Unduiri veneţiene

 

Dintotdeauna mi-a plăcut apa.

Mai puțin când eram mic și mă obliga maică-mea să mă spăl, cu toate că nu eram murdar. Că doar niște genunchi trecuți nițel prin iarbă și-o tumbă-două (…zece…) pe lângă ceva flicflacuri pe terenul de fotbal, nu pot fi considerate  motive de murdărie, nu?

Dar când era vorba de orice apă care-mi trecea de genunchi, curgătoare sau nu, începeau să-mi sclipească ochii și eram printre primii care mă aruncam la bălăceală. Am învățat singur să înot și imediat ce-am văzut că sunt în stare să mă mențin la suprafața apei, am și traversat un râu. Prietenii îmi spuneau că nu sunt în toate mințile, că-i prea devreme pentru asta și că, dacă mă înec, ei n-or să sară să mă ajute, ca să nu fie mai multe victime! Dar cine-i asculta, că eu ştiam să înot, nu?

În sfârșit, cred că e destul de evidentă până acum atracția dintre mine și apă. Bineînţeles că, în momentul în care am auzit că exista pe lumea asta un oraș care are străzile… de apă, hotărârea am luat-o instantaneu: vreau să-l văd!

Știți cum funcționează lucrurile așa, în general, nu? Important e să-ți dorești ceva suficient de mult și tot universaul se pune în mișcare să-ți îndeplinească dorința. Mai devreme sau mai târziu.

Ei bine, la mine a fost mai târziu.

Am ajuns pentru prima oară în Veneția la zeci de ani după ce gândul a prins rădăcini printre neuronii proprietate personală. Dar important e că am ajuns! Și-a fost dragoste la prima… clipocire!

Nu-mi mai aduc aminte dacă mi-am adus aminte să-mi aduc aminte să mai închid gura și să mai clipesc din când în când la prima mea întâlnire cu unduirile venețiene. Într-atât am fost de fermecat de ceea ce mi se înfăţisa în faţa ochilor. Când am plecat de acolo, mi-am spus că pot să mor liniştit (deşi nu mi-a trecut nicio secundă prin cap să execut prea curând activitatea respectivă).

Cred că nu e deloc surprinzător faptul că, atunci când mi s-a oferit a doua oară ocazia să ajung pe lângă apele lagunei veneţiene, am acceptat fără să stau prea mult pe gânduri. Şi asta în ciuda faptului că era o deplasare în interes de serviciu şi din mai toate plecările cu munca în afara ţării, ies ca o lămâie stoarsă de la alergătură.

Pentru că situaţia televiziunii e aşa cum e, n-am ştiut până în ultimul moment dacă plecăm sau nu. Ba chiar toţi cei din gaşca pe picior de plecare (adică trei nenumăraţi, mari şi laţi: eu, Iulică Ene şi Cecilia Melinescu) am fost convinşi până în ultima secundă că nu plecăm. Şi cred că doar pentru ca să ne facă în ciudă am primit până la urmă aprobarea.

Cei de la achiziţii s-au mobilizat, au luat cele mai ieftine bilete dintre cele scumpe şi ne-au trimis către Veneţia, cu escală la Paris Charles de Gaulle.Toate bune şi frumoase, numai că noi ajungeam în clădirea cu numele domnului general imediat după atacurile cu bombă din noiembrie. Să spun că ne cam vedeam făcând toate operaţiunile pe care le face un pilot de avion… dar fără avion?! Şi mi-era groază de cât o să dureze controlul bagajelor la cât de împănaţi eram cu diversele scule necesare filmărilor, eu şi Iulică. Că doar am pierdut un avion pe acelaşi aeroport din cauza controlului făcut cu încetinitorul de personalul responsabil, aşadar eram în temă.

Dar dacă nu rişti, nu câştigi, nu-i aşa?!

Până la urmă, mai târâş, mai grăpiş, le-am dovedit pe toate şi ne-am apropiat lin, dar în mare viteză de destinaţia noastră de poveste.

