Mediaş: perla ascunsă a colinelor Transilvaniei

Hai să-ţi arăt nişte imagini:

Aşa-i că, dacă n-ar fi fost titlul, te-ai fi gândit că-s nişte fotografii din Sibiu?

Şi n-ai fi fost prea departe, că Mediaşul e la o aruncătură de băţ de oraşul mai sus pomenit. Adică… dacă e cineva în stare să arunce un băţ vreo 50 de kilometri, până peste dealurile care înconjoară protector oraşul! 😀

Ca în mai multe oraşe transilvănene, noul convieţuieşte cu vechiul. Casele mai vechi sau mai noi se conversează prieteneşte cu blocurile erei comuniste, fără să facă vreo diferenţă de clasă.

Iar toate aceste construcţii ale istoriei recente se uită pline de curiozitate la inima citadină ce bate de secole: “Civitas Mediensis”, adică…

 

Centrul istoric

N-am pomenit degeaba despre secole: Mediaşul a fost menţionat pentru prima dată într-un document din 1267, fiind astfel unul dintre cele mai vechi oraşe ale României.

Ca sa ajungi să explorezi străzile oraşului vechi, trebuie să treci de ziduri înalte de peste şapte metri, păzite de 17 bastioane şi turnuri.

Bineînţeles că în zilele noastre nu te întâmpină niciun soldat cu halebardă la intrare să te întrebe de sănătate iar turnurile sunt atracţii turistice.

Odată depăşite fantomele halebardierilor de la porţi, ţi se înfăţisează privirii un burg cochet, cu majoritatea caselor săsești renovate în culori vesele.

Dar sunt urme ale timpului pe ici, pe colo:

Pe principiul “toate drumurile duc la Roma”, pe oriunde ai intra în vechea cetate a Mediaşului, la un moment dat tot ajungi în piaţa centrală şi la biserica evanghelică fortificată Sfânta Margareta, construită în 1460.

Iar dacă ajungi la Pisa e musai să faci o vizită celebrului turn înclinat.

Ăăă… îţi dă cu virgulă? Mai stai niţel cu mine, că nu m-am tulburat subit şi nici n-am greşit articolul! 🙂

Incredibil, dar există o legătură între Pisa şi Mediaş.

Hai să-ţi dau un indiciu:

Vezi?

Adică înclinaţia turnului bisericii evanghelice, căci despre asta-i vorba! 🙂

Turnul, construit în 1460, s-a înclinat de-a lungul timpului din cauza structurii solului. Are o deviaţie pe axă de 2,28 metri, şi e printre primele 12 construcţii înclinate din lume şi, posibil, al doilea din Europa.

Se mai numeşte şi Turnul Trompeţilor pentru că, la cei 68.5 metri înălţime, era un punct perfect de observaţie al împrejurimilor iar trâmbițasul orașului avea misiune de a alarma cu trompeta în caz de pericol.

În interiorul zidurilor de fortificaţie ajungi printr-un tunel.

În curte, biserica te copleşeşte cu dimensiunile gotice:

 

Dacă le înţelegi graiul, poţi să tragi cu urechea la şoptele zidurile din cărămidă şi piatră care povestesc continuu despre fapte din vremuri de mult apuse.

De nu-ţi iese ascultatul (sau nu te interesează) poţi să le foloseşti drept decor pentru o fotografie, cum au făcut Elena şi Karla:

Sau mai multe! 😀

Chiar lângă biserica evanghelică este liceul Roth, unde cred că mi-ar fi plăcut și mie să merg la cursuri.

Dacă până acum ai putut observa Mediaşul amănunțit dar static în fotografii, ia hai să-l admirăm și din perspectiva unei păsări (artificială și cu elici):

Dacă tot bântuim văzduhul, hai să-ţi arăt un detaliu inaccesibil altfel:

Doar că de acolo, de sus, sunt multe detalii peste care nu poți să dai decât atunci când explorezi  pe picioarele tale:

Și tot de la nivelul străzii ai acces în diverse locuri interesante atunci când simți nevoia să-ți încarci bateriile într-un fel sau altul:

După ce ieși, poți să continui cu admiratul clădirilor încărcate de amintiri. Și atunci când începe să te doară gâtul de la admirat turnurile orașului pe toată înălțimea lor, mai cobori capul și-atunci s-ar putea să observi ceva foarte interesant, într-un loc surprinzător:

E stema orașului Mediaș și nu-ți trebuie o privire de vultur ca să vezi acolo o mână care ține o viță de vie cu trei ciorchini de struguri.

