Departe de lumea dezlăţuită

Accelerează, accelerează mai tare și mai tare și… se ridică!

Mă înfundă în scaun ca pe un pilot de Formula 1, cu bolidul proaspăt lansat de la start.

Savurez fiecare clipă a ascensiunii. Decolarea e momentul meu preferat . Îmi place așa de tare, încât, dacă zborul ar fi făcut numai din decolări, aș fi devenit una dintre puţinele femei pilot. Sau măcar stewardesă. Cum nu-i așa, am preferat să devin designer.

Zborul ăsta e unul extrem de special pentru mine. E cel mai special din viaţa mea de până acum. Chiar urcată în avion, aproape nu-mi vine să cred! Sunt atât de norocoasă!

Mă întorc și-i zâmbesc cu entuziasm iubitului meu de pe scaunul alăturat. Zâmbește și el. Dar mai crispat. Nu-i plac decolările așa mult cât îmi plac mie. Dar n-are ce face, pe jos nu putem să mergem. Cum ar fi s-o luăm pe jos până-n exotica Bora-Bora? Mmmm… până și numele e delicios de exotic…

A fost ideea lui ca la aniversarea unui an de când ne cunoaștem să mergem într-o vacanţă specială. Şi pentru o vacanţă exotică în Bora-Bora, perla Pacificului, îţi trebuie o gălăgie de bani. Nu ne-am fi putut-o permite nici unul dintre noi cu ușurinţă dar prietenul meu e blogger. A participat la un concurs (parcă SuperBlog?) și a câștigat un premiu de la „CND Turism – Vacanțe Speciale” constând într-o reducere la o destinaţie aleasă de el.

Și iată-ne în drum spre… să bată tobele… BORA-BORA! Iupiiiiiiiiiiiiiiii! Nu credeam că o să ajung vreodată acolo, dar viaţa e plină de surprize! Şi asta e cea mai plăcută  pe care am avut-o până acum!

Zborul Frankfurt-Tahiti o să dureze aproape o zi, dar nu-i problemă. Am tras tare la atelier  în ultima vreme și am o grămadă de somn de recuperat. Zborul Tahiti – Bora-Bora, prin comparaţie, aproape că nu se pune.

*

Nu mai am cuvinte! Mă uit fără să clipesc, cu gura căscată.

Sub noi, marea de un turcoaz pictural vălurește ușor pe sub șerpuiri de bungalouri, agăţate la un capăt de ţărm. Nisipul de o puritate albă îmbrăţișează verdele crud al uscatului, presărat pe ici, pe colo, cu pălării de stuf.

Avionul se îndreaptă spre pista de aterizare și văd de aproape minunatele bungalouri care plutesc pe apa de o limpezime ireală.

Îi înţeleg acum pe soldaţii americani care nu se dădeau duși de aici la sfârșitul celui de-al doilea război mondial. E un colţ rupt din rai și eu am ajuns să mă bucur de el împreună cu sufletul meu pereche. Ce poate fi mai frumos?

Recunoaștem omul care a venit să ne ducă la hotel, în ciuda foii pe care o ţine în mână: „Mister Rar Esh & Miss Mir Una”. Are culoarea cafelei cu lapte și e o sărbătoare de culoare, de la tradiţionalul colier de flori până la cămașa înflorată multicolor și bermudele portocaliu cu galben. Ne împodobește și pe noi cu moliciunea și parfumul a două coliere asemănătoare cu al lui. Manu Hani e numele lui, zâmbește tot timpul și conduce de parcă-ar fi singur pe șosea.

În ciuda insistențelor mele de mâță curioasă, Rareș a păstrat o tăcere desăvârșită asupra destinației noastre finale, așa că nu știu unde ne duce Manu Hani. Nici nu știu cât am făcut până la destinaţie: eram preocupaţi arătându-ne unul altuia frumuseţile de pe traseu. Doar „Oau!”, „Uuuuu!”, „Iaaai!” se auzeau din jeep-ul nostru. Uitasem că, în general, suntem în stare să folosim limbajul articulat.

Ajungem în final la  „Four Seasons Resort”, în bungaloul cel mai îndrăgostit de mare de la căpătul unui șir unduitor de căsuțe exotice.

