Cu viaţa la îndemână

Sunt cu laptopul în braţe. Stau călare pe net de ceva vreme. Mă uit peste tot, că de data asta nu vreau să greșesc.

Două mâini mă prind de după gât și buze moi îmi ating ușor obrazul.

-Ce faci, iubi?

-Mă uit pe net, după ștampile.

–Ştampile?

-Da, iepuraș. Am schimbat datele firmei și-am nevoie de una nouă. Ţi-am mai zis.

-Aaaa…parcă. Nu mă gândeam că trebuie să schimbi ștampila.

-Păi aia veche oricum era proastă. Am rezolvat doi iepuri cu un singur foc.

-Stai de-o grămadă de vreme…ce-i așa complicat la o ștampilă?

-Iubi… ţi-aduci aminte de nunta lui văr-tu, Mihai? Aia la care toate femeile te invidiau pentru superbii tai pantofi cu toc, în care erai muuult mai sexy decât prevede legea?

Mă lovește în joacă cu pumnii în piept.

-Faci mișto de mine, da? Pantofii „o seară divă, o lună babă”? Ăia care mi-au nenorocit picioarele și-a trebuit să merg în șlapi săptămâni întregi după aia???

Dau din cap și râd ușor. Ea se preface furioasă și mă lovește iar cu pumni mici  în piept. E un subiect sensibil, căci pisi a mea e mignonă și nu descuie nici ușa de la casă fără tocuri. Pentru ea, orice nu are toc, intră la categoria „șlapi”.

-Da, perechea aia mov, care ţi-a lungit toate rochiile și fustele ca să nu se vadă ce ai în picioare după aia…

Pisi își transformă mânuţele în gheare și se repede spre ochii mei. Noroc că e doar în joacă, că altfel nu scăpam neciufulit. Sfâșie tot, ca o tigroaică când se dezlănţuie pe bune.

-Iepuraș, vreau doar să subliniez un aspect: abia atunci când pantofii nu „funcţionează” cum trebuie, îţi dai seama cât de importanţi sunt. Când pantofii îţi vin perfect, aproape că nu-i bagi în seamă. Dar când nu… zici că n-ai noroc în viaţă, îţi blestemi zilele. La fel e și cu ștampila. După ultima, mi-am dat seama ce am nevoie: trebuie să știu exact unde va ștampila pe foaie; trebuie să nu alunece dacă dau de vreun birou care nu se ţine bine pe picioare sau dacă-mi dă cineva ușor peste mână; trebuie să am acces facil la tușieră; dacă o port după mine prin ţară sau aiurea, trebuie să fie gândită pentru asta; atunci când o apăs nu vreau să trezesc un cartier întreg…

Se uită la mine cu gura căscată. Ştie că, în general, cam despic firul în patru. După faţa ei văd că de data asta l-am despicat în șaișpe. O sută șaișpe. Am pierdut-o.

-Iubito, la ce mașină visezi tu de-o viaţă?

-La un Rolls-Royce. De ce? NE LUĂM???

-Bineînţeles că ne luăm. Rolls-Royce-ul… ștampilelor! Că ăsta nu ne costă cât două case. Pe care oricum nu le-avem…

Iar se repede spre ochii mei. Reușesc s-o prind de încheieturi înainte să producă pagube ireparabile.

-Iubito, am găsit găsit ștampila perfectă și are ceva care o să-ţi placă la nebunie! Chiar voiam să mă consult cu tine în legătură cu asta.

Ei bine, nu mă gândisem s-o întreb ceva, dar acum nu cred că e momentul să fiu sincer.

-Ştampila se cheamă COLOP Printer 30. Are și-un filmuleţ haios de prezentare. Să-ţi arăt.

Nu prea se înţelege ea cu noţiuni seci și abstracte. Caracteristicile tehnice și manualele cu instrucţiuni o bagă în comă intelectuală. Mi-a și zis că d-aia mă are pe mine. Dar cu filmele și cu fotografiile e prietenă la cataramă. Cum aude de filmuleţ, se așează în braţele mele cu entuziasm.

După ce-l vede îi strălucesc ochii.

