Parcheș-pe ape cu arome de toamnă

Dunăre, Delta Dunării, Marea Neagră, Vadu, Gura Portiței, Grind Perişor, Olt, Neajlov, Argeș, Vidraru, Oașa, Razelm, Herăstrău, Snagov.
Asta este lista locurilor pe care le-am admirat din caiac din 2017 și până acum, de primăvară și până la începutul iernii.
Totuși oricât ar fi de bogată această listă, nu conține toate apele mișto care primesc caiacele cu maximă dragoste. Din fericire!
Pe la începutul acestei toamne, lista și-a adăugat în palmares încă un nume:

Parcheș

Mie nu mi-a ajuns pe la urechi nimic despre acest loc până anul ăsta dar Paul Rusu, motorul “Hai cu caiacul“, mi l-a lăudat așa de tare, încât n-am avut de ales și-a trebuit să merg.
Întâmplarea a făcut că aveam o zi liberă în perioada respectivă, așa că am plecat într-acolo de joi, cu Paul și cu Florentin, ca să întreprindem și-o prospecție înainte de tura propriu zisă.
Am ajuns pe noapte la locul de tabără pe care-l știa Paul. Pentru că Florentin era într-o mare dispoziție de Crăciun am trecut la împodobit… bradul de caiace:

Această lumină caldă a mai atenuat (doar vizual) temperatura ușor cam neprietenoasă a nopții și a făcut să meargă ca unse bucatele cu care ne-am potolit foamea. Pe lângă mâncare am folosit preventiv și lichide cu grade mai potrivite în lupta cu puținele grade Celsius.
Acolo unde este de mâncat și de băut, bineînțeles că sunt și povești iar noi ne-am întins la ele câteva ore bune, dând relaxați cu tifla frigului.
Chiar înainte să ne băgăm la somn, lângă noi a mai parcat o mașină. Din ea a coborât un pescar care s-a aruncat imediat cu undițele în apă.
Nu i-am dat prea mare importanță atunci, mai ales că în cort am căzut lat în doi timpi și trei mișcări dar am făcut ochii cât cepele în momentul în care am auzit:

-A mea-i de șase metri!
-E, a mea-i de 9 metri! Da’ e bună și a ta!

Și nu, nu m-am trezit pentru că mă dădea invidia afară din cort, căci știm cu toții că mărimea contează… doar dacă nu-ți faci treaba cu ce ai! 😀
M-am trezit pentru că pescarul făcuse pui peste noapte, iar proaspăta progenitură își etalase cei șase metri exact în fața corturilor noastre. N-aș fi avut nicio problemă cu asta dar oamenii se încinseseră la o conversație peste cei câțiva zeci de metri care-i separau. Bineînțeles că aproape urlau ca să se înțeleagă. După ce am ieșit din cort, au lăsat-o mai moale iar când mi-au picat ochii pe ce era afară, mi-a trecut instant supărarea:

.

.

M-am uitat cu gura căscată minute în șir la acestă desfășurare fantastică de culori și n-am fost singurul admirator al acestui spectacol:

.

Pentru că ne-au siderat dimensiunile etalate de pescari pe marginea apei dar mai ales pentru că Paul avea de mult un gând, imediat ce am făcut ochi cu toții, am plecat în prospecție după un alt loc de campare.
Cum e și normal, ne-am oprit acolo unde am fost primiți cu brațele… mai bine zis cu lăbuțele deschise, în acest caz particular:

.

A fost dragoste la prima scărpinare de ambele părți.
Știindu-ne tabăra sub o asemenea pază feroce, am purces liniștiți la…

Sesiunea de prospecție

Ziua n-a fost chiar cea mai prietenoasă, căci cerul s-a prezentat cam înnorat iar vântul s-a desfășurat destul de neprietenos.

