Paxos- insula spectacol

Nu știu cum se face dar Grecia mă atrage ca un magnet.

Cu excepția întreruperii cauzate de pandemie, în ultimii ani am tot ajuns pe meleagurile elene iar pentru că-mi place apa, insulele au fost destinația predilectă. Așa se face c-am explorat vastitățile Cretei de câteva ori, Skiathos mi s-a pus la dispoziție în extrasezon, Santorini m-a încântat cu aromele primăvăratice, Thassosul mi-a oferit perspective spectaculoase și de la nivelul mării și din vârful munților. 

Fiecare insulă explorată m-a încântat în felul ei. Totuși parcă niciuna nu mi-a oferit o experiență atât de completă cum am avut în această toamnă în Paxos și Antipaxos datorită prietenilor de la AdventureTime. 

Despre cum am explorat neînfricat Antipaxos am povestit AICI. Iar dacă acolo a fost uau, în Paxos a fost superuau!

De ce?

Pentru că e…

Insula perfectă de explorat cu caiacul

Malurilor pietroase sunt presărate cu tot felul de grote și peșteri. Multe sunt mai mici și poți ajunge la ele doar cu caiacul…

.

… altele sunt mai mari și primesc cu apele deschise și bărci mai prichindele…

…dar sunt și câteva de-a dreptul gigantice cum e peștera Pappanikoli în pot intra liniștite ambarcațiuni mai mari. Când am văzut-o de departe…

…deschiderea n-a părut cine știe ce. Dar pe măsură ce m-am apropiat, proporțiile au început să apese tot mai greu asupra impresiilor mele.

Înălțimea peșterii m-a lăsat cu gura căscată iar imaginea de mai jos e perfectă ca să-ți dai seama exact de dimensiunile ei.

Iar stânca urieșească care privește pietros de la câteva sute de metri depărtare de gura-i larg deschisă, nu face decât să sublinieze și mai mult proporțiile supradimensionate.

De crezi cumva ca Pappanikoli e apogeul spectacolului când e vorba de peșteri și caverne, ei bine… n-ai dreptate!

Da, există ceva mai spectaculos:

Blue cave -Peștera albastră

Acesta-i locul pe unde musai se perindă toată suflarea turistică dornică de spectacol acvatic-stâncos, fie că explorează ca noi, cu caiacul, fie că stau deasupra valurilor într-o barcă cu motor mai mare sau mai mic, fie că au sub picioare puntea vreunui iaht mai mult sau mai puțin dichisit, fie ca-și dau coate pe lărgimile vaselor care din asta trăiesc:

Când spun că-i mai spectaculoasă, nu mă refer la faptul că-i mai înaltă decât peștera explorată mai devreme. Că nu e!

Dar spectacolul e oferit de lumina care se joaca ștrengărește cu turcoazul cristalin al apelor care se conversează într-un complex de peșteri. Iar această lumină efervescentă ajunge la ape pentru că tavanul peșterii care era înainte acolo s-a prăbușit parțial și-a lăsat această deschidere spre bucuria soarelui:

Pe lângă soare s-au bucurat și ochii mei și senzorul aparatului de fotografiat:

.

Mda, cu asemenea stânci și culori la dispoziție, lumina știe să se dea în spectacol!

Și pentru că noi eram cu caiacul, am vrut să le arătăm celor veniți cu alte tipuri de vase plutitoare de ce avantaje ne bucurăm noi, caiciștii:

Ia spune-mi, ce altă ambarcațiune dintre cele pe care le-ai văzut ar fi trecut pe aici?

Așadar, pentru c-am putut, am întrat pe-o parte și-am ieșit pe cealaltă:

Pentru că acest spectacol ne-a solicitat mai mult decât ne-am așteptat și nici efortul de padelat până acolo n-a fost chiar nesemnificativ, o pauză era obligatorie după ce-am ieșit din Blue Cave:

Și-am avut iarăși dovada că unii sunt mai “impresionabili” decât alții:

.

Desigur că n-am plecat de acolo fără o vedere de sus asupra apelor:

Și nu s-a terminat!

Mai am încă ceva de adăugat la spectacolul acvatico-stâncos:

Arcul Tripitos

Când l-am văzut, vrând-nevrând m-am gândit că Natura-i cel mai mare arhitect, mai ales când jonglează cu așa ușurință cu proporții atât de gigantice:

Ne-a primit cu drag, îmbrățișându-ne umed-stâncos pe toți, pentru că puțini au cum să exploreze nestingheriți apele de după arc cum am făcut noi cu caiacele.

Desigur că la așa un loc, se impunea și-o schimbare a perspectivei ca să avem o imagine completă:

Cum stăteam noi acolo și ne minunam cu gâturile sucite de înălțimile încremenite, am văzut un cap ițindu-se curios chiar în vârful arcului… Si-a fost un moment de revelație. Dacă cineva a putut ajunge acolo, sigur putem și noi!

Și-ntr-o altă zi am mers pe pământul pietros al insulei ca să vedem încă o dată arcul.

Pe drum am fost impresionat de ce-au reușit să facă localnicii cu sudoarea frunții și cu pietrele insulei:

.

Arată ca un decor dintr-un film, așa-i?

Iar când am ajuns la arc, ne-am sincronizat perfect cu altă vizită:

Asta așa, ca să ai o idee mai clară despre ce dimensiuni vorbim.

Bineînțeles că am simțit nevoia să producem dovezi ale vizitei noastre acolo. Dacă nu ne crede cineva când povestim?!

.

Si-am imortalizat și niște mimoze, care mai de care mai plină de grație:

.

Grația din ultima fotografie, Cosma pe numele ei, ne-a spus spășit că până anul ăsta a vizitat Tripitos doar din caiac dar i-a plăcut atât de tare drumul încât de la anul o să fie tură de trekking inclusă în programul oficial.

Vom trăi și vom vedea…

Iar dacă tot mergem în vacanțe/concedii pentru experiențe, cu cât acestea sunt mai multe și mai variate, cu atât mai bine, corect?

Uite așa la capitolul experiențe nautice am mai trecut încă una la palmares:

Explorând motorizat Paxos și Antipaxos

Pentru că eram cam multicei, am închiriat trei bărci care să ne încapă pe toți cei 15 doritori.

Clanul caiaciștilor (familia extinsă formată din Cosma, Mădă, Cristi, Cristina, Anastasia, Patricia și Filip) au luat în stăpânire barca cea mai mare iar restul ne-am împărțit în celelalte două, câte patru în fiecare.

Având o figură care inspiră încredere (că alt motiv nu văd, școlile de navigație lipsindu-mi cu desăvârșire) am devenit căpitanul pe Meliza. Fiind pentru prima oară în viață mea într-o asemenea postură cu responsabilitate, mi-am luat rolul cât se poate de în serios:

.

Așa-i că am față de lup de mare? 😀

Nu știu ce crezi tu, dar pasagerii mei (Ramona, Loreta și Ciprian) au fost ferm convinși de capacitățile mele de căpitan:

Puteam eu să-i dezamăgesc? Desigur că nu!

Și dacă la tura cu caiacele am avut nevoie de câte o zi pentru turul fiecărei insule, această variantă motorizată ne-a dat aripi și -am străbătut mult mai iute distanțele. Cum timpul petrecut pe drum a fost mai scurt, am avut timp să ne desfășurăm mai mult în locurile unde am aruncat ancora.

Căci da, chiar și aceste bărci micuțe pe care le putem conduce fără permis, au ancoră!

Altfel spune și tu, ce căpitan eram eram eu într-o ambarcațiune fără ancoră?!

Si uite așa ne-am dezlănțuit la sărituri în Antipaxos:

Am explorat pe îndelete peșterile și grotele ambelor insule:

.

.

Ne-am aventurat chiar și mai departe pe ape, și-am explorat o insuliță stâncos de simpatică, și prin ape și pe deasupra:

.

Am ieșit în larg, departe de țărm și-am privit în ochi adâncimile albastre ale mării Ioniene. Atât de profund era albastrul mării în larg, încât dacă cercetam prea mult cu privirea adâncimile, aproape că mă lua amețeala.

În Paxos n-aveam cum să nu mai vizităm încă o dată Blue Cave. De data asta ne-am dat în spectacol pe sub ape, căci am dat peste niște arcade care ne-au provocat să le traversam prin scufundare:

Iar când e vorba de topuri sub ape, Anastasia e deținătoarea fără drept de apel a laurilor, fiind prietena cea mai bună a adâncimilor:

.

.

Da, plimbarea motorizată a fost încununarea experienței navigante mai ales că a fost și destul de prietenoasă cu buzunarul. A costat aproximativ 35 de euro de persoană, o sumă rezonabilă chiar dacă aproape dublă față de cei 18 euro cât ne-a spus Cosma c-a fost în anul anterior.

Dacă în multe locuri am ajuns dinspre apă, au fost și destule pe care le-am accesat de pe uscat:

Plajele din Paxos

Mai toate plajele acestei insule sunt pietroase și-n săptămâna pe care-am petrecut-o acolo ne-am împrietenit cu mai multe, mai aproape sau mai departe de baza noastră de operațiuni:

.

.

Dintre ele, plaja Erimitis este perla coroanei:

De sus nu este chiar atât de evident, dar ca să ajungem să ne bucurăm de ea, a trebuit să muncim nițel…

… căci ne-a așteptat la capătul unei coborâri destul de intense.

Mi-a plăcut maxim că această plaja are de oferit aproape toată ziua cât soare doresc sufletele însetate de bronz dar și umbra înălțimilor stâncoase pentru cei care nu vor să se încingă exagerat.

Probabil și asta contribuie la creativitatea celor care ajung acolo:

.

Aceste creații au fost cireașa de pe tortul contrastului dintre turcoazul apei și stâncile strălucitor de albe care s-au pus fără frică în calea valurilor care s-au cam supărat după prânz:

.

Și tot după prânz dar mai spre seară, și umbra a devenit tot mai timidă. 

Atât de timidă! 😀

Chiar dacă valurile au început să zburde spumos, am ținut morțiș să încerc și o altă variantă de a merge pe apă:

Da, cu SUP-ul. Și-a fost chiar simpatic dar am realizat că e o variantă bună pentru distanțe mai scurte, SUP-ului lipsindu-i viteza și controlul pe care le oferă un caiac de tură.

Cosma mi-a povestit că în alți ani au dormit o noapte sub cerul liber la Erimitis și așa era în plan și anul ăsta. Doar că ne-am luat cu altele și nu ne-a mai ieșit. Dar nu-i bai, rămâne pentru la anul.

Dacă până acum ți-am tot povestit de ce oferă Natura, hai să-ți arăt și ce oferă civilizația.

Prin Gaios, Lakka și Longos

Cum ziua am avut tot felul de activități, ne-au rămas serile pentru explorările urbane.

Fiind pe aceeași insulă, din aceeași civilizație desigur că toate așezările sunt din același film cu puternice accente turistice, căci turismul este principala sursă de venit pentru insulari.

Așa că nu-i deloc surprinzător că sunt o grămadă de pensiuni și restaurante peste tot, și pe lângă apele porturilor dar și mai interiorul insulei:

.

.

Atmosfera e foarte plăcută și, în ciuda mirosurilor care de care mai ademenitoare, înainte să ne oprim pe la restaurante mai tot timpul ne-am plimbat pe lângă iahturile și bărcile care stăteau cuminți la ancoră prin port:

Desigur că nu ne-am lăsat acaparați doar de porturi și-am mai depășit aria lor de influență spre bucuria ochilor:

.

Dacă mai sus tot am pomenit de mirosuri, pe unde am mâncat, am mâncat foarte bine. Eu sunt mare fan al bucătăriei grecești iar când ajung pe acolo mă dau majoritar pe pește și fructe de mare iar Paxosul nu m-a dezamăgit niciun pic din acest punct de vedere. Și nici din altele!

Cosma mi-a zis că spre deosebire de alți ani, prețurile au mai săltat anul ăsta. Asta a însemnat că o masă a costat undeva intre 12-30 de euro de persoană în funcție de ce si-a comandat fiecare. Da, mai scump dar nu de-a dreptul inaccesibil.

Iar noi am mai avut un atu în mânecă: Claudia!

Și ne-a gătit Claudia de vreo două ori mâncare grecească de la mama ei, de ne-am lins pe degete!

.

N-am spus degeaba “mâncare grecească“, căci Claudia a lucrat vreo câțiva ani în Grecia iar în România tot cu greci lucrează. Așadar a avut de unde învăța și s-a văzut!

Săr’na pentru masă, Claudia!

La final

Spectacolul stâncilor și al turcoazului apei, multele plaje mici și mari, zilele de activitate împletite cu cele mai relaxate, padela caiacului combinată cu motorul și ancora bărcii, gașca mișto cu care am fost, toate acestea au propulsat vacanța în Paxos și Antipaxos direct pe primele locuri ale topului meu personal.

Și, cum spuneam și-n articolul trecut, a lăsat urme atât de adânci încât vreau să fie cu repetiție! 😊

Dacă ți-a plăcut ce-am povestit eu aici, dă-i un semn lui Cosma  să te înscrii pentru la anul, căci locurile sunt limitate.

Eu vreo trei ani am tot vrut să merg și mi-a ieșit abia anul ăsta. Bine, și-a băgat coada și pandemia, dar doar pentru un an. În ceilalți n-am mai avut loc.

Poate ne vedem la anul! 🙂

*

De ți-a plăcut sau te-a inspirat articolul, un like la pagina de Facebook a blogului e foarte binevenit și te va ține la curent cu următoarele articole.