Un prost la SuperBlog 2014

Cum?! Despre cine e vorba în titlu? Despre mine vă povestesc aici, ca să știţi de la început. Iar dacă aveţi puţintică răbdare, vă explic ce și cum.

Desigur eu nu eram sigur că sunt prost când m-am înscris  în competiţie, pentru că dacă știam poate că stăteam liniștit în banca mea. După cum spunea un mare om „E mai bine să taci și să fii luat de prost, decât să vorbești și să confirmi că ești.”

Sigur că participarea mea la SuperBlog s-a desfășurat în scris, dar  e oare scrisul  altceva decât vorbe „rostite” mai întâi cu „vocea” minţii?

Ce aud?

Ce este SuperBlog?

Cum, nu știe toată lumea?

Staţi liniștiţi, până acum vreo două luni nici eu habar n-aveam. Dar între timp am aflat, așa că pot să vă explic.

SuperBlog este o competiţie pentru oricine are blog (surpriză!), fie că-l are de când s-a născut și-a scris pe el miliarde de cuvinte importante pentru omenire, fie că abia a ieșit din găoacea oului de blogger și asta-i singura lui realizare notabilă în viaţă. Adică așa, ca mine.

Atunci când m-am înscris în competiţie, blogul meu abia dacă avea o lună de existenţă și o singură postare, „Locuri și emoţii”, o scriere specială pentru mine întrucât a fost primul text „serios” pe care l-am scris vreodată. Cum a fost bine primit de către cei care l-au citit, aveam așa … o impresie de încredere în forţele mele scriitoricești.

Ei, și m-am aruncat eu cu capul direct în SuperBlog, o competiție despre care aveam date destul de vagi. Ştiam că sunt mai mulţi sponsori, fiecare urmând să propună câte o probă. Am numărat sponsorii afișaţi pe site și mi-au ieșit vreo 13. Destul de mulţi, dar nu e imposbil de scris 13 texte, nu?

A început competiţia și-au început să curgă probele, câte una la fiecare 2 zile. Teoretic aveam o săptămână ca să scriu pentru fiecare probă. Practic, erau doar două zile, adică până era anunţată următoarea temă. Mi-am dat seama de cadența asta după ce am ieșit de câteva ori din cele 2 zile de graţie și mi-a fost greu să recuperez ca să ajung la zi. Noroc c-a inventat Dumnezeu sâmbetele și duminicile. Noroc atunci când nu le-am lucrat, desigur.

După vreo 4 texte scrise am văzut că nu-i de glumă. Tot pe-atunci mi-a ajuns pe la ureche că sunt de fapt 24 de probe în total iar competiţia urma să dureze 2 luni de zile.

Pam, pam!

Slavă Domnului că atunci am găsit pe ce să mă așez, pentru că mi s-au înmuiat genunchii. După ce mi-am revenit cât de cât, mi-am zis că nu are rost. Ce-mi trebuie mie atâta scris!? N-avea niciun rost ca masculul din mine să-și strice feng shui-ul cu stresul generat de conceperea unor texte pentru femei.

Aaa! Nu v-am spus?

Sponsorii aveau cele mai diverse domenii de activitate, de la produse cosmetice pentru femei, la asigurări, produse lactate sau mașini.

Şi să mă fi văzut cum scriam eu povești despre parfumuri, despre aparate de epilat, despre creme hidratante, despre ojă… Cred că dacă s-ar fi uitat cineva în direcţia mea atunci când scriam textele „de fete”, ar fi văzut cum tremura aerul desupra capului meu de la temperatura neuronilor. Dar e adevărat că n-au fost numai texte potrivite pentru femei. Au fost și probe neutre și unele mai ”pentru băieţi” iar dacă tot e să fiu sincer, probabil că aerul de deasupra capului meu tot tremura atunci când le scriam. Dar mai puţin.

Dacă nu aș fi avut și probele astea, cu siguranță nu mă ţinea cureaua să termin concursul.