Și, ia să văd, cine știe ce se obține din struguri?

Pentru că-s generos, dau și indicii:

Hmmm, oare ce-o fi în sticlele alea?!? 😀

Și de ce apar strugurii pe stema orașului?

Raspunsul e simplu și-o să te lămurești imediat ce-ți spun cum era supranumit orașul în vechime…

 

Metropola de Vin a Transilvaniei

Iar acest nume nu e aşa, de florile mărului.

Podişul Târnavelor culcuşeşte grijuliu Mediaşul între dealurile sale numa’ bune pentru cultivarea viţei de vie iar această îndeletnicire nobilă şi aducătoare de veselie s-a desfăşurat încă de pe vremea dacilor, după cum ne povesteşte Herodot în secolul VI îHr.

În vremurile de altă dată orașul era înconjurat de viță-de-vie, atât de importantă în economia locală că prețul mărfurilor se stabilea în funcție de cel al mustului. Aşadar nu e de mirare că vinurile din zonă au ajuns cunoscute peste mări şi ţări, chiar până şi în paginile romanului “Dracula”, unde scriitorul irlandez Bram Stoker menționează că, la nunta contelui valah, vinul a fost “cel auriu de Mediaș”.

Dar nimic nu dainuieste veșnic și în 1948 industria vinului a dispărut odată cu naţionalizarea. După revoluție zona viticolă s-a restrâns şi mai mult, odată cu plecarea a mii de oameni în țări străine.

Dă-mi voie să-ți prezint pe cineva:

El este Tavi Isailă care timp de doisprezece ani a săpat prin arhive, a vânat anticari şi-a bântuit poduri şi pivniţe ca să poată reconstrui un nume de legendă al vinului din Valea Târnavelor:

Numele lui Friedrich Caspari este recunoscut pentru replantarea viței de vie sănătoase în Europa după devastarea cauzată de filoxeră la începutul secolului ’20. A devenit cel mai mare producător de butaşi de viţă de vie altoiţi

din Transilvania și viile sale au devenit cunoscute mult în afara zonei Târnavei. Livra cu vagoanele produsele sale către Austria, Ungaria, Lichtenstein, chiar şi în Rusia, aproape până la graniţa cu Asia.

El a produs renumitul Neuburger, Rieslingul şi un sortiment special de vin care se găsea doar în Mediaş, “Aurul Târnăvii”.

Datorită perseverenței lui Tavi poți să te bucuri la Mediaș de un vin dintr-o serie limitată, care afișează cu mândrie numele priceputului viticultor:

Recunosc, noi ne-am delectat papilele cu licoarea din sticlă! 🙂

Cum de-am aflat toate astea?

Pentru c-am stat la Caspari Apartments, care e chiar în buricul târgului și care ne-a întâmpinat cu o sticlă din vinul de mai sus. 🙂

Pentru că toți știm că vinul e mai bun când îl bei cu prietenii, localnicii au organizat în septembrie un eveniment pentru toți prietenii Mediaşului:

Și, ca-n orice poveste care care se respectă, a durat trei zile. Și-a fost cu oameni faini, și cu distracție, cu mâncare și concerte.

Și bineînțeles că vinul a fost nelipsit.

Iar Tavi, tot după o cercetare intensivă, a lansat un alt nume cu greutate când e vorba de vinuri:

P-ăsta nu l-am încercat dar abia aștept! 🙂

Ambrosi a fost preşedintele asociaţiei viticole săseşti şi cel mai mare producător şi comerciant de vinuri din Transilvania , cu sediul la Mediaş.

*

Și, chiar dacă vinul a fost vedeta zonei pentru multe veacuri, n-a fost singurul protagonist pe scena Mediaşului.

Orașul este un centru important de exploatare a gazului metan încă din 1900 și tot pe atunci s-au produs aici primul cristal și primul email românesc. Iar din 1906 și până astăzi funcționează neîntrerupt…

 

Fabrica de teracotă

Am ajuns acolo pentru că expoziția de teracotă din Turnul Pietrarilor era închisă și-am avut norocul ca domnul director Radu George să aibă un drum la fabrică în acea sâmbătă, liberă pentru restul lumii.