Arată foarte interesant lumea de sus, nu-i aşa?

pb162959 - Unduiri veneţiene

pb162972 - Unduiri veneţiene

 

 

Dar ia să văd, descoperă cineva unde-i Veneţia?

pb223445 - Unduiri veneţiene

 

 

Chiar nimeni? Hai să mai dau un indiciu:

pb223449 - Unduiri veneţiene

S-a mai clarificat situaţia? 🙂

Dar acum?

pb223444 - Unduiri veneţiene

Nu mai văzusem până atunci Veneția de sus și a fost o surpriză singurătatea ei prin amalgamul de apă udă și pământuri pline de umezeală.

Cum atunci când s-a pus prima piatră… (mă rog, stâlpul de temelie) pentru construcția orașului, mașinăriile zburatoare nu existau nici macar în visele lui Leonardo da Vinci, Veneția n-are aeroport. În plus, nici n-am văzut vreunul care să aibă pistele construite cu apă, chiar dacă mai există și hidroavione. Așa că am aterizat în ograda unui alt mare italian, Marco Polo, la ceva distanță de orașul cu străzi lichide şi ne-am apropiat de canalele unduirilor sexy cu “shuttle”-ul de la aeroport. Acesta ne-a lăsat în Piazzale Roma, capăt/început de linie pentru vaporetto, autobuzul local care în loc de asfalt mestecă… apă.

Ne-am revărsat pe chei cu toate armele și bagajele. De fapt, exclusiv cu bagajele. Frigul de noiembrie făcuse o proaspătă alianță cu umezeala și mușca tot mai curajos din carnea fragedă a proaspeților sosiți, ascuns de mantia de catifea a nopții.

Dar, în ciuda eforturilor susţinute, n-a găsit pe cine să sperie. Mi-am încheiat toți nasturii, am închis toate fermoarele, am folosit toate glugile și m-am proțapit pe scaunele descoperite din botul vaporaşului, ca să înfrunt frigul în desfășurarea lui cea mai feroce. Nu voiam să-mi scape nimic și am pregătit și aparatul foto, ca să fixez amintiri.

Orașul mi-a venit în întâmpinarea setei vizuale și a aruncat în încleștarea crâncenă cu bezna nopții lumini mai mari sau mai mici, mai aglomerate sau mai distanțate, colorate într-un fel sau altul, statice sau în mișcare. Pe cât doream eu să văd, pe atât era și el nerăbdător să mi se arate.

A ajutat mult și faptul că vaporetto mi-a băgat în seamă rugămințile și a pornit-o voiniceşte către celălalt capăt al Canal Grande, dar fără să se grăbească din cale-afară să ajungă la San Zaccaria, destinația noastră. Oricum, la cât de dese erau stațiile când pe o parte, când pe cealaltă, nici nu apuca să-și ia bine avânt, că trebuia să se oprească. Perfect, din punctul meu de vedere. Mulțumesc vaporetto!

De la locul în care am debarcat și până la hotel am mai avut ceva de mers și, ca niște măgari ce eram, am luat-o la picior peste  vreo două poduri cu tot calabalâcul în spinare: gențile de cameră cu multiplele accesorii, trepiedul, aparatul foto, bagajul personal, mai mare sau mai mic. Care calabalâc, devenea tot mai greu cu fiecare pas și o mare contribuție la asta o avea ora înaintată  și temperatura nu tocmai tropicală. La hotel nu mai țin minte dacă am schimbat două vorbe mormăite până să cădem ca bolovanii în pat.

A două zi de dimineață am luat-o către cauza prezenței noastre în orașul gondolelor: Bienala de la Veneția.

pb213350 - Unduiri veneţiene

Cum ne făcusem temele dinainte, știam că această manifestare artistică se desfășoară în mai multe locuri, pe tot cuprinsul oraşului. Problema era că nu știam precis localizarea pavilonului României unde trebuia să ne desfășurăm plenar. Din fericire, toți din echipă eram printre cei descurcăreți și, după câțiva kilometri înainte și înapoi, la stânga și la dreapta și-n sus și-n jos, ne-am dumirit până la urmă.

Așa am ajuns în Giardini di Biennale.

pb193154 - Unduiri veneţiene

 

 

După o altă  (scurtă) sesiune de orientare, ne-am îndreptat glonț spre pavilionul național.

pb173037 - Unduiri veneţiene

Acolo ne aștepta domnul Ghenie, cu brațele deschise. Nu cu brațele fizice, ci cu rodul lor creatoar, căci el nu era prezent acolo în carne și oase.