Chiar și-așa, în ultima jumătate a SuperBlog-ului am început să gâfâi, din lipsă de suflu. Nu mai aveam absolut niciun chef de scris și găseam tot felul de motive să nu mă apuc de proba care bătea la ușă. Nu m-a ajutat nici faptul că termenele strânse mă forţau să scriu și dimineaţa devreme, înainte de a pleca la serviciu și seara, după ce mă întorceam și noaptea târziu după altă porţie de scris. Mai rău ca-n oricare sesiune de la facultate!

Desigur că există o explicaţie pentru lipsa mea de rezistență la acest maraton de scris sub presiune: scrisul mi-a intrat în viaţă de relativ puțină vreme și atunci când scriu, scriu numai de plăcere, fără niciun fel de constrângere externă și-mi place să clocesc bine  ideea și s-o explorez pe îndelete după ce iese din ou…

Ei, și scrisul ăsta boem al meu s-a lovit cu capul de zidul SuperBlog, făcut din cărămida termenelor limită și a temelor impuse. Aș minţi dacă-aș zice că mi-a fost ușor!

Cât timp a durat SuperBlogul, toată viaţa mea socială s-a destrămat ca un abur și prietenii m-au dat dispărut. Din 3-4 întâlniri pe săptămână, câte aveam până să mă înscriu în competiţie, a rămas doar una. La două săptămâni. Adică o dispariţie subit de bruscă. Şi la fel au dispărut și cele câteva activităţi fizice pe care le executam mai mult sau mai puţin constant înainte.

Începând de la a patra probă și până la ultima, la momentul anunțării fiecărei noi teme îmi venea să renunţ. Numai că nu sunt eu omul care să renunţe ușor la o treabă începută și, în afară de asta, notele primite la primele articole urcate pe platformă erau încurajatoare. Am ţinut locul întâi în clasamentul general vreo 8 probe consecutiv, la un moment dat.

Așa că am strâns din dinţi, m-am mobilizat și am reușit să-l duc, aproape epuizat, până la capăt. Pe  concurs, adică.

Când am terminat de scris ultima probă, parcă mi s-a ridicat lanţul Carpato-Danubiano-Pontic de pe creier. Simţeam că aș fi putut să zbor! Fără aripi.

Dacă-mi fac bilanțul și mă uit în urmă să văd ce și câte am reușit să fac, lucrurile arată destul de bine.

Am câștigat 2 probe din cele 24: proba 2 de la Toyota, cu textul „Ay, GOnim ca vântul!” și proba 21 de la Komunomo, cu textul „Lumi paralele”. Am urcat pe a doua treaptă a podiumului de 3 ori, cu „Zeiţa focului rece”, „Pui de Tarzan” și „(ON sau OFF) line?”. Locul trei mi-a fost asigurat de „Franţa, venim!” și de „Pe viaţă și pe moarte!”.

La restul probelor am fost în primii zece, cu note de la 90 la 96. Mai puţin acolo unde n-am fost, adică la patru dintre ele.

Dar până acum n-am făcut decât să ma laud și la început parcă spuneam că sunt prost, nu-i așa?

Imediat lămuresc și aspectul ăsta!

Orice lanţ e la fel de tare ca cea mai slabă verigă a lui. Veriga mea cea mai slabă a fost proba la care am primit 50 de puncte, graţie dispoziţiei generoase a doamnei Iulia Burtea. Între noi fie vorba, n-am cunoscut-o vreodată și nici nu vreau s-o cunosc. Deși cred că, dacă vine la Straja, o să sacrific o privire ca să pot asocia o faţă imaginii mentale pe care mi-am creat-o.

Acela a fost momentul în care mi-am dat seama de adevărata mea valoare, deși iniţial am crezut că punctajul  minuscul e o greșeală.

