Explorare “wild” în Delta Mică

Nu știu cum se face, dar Dunărea mă atrage ca un magnet. Și nu e doar treabă de istorie recentă, căci mărețul fluviu m-a fascinat din fragedă pruncie…
Dacă mă întrebi “de ce“, n-aș ști să-ți răspund exact. Poate pentru că amândoi avem sufletele călătoare?

Nu mai contează că ea e îndrăgostită mereu de aceleași țări iar eu prefer să bântui în căutare de locuri noi, pentru că esența e importantă: sângele meu și apele ei sunt făcute din același aluat cu dor de ducă!

Această atracție mi-a purtat irezistibil pașii către undele-i calatoare în mai multe rânduri, mai ales în ultimii ani de când am descoperit că-mi place la nebunie să mă dau cu caiacul.

Întâmplător sau nu, majoritatea acestor întâlniri s-au întâmplat prin spectaculoasa Deltă.
Totuși Dunărea nu înseamnă doar Deltă, cum bine m-am lămurit în prima aventură acolo și încă o dată de curând, cu “Wild Romania“.

Iar băieții “wild” știu ca mai toată lumea că pauzele au o contribuție esențială la desfășurarea oricărei întreprinderi, aventuroase sau nu. Iar dacă-s lungi și dese, cu atât mai bine: succesul este garantat! Ca să fie siguri că vom avea parte de cele mai bune auspicii, am început aventura cu o…

 

Relaxare la Giurgeni

Dar o relaxare “wild” nu seamănă nici pe departe cu una obișnuită.
După ce ne-am asigurat cele mai bune condiții de cazare instalând corturile, am lăsat căldura și insectele de pe mal pentru…

 

Daaa, e supervaporașul cu care m-am împrietenit în prima aventură  în Delta Mică și cu care am adunat amintiri superbe.
Și ne-am adunat cu toții pe puntea primitoare:

 

La un “ceai” de hamei ne-am cunoscut mai bine între noi, am depănăt povești și râsete până târziu în noapte.
La un moment dat, mai spre seară, am făcut o incursiune până la bagaje și-am fost foarte uimit de căldura și țânțărimea peste care am dat în tabăra noastră de corturi. Abia atunci mi-am dat seama ce minunată e briza de pe Dunăre, care a avut grijă să ne rezolve cele două mari probleme.
Și era atât de bine acolo, încât unii dintre noi nu s-au mai dus la corturi și s-au culcat chiar pe punte, priviți de stele și legănați de murmurul valurilor…
Noaptea a trecut într-o clipită pentru mine, căci imediat ce-am intrat în cort, am adormit buștean.
Cum pățesc la fiecare asemenea aventură, dimineața m-am trezit plin de nerăbdarea explorării. Am strâns cortul, am înfulecat pe repede înainte câte ceva și-am luat-o încotro se petrecea acțiunea.

Pregătirile de plecare

Ajuns pe malul Dunării, am văzut că alții fuseseră mult mai harnici ca mine, căci caiacele deja aliniau malul.

.

Iar ce e în imaginea de mai sus mi-a pus pe cap pălăria cu filosofie. Tot ce e la malul apei e făcut ca să plutească și să se deplaseze pe apă, corect?
Dar nu e nevoie de mai mult de o privire ca să-ți dai seama că e vorba de două lumi cât se poate de diferite. Pentru mine e suficient să compar dimensiunile ambarcațiunilor și culorile lor ca să ajung la o concluzie: ce e mare și vopsit în culori închise spune “MUNCĂ”, iar ce e mic, suplu și-n culori vesele zice “DISTRACȚIE”!

Iar fotografia de mai jos…

 

 

… ne arată ce distracție maximă e atunci când ești nevoit să rezolvi puzzle-ul “cum îmi bag toate bagajele în caiac?!” 😀
Din fericire caiacele sunt mai mari pe dinăuntru decât par pe dinafară și toate bagajele își găsesc loc până la urmă prin compartimentele de depozitare și în corzile elastice de pe caiace.
După ce toată lumea a rezolvat bagajele, a venit momentul pentru adevărata distracție… dar nu înainte de a afla de la Nichita cum să ne distrăm responsabil și în siguranță:

 

Apoi duși am fost, spre…

 

Delta Mică

Spune drept, știai că există și-o Deltă Mică?
Recunosc că și eu am aflat pentru prima oară despre ea acum doi ani.

Delta Mică este mărginită la sud de Autostrada Soarelui, ajunge la nord până aproape de Brăila și este formată dintr-o serie de areale protejate, situate în nordul Bălții Ialomiței și sudul Bălții Brăilei.
A luat naștere deoarece în această porțiune apele Dunării se domolesc tare, încep să șerpuiască, să se ramifice și creează un relief specific deltei, cu brațe părăsite, ostroave, bălți și mlaștini- un paradis pentru viața sălbatică.