Totuși atunci când faci ceva care-ți place, factorii externi parcă nu mai au o influență atât de mare. Așa plăcerea padelatului a compensat din plin acea vreme cam ursuză.
În acea ieșire am avut parte atât de grații aeriene…

… cât și acvatice…

… dar și de locuri neumblate…

 

… care s-au terminat în fundături, din păcate.
Așa s-au împotmolit speranțele lui Paul de a găsi un alt traseu pe lângă cel pe care-l știa deja.
Când ne-am plictisit de căutat variante, am luat-o înapoi, spre lăbuțele pline de dragoste din tabără.
Care lăbuțe nu numai că ne-au păzit acareturile cu o dăruire totală, dar ne-au susținut și ne-au încurajat moral în activitatea de adunat combustibil pentru focul de seară:

Cu siguranță n-am fi avut același spor fără micuții cu suflet mare!
Tiptil-tiptil a venit noaptea peste noi și nu știu cum s-a făcut că atmosfera de Crăciun a ajuns și-n noul loc de tabără:

Iar ca să fim siguri că toată lumea ajunge unde trebuie, am mai aprins un reper luminos:

Mai câte unul, mai câte doi, până la urmă toată lumea care se anunțase că vine de vineri seară s-a strâns în jurul focului:

Bineînțeles că de bucurie am băut și ne-am veselit până când corturile nu ne-au mai suportat departe de ele și ne-au tras cu forța înăuntru.
A doua zi de dimineață, când am ieșit din cort am pășit într-o altă lume:

Ne-a întâmpinat un soare care ne zâmbea cu toți dinții de pe un cer incredibil de albastru.
Pentru că aveam în față o zi plină de aventură, am avut grijă să ne facem plinul la rezervele energetice:

Un aport consistent la aceste rezerve l-au avut Maria și Simona cu ce se vede mai jos:

Mmm!

Prăjituri făcute cu dragoste, de ne-am lins degetele!
Pofta cu care am înfulecat p-acolo a atras și altă categorie de pofticioși:

.

Noroc că nu ne-am bătut pe aceeași mâncare, că nu știu zău cine avea șanse mai mari la victorie.
Odată rezolvate rezervele de energie, n-am mai stat mult pe gânduri și-am sărit direct în caiace pentru…

Tura de 20 de kilometri

Și începutul a arătat așa:

E, așa-i că se aliniază tare frumos? 🙂 După o asemenea înșiruire, am încercat și-o altfel de formație:

Nu mult după plecare am văzut niște escadrile albe care m-au uimit cu măiestria manevrelor aeriene:

După ieșirea de pe canalele mari, departe de agitația pescarilor, s-a pogorât peste ape o liniște surprinzătoare:

Parcă înaintăm printr-o fotografie în care clipa era înghețată pentru eternitate…
Dar nu toată lumea poate suporta o asemenea liniște:

Sau cine știe? Poate că se umflaseră mușchii pe Florentin fără știrea lui și nu i-a mai putut struni.
Oricum, cu liniște sau agitație, canalele mici ne-au întâmpinat cu simfonie de verde:

.

.

Pentru unii (nu dau nume 😀 ) se pare că verdele de Parcheș are un efect neașteptat:

Chiar dacă acest verde afrodiziac e rege acolo, permite și altor culori să se desfășoare. Uite așa și-a găsit pereche galbenul caiacelor:

Așa-i că nuferii au o altfel de prezență pe strălucirea soarelui!?

Pentru că tot suntem aproape de Ziua Națională a României, vreau să-ți arăt că unii își afișează dragostea de patrie și-n alte ocazii:

Din cauza vremii destul de secetoase, apele erau foarte scăzute:

De mai multe ori pe traseu s-a întâmplat să ne înfingem padelele în mâlul de pe fundul apei.
Punctul culminant al acestor ape scăzute a fost după vreo 15 kilometri de padelat, când am pus caiacele cu burta pe mâl și ne-am târât niște sute de metri în speranța unor ape nițel mai adânci.
Ei bine, nu le-am găsit. Dar Paul nu s-a dat bătut și-a explorat toate variantele.

Degeaba!
Apele erau prea scăzute și nu se vedea nicio lumină la capătul tunelului!

Și de unde am mai fi avut doar vreo cinci kilometri până la tabără, am fost nevoiți să ne întoarcem cei 15 făcuți până acolo…
Pam-pam!
N-am avut ce face, așa că ne-am întors.
Ziua superbă și soarele prietenos…

 

… s-au aliat iarăși cu o liniște de pe altă lume care l-a clonat pe Paul…

.. și au compensat din plin kilometrii suplimentari.
Până la urmă n-am făcut chiar toată distanța înapoi pentru că unii dintre noi am luat-o înainte și am debarcat cu câțiva kilometri până să ajungem în tabără. Paul a luat-o la alergat pe mal ca să ajungă la mașină și să se întoarcă iar eu am rămas ca indicator pentru ca ceilalți să știe unde să vină.
N-a durat mult… până să se întunece:

Din fericire am avut parte de unul dintre rarele momente când socoteala de acasă s-a potrivit cu cea de la târg: sosirea aventurierilor caiaciști a corespuns perfect cu venirea mașinilor.
După ce am pus caiacele pe remorcă și caiaciștii în mașini, am plecat val vârtej spre recompensa promisă.
Cum care recompensă? Asta:

.

