Relaxare “verde” în Delta Argeşului

Vară. Căldură!

Asfalt, betoane, table, noxe. Şi mai multă căldură!

Transpiraţie, aer condiţionat!

Dar la un moment dat pereţii biroului încep să alerge sufocant către tine şi-ţi vine să urli, să-ţi iei câmpii!

Şi ţi-i iei!

Te duci printr-un parc, găseşti un pic de verde dar… tot dai din coate, că n-ai scăpat de aglomeraţie! Bineînţeles că-s pline, la cât de puţine sunt.

Ce poţi să faci? Că ai doar câteva ore libere seara, după serviciu şi nu poţi să pleci prea departe.

Te uiţi pe lângă oraş, poate te loveşte inspiraţia.

Dacă eşti din Bucureşti iar inspiraţia îţi şopteşte ceva despre o deltă şi nu înţelegi exact cum poate să fie una pe lângă capitală, ei bine… vorbeşte cu

Da, “Green Adventure“! Eu aşa am făcut şi, acum o săptămână, am ajuns în…

 

Delta Argeşului

Ştiai că există aşa ceva la vreo 25 de kilometri pe lângă Bucureşti?

Recunosc, eu habar n-aveam! Din acest motiv curiozitatea mea tropăia la cote maxime!

Dacă e vorba de o Deltă, înseamnă că e cu apă. Iar dacă-i cu apă, e bine să ai la dispoziţie ceva potrivit pentru o explorare acvatică, cum ar fi:

Băieţii de la “Green Adventure” le-au adus frumos împachetate de la baza lor din Bucureşti şi la fel de frumos le-au despachetat şi le-au luat la pregătit:

În timp ce profesioniştii făceau treaba de mai sus, eu am văzut că faima caiacelor îi atrage nu numai pe cei cu două picioare:

Şi-am mai făcut o descoperire, cu care-am legat imediat o prietenie instantanee:

Bolboroselile voioase şi aburii cu arome excitante, ne-au promis c-o să ne cunoaştem mai pe îndelete după ce ne întoarcem din cutezătoarea noastră explorare.

Totuşi, până să ajungem la paşii exploratori, erai musai să aflăm cum să-i facem corect.

 

Instructajul

De asta s-a ocupat Narcis, ghidul expediţiei noastre, care a făcut  în caiac mai mulţi kilometri decât au mers alţii pe jos.

Bine, unele mişcări le făcea cu atâta graţie, că m-a dus cu gândul la dans, la piruete graţioase şi mişări elegante .

Şi, până la urmă, unde scrie că nu poţi dansa cu padela şi cu caiacul?! Mai ales că fustiţa aia caiacistă se potriveşte perfect! 😉

Cu dans sau fără, a captat toată atenţia publicului amator de senzaţii caiaciste:

Pe bună dreptate, desigur: e foarte important să ştii ce şi cum să faci într-o situaţie cu care nu eşti obişnuit.

Odată asimiliat instructajul, ne-am calificat cu toţii pentru lansarea…

 

Pe apă

Ca să ajungem pe undele liniştite ale Argeşului, a fost nevoie să trecem de graniţa unde apa se întâlneşte cu pământul. Şi-am trecut cu toţii, nu înainte să fim însemnaţi, unii/unele mai mult decât alţii:

Ei, un pic de noroi n-a făcut niciodată rău nimănui. Ba chiar a făcut şi face bine, dacă mă gândesc că pentru mulţi nişte băi sănătoase cu nămol sunt o terapie cum nu e alta!

Cei mai dornici s-au lansat printre primii, bineînţeles, iar printre aceştia a fost şi un caiac supraîncărcat:

Cine poate să-mi spună câte picioare sunt în caiacul de mai sus? 😀

Da, numărul e dublu sau chiar de patru ori mai mare decât în celelalte! Tare, aşa-i?

Punerea pe apă a tuturor caiacelor a durat ceva timp dar a fost o ocazie perfectă pentru toată lumea să se scalde în razele dulci ca mierea ale soarelui prietenos şi să se (re)obişnuiască cu datul la padelă în caiac.

Eu abia aşteptam să-mi înfing padela-n unde şi-am făcut-o cu simţ de răspundere. Şi cu maximă plăcere:

Aşa-i că faţa din fotografia de mai sus spune tot? 😀

Am avut şi eu nevoie de un pic de acomodare, pentru că a fost prima dată când m-am dat într-un caiac “sit on top”. Spre deosebire de caiacele “sit in” şi cele de “white water” cu care m-am mai dat, “sit on top”-ul e niţel mai lat şi stai mai sus în el. În ciuda centrului de greutate mai ridicat, tipul acesta de caiac e foarte stabil. E ca o platformă şi gura lumii spune chiar c-ai putea sta în picioare pe el.

Cum eu nu cred chiar tot ce spune gura lumii, am vrut să văd dacă-i aşa sau ba.

