Simbioză

Când eram mic mă uitam fascinat la „Teleenciclopedia”. Când m-am făcut mai mare și-a mai crescut și numărul de posturi la televizor, am devenit nedezlipit de emisiunile „National Geographic” și „Discovery Channel”. De acolo am aflat o grămadă de chestii interesante, printre care și faptul că, atât în regnul vegetal cât și în cel animal, există niște relaţii foarte interesante.

Relaţia de simbioză mi s-a părut una dintre cele mai speciale, o formă de conviețuire reciproc avantajoasă între două specii diferite de organisme.

De exemplu, peștișorii remora fac „autostopul” pe înotătoarea dorsală a unui rechin. Așa își economisesc forţele și scapă și de mulţimea de prădători care i-ar înfuleca instantaneu. În schimb, rechinul beneficiază din partea peștișorilor de servicii de curăţenie de cea mai înaltă clasă, pentru că aceștia îl scapă de paraziţi.

Un alt exemplu e relaţia de prietenie și strânsă colaborare între fiorosul crocodil și gingașa pasăre pluvian. Micuţa pasăre se hrăneşte cu resturile de mâncare dintre dinţii crocodilului, care stă minute în şir cu gura căscată pentru efectuarea tratamentului stomatologic. Chiar și crocodilii se transformă în mielușei ascultători când e vorba despre sănătatea danturii.

Şi eu pot să declar că sunt implicat într-o relaţie de simbioză. Fără simbiotul meu, lucrurile nu arată deloc bine, mai ales dimineaţa, imediat ce mă trezesc. Corzile mele vocale reușesc să producă doar „hmm…”, „hrrr…”, „hrumm”, nimic articulat. Mai am și ochii tulburi și nu văd deloc bine în jurul meu. S-a întâmplat de mai multe ori să aplatizez pe unul sau pe altul, pentru că pur și simplu nu i-am zărit pe lângă mine. Și nici ei nu s-au făcut văzuţi. Nu prea le-a fost bine, dacă mă gândesc că am un metru nouăzeci și bat spre suta de kile. Dimineaţa nici de mișcat nu pot să mă mișc cum trebuie. Parcă aș căra un munte spate.

Cine mă cunoaște, știe că n-are ce căuta pe lângă mine atunci când sunt în starea asta. Un prieten mi-a zis la un moment dat, în facultate, că parcă aș fi un căpcăun stângaci atunci când mă trezesc, pentru că par să funcţionez doar cu jumătate din creier.

Cum numele meu e Albert și dimineaţa par să dețin numai jumătate de creier, e corect ca în acest stadiu de căpcăun și numele să-mi fie micșorat pe măsură. Așadar, faceți cunoștință cu mătăhălosul și morocănosul căpcăun, Bert!

Normal că și eu prefer să ies cât mai repede din starea de căpcăun, dar, fără niciun ajutor din exterior poate dura chiar și câteva ore. Când eram mai mic nu era așa de evident, aveam altă minte și alt trup, mă ținea mai puţin și-n plus, nici nu puteam produce cine știe ce pagube. Pe la sfârșitul liceului și începutul facultății căpcăunul din mine se lăsa dus tot mai greu dimineţile până când… s-a întâmplat o MINUNE: mi-am descoperit simbiotul! Am descoperit… taa-daaam… CAFEAUA!

De la prima sorbitură mi-am dat seama că suntem sortiți unul pentru celălalt. Pe măsură ce lichidul magic îmi aluneca pe gât, toate simțurile mele se trezeau rapid la  viață, cum nu se întâmplase niciodată până atunci. Orele de neatenție, ursuzenie și mohoreală din fiecare dimineață, au fost reduse subit la doar câteva minute. Am început să gândesc mai repede, să mă mișc mai repede, să mă concentrez mai ușor. Colegii mei de la cămin erau în culmea fericirii că mi-au găsit leacul și, când îmi flutura vântul prin buzunarele pantalonilor de student (destul de des) și nu mai aveam bani să-mi cumpăr cafea, aveau colegii grijă de asta. Doar investeau în siguranța lor.

Ba chiar au compus și niște versuri inspirate din realitate:

„Dimineaţa pe răcoare

Dacă Bert cafea nu are,

Ne ascundem prin parcare!

Până ce Albert apare,

Poa’ să treacă ziua mare…”

De când i-am descoperit beneficiile, relația de simbioză dintre mine și cafea a funcționat fără întrerupere, într-o armonie deplină. Avantajele acestei asocieri sunt evidente atât pentru mine, cât și pentru ceilalţi și, din moment ce cafeaua continuă să poposească prin ceștile mele și să-și lucreze magia, trag concluzia e și ea mulţumită de relaţie.

Conform principiului “cine se aseamănă, se adună”, prietenii mei sunt la rândul lor implicați într-o relație indisolubilă cu acest dar divin.

*

De ceva vreme, eu și prietenii de care vă povesteam ne-am creat un obicei: ne vedem în fiecare vineri seara, după serviciu, să ne relaxăm. Vedem un film, ascultăm o muzică, ne spunem ultimele bancuri sau jucăm ceva.

