Cuceriri 4×4 pe plaiuri mioritice

Ferrari, Lamborghini, Aston Martin!
Și deja te gândești la viteză, adrenalină, viață trăită intens, așa-i?

E adevărat că aceste simboluri ale industriei auto fac să sclipească ochii multora dintre noi.
Dar nu tuturor!
Iar eu mă înscriu fără doar și poate în această ultimă categorie.

De ce?

Pentru ca prefer oricând să balauresc pe coclauri decât să mă dau cu super viteze cu burta lipită de asfalt, așa că oricând aș da oricare dintre mașinile de mai sus pe un 4×4 competent.
Și chiar dacă în momentul ăsta nu am nici vreo supersportivă și nici vreun offroader, asta nu înseamnă că nu m-am bucurat și nu mă bucur în continuare de experiențe 4×4 pe terenuri mai mult sau mai puțin accidentate. Am coclaurit-o atât prin țări străine (în Grecia, Egipt, Dubai) cât și pe meleagurile noastre.
Tot despre plaiurile patriei e vorba și în povestea de acum și despre niște băieți superpasionați care s-au adunat într-un club numit CORIF.
Nu-ti spune nimic acest nume?
Nici n-are cum, că e un acronim care vine de la “Club Off Road Ilfov” iar în această duminică care numai ce-a trecut am avut a doua mea aventură cu ei.
Hai s-o iau cronologic și să povestesc un pic și despre prima mea ieșire CORIF care s-a-ntâmplat chiar înainte de carantina cauzată de pandemie.

De la toamnă la iarnă în Tabla Buții

După plictiseala șoselelor care ne-au adus aproape de coclauri, am făcut o încolonare pe marginea drumului:

Motivul?

Nici o tură offroad care se respectă nu începe fără această operațiune. Dezumflatul roților e foarte important pentru că dacă ai cauciucurile tari, atunci când ajungi pe hârtoape mașina începe să sară mai ceva ca o minge izbită de pământ. La o presiune mai mică roțile se mulează pe pietre și denivelări oferind o tracțiune mai bună, ca să nu mai zic că e mult mai confortabil pentru cei din mașină.
N-am făcut prea mulți purici pe acolo și n-a durat prea mult până ce toamna ne-a luat în îmbrățișarea ei colorată:

.

.

Pe măsură ce-am urcat, peisajul a început ușor, ușor să se schimbe…

… până ne-am trezit complet acaparați de iarnă:

Sus la Tabla Buții am dat peste un peisaj de basm, de care ne-am bucurat în voie, oameni și mașini deopotrivă:

.

.

Plecarea de acolo din vârf a arătat cam așa:

Iar dacă din tot ce-am povestit și ilustrat până acum nu ți se pare că ieșirea asta ar fi fost foarte provocatoare pe partea de offroad, dă-mi voie să-ți demonstrez că n-a fost chiar așa:

.

.

N-ai cum să mergi pe coclauri cu oameni pasionați fără ca ei să încerce limitele “jucăriilor” din dotare!
Dar sunt pasionați și pasionați. Dintre noi, Nicu a fost cel mai extrem și unde era mai greu, acolo s-a băgat. Punctul culminant a fost aici…

… examen pentru etanșeitatea garniturilor. Și ia să vedem:

Hmm, nu cred c-a luat notă de trecere la capitolul ăsta…
Și n-a luat notă de trecere nici la ieșirea din balta aia înghețată care i-a cam venit de hac! Ca să iasă a trebuit să apeleze la ajutoare din exterior:

Cam așa a fost această ieșire pre-carantină. Și-a fost minunată, că atunci când am fost blocat între patru pereți, am avut ce amintiri să rulez pe ecranul memoriei.

Prin pădurile și culmile de pe valea Doftanei

Ieșirea din această duminică s-a întâmplat cu participarea extraordinară a trei mașini cu suflete mari.

Debutul turei a fost cu traversare a râului, ca mașinile să intre purificate pe traseu

Doar nu se face să mergi cu mașinile deja murdare pe drumuri cu noroaie, așa-i?
Apoi a avut loc acea operațiune esențială pentru traseele offroad de care am povestit și mai sus:

.

Și după aia, să te ții!
Cele două Pajero Pinin și acea Lada Niva nu sunt cele mai impresionante mașini 4×4… dar asta până ce vezi cu ochii tăi ce pot să facă!
Cauciucurile speciale pentru offroad, reductoarele și diferențialele blocabile le fac așa de sprintene pe rampe si pante înclinate cu zeci de grade, pe pietre, pământ și noroaie, de zici că au ADN de capră neagră:

..

Iar când am luat-o printre copaci…

…faptul că nu sunt chiar așa gonflate la exterior a fost un avantaj major prin pădurile din valea Doftanei căci pe traseul pe care ne-a condus Ionuț Andraș am avut parte de multe momente în care mașinile au trecut la limită printre copaci.

De exemplu Patrol-ul sau Jeep-urile de mai sus n-ar fi avut nicio șansă p-acolo.
Și dacă tot a venit vorba de pădure, când ne-a văzut atât de puși pe treabă aceasta s-a decis să ne încerce hotărârea. Așa a strecurat ea pe sub covorul de frunze niște apă și ne-a zis:
-Hai să vă văd!
Și ne-a văzut înaintând…

… până aici!
Da, se întâmplă ca oricâte abilități ar avea șoferul și oricât de capabilă ar fi mașina, să nu mai poată face nimic.
Ei, și acela a fost momentul perfect pentru folosirea asului din mânecă: troliul!

Dacă nu te mai propulsează roțile, te tragi cu troliul!
Funcționează?
Hai să vedem:

E, ce zici?

Așa a urcat Ionuț.

Și așa a urcat Cosmin:

Iar dacă Pinin-ul lui Cosmin (care m-a avut de copilot) și cel al lui Ionuț erau amândouă dotate cu magicul troliu, Lada lui Nicu n-avea. Dar troliul își face datoria și atunci când trebuie să scoată la lumină mașina din dotare și când e nevoie să ajute un coleg aflat în dificultate:

Așa am trecut peste cea mai dificilă porțiune a acestei ieșiri.
Iar drumul ne-a oferit și alte provocări:

.

.

Și cred că Nicu era foarte hotărât să vadă care sunt limitele Nivei, că de fiecare dată a ales varianta hardcore oferită de traseu:

.

Da, același Nicu care a forjat cât a putut Jeep-ul din tura de la Tabla Buții. Să fie oare un tipar?! 😀
Acest moment ilustrează perfect de ce e bine să mergi cu încă cineva în asemenea aventuri. Singur n-avea cum să mai iasă, așa că Ionuț i-a dat o mână de ajutor. O șufă de ajutor, mai precis.
Printre atâtea bălți, pietre și hârtoape am mai strecurat și niște momente de pauză. Primul dintre ele intră fără doar și poate în categoria “sic transit gloria mundi” :

Dacă te uiți cu atenție la dărăpănătura din fundal…

… ai zice că a fost cabana de vânătoare a lui Ceaușescu?
Ei bine, deși acum nu pare, a fost!
La următoarea oprire ne-am făcut și noi plinul…

… iar după masă Ionuț și Cosmin au simțit nevoia să poarte o discuție elevată:

Am mai oprit la un moment dat ca să “admirăm” o lucrare de tristă anvergură (recunosc că nu mă pricep la păduri și la tăierile de întreținere sau regenerare, așa că ar putea fi o operație necesară acolo) …

…ca apoi să ne dăm jos din mașini în vârful vârfului ca să ne bucurăm de pajiștea cu floricele pictate și de restul peisajului:

.

.

Coborârea finală a fost așa, de relaxare…

…și înainte s-o luăm spre casă am oprit pentru o poză de grup…

 

…și mai apoi să admirăm un altfel de peisaj:

Dacă nu-ți plac coclaurelile, ai această variantă de a te bucura de natură! 😀

La final

Așa e, sunt fără speranță când e vorba de coclaureală. Îmi place peste poate să merg pe drumuri puțin sau deloc umblate, să mă îmbib cu aerul tare de munte și să mă îmbăt cu perspective spectaculoase. Ăsta-i motivul pentru care sunt cel mai mare fan al acestor “jucării” 4×4 pentru că oferă o libertate la care o mașină de stradă nici nu visează.
Dar eu visez la cât mai multe asemenea aventuri și parcă-am auzit pe undeva zicându-se: “ai grijă ce-ți dorești, că se poate îndeplini”.
Iar eu am grijă! 😀

*

De ți-a plăcut sau te-a inspirat articolul, un like la pagina de Facebook a blogului e foarte binevenit și te va ține la curent cu următoarele articole.