M-am entuziasmat când s-a anunțat proba, mi-a plăcut foarte mult tema propusă. Mi s-a părut că proba încurajează o abordare creativă și m-am apucat cu mare însuflețire de scris. În momentul în care am terminat textul, eram convins că e printre cele mai bune  creații ale mele de la SuperBlog.  Criticii mei personali care l-au citit mi-au confirmat această impresie așa că mă așteptam la un punctaj bun. Iar pentru că sunt prost (după cum spuneam), în continuare cred că e unul dintre cele mai bune texte ale mele scrise pentru SuperBlog. Da, cred că sunt incurabil!

Vă închipuiţi ce faţă de prost am făcut atunci când s-a afișat nota. De altfel, la 50 de puncte, era singura faţă posibilă.

Bineînţeles că am făcut imediat contestaţie, sigur fiind că s-a petrecut o eroare atunci când au fost urcate notele pe platformă.

Iluziile mi-au fost spulberate în momentul în care am văzut discuţia legată de această probă pe Facebook. Generozitatea doamnei Iulia Burtea a fost aproape fără limite, iar notele sub 50 de puncte au curs fluviu: 30, 32, 33, 35, 40, 44 etc. Eu, cu cele 50 ale mele, eram printre norocoși, mai ales dacă priveam din perspectiva celui care a luat 25 de puncte frumoase la mirifica probă.

Chiar și așa, speram ca valoarea textului să iasă la iveală măcar în urma contestației, la reevaluare. Faptul că soluționarea contestației și, implicit, justificarea notei nu s-a încadrat în termenul precizat de regulament, m-a făcut să cred că deliberările erau aprinse și doamna Iulia Burtea nu știa dacă să-mi acorde 99 sau 100 de puncte.

Când, într-un final glorios, a venit și răspunsul, s-au umflat penele pe mine văzând cum începe: „Dragă Eugen”. Ei, mi-am zis, așa mai merge. Chiar dacă nu ne-am văzut niciodată, vestea că eu sunt un extrasimpatic și sunt în stare să leg două cuvinte unul de altul, din când în când, a ajuns în sfârșit și la doamna Burtea.

Ei, pe dracu!

M-am liniștit definitiv atunci când am citit textul care urma după „dragul” de mine.

Să mai spun că justificarea nu m-a convins? Iată și de ce!

Mai întâi mi s-a făcut capul mare cu miile de detalii de „stil și conţinut” de care s-a ţinut cont la acordarea notei. A, să nu vă închipuiţi că au fost enumerate! Au fost așa, pomenite în treacăt, exact ca în formularea de mai sus.

După o ceţoasă „redactare neîngrijită”, doamna Burtea (bineînţeles că eu nu-mi permit „dragă Iulia”) îmi atrage atenţia că textul meu are prea multe puncte de suspensie, care îngreunează lectura.

Argumentul hotărâtor, de fapt jumătate din textul răspunsului la contestaţie, e un fragment din propria-mi scriere, care se situează „geografic” în prima treime a acesteia, dacă nu chiar în primul sfert. Scos din context, paragraful s-ar putea constitui într-o probă suficient de categorică pentru a cere să mi se taie capul. Dar se putea observa că respectivul fragment e combătut și răscombătut, cu argumente solide, până la finalul articolului, asta dacă doamna Burtea nu s-a oprit cu lectura la finalul textului înfierat. Mi-am coborât personajul (dintr-o lume pe care doamna Burtea ma îndoiesc că o cunoaște) tocmai pentru ca ascensiunea să fie cu atât mai spectaculoasă.

Dar, pentru că eu sunt prost, nu mi-am dat seama că nu se fac asemenea artificii într-un text scris pentru firma doamnei Burtea. Şi pentru că doamna Iulia știe să-i recunoască pe cei ca mine, a păstrat nota neschimbată. Unii au mai primit câte 10 puncte în plus după contestaţie, dar nu și eu.