-Ferestra pentru imagine, e simpatică foc! Şiiii…cum te-ai gândit tu s-o personalizezi, pisoi?

-Păi în legătură cu personalizarea vreau să mă consult cu tine. Eu mă gândeam la… ceva important pentru noi. Știu și eu…cu noi undeva…sau cu noi la nuntă…sau…ăăă…

Îmi pune mâna peste gură.

-Nu se poate să punem numai cu noi! Ce, părinţii tăi nu-s importanţi? Sau ai mei! Te-au născut, te-au hrănit, te-au crescut! Trebuie să fie și ei. Dar fratele tău?! El nu e important? Nu te-a ajutat la atâtea examene? Sau văr-miu Alex, care s-a ocupat cu nunta? Sau tușa Gina care-a stat o săptămână cu mine în spital? Sau unchiul Nicu, care te-a ajutat atâta cu firma? Vara ta, Carina, fără de care nu ne-am fi cunoscut? Dar nașii de la nuntă și de la botez? Dar…

Îi pun și eu mâna peste gură. O dată pornită, poate s-o ţină până mâine. Şi eu mai am treabă.

-Iepuraș, vezi? Ştiam eu de ce vreau să te întreb! Tu ești întotdeauna cea care știe ce culori merg împreună, ce cravată mi se potrivește, ce accesorii să alegi pentru orice…

Îi place ce-i zic.

– E clar că tu trebuie să te ocupi de personalizare! Că poţi s-o faci acasă, pe calculator. Scoţi după aia la imprimantă, decupezi, montezi și…gata!

Se întunecă puţin.

-Dar iubitule… știi că eu nu mă pricep deloc la Photoshop!!!

-Nici n-ai nevoie de Photoshop ca să faci colaje, iubito. Doar ai mai făcut. Şi au și ei pe site un softuleţ, Image Card Designer, care te ajută cu poziţionarea imaginii. E supersimplu de folosit. Poţi să mărești, să micșorezi, să rotești imaginile pe care le încarci. Îţi arăt imediat.

Nu e așa convinsă de ce-i spun eu, dar după două minute e în stare să dea lecţii. Şi-i place tare cum poate învârti ștampila pe ecran pe toate părţile.

-Hai că eu mă duc la COLOP să iau ștampila în timp ce tu te ocupi de ce-i mai important! îi spun în timp ce o sărut pe obraz.

Apoape că nu mă bagă în seamă. E deja total absorbită de procesul de creaţie.

*

Când mă întorc cu ștampila, ascunde repede fereastra în care lucra.

-Vreau să fie o surpriză, iubi! Nu-ţi arăt nimic acum!

Zâmbesc. Îi arăt cum se pune imaginea în ștampilă, după care mă apuc să mai rezolv din hârţoagele firmei.

La un moment dat aud cum pornește imprimanta. După ce se oprește, sunt pomeniţi niște draci.

-Probleme, dragă?

-Nu iubitule. Doar că am uitat ceva.

După o vreme iar pornește imprimanta. Acum nu se mai aud dracii, ci foarfeca și niște fâșâituri.

Apare în câmpul meu vizual o mână cu un pacheţel învelit în hârtie, prins cu pănglicuţe roșii. E un mini cadou. Iubi radiază încântare în faţa mea.

Îl iau și-l desfac cu grijă. E ștampila, personalizată de artista familiei. Mă uit cu atenţie. Pe partea îngustă, scrie cu marker în caligrafia înflorită pe care o știu atât de bine ”Te iubesc!”. Pe partea mare sunt, într-adevăr, toţi oamenii care contează în viaţa noastră. Bunici, părinţi, fraţi, surori,  unchi, mătuși, veri, verișoare, nepoţi…Pe partea cealaltă sunt toate locurile importante în care am fost vreodată. Cred că și unele în care doar visăm să ajungem.

-Iubito dar… nu sunt cam mici?

-Iubitule, te-am lăsat eu vreodată la jumătatea drumului?

Şi-mi mai întinde un pacheţel. Înăuntru e… o lupă.

Cu ea pot să văd într-adevăr toate detaliile!

*

Trebuie să zic că „iubita” mea și-a putut exersa aptitudinile artistice datorită concursului SuperBlog 2014.