Tot pavilionul îi era dedicat și pereții etalau cu mândrie lucrări din mai multe perioade ale artistului, reunite sub denumirea de “Camera lui Darwin” (Darwin’s room).

pb173045 - Unduiri veneţiene

pb173048 - Unduiri veneţiene

pb183074 - Unduiri veneţiene

pb183077 - Unduiri veneţiene

Mi-a plăcut mult tehnica o care-o folosește, cu multă pastă pe pânză, care creează un microrelief ce duce către sculptural dacă te apropii să-l observi îndeaproape.

Eu personal n-am vibrat la toate lucrările, dar am rezonat cu câteva în mod deosebit şi cel mai mult cu aceasta:

pb183076 - Unduiri veneţiene

N-am fost singurul care i-am apreciat opera.

Cât am filmat pe acolo au venit o grămadă de vizitatori, dintre care mulți mergeau țintit la anumite pânze, le analizau de mai aproape și de mai departe, în timp ce lecturau diverse materiale despre artist și opera sa.

Puhoiul de oameni a fost departe de ce visam noi despre o filmare perfectă. Ne-a încurcat de multe ori dar am reușit (destul de greu) să premedităm și momente mai liniștite, în care am “furat” şi imaginile de mai sus. Ca să iasă bine și să nu iasă rău! 😀

Am mai spus că Bienala are mai multe locuri de desfășurare, nu-i aşa?

Pictura domnului Ghenie n-a reprezentat singură pulsul artistic românesc în cadrul manifestării. Alți (cinci parcă) artiști s-au manifestat în sala de expoziție a Centrului Cultural Român din oraș cu diverse instalații, fotografii și grafică. Lăudabil efortul, dar personal nu m-a impresionat atât de tare încât să vreau să-l imortalizez în fotografii.

După ce-am “epuizat” tema românească principală a materialului, am început să explorăm și contextul, adică pavilioanele celorlalte țări.

Bienala este un eveniment artistic dedicat artei vizuale contemporane chiar de la primul contact cu publicul din 1895. Este cea mai veche manifestare de acest gen, modelul tuturor celorlalte și cheia descrierii este “artă contemporană”.

Încă de la intrarea în Giardini, te pune în temă “contemporan-experimentală” cu ajutorul statuilor presarate ici-colo. Care sunt… tăiate. Modern, desigur!

pb183087 - Unduiri veneţiene

 

 

Dar nu toate lucrarile de artă presărate printre pavilioane sunt atât de dramatic contemporanizate.

pb173035 - Unduiri veneţiene

pb173043 - Unduiri veneţiene

 

 

În unele locuri, tradiția coexistă foarte bine cu modernul.

pb183068 - Unduiri veneţiene

Ce servim astazi? Mozaic lângă ecran cu leduri? O combinație inspirată!

În funcție de cine le interpretează, expresiile contemporane ale artei pot lua diferite forme, unele de-a dreptul zgubilitice, altele ușor pe arătură. Că aratul se face cu tractoare care au cauciucuri, chiar dacă agricultura se face în Israel, nu-i așa?

pb183059 - Unduiri veneţiene

pb183062 - Unduiri veneţiene

 

 

Nordicii înteleg arta nu doar ca pe un proces de creație dar mai ales ca pe unul de distrugere. Nu, nu vorbesc ca să mă aflu-n treabă:

pb183085 - Unduiri veneţiene

pb183086 - Unduiri veneţiene

Intensă arta nordică contemporană, aşa-i?!

Recunosc că n-am văzut pavilioanele tuturor țărilor, că n-am avut timp. Dar din cele pe care le-am văzut, au fost și câteva impresionante pozitiv.

Pavilionul Rusiei a fost primul care mi-a plăcut de cum am intrat.

pb183088 - Unduiri veneţiene

Și ce-i cu asta, poate o să mă-ntrebați. Că doar căștile din StarWars sunt de zece ori mai mișto. Și mai sunt și de calitate americană pe deasupra.

Ei bine, s-ar putea să fie precum spuneți, nu vă contrazic. Cu o singură mică precizare: scara!

pb183097 - Unduiri veneţiene

Ei? Parcă e, totuşi, o mică mare diferență acum.