Totuși Dumnezeu e mare și doamna Burtea e la fel. Pe lângă generozitate, debordează de milă și compasiune. În loc să pună să mi se taie capul, a hotărât ca punctele pe care eu le-am risipit cu nepăsare stilistică, să mi se scadă din notă. Probabil că ăsta-i motivul pentru care n-a avut nici cum să-mi crească punctajul: 50 de puncte erau în plus, 50 de puncte au fost scăzute din notă.

Sau poate că o fi alta explicaţia notelor mici. Dar pentru că eu sunt prost, nu prea mă duce capul. Cum spunea Philippe Geluck: „Când ești mort, nu știi că ești mort. E greu doar pentru ceilalţi. La fel și când ești prost.” Şi cred că asta-i menirea mea în viaţă, să o fac grea pentru ceilalţi.

Notele acordate din toată inima de distinsa doamnă Iulia Burtea au fost năucitoare mai ales pentru că în economia concursului de până la și de după proba buclucașă, bătaia a fost tot timpul pe câteva puncte amărâte. Când cineva reușea să recupereze 5-7 puncte știa c-a reușit ceva măreţ. Şi la tipul de jurizare practicat de toţi ceilalţi sponsori, chiar dacă te trezeai cu o notă mică, tot rămâneai cu speranţa că poate reușești să recuperezi printr-un text mai bun la următoarele probe. Când te faultează cineva cu zeci de puncte odată (nu spun cine, dar mă gândesc la ea), e foarte greu, spre imposibil, să mai reușești să recuperezi ceva, oricâtă inspirație te-ar încerca la celelalte probe.

Doamna Burtea a vrut să facă istorie și-a reușit.

A dat multe lovituri fatale, a tăiat și-a spânzurat. A tăiat cu largheţe notele și-a spânzurat speranţele multora. Inclusiv pe ale mele. Până la proba jurizată de dumneaei am fost vreo 8 probe pe primul loc al clasamentului general. După această probă am căzut pe locul 4 și n-am mai reușit să recuperez diferenţa de 20+ de puncte care mă despărţea de următorul loc. Cu toate că notele mele au fost după aceea peste 90 puncte.

Mulţumesc, doamnă Iulia Burtea!

Bineînţeles că eu sunt subiectiv. Se prea poate să îmi fi supraevaluat valoarea propriului text și la fel să fi făcut și cititorii care mi-au transmis impresiile lor pozitive.

Pe de altă parte, jurizarea este și ea subiectivă. Orice activitate, acţiune, apreciere făcută de oameni, va fi eminamente subiectivă, mai ales când e vorba de vreo creaţie literară, vizuală sau sonoră care implică gusturile personale.

Textul meu subiectiv a ajuns la jurizarea subiectivă a doamnei despre care am tot pomenit mai sus și subiectivitatea dumneaei a fost mai tare.

Pe de altă parte, eu, un amărât de muritor de rând, n-am cum să cunosc toate aspectele pe care o entitate superioară, care se învârte prin sferele înalte ale punctelor, trebuie să le ia în considerare. Eu nu pot să văd decât manifestările pământene ale graţiei divine și să ajung la niște amărâte de concluzii, subiective, incomplete și neadevărate, desigur.

Chiar dacă n-am avut eu cine știe ce activitate pe grupul SuperBlog de pe Facebook, am fost atent cam la tot ce s-a discutat pe acolo. Şi-am observat că doamna Iulia Burtea a avut și ea câteva intervenţii legate de proba pe care o juriza. Toate mi s-au părut rigide, oficiale și fără pic de căldură. Fără să vreau, m-am gândit că jurizarea probei i-a fost impusă ca pedeapsă de superiorii domniei sale și că abia așteaptă să trecă peste textele penibile care-i mănâncă prea mult din timpul preţios cu care ar putea face cine știe câte alte treburi mai interesante, în sferele înalte ale creaţiei perfecte.

Sau poate că stilul ăsta de jurizare i-a fost impus chiar de firmă, pentru a face valuri, pe principiul că „nu contează CE se aude despre tine, atât timp cât se aude CEVA, indiferent ce”.