Şi…

Chiar aşa e! 😀

În celelalte tipuri de caice, o încercare ca asta e reţetă sigură pentru o baie! Dar la “sit on top”, dacă nu eşti certat rău de tot cu echilibrul, ai grijă să nu faci mişcări bruşte şi nu intră nimeni în tine, poţi să-i priveşti minute în şir de sus pe ceilalţi.

Mi-a reuşit de mai multe ori şi, după ce-am prins curaj, pentru o perspectivă uşor diferită m-am băgat să fac şi fotografii:

După ce toată lumea s-a prins cam cum funcţionează deplasarea cu caiacul din şezut sau din picioare, Narcis ne-a mobilizat pe toţi într-o direcţie.

Şi am ajuns pe nişte canale mici şi nebănuite, foarte asemănătoare cu cele din Delta Dunării.

Canale ne-au condus cu blândeţe într-o zonă mai deschisă, unde am aflat că există un sport despre care nu ştiam nimic până atunci:

 

Caiacatlon

E foarte simplu de practicat.

Pentru început, trebuie să te oferi de bună voie şi nesilit de nimeni la întrebarea lui Narcis “Am nevoie de un voluntar. Cine doreşte, cine mai pofteşte?”.

Eu aşa am făcut, fără să stau prea mult pe gânduri. Şi m-am trezit în picioare pe vârful caiacului, pus pe fapte mari.

Dar, pentru că era cu public şi cu înregistrări pentru posteritate, mai întâi am dat Cezarului ce era al lui şi-am salutat cu o plecăciune.

După care am purces la înfăptuirea de măreţe fapte eroicosportive:

E foarte interesant, aşa-i? 😀

După cum vezi, caiacatlonul este o disciplină complexă, care presupune multe aspecte!

Cum proba completă presupune mersul pe boturile caiacelor dintr-o parte-n cealaltă, am mai făcut o tură, ca să nu stric orânduirea.

Recunosc, mi-a plăcut maxim tot pachetul, inclusiv baia de la final. Iar dacă ai crezut vreo secundă că, dacă am sărit în apă, întoarcerea pot s-o fac doar înot, ei bine… ai greşit!

Pentru că pe Argeş există… tobele, vă rog… TAXIcaiac!

Uhuuu!

Aşa am ajuns eu rapid şi cu tot confortul exact la caiacul meu! 😀

După ce colegii de tură au văzut câtă distracţie e la caiacatlon, au mai apărut doi voluntari. Şi, dacă tot eram ud, am zis că n-ar fi rău să fie bine şi să-i imortalizez de la nivelul apei:

Spre deosebire de mine, ei n-au sărit în apă, aşa că TAXIcaiacul n-a fost prea mulţumit că n-a  făcut prea mulţi bani în seara respectivă.

Cât ne-am râs şi ne-am hlizit noi p-acolo, soarele ne-a spus uşor noapte bună:

S-a dus la culcare, nu înainte de un ultim salut albastru-portocaliu.

Nu era nici măcar o adiere. Apa era ca o oglindă care reflecta liniştea spre caiaciştii sătui de zgomotul şi îmbâcseala oraşului.

N-a durat mult până ce noaptea şi-a aruncat peste noi mantia-i de catifea întunecată, împodobită cu sclipirile sfioase ale stelelor. Orcât ar fi de incredibil, n-am avut nevoie de altă lumină pentru drumul de întoarcere. Ba chiar ne-am fi limitat tare câmpul vizual dacă-am fi aprins vreo lumină, aşa ne-a spus Narcis. Şi-a avut dreptate.

Întoarcerea a fost împotriva curentului, pe o bucată numai bună ca să ne împrietenim aşa cum trebuie la bază cu…

 

Ciorba de peşte

După atâta efort, trebuia să ne încărcăm cumva bateriile.

Şi ne-am înghesuit cu toţii lângă mesele peste care mămăliga cu galbenul rupt din soare aştepta compania ciorbei cu arome înnebunitoare.

Vedeta serii nu s-a lăsat mult aşteptată şi-a ajuns repede la noi, împărţită de tanti Vali, bucătăreasă cu mâinile dăruite.

Cu ciorba de peşte proaspăt pe masă, conversaţia şi-a dat obştescul sfârşit şi-a lăsat locul pentru “Mmmm”, “Foarte bună”, “Delicioasă”. Iar eu am mai luat o tură, să verific încă o dată.

Da dom’le, aşa era: delicioasă!

Săr’na pentru masă, tanti Vali! 🙂

 

La final

E foarte interesant cum, la câţiva kilometri de agitaţia nebună a oraşului, poţi să ajungi într-un loc care verdele şi liniştea îşi împart domnia. Practic, la jumătate de oră de mers cu maşina, ajungi într-o altă lume, pe care Bucureştiul n-o trădează în niciun fel.

Iar atunci când îmbini frumosul cu mişcarea atât de necesară pentru o sănătate înfloritoare, ştii că ai găsit combinaţia câştigătoare.

Green Adventure oferă această evadare săptămânal şi-o încheie de fiecare dată c-un apoteotic borş de peşte.

Aşadar, când ai nevoie să-ţi încarci bateriile, ştii unde să mergi.

Călătorii minunate îţi doresc!