Destul de des în ultima perioadă, vinerea a devenit seară de jocuri de societate (boardgames).

Cine n-a auzit de “Nu te supăra frate!” sau “Dacii și romanii”? Ei bine, ele sunt jocuri de societate. Şi nu, n-am dat în mintea copiilor și nici nu suntem copii cu trupuri de adulţi.

Jocurile de societate moderne sunt versiuni evoluate ale acelor jocuri de familie, mult mai interesante și mai complexe decât exemplele menţionate.

E o pasiune care ne-a prins de puţină vreme și sunt uimit în continuare de diversitatea temelor care pot fi abordate într-un astfel de joc, de la cele economice până la cele de război sau de curse, unele mai ușoare, altele mai dificile. Şi rolurile pe care poţi să le interpretezi sunt foarte variate: poţi fi ţăran care-și lucrează câmpul, președinte de companie sau astronaut sau… aproape orice.

În seara asta avem în program un joc cu și despre cafea (da! chiar există), care mi-a intrat de curând în colecţie: “VivaJava: The Coffee Game”, care pune jucătorul în pielea unui explorator care umblă peste tot prin lume pentru descoperirea cafelei perfecte.

Pentru că seara e tematică și sigur o să ne întindem târziu în noapte, pregătesc cafea pentru toată lumea ca să nu ne cadă capetele pe masă înainte de a descoperi combinaţia de boabe pentru licoarea ideală.

În timp ce eu aranjez jocul pe masă, Andrei, Mihai și cu Cristi se bucură de licoarea vrăjită. Sau… nu prea. Parcă i-am zărit cu coada ochiului cum schimbă priviri pline de înţelesuri. Mă opresc din aranjatul pieselor pe masă.

-Ce-aveţi, fraţilor? Nu vă place?

-Mmm… ba da, eee… bună. Cum o faci? e curios Andrei.

-Păi cum o fac din facultate: la filtru! A fost foarte bună atunci, e foarte bună și-acum!

-Măi, la câtă cafea bei tu, mă așteptam la mai multă tehnică și implicare, zice Mihai în timp ce lasă ceașca jos.

-Da’ ce-are asta pe care-am făcut-o?

-N-are nimic, e destul de bună. Dar să știi că mai sunt și alte metode de preparare…

-Uite ce propun eu, zice Cristi. Acum nu mai putem face nimic. Dar vinerea viitoare când ne vedem, jucăm tot “VivaJava” și fiecare vine cu ce are nevoie ca să-și facăcafeaua prin metoda preferată. Apoi trecem la degustare și evaluare. Ce ziceţi?

Toată lumea e de acord, mai ales eu.

Peste o săptămână, Andrei vine cu o cafetieră care arată ca o clepsidră și Mihai vine cu un ibric. Cristi apare ultimul… cu un lighean cu nisip! Ne lasă cu gura căscată pe toți.

-Hei! Alooo! Plaja s-a mutat două scări mai încolo! Nu mai e în apartament la mine! Mi-am terminat ultravioletele pe anul ăsta!

Cristi râde cu un aer superior.

-Lasă bancurile, c-o să vezi și tu, pentru prima oară-n viață, cum se face o cafea adevărată.

El începe primul, întrucât toţi suntem curioși până la Dumnezeu să vedem prepararea cafelei cu nisip. Oare nu rămâne nisipul printre dinţi? O să aflăm curând, ne asigură Cristi.

Şi ne uităm toţi la el, cu ochii cât cepele. Mai întâi, Cristi pune ligheanul („flingean” ne spune că se cheamă) pe aragaz. În el, pe nisip, așează un ibric de cupru umplut cu apă.

Deci, până la urmă nu e CU nisip, e PE nisip. LA nisip. M-am mai liniștit.

Când apa e călduţă, adaugă un strop de zahăr în cafea. Dozajul e de două linguri per ceașcă, ne explică competent Cristi și, cum ibricul e pentru două cești, pune patru linguri, nici pline vârf, dar nici rase. Apoi începe să amestece conținutul ibricului și îl lasă să fiarbă până când fiertura devine mai vârtoasă, fără să dea în clocot. Mai ia un vârf de linguriţă de cafea și o presară fin pe deasupra. Amestecă din nou și obţine un caimac din care pune câte o lingură în cești. Când cafeaua începe să clocotească, Cristi bagă ibricul pe jumătate în nisip și începe să-l danseze necontenit, gustând din când în când din mixtură, până consideră el că e gata.

Toarnă cafeaua în cele două cești, peste caimac, și ne dă să gustăm dintr-una din ele. Are cu totul alt gust decât cea de la filtru cu care sunt eu obișnuit. Încă nu-mi dau seama dacă-mi place mai mult, dar… îmi place. Şi-mi place foarte mult modul de prepare.  Așa se prepară cafeaua turcească la nisip, ne spune Cristi.  E spectaculos!

Urmează Andrei cu a lui cafetieră ciudată, formată din două rezervoare suprapuse. Mai întâi toarnă apă în partea inferioară, pune cafeaua măcinată fin în filtrul prins de partea cealaltă, înșurubează cele două jumătăţi și o pune pe foc. Ne spune că, în momentul fierberii, apa este împinsă cu presiune prin filtru şi ajunge în rezervorul superior unde va fi de fapt cafeaua iar zaţul rămâne în compartimentul inferior.

Andrei ne informează cu mândrie că metoda lui a presupus utilizarea unui filtru italienesc de la mama lui, de-acolo din Italia iar cafetierele folosite de italieni pentru prepararea pe aragaz sau plită a unui espresso autentic sunt,se știe, cele mai bune. Gust și… da, e interesantă și varianta asta. Nu seamănă nici cu ce beau eu de obicei și nici cu rezultatul spectacolului dat de Cristi adineauri.

Metoda de preparare a lui Mihai e o variantă a cafelei pe nisip, doar că… fără nisip iar ibricul nu-i de cupru. Adăugarea sau eliminarea ingredientului nisip se pare că are un rol important în prepararea cafelei, pentru că la gust e diferită de cea făcută de Cristi. Mihai o numește cu emfază metoda tradițională a celebrilor cafegii din Bucureștiul de altădată.

Cafegiului de mine i-au plăcut toate metodele de preparare a cafelei și toate cafelele testate au fost  interesante, Cu toate astea, încă nu mă pot hotărî dacă sunt sau nu mai bune decât cea cu care sunt eu obișnuit. E evident că trebuie să mai experimentez.

După atâta delectare cu arome variate, intrăm și-n universul „vânătorii” -pe tabla de joc – după cele mai bune boabe de cafea, ca să vedem și câtă muncă intră într-o ceașcă plină de magie. Bineînţeles că toată lumea e fericită, acum că fiecare are lângă el licoarea preferată.

Jocul îl câștigă Cristi și e normal, că doar am văzut cât de departe e în stare să mergă pentru o cafea așa cum îi place. Dar la finalul sesiunii de jocuri toţi suntem câștigaţi, mai bogaţi în „impresii” gustative.

*

Vinerea următoare îmi întâmpin prietenii la masa de joc cu… cafea! Surpriză surprinzătoare!

După ce ia fiecare prima gură din ceașca oferită de mine cu generozitate, pe rând încep să scoată exclamații sau mormăieli care mai de care mai apreciative.

Andrei își revine primul.

-Da’ tu chiar ai exersat puternic în săptămâna care a trecut! Între cafeaua asta și prima pe care ne-ai dat-o e o diferenţă… ca de la cer la pământ!

Mihai și Cristi dau din cap aprobator.

-Da, așa am făcut. Datorită vouă mi-am dat seama că filtrul meu poate suferi îmbunătăţiri. Așa că am cugetat adânc la metodele voastre și am studiat problema cât se poate serios, pe toate părțile. Rezultatul frământărilor mele tocmai ce l-aţi gustat și mă bucur tare că vă place la fel de mult pe cât îmi place mie. Haideţi să vă arăt cum am învăţat s-o prepar.

În bucătărie o bucată de material textil ascunde ceva. Evident, instrumentele necesare preparării licorii divine.

Aștept un pic până ce captez toată atenţia prietenilor mei. Şi încă puţin, pentru un efect dramatic mai puternic. După care trag brusc bucata de pânză și… taaa-daaam… prietenii mei pot să vadă instrumentele folosite pentru cafeaua vrajită. De fapt… instrumentul! Pentru că sub pânză e un minunat espressor Philips!!!

-Tu vorbești serios? Cafeaua pe care tocmai am băut-o, e făcută la espressor?

Eu zâmbesc încântat.

-Nici eu n-am crezut prima oară când am băut acasă la un coleg de serviciu … dar a fost dragoste la prima ceașcă! În secunda doi am și intrat pe net și-am găsit la magazinul MarketOnline.ro acest espressor de cafea pe care-l aveţi în faţă. Şi e musai să vă declar că e genial!

Are râșniţă ceramică încorporată, chestie care m-a încântat la maximum pentru că o cafea proaspăt râșnită are altă savoare, nu se compară cu nimic!

Pe deasupra, când descoperi echilibrul perfect și cantităţile potrivite pentru cafeaua ideală, poţi să le salvezi și să-ţi faci cafeaua absolut identică, la infinit.

Şi nici nu trebuie să-ţi baţi capul să-l cureţi. Se curăţă singur!

Eu nu mai am nevoie de nimic altceva: nici de ligheane cu nisip, nici de ibrice de cupru sau cine știe ce altceva!

Prietenii mei îmi mai îmi mai cer câte o ceașcă, pentru confirmarea minunii. E plăcerea mea să le-o ofer și fac asta în doi timpi si trei mișcări pentru că magnificul meu espressor are boiler de încălzire rapidă.

Vă dați seama că nu am scăpat de ei până nu le-am dat toate informațiile legate de aparatul magic – indicativul modelului, preț, specificații și site-ul de unde l-am achiziționat.

*

Acum mă pot bucura de o cafea delicioasă datorită SuperBlog 2014.