Nu știu dacă s-a observat, dar m-am ferit să menţionez numele firmei, chiar din acest considerent. Cred că toţi colegii de „suferinţă” știu despre ce firmă-i vorba, iar pe cei care nu știu, îi rog să nu-și bată capul, că nu merită.

Eu o să mă feresc constant de acum încolo să jenez firma la care lucrează această doamnă generoasă (la cât i-am scris numele, e posibil să o ţină din sughiţ în sughiţ) cu vreo referire la vreun produs pe care-l comercializează. Dacă mi se pare ceva interesant din produsele lor, din fericire lumea globalizată îmi oferă alternative, poate de la alt comerciant, poate în altă limbă.

Mi-am dat seama, în prostia mea, că „Dragă Eugen” era destinat a mai îndulci puţin subtextul răspunsului la contestaţie: „ Am văzut din prima că nu prea ai cu ce. A doua lectură n-a făcut decât să-mi confirme părerea. Ești praf!”

Sau poate că presupunerile mele despre motivaţia notării sunt complet greșite. Poate că așa se distrează doamna Burtea și colegii ei de firmă, faultând, pe bună dreptate, fraieri care au impresia că știu să scrie.

Până la urmă, singurul lucru pe care îl știu cu certitudine e că nu știu de ce au fost acordate astfel de note. Dar, dacă stau drept ca să judec strâmb (la o notă de 50, orice altă combinaţie este exclusă) mă întreb: oare de ce a intrat firma buclucașă în competiția și conceptul SuperBlog?

Bănuiesc că, pe lângă premii, participarea la Superblog implică și alte cheltuieli și, din această cauză, trebuie să obţină ceva în schimb.

Răspunsul care-mi vine în cap așa, la o primă impresie, e că s-au înscris pentru promovare, pentru publicitate.

Şi dacă-i așa, probabil că pe termen scurt și-au atins scopul. Probabil că mulţi dintre cititorii blogurilor au fost convinși să cumpere un produs sau altul al firmei respective.

Pe de altă parte, în ceea ce-i privește pe bloggeri, din cei aproape 100 câţi au participat la probă, doar vreo 20 au luat note rezonabile și presupun că au devenit fanii necondiţionaţi ai firmei. Din restul de 80, unii au ridicat din umeri nepăsători și-au trecut mai departe fără să dea mai mult de doi bani pe notele luate. Dar eu cred că sunt destui de mulţi ca mine, pentru care firma respectivă a încetat să mai existe.

De ce? Pentru că dacă privesc din perspectiva regulamentului, doamna Iulia Burtea n-a greșit cu nimic: juriul este suveran și notele acordate pot fi între 10 și 100.

Dar, din motivele enumerate niţel mai sus, din punctul meu de vedere notarea a fost de-a dreptul… nedreaptă! Așa că în ceea ce mă privește, firma și-a dat obștescul sfârșit. Odihnească-se în pace!

Din fericire, viaţa mai are și momente de relaxare. Petrec multe dintre aceste momente vizionând filme, unele dintre ele din categoria celor „de groază”. Nu cred că există cineva care n-a văzut la viaţa lui măcar unul de acest gen. Sunt destul momente care construiesc situații ce te fac să sari din scaun. Câteodată reușesc să-mi dau seama că urmează să se întâmple ceva dubios în film și-atunci îmi încordez plexul solar ca să nu fiu luat pe nepregătite. Şi chiar funcţionează: mă sperii mai puţin.

După proba de 50 de puncte, de câte ori aud vreo referire la doamna Iulia Burtea sau despre firma la care lucrează, mă încordez involuntar la fel ca la filmele de groază. Eu și câinele lui Pavlov, cam același principiu.

Oricum, sper că vă e deja clar până acum că, pe lângă faptul că-s cam sărac cu duhul, mai sunt și frustrat și pricinos, cel mai probabil fără motiv.