Fața din interiorul căştii era făcută dintr-un ecran modelat anatomic, ochii erau mobili iar câteodată parcă urmăreau foarte atent reacția vizitatorilor. Hmmm, o fi fost un spion KGB înăuntru?!

pb183105 - Unduiri veneţiene

 

 

Tot la ruși erau evidente urmele gloriosului trecut comunist:

pb183108 - Unduiri veneţiene

Bineînțeles că această culoare a sângelui nu e monopolizată doar de ruși, de vecinii lor chinezi și de celelalte țări comuniste. Și-a găsit o altă interpretare, cu trimiteri solare, într-o spectaculoasă viziune japoneză, alături de simbolurile cheii și al bărcii.

pb1831141 - Unduiri veneţiene

 

pb1831161 - Unduiri veneţiene

pb183118 - Unduiri veneţiene

pb183121 - Unduiri veneţiene

pb183128 - Unduiri veneţiene

pb183131 - Unduiri veneţiene

De poveste!

Parcă se simte de departe migala asiatică, răbdarea şlefuită de milenii, nu-i așa?

Efervescenţa artistică e aşa de mare la Bienală încât şi obiectele uzuale tind către extraordinar.

Nu ştiu cât se vede dar acestea sunt nişte lămpi pe terasa unde i-am prins pe ai mei colegi cum îşi trăgeau un pic sufletul.

pb183083 - Unduiri veneţiene

La această ediție a Bienalei (ca de altfel la toate celelalte, după părerea mea), cea mai spectaculoasă operă de artă a fost totuşi… Veneția din jurul grădinilor Bienalei. Adică… toată Veneția!

Și cum ar putea fi altfel, atunci când secolele de istorie au conspirat împreună cu talentul atâtor mari creatori din diverse ramuri ale artei, să ridice o asemenea bijuterie de oraș?!

pb203170 - Unduiri veneţiene

 

pb173013 - Unduiri veneţiene

 

pb203177 - Unduiri veneţiene

 

pb203183 - Unduiri veneţiene

 

pb203186 - Unduiri veneţiene

 

pb203221 - Unduiri veneţiene

 

pb203224 - Unduiri veneţiene

pb203185 - Unduiri veneţiene

La cum arată mai toate clădirile și monumentele, am putea crede că Veneția e un muzeu  care există doar pentru a bucura privirile nenumăraților turiști.

Ei bine, greșit!

Există oameni care chiar locuiesc acolo și semnele sunt prezente pretutindeni, mai sfios sau de-a dreptul evident.

pb173007 - Unduiri veneţiene

 

pb173015 - Unduiri veneţiene

 

pb173017 - Unduiri veneţiene

 

pb213344 - Unduiri veneţiene

Nu numai că locuitorii sunt departe a fi exponate pasive într-un muzeu gigantic dar contribuie activ la asigurarea propriului confort. Am aflat asta la prima mână: în fiecare dimineață pe la opt, eram încântat de “Simfonia ciocanului pentru flex și orchestra (de cuie)”, care se desfășura extrem de energic într-o clădire (prea) apropiată de geamul camerei noastre de hotel.

Dar să nu vă închipuiți că era ceva singular.

pb173014 - Unduiri veneţiene

 

pb213341 - Unduiri veneţiene

 

După cum se vede, chiar și celebrul pod Rialto era înscris într-o operație de cosmetizare, iar Basilica San Marco îi ţinea isonul, fără să-i fie ştirbit farmecul în vreun fel.

pb203226 - Unduiri veneţiene

Oricine a ajuns prin piața basilicii poate să depună mărturia că atmosfera de acolo e una specială. Plutește ceva în aer, oamenii sunt mai destinşi și mai relaxați, prieteniile se leagă repede, chiar dacă doar pe interese.

pb203254 - Unduiri veneţiene

 

pb203256 - Unduiri veneţiene

pb203251 - Unduiri veneţiene

 

pb203247 - Unduiri veneţiene

O parte din farmecul orașului vine și de la unele canale și străzi foarte înguste. Atât de înguste, încât aproape că ești nevoit să mergi într-o dungă când le străbați. Și chiar mergi așa atunci când te întâlnești cu cineva care vine din sens opus.

