Arta cu substrat politic

Nu m-am gândit niciodată la Casa Poporului ca la o pânză pe care se poate picta.

E enorm de exagerat de mare şi-ar fi nevoie de cisterne de vopseluri, păduri întregi sau multă producţie de metal pentru schelărie. Şi nici nu vreau să mă gândesc la cât ar dura operaţiunea dacă ţin cont că s-ar petrece în Românica noastră dragă, mai ales dacă ar fi s-o faci de unul singur sau împreună cu doar câţiva.

În plus, cine ştie ce discuţii interminabile ar genera subiectul şi abordarea picturii, că până la urmă e casa distinşilor noştri aleşi, înalţi demnitari, oameni cu înalte principii, care nici nu se compară cu cu nişte prăpădiţi de IT-işti, doctori sau profesori după cum a încercat să ne convingă unul dintre ei.

Dar dacă nu m-am gândit eu, asta nu înseamnă că n-au făcut-o alţii. Şi pentru că problemele de mai sus sunt PROBLEME!, au venit şi c-o soluţie extraordinară care să nască discuţii doar despre spectaculozitate: tehnică ultraperformantă de proiecţie.

Ba chiar s-a făcut şi un concurs de proiecte de „mapping” (aşa se cheamă această activitate artistică superspectaculoasă; mai precis “video arhitectural mapping”) şi şase cei mai tari dintre cei mai tari au ajuns pe Casa Poporului. La propriu.

Cei 23.000 de metri pătraţi ai faţadei clădirii au devenit suprafaţa creativă pe care s-au dezlănţuit ieri noapte pe la unşpe, AVA (Mexic), Dirty Monitor (Belgia), Urbanscreen (Germania), RadugaDesign (Rusia), Light Event Consulting (Franta) si Mindscape (România).

Proiecţiile au fost precedate de pe la şapte seara de concertele Şuie Paparude, Argatu’ & Friends şi Parov Stelar.

Totul a fost moca, pentru ochii şi urechile celor care aveau chef să vadă şi să audă.

Mai e nevoie să vă zic cât puhoi de lume era p-acolo în condiţiile astea?!

Eu personal n-am mai văzut mapping până aseară, dar îmi ajunsese pe la ureche că aceste proiecţii pot fi periculos de spectaculoase.

Ei bine, da! Sunt!

Aşa spectaculoase că m-au lăsat cu gura căscată!

Fiecare echipă s-a desfăşurat pe 4:30 minute, aşa că per total n-au durat foarte mult. Dar au compensat prin intensitate!

După ce s-a terminat spectacolul tot puhoiul ăla de lume a luat-o către casă.

Să vă zic că nicio companie de taxiuri nu răspundea la telefon? Şi că am mers din Unirii până la Moşilor până am găsit un taxi liber?

Nu, nu vă mai spun, că a meritat!

Iată  de ce. 🙂