Acum că mi-am vărsat of-ul, m-am mai liniștit puţin și pot să afirm că per total atmosfera SuperBlog a compensat cât de cât episodul „doamna Iulia Burtea”.

Dacă eu și cu ea ne situăm la polii opuși ai unui magnet, din fericire sunt mai mulţi cei care par să fie  la același pol cu mine. Așa am ajuns să le iubesc pe Claudia Pătrașcu, „interfaţa” superbloggerilor cu SuperBlogul, pe Simona Borăscu din juriul de la Delaco, pe Silvia Iordache din juriul de la Komunomo (numite în ordinea apariţiei pe blogul meu 🙂 ). Şi-am ajuns să le iubesc fără să le fi văzut vreodată pentru că ele nu privesc bloggerii ca pe niște scriitorași penibili care trebuie pedepsiţi pentru îndrăzneală, ci ca pe niște oameni care se chinuie să se autodepășească în mod constant și se zbat să scoată cele mai bune texte de care sunt în stare.

Claudia Pătrașcu a răspuns întotdeauna cu promptitudine oricărei solicitări pe care i-am adresat-o și (aproape) întotdeauna a abordat problemele cu diplomaţie. M-am uitat eu câș la unele replici în care era de partea sponsorilor, dar apoi mi-am dat seama că nu avea altă cale. Dacă ar fi dat apă la moară tuturor ideilor ce le veneau bloggerilor, cine știe unde s-ar fi ajuns.

De la Simona Borăscu n-am luat notele cele mai mari, dar la ambele articole scrise pentru Delaco a lăsat un comentariu de câteva cuvinte care arăta că apreciază efortul depus. Am simţit că nu m-am chinuit degeaba, chiar dacă n-am luat niciun premiu. Şi din discuţiile de pe grup am văzut mai multă lume cu aceeași impresie.

Despre Silvia Iordache ce să mai zic? După ce mi-a lăsat două-trei cuvinte la fiecare articol scris pentru Komunomo, mi-a dat și notele cele mai mari. Cum să n-o iubesc?

Mi s-a părut că am rezonat și cu juriul de la Toyota și cu cel de la Straja, chiar dacă n-am primit niciun comentariu de la ei. Dar Toyota mi-a dat primul premiu și Straja mi-a dat note foarte bune! 😀

Şi am văzut că oameni frumoși nu sunt doar în jurii ci și printre concurenţii direcți. Şi mulţi dintre ei sunt și talentaţi pe deasupra, în ciuda notelor primite la o anume probă, nu spun care. Deocamdată îi cunosc doar virtual, dar o excursie la Straja s-ar putea să schimbe această situaţie.

În concluzie, până la urmă experienţa SuperBlog a fost una interesantă. Şi poate că a fost mai bine că n-am știut de la început că presupune 2 luni și 24 de probe, întrucât în aceste condiții aproape sigur nu mă înscriam.

Așa… am trecut prin foarte mult stres și multe ore exagerat de matinale sau foarte târzii, dar mi-am depășit limitele, mi-am verificat încăpăţânarea și-am aflat că pot să scriu ceva interesant și chiar amuzant pe alocuri despre subiecte pe care, altfel, nu le-aș fi abordat niciodată (oje, creme, parfumuri, epilatoare etc.).

A meritat călătoria SuperBlog?

Da!

O mai repet?

În momentul ăsta nu vreau să mai aud de vreo probă cu termen marți sau joi…sau duminică! 😀

Dar, cum timpul nivelează orice asperitate, nu pot să declar nimic irevocabil! 🙂

*

Articol scris pentru că așa am vrut eu și în ritmul pe care mi l-am impus singur.

NU e pentru SuperBlog 2014! 😉

Toate cele bune doamnei Iulia Burtea!