.

Acest ospăț cu pește proaspăt gătit la mare artă a compensat din plin kilometrii suplimentari, mai ales că a fost uns cu o minunată licoare locală, din partea casei.
Cum nu se făcea să ne culcăm cu burțile pline, ajunși înapoi în tabără iar ne-am încins la povești și jocuri până târziu:

.

Dimineața când cortul s-a plictisit de mine și mi-a dat un brânci afară, am fost fermecat de niște străluciri foarte prețioase:

După ce mi-am revenit din exercițiile de admirație, am realizat că eram în ultima zi a aventurilor caiaciste la Parcheș, adică…

Duminică, ziua de plecare

Din respect pentru acest subtitlu, desigur că am plecat!
Dar mai întâi într-o ultimă rundă de caiac, că doar nu era să plecăm acasă necaiaiaciți, așa-i?! 😀
După un canal prietenos…

… am dat într-un lac care l-a băgat imediat pe Paul la idei în legătură cu caiacul Ancăi. Și n-a întârziat să le pună în practică:

.

Adâncă tare apa p-acolo! 😀
Imediat ce s-a terminat operațiunea de schimb, Paul a încercat în noul caiac toate pozițiile din Kamasutra, s-o găsească pe cea mai bună:

.

.

Nu l-am întrebat dacă a găsit-o, că așa sfios cum e, sigur nu mi-ar fi zis. 😀
Oricum, Anca a fost așa de fericită cu schimbul, că a simțit nevoia să sărbătorească:

Noi ceilalți am sărbătorit… punând mai multă energie în padelă! 😀
Și dacă în ziua dinainte ne-am dat în cea mai mare parte pe canale și lacuri mărginite de stuf…

.

…în acea duminică cuvântul de ordine pe ape a fost:

.

.

Da, pădure!
Ne-am lăsat îmbrățișați de umbra cu arome răcoroase și am fost de-a dreptul vrăjit de nuanțele speciale ale luminii de toamnă, care parca-și pictează galbenul preferat pe frunzele până atunci verzi:

.

Și-am tot padelat pe acele ape legănate de liniște… până n-am mai putut, tot din cauza apelor foarte scăzute:

Iar această neputință s-a dovedit a fi un excelent prilej de pauză. Ne-am luat ce ne trebuia de prin caiace și-am luat-o prin pădure până la canalul mare unde ne-am întins la o masă copioasă:

Am avut parte și de un spectacol naval, degrabă imortalizat de mulți dintre noi:

Totuși oricât ne-ar fi plăcut să mai stăm, a trebuit să ne mobilizăm pentru întoarcere, caci mai aveam de făcut și drumul către casele noastre.
La locul de ieșire din apă, caiacele noastre s-au încins la o conversație cu aceste veterane ale Dunării…

.

… care si-au făcut cruce cu toate vâslele când au auzit prin ce ape mici am circulat.

La final

Parcheșul de care n-am știut nimic până de curând s-a dovedit a fi un loc foarte caiacibil!
Nu, nu există acest cuvânt în DEX dar mi se pare că se potrivește mănușă cu ce oferă zona.
Frumusețea locurilor a fost minunat completată de oamenii care-au venit în tură. Iar dacă locurile le poți admira și în fotografii, atmosfera grupului, a explorării apelor și a focului de tabără n-o poți experimenta altfel decât acolo.
Așadar stai cu ochii pe “Hai cu caiacul“, caci Paul Rusu…

…are o grămadă de idei și de ture, care de care mai atractivă și cu siguranță vei găsi vreun eveniment care rezonează cu tine.

*

De ți-a plăcut sau te-a inspirat articolul, un like la pagina de Facebook a blogului e foarte binevenit și te va ține la curent cu următoarele articole.