Și-a fost un mare noroc, căci am avut parte de un ghid care cunoaște fabrica de-a fir a păr.

Ideea mea că plăcile de teracotă sunt doar maro sau albe și cu două-trei modele a fost spulberată de expoziția de la intrarea fabricii, care m-a fascinat instantaneu:

Cum ajunge fabrica la un așa rezultat?

Păi s-o iau cu începutul, care are doi paznici:

Practic cu ei începi. Sau termini, în funcție de gândurile pe care le ai atunci cand ești prin zonă. Cum noi aveam doar gânduri imaculate, am început de la ei. 😀

Altfel, primul pas din producție e materia primă, care se încadrează în două categorii:

Plăcile de teracotă care au defecte ajung aici…

După care sunt luate în primire de această mașinărie simpatică:

Maglavaisul rezultat mai primește niște ingrediente magice iar rezultatul final e numai bun de pus în matrițe, cu rezultate foarte frumoase:

Urmează uscarea, care scoate afară  cea mai mare parte din apa aflată în plăci:

Vine la rând vopseaua decorativă (dacă e cazul) și smălțuirea, după care plăcile sunt puse într-un cuptor cu gaz, ale cărui intrări sunt zidite cu cărămizi speciale.

În ușa zidită se lasă niște găuri în care se pun niște mostre, ca să se știe exact când plăcile s-au “bronzat” suficient.

Plăcile care trec de controlul de calitate ajung aici:

Dar plăcile de teracotă sunt doar exteriorul unei munci complicate:

Care, atunci când e definitiv gata, poate arăta așa:

Iar toată această muncă este încununarea unor idei care-și au originea în atelierul de creație al fabricii, de unde se dau în lucru modele inovatoare sau de inspirație mai veche:

Recunosc că mi-a plăcut foarte mult la fabrica de teracotă și, dacă domnul director n-ar fi avut treabă după asta, nu m-aș mai fi dat dus. De multe ori chiar am rămas în spatele Elenei și-a prietenilor Karla și Răzvan, atras de mrejele vreunei placi sexy sau de vreo lumină apetisantă.

Se spune că “tot răul spre binele omului” și exact aşa a fost și cu fabrica, unde n-am fi ajuns dacă n-ar fi fost închis Turnul Pietrarilor.

Iar dacă era deschis, nici n-aș fi putut să-ți spun ce urmează:

 

Poți să mergi la fabrică și să-ți faci exact cum dorești plăcile de teracotă. Adică să-ți faci tu matrița, să-ți decorezi și să-ți smălțuieşti plăcile exact aşa cum dorești. Evident, cu îndrumarea specialiștilor de acolo.

Așadar, dacă vrei să spui despre o sobă că-i 100% a ta, du-te la fabrica de la Mediaș și o poți executa chiar tu, până la cele mai mici detalii!

Mie asta mi se pare super-tare!

 

Și , dacă vrei să fii sigur că soba ta e unicat, pleci cu tot cu matrițe!

Apropo, știi de unde vine termenul de “teracotă”?

Originea e latina, “terra cocta”. A ajuns până în italiana de azi ca “terra cotta” și înseamnă “pământ ars”. Ceea ce și e! 🙂

Dacă n-ai stat până acum lângă o sobă, dă-mi voie să-ți spun că teracota e un material incredibil pentru înmagazinarea și distribuirea în timp a căldurii de la lemne sau de la gaze.

Ți s-a părut interesant ce-ai văzut mai sus?

Dacă vrei să vezi cu proprii ochi, poți să vizitezi și tu fabrica, atâta timp cât anunți dinainte. Noi am fost privilegiați doar pentru c-am văzut-o sâmbăta, în afara programului, că altfel orice vizitator e binevenit.

 

În încheiere

Chiar dacă nu e chiar așa de cunoscut ca Sibiul, cu siguranță Mediașul merită o vizită de câteva zile. Centrul istoric arată de parcă-i un muzeu în aer liber și multe dintre locațiile istorice sunt muzee iar vizita la fabrica de teracotă e de neratat din punctul meu de vedere.

Iar când pofta de cultură și de cunoaștere e depășită de alt fel de pofte, orașul te întâmpină cu localuri cochete în care poți să mănânci după pofta inimii.

Dacă-ți place vinul, ai grijă, s-ar putea să te îndrăgostești de anumite sortimente! 😉