Eugen

Îmi place fotografia. Şi filmul. Şi grafica digitală. Şi lectura (în mod deosebit SF-ul și fantasy-ul) și, de dată mai recentă și cumva legate între ele, scrisul. >>mai multe

18 thoughts on “Un prost la SuperBlog 2014

  • 11/12/2014 at 15:07
    Permalink

    Am inteles-o si pe asta cu subiectivitatea, da’ n-am inteles cum se poate ajunge la o nota asa de mica doar din cauza asta! Nu sunt un critic literar, dar sunt o fana a teoriilor conspirationiste si-mi vine sa ma intreb: “Cine a avut de castigat din toata afacerea asta?” 😀

    Reply
  • 11/12/2014 at 15:44
    Permalink

    😀
    Mi-am scris of-ul pe larg, asa ca nu mai adaug nimic!

    Reply
  • 11/12/2014 at 18:09
    Permalink

    Lasă că adaug eu 🙂 Alina, am aceleași dileme, având și eu oarece tendințe paranoide spre teoriile conspiraționiste…nefiind nici eu critic literar, am putut totuşi evalua calitatea poveştii pentru acea probă, comparativ cu restul probelor şi chiar e una din cele mai bune scrieri eugenistice! Mai ales că s-a concentrat pe grupul țintă cu cele mai mari probleme – generațiile copiilor smart – smart phone, smart watch, tabletă la fel de smart etc. Așadar ceva e putred în Danemarca…:)

    Reply
    • 11/12/2014 at 19:24
      Permalink

      Asa e! S-a si adresat perfect grupului respectiv, folosind comparatii cu realitatea virtuala a jocurilor si construind o lume parca desprinsa din ele! Pe mine asta m-a impresionat cel mai mult! A dat dovada de extrem de multa creativitate si originalitate! Dar presupun ca lucrurile astea nu sunt de apreciat. E mai mult chestiune de “stil” :p

      Reply
      • 11/12/2014 at 20:37
        Permalink

        Exaaact…indiferent de aprecierile “stilistice” ale onoratului și deosebit de exigentului juriu, eu cred ca povestea își va atinge obiectivele educative! Și monologul detectivului e foarte inspirat și poate motiva măcar parțial adolescenții dependenți de realitatea virtuală 🙂

        Reply
  • 11/12/2014 at 20:58
    Permalink

    Felicitari!
    Pentru prima participare, locul patru mi se pare un rezultat bun, Sigur, se putea si mai bine dar nu-i asa ca n-ai mai fi avut motiv sa participi si la anul? 🙂

    Reply
  • 11/12/2014 at 21:06
    Permalink

    Multumesc de apreciere! 🙂
    Ca sa fiu sincer, nu stiu daca locul 4 inseamana ca o sa mai particip vreodata la SuperBlog! 😀
    O sa vad! poate ca da, poate ca nu… 😉

    Reply
  • 11/12/2014 at 21:45
    Permalink

    N-ai ghicit, urmatorul deadline e Sambata 🙂 Si nu e la ora 23:59, ci la 17:00 🙂 Spor!

    Reply
    • 11/12/2014 at 21:55
      Permalink

      O sa ma pregatesc intens! Dar n-o sa scriu nimic!!! De-al dracu’ ce sunt! 😉

      Reply
  • 12/12/2014 at 07:05
    Permalink

    Nu m-aș fi gândit că ai pus atât de mult la suflet nota de la proba ”Iulia Albu” pentru că în discuțiile de pe Facebook păreai destul de detașat. Dar e evident că din această cauză ai pierdut un loc pe podium și îmi pare rău. Pentru tine dar mai ales pentru mine pentru că m-am clasat pe 22 🙂 La două probe de pe la începutul competiției am dat-o în bară, (la cea cu ștampila și la cea cu sandwich-urile), dar privind retrospectiv a fost doar vina mea pentru că nu am citit cu atenție cerințele juriului și m-am grăbit ca fata mare la măritat 😀
    Oricum, când s-a terminat am spus că n-o să mai particip la SuperBlog ever dar încep să simt că mi-a trecut oboseala și să uit frustrările, așa că… cine știe…
    De fapt vroiam doar să-ți spun că îmi place foarte mult cum scrii și aștept să văd părerea ta despre alte subiecte în afară de oje, crème, epilatoare și parfumuri 🙂