Pe de altă parte, în multe locuri poți fi surprins de detalii neașteptate, bijuterii lucrate cu dragoste de artiști pentru desfătarea ochiului. Și, nimic surprinzător, unele au legătură cu apa.

pb173030 - Unduiri veneţiene

 

pb173032 - Unduiri veneţiene

pb173033 - Unduiri veneţiene

 

pb203274 - Unduiri veneţiene

 

pb213373 - Unduiri veneţiene

 

pb173009 - Unduiri veneţiene

De-a lungul vieţii, toţi avem momente. Suntem veseli sau trişti, melancolici sau entuziaşti, apatici sau plini de energie debordantă. Cu carnea de piatră şi zidărie, cu apa canalelor pe post de limfă şi sângele format din masa umană care-o străbate dintr-un capăt în altul, înainte şi înapoi, Veneţia nu face excepţie. Dar stările ei sunt generate de alte cauze decât cele care ne influenţează pe noi iar eu, ca o măruntă furnică ce mă găsesc, nu pot să ştiu cu siguranţă.

Dar pot să bănuiesc. Şi să remarc o stare de tranziție poleită cu auriu de la acțiune la repaos.

pb203305 - Unduiri veneţiene

 

pb203307 - Unduiri veneţiene

 

pb203312 - Unduiri veneţiene

 

pb173056 - Unduiri veneţiene

 

 

Să observ o stare de (parcă) apatie?!

pb172998 - Unduiri veneţiene

 

pb173004 - Unduiri veneţiene

 

 

pb173006 - Unduiri veneţiene

Dar şi una de maximă evervescenţă!

pb203168 - Unduiri veneţiene

 

pb2031691 - Unduiri veneţiene

 

pb203174 - Unduiri veneţiene

 

pb203189 - Unduiri veneţiene

 

pb203195 - Unduiri veneţiene

 

pb203202 - Unduiri veneţiene

 

pb203219 - Unduiri veneţiene

 

pb223382 - Unduiri veneţiene

 

pb223404 - Unduiri veneţiene

 

pb223418 - Unduiri veneţiene

 

pb223420 - Unduiri veneţiene

 

pb223421 - Unduiri veneţiene

Să mă aventurez să spun că soarele pare să aibă un rol important în starea de spirit a oraşului? Nuuu, mai bine mă abţin, că nu am de unde să ştiu. Dar pot să vă împărtăşesc că n-am văzut atâta lume pe străzile urbei atunci când soarele se acoperise cu o eşarfă de nori.

pb203207 - Unduiri veneţiene

Când cineva pomenește de Veneția, care este primul lucru-simbol care vă vine in minte?

Cumva una dintre vestitele măști venețiene?

În cazul ăsta eu nu pot decât să fiu de acord. Cred că am văzut în Veneția mai multe măști decât în toate celelalte locuri prin care m-am preumblat în viața asta și încă în vreo două-trei anterioare.

Sau vă apare în fața ochilor instantaneu o gondolă când vă întâlniți cu întrebarea de mai sus?

Și-n cazul ăsta alegerea e cât se poate de inspirată dacă mă gândesc la puzderia de gondole prezente pretutindeni pe apele lagunei.

Prin preumblările mele pe lângă apă, mi-a ajuns întâmplător la ureche o discuție dintre un turist interesat și un gondolier în căutare de muncă. Mie mi-a fost frică să întreb pentru că știam câtă diurnă aveam în buzunar de la televiziune și era obligatoriu să mai și mănânc. În momentul în care am auzit prețurile, mi-am dat seama că aveam dreptate să mă rețin cu întrebările: traseul de 30 de minute costa 80 de euro, cel de 45 de minute costa 100 iar o oră de mers cu gondola îți scotea din buzunar 120 de euro. Adică aproape toată diurna mea.

Nu știu dacă prețul era valabil pentru toți gondolierii dar am mari dubii, având în vedere că numai unele ambarcațiuni erau împodobite ca pentru o plimbare regală.

pb213356 - Unduiri veneţiene

 

pb213355 - Unduiri veneţiene

 

pb213353 - Unduiri veneţiene

 

pb203272 - Unduiri veneţiene

 

pb203270 - Unduiri veneţiene

Cum nu toată lumea era pe acolo doar cu banii de diurnă în buzunar, gondolele nu duceau lipsă de  clienți iar traseele scormoneau apele lagunei și pe canalele mari, dar mai ales pe cele înguste, unde propulsia și direcționarea se făceau nu numai cu vâsla din dotare.

pb223390 - Unduiri veneţiene

 

pb2234291 - Unduiri veneţiene

 

pb223413 - Unduiri veneţiene

 

pb213320 - Unduiri veneţiene

 

pb203296 - Unduiri veneţiene

 

pb203295 - Unduiri veneţiene

 

pb203276 - Unduiri veneţiene

 

pb203267 - Unduiri veneţiene

pb203217 - Unduiri veneţiene

 

pb203201 - Unduiri veneţiene

Toată lumea știe că, atunci când e vorba de viteză, sângele italienilor începe să fiarbă și ochii să le sticlească. Vreți o dovadă? Vă dau două: Ferrari și Lamborghini vă spun ceva?!

Așa mă gandeam și eu!

Dar pasiunea italienilor pentru competiție și adrenalina vitezei nu se limitează doar la vehiculele pe roți. Până și unii gondolieri au pretenția că-s piloți de curse. Nu vi se pare că mai jos e o aliniere la “start”?

pb223431 - Unduiri veneţiene

 

pb223432 - Unduiri veneţiene

Iar dacă cei cu vâsle se dedau la asemenea practici, ce pot să mai zic despre ceilalți, care-s motorizați?

pb213371 - Unduiri veneţiene

Acestea sunt taxiurile Veneției pe care le folosești dacă vrei să ajungi rapid dintr-un loc în altul. Cu cât mai repede, cu atât mai mare plăcerea șoferilor. Sau li se zice căpitani?!

După atâta apă, atâtea curse şi atâtea ambarcaţiuni, aţi putea crede că pe uscat nu se întâmplă nimic şi că nu există alt tip de vehicule pe îngustele străzi veneţiene. Nu numai că există dar au chiar şi parcări speciale.

pb223385 - Unduiri veneţiene

Cunoscând sângele vulcanic al locuitorulor peninsulei, sunt convins că organizează şi astfel de curse!

Fiind una dintre cele mai spectaculoase destinații turistice,  bineînțeles că acolo e plin de turiști. Ce surpriză surprinzătoare, nu-i așa?!

Sunt prezente acolo toate națiile pământului: caucazieni, negri, indieni, un puhoi de asiatici. Atât de mulți încât eu sunt convins că cetățenii venețieni sunt într-o minoritate… covârșitoare! La câte limbi am auzit vorbite pe lângă mine, am ajuns la concluzia că așa trebuie să fi fost atunci când Dumnezeu a vrut să împiedice ultima fază de construcție a turnului Babel.

La un asemenea aflux de turiști, desigur că e rost de făcut bani. Așa că tarabe, tonete și magazine mai mari sau mai mici, sunt prezente mai peste tot, cu diverse modele de magneți de frigider, măști, sticlă de Murano în diverse forme și înfățișări, parfumuri și altele multe și numărate. Printre ele au fost câteva care mi-a atras privirea ca un magnet.

Cum ar fi să ai o asemenea tablă de șah, din piele lucrată manual și cu piesele sculptate tematic? E desigur o întrebare retorică. N-am de unde să știu din moment ce nu am cumpărat. Poate dacă mi-ar fi plăcut extraordinar de tare șahul, aș fi facut un efort dar, la cât joc, sunt bune și piesele pe care le acum acasă.

Până la urmă, ce începe se mai și termină. Așa s-a întâmplat și cu vizita noastră venețiană.

La plecare am făcut același drum ca la venire, numai că în sens invers.

Și cu încă  o altă deosebire. În timp ce așteptam vaporetto, pe chei am văzut o baltă mică de lichid galben, transparent. O fi Veneția cu multă apă dar toată lumea știe că și câinilor le place apa și, în consecință, au niște nevoi pe care le rezolvă când e cazul, unde-i apucă. Așa am gândit atunci și cam aceleași gânduri am mestecat când am văzut o a doua baltă în timp ce așteptăm “shuttle”-ul care să ne ducă spre avion. La cea de-a treia înfățișare a lichidului transparent, la aeroport, m-am întrebat cum de nu l-am remarcat până atunci, din moment ce e prezent în atât de multe locuri.