Iar dacă crezi că textul de mai sus e doar așa, de reclamă… continuă să citești. 🙂
După ce ne-am lansat pe apă, când am trecut pe sub podul de la Giurgeni…

… parcă am intrat pe o poartă.
Spun asta pentru că…

Recunoști personajele care se dau importante în imagine? 😀
Dacă mai aveai dubii, răspunsul este da! Domnii pelicani au venit special acolo ca să demonstreze odată pentru totdeauna că într-adevăr există și-o altă Deltă pe lângă cea arhicunoscută! 😀
Tot ca prin Delta mare poți întâlni și pe aici împingătoare cu barje. Iar pentru că aveam în noi suficientă energie cât să cucerim lumea, ne-am luat la întrecere cu unul.
Să vedem care-i mai tare: mușchii brațelor sau pistoanele motoarelor?

 

Fotografia de mai sus stă mărturieee că…. AM CÂȘTIGAAAAT! UHUUUU!
Noroc că mergeam în sensuri diferite…

 

… că altfel rezultatul era altul și nu mă mai bucuram așa! 😀
Aceste întâlniri au fost puține și până să traversăm Dunărea către zonele mai puțin umblate.

 

Odată executată operațiunea de traversare, exceptând rarele momente în care dădeam peste vreo barcă cu pescari, am avut apele bătrânului fluviu în totalitate la dispoziția noastră.

 

Și a fost absolut fantastic să mă dau cu caiacul după pofta inimii, fără grija valurilor făcute de vreo barcă cu motor puternic, dezlănțuită de vreun “căpitan” care se crede stăpânul tuturor apelor și nu merge mai încet pentru nimeni! Căci oricât ar părea de surprinzător, am pățit câteva faze d-astea prin Delta Mare…

Chiar dacă această ilustră absență a bărcilor motorizare ne-a lăsat să mergem peste tot, nu știu cum s-a făcut că…

 

… tot pe la umbră trăgeam! 😀
Și pe la umbră ne-am luat și pauzele…

 

.

… și tot pe acolo am admirat opere de artă sculpturală de-o complexitate cum numai Natura poate crea:

 

 

Desigur că n-am experimentat toată această aventură caiacistă doar de la umbră. Am avut parte de multe momente solare, ori pentru că nu mai aveam altă umbră decât cea a șepcilor și pălăriilor…

 

.

.

…ori pentru că mergeam glonț către vreun loc cu aspirații artistice:

 

Recunosc, m-au fascinat întotdeauna epavele, indiferent că vorbim despre cele ale vaselor eșuate sau despre trunchiurile dezgolite ale copacilor. Caiacul mi-a dat posibilitatea să le explorez pe acestea din urmă îndeaproape, spre bucuria entuziastă a aparatului de fotografiat care s-a putut juca după pofta inimii cu compoziția:

 

.

Dacă tot am ajuns să vorbesc despre joacă, n-am cum să nu-l pomenesc pe…

Mihai, inovatorul

Cu efervescentul entuziasm al unui campion balcanic la navigatul cu vele a ținut musai să vadă dacă poate aplica cunoștințele despre vasele cu pânze… la caiac:

 

Și ghici ce e de fapt vela aia pe care încearcă s-o întindă?
Hai să-ți dau un indiciu: a dormit sub ea peste noapte!
Cine s-ar fi gândit (în afară de Mihai!) că supratenta cortului e atât de multilateral dezvoltată și multifuncțională?

Și poate te întrebi… a funcționat?

Evident că Mihai și-a ales strategic o poziție cu vântul din spate care să-i umfle pânza și să-l poarte spre glorie. Dar pentru că trebuia să înainteze contra curentului, s-a produs o frumoasă egalizare de forțe și-a reușit un fantastic… stat pe loc!
Având în vedere că fără velă Dunărea l-ar fi purtat cu ușurință în aval, putem considera experimentul o reușită, așa-i?
Dar n-a fost reușita la care se aștepta Mihai când și-a lăsat padela luată de apele Dunării. Noroc că mai era pe acolo Andrei, închizătorul de pluton și păstorul oilor rătăcite, care a reușit o recuperare de zile mari::

 

Oricum ar fi, cu padelă sau fără, Mihai ne-a demonstrat ce înseamnă cu adevărat să fii navigator!
Dacă tot a venit vorba de navigatori și navigație, e musai să-ți povestesc și despre locul care mi-a plăcut în mod deosebit…

Canalul spre Balta Brăilei

Exact așa cum se înfățișează o catedrala gotică atunci când îi treci pragul, așa ne-a întâmpinat și acest canal:

 

Privește cum se arcuiesc măiestrit copacii peste canal și închipuie-ți cum răcoarea te îmbrățișează ca o iubită… O liniște ca de rugăciune s-a pogorât atunci și pentru o perioadă nu mi-a venit să fac vreun zgomot.
Până la urmă exploratorul din mine m-a scos din reverie, îmboldindu-mă să văd canalul până la capăt.
Am împărtășit cu toții această dorință și-am dus culorile vesele ale caiacelor tot mai mult în interiorul mării de verde:

.

Finalul nu s-a lăsat prea mult așteptat:

 

Acesta este unul dintre stăvilarele Bălții Brăilei și la el s-a oprit avântul nostru explorator.
Cât am mai stat și ne-am învârtit p-acolo, ne-am mai făcut un prieten:

 

Tot acolo Mihai a văzut că norocul bate întotdeauna pregătirea.
Cum așa?
Păi el a venit pregătit să pescuiască în această aventură a noastră, cu lansetă, musculițe, lingurițe și alte câte și mai câte. Cum prindea câte un moment propice, cum trecea la acțiune:

 

Și-a prins… o grăăămadă de experiență, că altfel nici măcar un solz de pește n-a văzut! 😀
Cine crezi că i-a arătat cum se face treaba?

 

Și ține cont că n-am avut nici măcar intenția să prind vreun pește!
Tare, așa-i?
După această reușită partidă de pescuit, Nichita ne-a povestit despre minunățiile aflate dincolo de stăvilar și mi-a făcut ochii să sclipească anticipativ. Dar eram deja în “prelungiri” și n-am mai avut timp să trecem caiacele în partea cealaltă ca să vedem cu ochii noștri ce-i acolo.
Și uite așa a rămas Balta Brăilei pentru data viitoare. Și e foarte bine, că avem la ce să visăm! 🙂
Cum visarea este legată de somn, a venit momentul să povestesc despre…

Al doilea loc de campare

Acesta ne-a trimis în întâmpinare o plajă cu nisip fin, la intersecția a două brațe ale Dunării. Câte unul, câte doi, ne-am tras cu toții caiacele într-acolo:

.

N-am stat prea mult pe gânduri până să ne instalăm corturile și apoi ne-am așezat care pe unde să îmbucăm câte ceva.
Cum leacul cel mai bun pentru căldură și transpirație este o baie, am pus-o în practică cu maxim entuziasm:

 

Cred că entuziasmul nostru a ajuns până departe, căci ne-am trezit cu un musafir din cale afară de curios:

 

Ba chiar și-a dorit tare să facă o tură cu caiacul…

 

… dar oricât l-am sucit și învârtit, n-am reușit să-l potrivim, neam! 😀
Totuși pentru că i-a plăcut de noi, a rămas să admirăm împreună spectacolul apusului.
Și ce spectacol!

 

.

.

Fiecare dintre noi s-a bucurat de acele momente în felul propriu:

.

.

Daaa, nu există artist mai talentat decât Mama Natură!
După ce Soarele s-a retras la culcare, noi am adus pe plajă o fărâmă din căldura lui…

 

… și ne-am întins până târziu în noapte la povești, glume și râsete…
Și mai ales la măcel!

Da, ai citit bine: MĂCEL!

Căci de când am pus piciorul pe plajă a început bătălia sângeroasă pentru teritoriu și noi, toți vajnicii caiaciști, am măcelărit dușmani cu miile!
De ce nu-i vezi?
Pentru că ticăloșii sunt perfizi, enervant de insistenți și… mici!
Autanizarea, spiralizarea și fumul le-a mai domolit elanul bâzâitor și înțepăcios, dar nu în totalitate. Dar nici noi nu ne-am lăsat și cel mai important e c-am supraviețuit!
Primim și medalii… dacă ni le dă cineva! 😀

Spre dimineață s-au mai relaxat luptele și-am putut să ne vedem de ale noastre pe lângă corturi…

… iar unii dintre noi și-au dorit să fie în formă maximă:

 

La plecare, Dunărea ne-a trimis niște valuri mai consistente ca să ne verifice cunoștințele despre caiaceală:

Și ce crezi? Toți am trecut cu brio examenul!
Pe partea cealaltă, în drum către locul în care ne aștepta Andrei cu microbuzul, am mai avut o întâlnire interesantă:

Sandu

Ce face Sandu?

 

Mi-a povestit că, pe lângă vaci, are și 450 de oi. Cu un proiect pentru fonduri europene și-a făcut o fermă de stă mâța-n coadă, cu aparate automate de muls și tot ce-i trebuie. Așa și-a făcut un rost, și-a ridicat o casă și nu-i pare rău că le-a spus “nu” prietenilor care încercau să-l tragă la distracțiile din oraș și la viața de angajat.
Recunosc că m-a impresionat ce mi-a povestit Sandu așa, din fuga caiacului și cred că România ar avea nevoie de mai mulți oameni ca el…

La final

Această aventură mi-a demonstrat încă o dată că locurile mai puțin bătute pot oferi surprize foarte plăcute. Și e o altă senzație când ajungi prin zone mai puțin umblate și le ai doar pentru tine, fără să fii nevoit să dai din coate ca să-ți găsești un locșor.
Și-am mai observat o treabă în toate turele mele cu caiacul: lumea care este atrasă de asemenea aventuri e formată din oameni foarte mișto, cu care e o plăcere să-ți petreci timpul. Desigur că această aventură “wild” n-a făcut deloc excepție!
Ți-a plăcut ce-ai văzut până aici? Atunci aruncă-ți un ochi pe calendarul evenimentelor “WildRomania” și vezi ce te atrage. Dacă mergi, sigur o să ai parte de-o super-aventură!

*

De ți-a plăcut sau te-a inspirat articolul, un like la pagina de Facebook a blogului e foarte binevenit și te va ține la curent cu următoarele articole.