    Reply
    • 12/12/2014 at 09:48
      Permalink

      Mai întâi și mai întâi, felicitări pentru că ai avut tăria să duci până la capăt competiția!
      Nu e deloc puțin lucru, mai ales dacă mă gândesc că mai mult de jumătate dintre cei care au scris la prima probă au renunțat pe parcurs. Și locul 22 e în prima jumătate a clasamentului, ceea ce e mai mult decât onorabil. Așa că felicitări încă o dată! 🙂
      Cât despre suflet, l-am pus la fiecare probă, Ioana :-).
      Și nu prea m-am băgat în seamă în discuțiile de pe FB , mai ales la început, pentru că nu cunoșteam pe nimeni. Așa sunt eu, mai reținut câteodată! 🙂
      Cât despre frustrări, gânduri de renunțat și neparticipare, știu perfect cum stă treaba! 🙂
      Oricum, mă bucur foarte mult că-ți place cum scriu. Mă capacitează să continui! 🙂

      Reply
  • 12/12/2014 at 08:15
    Permalink

    Felicitari ptr locul ocupat, pentru ambitie si scrieri. E o experienta utila super blogul iar claudia e speciala. Distractie placuta la straja!

    Reply
    • 12/12/2014 at 09:52
      Permalink

      Mulțumesc! 🙂
      Păi dacă n-o să ne distrăm la Straja , atunci unde? 😀

      Reply
      • 12/12/2014 at 09:56
        Permalink

        corect. dupa atata munca un pic de distractie e bine venita.
        anul acesta eu am abandonat lupta dar am asudat in editiile trecute. asa ca m am distrat si eu anul trecut la Straja. iti va placea. succes in continuare!

        Reply
  • 13/12/2014 at 08:05
    Permalink

    Cu jenă. declar că am tras cu coada ochiului pe blogul tău si mi-a placut. Aici, nu-mi revărs pe cineva năduful, de „învins”; pentru că sunt un intrus in lumea advertorialistilor, un spion care voia informații despre un fenomen nou pentru mine– valul unei „comunicări noi”, de care ori te ascunzi, ori te aperi, cunoscându-i efectele. Apoi am avut curiozitatea să verific, dacă aș avea puterea să mă inscriu lui.
    Sunt un leneș la scris. Prefer elaborarea mentala și aștept inventată minunea acelei scule care ar prelua -o, fara efortul meu.! Dar, la obiect, detașat de rezultatele mele (jur!), am constatat principalul beteșug al concursului: neprofesionalismul evaluării; pentru că, dincolo de impresionismul spontan, care imprimă cadrul notării, sunt numeroase alte „probe materiale” care pot stabiliza, valoric, aprecierea. Am citit câteva zeci de lucrări ale concurenților și am incercat o evaluare proprie.. Am ceva experiență, puțin contestata până acum, dar, din păcate, notele mele nu prea s-au „ pupat” cu ale juriilor. Și nu zic: „ Ale mele sunt bune!”, ci doar gândesc că aici e o Problemă!
    Singura notare aberantă, pentru mine, a fost la aceea a Ed. ALL (N-am putut dezlega misterul relatiei tale cu Burtea, deci nu știu la ce probă a hăcuit ea!
    Eu am să elaborez niște concluzii. Am să pornesc de la lucrarea mea despre Strada Ficțiunii. Aș dori și alte păreri despre concurs (ținuta și rolul sponsorilor in notare, profesionalismul juriilor, proiecția unor cadre și criterii de barem pentru notare, etc.)
    Si asta, pentru remontarea increderii în activitatea SB pe care o consider bună pentru orientarea blogisticii advertoriale, mult căutata de bunii mei prieteni de drum.

    Reply

Leave a Reply to Eugen Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* GDPR (obligatoriu)

*

Sunt de acord

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: