre facultatea de film.
Am terminat „Imagine de film și televiziune” la U.N.A.T.C și am intrat dintr-a „doua”. Prima dată a fost de tatonare, să văd care-i treaba, că oricum nu știam cu ce se manancă. Dar îmi plăcea ideea. Suficient de tare încât să dau și-a doua oară.
După ce-am intrat, am aflat că înainte de `89 au fost și oameni care au dat de 10-12 ori ca să intre la secţia mea de la A.T.F. Şi nu neapărat pentru că nu știau despre ce-i vorba. Nu intrau pentru că erau 5 locuri și mai toate erau cu dedicaţie.
Așadar, dacă era să dau înainte de `89 la A.T.F, n-aș fi intrat mai devreme de 5 ani. Dacă aveam noroc. Şi dacă aș fi avut curaj să dau de atâtea ori. Probabil c-aș fi renunţat mai devreme. Așadar, în cazul ăsta, „pe vremea mea” a fost mai bine!
Am cunoscut mulţi care susţin cu tărie că înainte era mai bine. Pe vremea lor toate erau la superlativ. Pentru mine e clar că n-a fost totul roz atunci, dar timpul are talent la netezitul asperităţilor din memorie. Erau chestii bune înainte, sunt și acum. Altele. Şi e valabil și-n cazul celor rele.

Eu, cel de azi, n-aș vrea să renunţ la calculator, internet, smartphone, tv color cu diagonală mare, boardgame-uri, libertatea de a mă mișca peste tot în lume, libertatea informaţiei. Dar m-aș lipsi fără să clipesc de droguri, manele, E-uri, mitocănie, nesimţire, corupţie, șpagă, dezinteresul din școli și spitale.
Sunt foarte curios: ce era bun și ce era rău pe „vremea ta”, oricare ar fi ea? La ce n-ai simţi lipsa și ce-ar fi de neînlocuit acum, din ce avem în ziua de azi?