E bungaloul rezervat celor îndrăgostiți, plin de flori îmbătătoare, șampanie rozé din partea casei și ferestre uriașe cu vedere către ocean. E superb!

După ce-l sufoc pe Rareș cu mări de îmbrațișări entuziaste, aruncăm cât colo hainele și sărim de pe terasă direct în turcoazul de poveste al apei.

Apa este minunată și incredibil de limpede. Dacă bag capul sub apă e ca și când aș pluti în aer alături de pești strălucitor de exotici.

Prima seară e una festivă, cu specific polinezian. Toată lumea e relaxată, plină de solicitudine, numai zâmbet.

Mâncăm „ia ota” (peşte crud marinat în suc de lime cu sos pe bază de lapte de cocos, servit cu legume) și creveţi cu vanilie și cocos. Aceste delicii sunt urmate de „poe”, un desert tradiţional minunat (budincă cu banane, papaya, vanilie şi topping din lapte de cocos).

La focul de tabără care urmează suntem întâmpinaţi de gazde în costume tradiţionale complicate: frunze în jurul mijlocului, cunune de frunze sau flori în jurul capului, celebrele coliere florale și… atât! Suntem încântaţi cu muzica ukulelelor  și cu dansuri polineziene, interpretate și de femei și de bărbaţi. „Dansul cuţitelor de foc” al războinicilor polinezieni ne lasă cu gura căscată. E foarte spectaculos, mai ales noaptea, un regal de flăcări, forţă, reflexe și viteză.

A doua zi e rezervată în întregime pentru scuba diving. Rareș e scafandru pasionat, cu brevet, și-am făcut și eu câteva încercări. După ce am călătorit atâta până aici, să nu facem scufundări ar fi o crimă capitală!

Bogăţia de culori a coralilor, vânzoleala peștilor în toate culorile curcubeului, nuanţele apei de la cobalt, la azuriu și turcoaz creează o vrajă care te prinde în mrejele ei și nu-ţi mai dă drumul. Sunt complet fermecată!

Rareș înoată în faţa mea și… ce văd acolo? Îi fac semn să ne oprim și mă duc să cercetez despre ce-i vorba. La baza coralului e ceva acoperit cu nisip. Sap un pic și găsesc… o sticlă? Hmmm, chiar și-aici lumea lasă resturi? Dar nu, e închisă și înăuntru e ceva.

Pe plajă, Rareș insistă s-o desfacă cine-a găsit-o (adică eu) și reușesc să scot o hârtie veche, mâncată de sare pe la margini. E un desen cu o hartă și un „X” marchează un anume loc. Uaaau! Harta unei comori! Cât de tare! Când eram mică, am visat de nenumărate ori cum descopăr cea mai minunată comoară. Să pot să fac asta acum, e împlinirea unui vis!

Cum Rareș e GPS-ul cuplului, ia harta, o studiază intens, se uită în zare de câteva ori și zice că știe unde trebuie să ajungem.

Ne întoarcem și închiriem niște jet-schiuri cu care ajungem lângă altă insulă.

După câteva manevre de snorkeling și săpat prin nisip în mai multe locuri, dăm peste o cutie destul de mică și cam ruginită. O deschid tot eu, cu înfrigurare și găsesc o hârtie. O desfac și… mi se taie picioarele!

Rareș mă prinde, zâmbind.

-Da, iubitule! DA! Sigur că vreau să ne căsătorim! Îl strâng în braţe și-l sărut cu pasiune.

După ce ne liniștim, mă mai uit o dată în cutie, la inelul cu cea mai frumoasă perlă roz pe care am văzut-o vreodată, în timp ce Rareș îmi povestește cum a pus totul la cale împreună cu un fel de grup de commando de la CND Turism pentru destinaţii speciale. Foarte tari băieţii de la firmă: totul a fost atât de bine regizat încât nu m-am prins decât în ultima clipă!

După ce v-am povestit toate aceste peripeţii,  cum v-ar plăcea o vacanţă în Bora-Bora, insula îndrăgostiţilor?

*

Aceste amintiri minunate au fost posibile datorită SuperBlog2014.