Răspunsul l-am primit când mi-am deschis valiza cu efectele personale și-am văzut că una dintre cutiile de bere italiană luată pentru acasă, avea aluminiul sfâşiat. Cum s-a întâmplat asta, Dumnezeu știe, că n-o mai pățisem niciodată. Bineînțeles că berea era scursă aproape toată și, pentru că valiza era în mare parte din materiale impermeabile, a curs foarte ușor pe la cusături și doar acolo unde a staționat mai mult a avut cum să facă baltă “cainele” meu.

Acum mi se pare amuzant, dar atunci, pe moment, n-am fost chiar cel mai bucuros. Din fericire, cutia era chiar la fundul geamantanului și aveam hainele puse în pungi așa că pagubele au fost minime.

Chiar și cu incidentul “pipi de câine”, plăcerea vizitei venețiene nu mi-a fost știrbită cu nimic. Ba chiar pot să spun  că a fost un “condiment” amuzant de final, care a explicat fără doar și poate zâmbetul larg cu care m-am îmbarcat în avion.

Grazie mille Venezia! Arrivederci!

*

P.S  Dacă este cineva curios să vadă şi materialul filmat, îl poate găsi AICI.

 

 

Eugen

Îmi place fotografia. Şi filmul. Şi grafica digitală. Şi lectura (în mod deosebit SF-ul și fantasy-ul) și, de dată mai recentă și cumva legate între ele, scrisul. >>mai multe

8 thoughts on “Unduiri veneţiene

  • 29/04/2016 at 13:32
    Permalink

    Desi ai scris asa de imbietor :D, tot nu ma atrage inca Venezia. Atata apa! Ma duce cu gandul la rece, igrasie, umezeala, de fapt si cladirile alea din fotografii par vechi si scorojite. In plus, nu ma vad acolo cu copiii, mi-ar fi frica ca se alearga si cad in apa.
    Insa mi-a placut instalatia japoneza, aia rosie, ce fain tre’ sa fi fost sub ea! E drept, la Bienala aia mi-ar placea sa fiu.

    Reply
    • 29/04/2016 at 15:20
      Permalink

      Macar o data-n viata merita sa ajungi acolo.
      Desigur ca umezeala si igrasia sunt peste tot unde e apa. Si ce? Te muti acolo? :)Si-n plus, nu sunt omniprezente. Eu n-am vazut nimic dubios la hotelul unde-am stat.
      Venetia e locul unde doar te duci sa te incarci cu impresii si amintiri.
      Iar bienala de-o vezi in fotografii… nu mai este. S-a inchis chiar in saptamana cand am ajuns noi acolo. Dar vine urmatoarea acusica, in 2017 :).

      Reply
      • 29/04/2016 at 16:12
        Permalink

        Da, mi-am dat seama ca aia nu mai e si vine alta, daca-i bienala :). Da, am Venetia pe lista calatoriilor dupa ce le elimin pe alea mai atractive ;). Nu te muti acolo, chiar ma intreb, localnicii aia n-au reumatism de la atata umezeala? 😀

        Reply
        • 29/04/2016 at 16:25
          Permalink

          Cand ajungi acolo, sa-i intrebi si pentru mine daca au sau ba! 🙂

          Reply
  • 29/04/2016 at 20:40
    Permalink

    Superb oras si frumoase fotografii. Revin de fiecare data cu placere la Venetia. Iar cladirile sunt superbe.

    Reply
    • 29/04/2016 at 21:33
      Permalink

      Articolul de mai sus e dovada ca sunt perfect de acord cu tine. Si de fiecare data cand ajung acolo, e altfel, vad ceva ce n-am remarcat in datile anterioare 🙂

      Reply
  • 04/05/2016 at 14:20
    Permalink

    Dacă n-ai băut o cafea la Florian e ca şi cum nici n-ai fost la Veneţia …
    Măcar un selfi pe terarsă să-ţi fi făcut 🙂

    PS. – Felicitări pentru fotografii !

    Reply
    • 04/05/2016 at 14:36
      Permalink

      Nu, n-am baut!
      Dar asta nu inseamana decat ca mai am un motiv (daca mai era nevoie) sa mai merg acolo cel putin o data ;).
      Dar ar trebui sa-mi si spui despre terasa lui Florian, ca sa stiu unde sa merg.
      Ma bucur tare ca-ti plac fotografiile! 🙂

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* GDPR (obligatoriu)

*

Sunt de acord

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: