3 zile de aventură pe Neajlov

Nu știu la tine cum e, dar eu de multe ori cred că cele mai mișto experiențe de călătorie sunt departe.
Nici caiacul nu face excepție!
M-am apucat de această activitate pentru că m-a atras foarte tare ideea de a explora cotloanele altfel inaccesibile ale Deltei. Așa s-a făcut că după o ieșire de două ore pe Herăstrău (ca să văd dacă sunt sau nu în stare să nu mă răstorn) m-am băgat direct la o tură de patru zile în care am padelat 110 kilometri prin sus numita Deltă. 

Pam-pam!

Cum zice englezul, “from zero to hero” dintr-o lovitură!
Că m-a rupt, e altă poveste! 😀

Dar mi-a și plăcut!
Iar magia canalelor înguste năpădite de vegetație, a ceaunelor gătite în sălbăticie, a poveștilor din jurul focului, m-a făcut să tot revin an de an din 2017 încoace.
Căci într-adevăr e mișto!
Și-a fost mișto și experiența de caiaceală pe care-am avut-o prin țări străine:

Da, Thailanda are niște ape absolut incredibile pentru caiaceală!
Dar știi ce efect a avut mirajul ăsta al locurilor depărtate?

M-a făcut să ignor frumusețea aflată chiar sub nasul meu!

Comparativ cu Delta Dunării sau Thailanda, Neajlovul e la o aruncătură de băț față de București și mi-a oferit de curând niște momente absolut neașteptate!
Până să întru în povestea despre Neajlov, hai să ne uitam împreună la câteva imagini să vedem dacă recunoști sau ghicești locul din țară unde au fost făcute:

.

Cum e? Ai recunoscut locurile sau măcar ți-ai dat cu presupusul?

Dacă da, hai să vedem dacă-ai ghicit.
Și locul este… să bată tobele, vă rog… da, Neajlov!
Știu, sunt un ticălos! 😀
Dar te-am indus în eroare pentru că de multe ori în timpul acestei aventuri am avut impresia că sunt undeva pe un lac de munte…
Și acum hai să intrăm în pâine… adică în aventura “Hai cu caiacul” pusă la cale de Paul Rusu în cele mai mici amănunte!

Pe Neajlov

Undeva pe lângă Sâmburești am făcut cunoștință cu caiacele dornice de aventură.
Cât șoferii au fost plecați să ducă mașinile la punctul intermediar, cei rămași am avut tot timpul să ne împrietenim și să facem schimb de cunoștințe într-ale caiacelii:
După ce s-a întors toată lumea și Paul a făcut instructajul oficial, am început operațiunea de lansare într-un loc cât se poate de propice:

Și duși am fost!
De la început Neajlovul a ținut să ne impresioneze și ne-a scos în cale niște frumoase “plete” acvatice:

Aceste podoabe verzi ne-au însoțit prin apă în diverse porțiuni pe toată lungimea traseului și ne-au indicat întotdeauna direcția corectă în cazul în care cineva dintre noi ar fi avut probleme cu orientarea:

.

.

Desigur că atunci când te dai pe Neajlov riscul de rătăcire e foarte prezent…

… dar bineînțeles că lipsește cu desăvârșire! 😀 E adevărat că are multe meandre sexy, dar rareori depășește lățimea din imagine! 😀

Nici nu ne-am obișnuit bine cu coafura de sub apă, că râul a simțit nevoia să pluseze și mai mult pentru încântarea vizuală:

Sunt sigur că “pletele” scufundate erau în strânsă legătură cu florile mov, căci și acestea ne-au însoțit pe tot traseul:

.

.

Din când în când și-au adus și niște prietene care să caște gura la culorile vesele ale caiacelor:

.

.

Frumos, ce să zic! Dar când mă dau cu caiacul într-un loc necunoscut, chiar și cu flori deasupra apei, tre’ să recunosc că-s destul de reținut: stau în caiac, privesc, admir și… atât!
Nu de alta dar adâncurile pot fi periculoase și nu știi niciodată ce rechin sau balenă ucigașă dă târcoale… Ai auzit de monstrul din Loch Ness, da? Ce, poate că și Neajlovul are unul și n-a auzit nimeni de el că… i-a halit pe toți cei care l-au văzut!
Ei, ce zici de asta?! Monstrul din Neajlov e cel mai tare, că n-a supraviețuit nimeni să povestească despre el!
Pam-pam!
Așadar… d-aia stau eu liniștit în ape necunoscute!
Dar nu toată lumea are scrupulele mele:

Ups! Așa de mică era apa acolo?!
Neînfricatul Vlad e oricând gata să se ia de gât cu orice rechin și oricare monstru! Chiar a și spus că asta-și dorește: un monstru… de pește!
Și-a început să-l caute…

… fără succes, de fiecare dată.
Chiar dacă nu i-a reușit cu mâinile goale, când s-a instalat în caiac a mai făcut o încercare cu picioarele…

… cu același succes fulminant! 😀
Iar Vlad n-a fost singurul pe care-l dădea curajul afară. La un moment dat s-au lăsat molipsiți și alții de exemplul lui, și treaba a degenerat… într-o baie:

Cum mă dau în vânt după scăldat, după o perioadă de probă în care am vrut să fiu sigur că nu e mâncat nimeni, m-am lăsat și a eu corupt.
Și bine am făcut c-așa am reușit să dau jos căldura de pe mine în răcoarea râului.
După această primă răcoreală au urmat și altele, unele chiar cu acrobații:

.

.

Spectacol!
Și-a fost și mai și atunci când Paul a dat drumul la frânghie într-un moment propice pentru… o burtă de toată frumusețea! 😀
Înainte să plecăm de acolo s-a dus la caiace și le-a băgat într-o ședință în care le-a spus verde-n față ca nu cumva să povestească mai departe de această rușine pe care-a suferit-o, că atâta le trebuie!

Nu mi-am dat seama dacă din prietenie sau din frică, dar au promis să tacă mâlc!
Dacă-ai ajuns cu lectura până în acest punct al “ședinței”, ai văzut cum Neajlovul se pitește prin păduri…

și dansează grațios pe câmpie, da?

 

Această variație mie mi-a plăcut foarte tare. Și-am fost de-a dreptul încântat de provocările apelor mici…

… și de jocul “de-a v-ați ascunselea” la care am participat cu entuziasm la umbra pădurii:

Am avut multe momente în care a trebuit să ne insinuăm și să ne strecurăm pe sub:

.

.

Pentru mine și pentru Cristian, din motive de coafură luxuriantă, au fost de interes anumite treceri:

.

Ei, ce spui de freza cu sălcii?! 😀
Dacă a fost cu treceri pe dedesubt, desigur că au fost și momente în care am luat-o pe deasupra.

Ba chiar Adela, plictisită de atâta plutit, a vrut să vadă dacă nu cumva caiacul poate să și zboare:

Și i-a ieșit… parțial! 😀
În momentele mai problematice, Paul, ca un păstor grijuliu ce e, avea mare grijă să-și direcționeze mioarele pe calea cea bună:

.

Pentru mine locurile în care râul se îngusta și apele deveneau mai iuți au fost în topul preferințelor…

… iar când se combinau și cu schimbări de direcție stânga-dreapta, eram în culmea fericirii:

Da, îmi place tare să rezolv problemele caiaciste. Să aleg traiectoria cea mai bună, să trag voinicește de padelă înainte, să frânez abrupt cu stânga sau cu dreapta ca să schimb direcția, să mă înclin într-o parte sau alta ca să ajut manevrele, să padelez mai tare sau mai încet înapoi atunci când vreau să găsesc cel mai bun loc de fotografiat… cred că într-o viață anterioară m-am născut în caiac! 😀
Da, Neajlovul mi-a oferit toate ingredientele încântării și se bate de la egal la egal cu canalele care-mi plac cel mai mult în Deltă!

.

Ba chiar le și depășește pe alocuri.
Și așa, prin pădure, pe la câmpie și din provocare-n provocare am ajuns la locul de înnoptat.

Tabăra de corturi

După ce-am parcat frumos caiacele pe locurile marcate de primărie ( care pe unde a putut, adică :D)…

… am realizat că cel mai bun loc de campare nu era neapărat pe malul pe care puteam ajunge la mașini.
Ar fi trebuit să trecem apa și… ți-aduci aminte de rechini, balene ucigașe și monstrul din Loch Neajlov, da? 😀
Dar am avut un mare noroc:

Așa ne-am dat seama că pericolul nu e chiar așa mare și ne-am încumetat s-o luăm către mașini, unde ne așteptau bagajele:
Și nu doar bagajele, ci și o recompensă din partea lui Paul, extrem de binevenită:

Întoarcerea a fost la fel de lipsită de pericole ca și plecarea…

… și-am văzut că sunt și altfel de oameni în afara celor cu scaun la cap:

După ce ne-am aciuat fiecare pe unde ne-a plăcut…

… n-a mai trecut mult până ce-a venit momentul focului de tabără:

.

Odată aprins, un cap foarte curios a ieșit peste orizont ca să vadă ce se-ntâmplă:

După cum vezi, i-a plăcut atât de tare c-a ținut musai să defileze pe cer în culorile focului.
Și-a stat cu noi și ne-a ascultat poveștile până târziu în noapte, când ne-am retras fiecare pe la casa… mă rog, cortul propriu. Probabil că peste noapte mândra Lună a stat la taclale cu strălucitorul Soare, căci uite cine-și trimitea dis de dimineață razele-i curioase spre caiacele noastre:

La fel de curios m-am uitat și eu la caiacul care defila pe pășune:

Căci da, a doua zi ne-a crescut numărul! Și bănuiesc că noul nostru coleg de caiaceală a venit în tură abia a doua zi tot din cauza rechinilor, balenelor ucigașe și a monstrului din Neajlov despre care am povestit. Dar el fiind mai prudent decât mine, a așteptat o zi să vadă dacă pățește cineva ceva…

 

Și nu, n-a pățit! 😀 Dar uite-l cum studiază atent tot ce mișcă pe apă! 😀
În sfârșit, după a doua tură de mutat mașinile, am luat în piept…

A doua zi de caiaceală

Neajlovul a început iar în forță și ne-a încântat cu mișcările-i sinuoase și desenele elegante executate pe planșeta câmpiei:

.

Cum tot efortul ăla de direcționat caiacul ba la stânga, ba la dreapta a produs ceva căldura care s-a adăugat căldurii de afară, la un moment dat s-a impus să luăm măsuri:

Pe lângă ședința de răcorire exterioară, a fost executată și una de hidratare interioară:

Căci o abordare holistică a problemei e întotdeauna mai bună decât una pe bucăți nu-i așa? 😀
Iar această abordare completă poate să umfle mușchii pe tine, cum s-a-ntâmplat cu Paul:

Cu ocazia asta am văzut și care-i cel mai potrivit loc de transportat lichidele pentru aceste ședințe terapeutice interne:

Foarte bine ales, că ține și la tăvăleală:

Dar am luat-o nițel înainte și trebuie să mă întorc la ședința de scăldat, că n-am terminat.
Chiar dacă acolo nu era niciun copac de care să fie legată vreo frânghie pentru tarzaneală, nu înseamnă că n-am avut parte de spectacol:

.

Da, au fost niște “pleoșc”-uri epice, cu salturi și mișcări ca de Olimpiadă!
Abia după aia am plecat, tot cu o operațiune “pe sub”:

Pe drum nu știu exact ce s-a întâmplat, c-am auzit niște voci mai ridicate. Pare-se că s-a certat Paul cu propriul caiac și caiacul a avut ultimul cuvânt:
-Ia mai cară-mă și tu mine! Ce, numai eu pe tine?!

Dar stai liniștit, s-au împăcat până la urmă! 😀
Ba în caiac, ba pe lângă, la un moment dat am găsit și explicația apelor așa de scăzute ale Neajlovului:

Îți dai seama ce însetată era căprița asta dacă nici mișcat cu caiacul atât de aproape?
Dacă în prima zi am avut parte și de câmpie și de pădure, la fel s-a întâmplat și-n cea de-a doua zi.
Iar dacă la început ne-a îmbrățișat cu verdele-i luxuriant, mai apoi ne-a scos în cale și provocări, ca să nu ne plictisim:

La una dintre aceste provocări, Adina, care era la a doua zi de caiaceală din viața ei, ne-a arătat că se poate și altfel.
Iată cum mă așteptam eu să văd caiacul Adinei…

… și iată cum apărut Adina:

Măiestrie la cele mai înalte cote, după doar o zi în caiac! Tareee! 😀
Și ți-l mai aduci aminte pe neînfricatul Vlad? Nu s-a lăsat și toată tura a continuat neobosit căutările monstrului acvatic!
A scanat tot timpul apa și cum i se părea că vede ceva, lua măsuri că să observe mai bine:

Și ce să vezi?
Exact când am terminat tura la podul de la Călugăreni… l-a prins!!!
Pentru că era așa mare și fioros, la început l-a ținut departe, de frică să nu-l muște.

Abia când a căpătat încredere în forțele proprii l-a tras mai aproape să-l vadă mai bine.

Bravo Vlad! 😀
Și-am încălecat pe-o șa și asta a fost povestea!

Dar ce aud?
Unde-i a treia zi de caiaceală pe Neajlov din titlu?

Nu, nici n-am mințit și nici n-am uitat! 😀

A venit și a treia zi doar că peste trei săptămâni și cu altă gașcă! 😀
Dar până la această parte a poveștii, permite-mi să-ți prezint și un alt punct de vedere.
Îți mai aduci aminte de Adina, cea care la prima caiaceală din viața ei abordează relaxată cu spatele locuri în care alții abia se descurcă cu fața?
Ei bine, am invitat-o să împărtășească cu noi cum a fost experiența primei ture cu caiacul. Are cuvântul…

Adina

 

Cum mi-a fost?

Teribil de greu si extraordinar de frumos!

Cred că nu are cum să nu te marcheze o așa experiență. Nu ai cum să stai decât în prezent, sau cel puțin în prima zi, așa a fost pentru mine. Am luat un contact prelungit cu toate putințele și neputințele mele, și în acest timp, eram cu gura până la urechi, ca de la o fericire mai mare ca mine.

Mi-a plăcut absolut tot!

Oamenii, apa, experiența în sine. În caiac nu ai unde fugi de tine și doar cu tine te confrunți. Oricât de îngrijit sau train-uit ai fi – cum l-am avut eu/ noi pe Paul adică Mama rață, cum i-am zis, aceea după care puii se aliniază pe apă – la momentul deciziei și acțiunii, ești singur.

Well, mai puțin atunci când apa devine așa de mică și băieții-s atât de puternici și de săritori și mai ales neobosiți încât te trag ei si te salvează.

Yeey!!!

Ca să nu vă sperii cu feedbackul meu ca a fost teribil de greu. Fizic, mi-a fost greu, mai ales în prima zi, până când coapsele mele s-au împrietenit cu caiacul și mi-am găsit poziția corectă. Oricum, toate celulele mele cred ca au resimțit și efortul, dar și relaxarea și plăcerea din pauzele de baie în râu.

Dacă stau să mă uit ce am cules din experiență, am cules mai ales prezență, autonomie și grijă de sine. Trebuie să fii prezent, apa vine în felul ei, mai iute sau mai blândă, iar la felul în care ea vine, trebuie să ai un răspuns, unul care va creea consecința, unda următoare. Nimeni nu poate face asta în locul tău și este și un anumit timp de răspuns alocat, extrem de scurt uneori, în care acțiunea îți poate aduce un rezultat maxim de bun.

Ca în Viață, nu?

Trebuie să înveți repede despre ritm și flow, al tău și al râului, când să tragi tare și când să pui frână, sau când să le faci în același timp…. inclusiv să știi în situațiile foarte stresante care e stânga și care dreapta. (Mi s-a întâmplat și mie, sunt blondă doar, îmi zic, ca să trec momentul cu bine.)

Peste toate astea, un sentiment că am trăit ceva elevat, rafinat, deși totul a fost atât de simplu.

În caiac bagajele ce le iei cu tine sunt puține și utile, uleiul esențial de citronella și baticul roșu cu buline au fost singurele scăpări de răsfăț.

Posibil ca bogăția experienței că vine și de la felul cum ne punem pe noi înșine în ceea ce trăim.

Mai vreau caiac? Daa, oricând.

Așa, din grijă și drag și bucurie de sine.

*

Mulțumesc Adina!
Iar dacă ea a fost așa de hotărâtă că mai vrea caiac, am mai vrut și eu.
Și nu mi-a fost frică să iau măsuri! 😀

De la Călugăreni pe Neajlov

Peste trei săptămâni când am ajuns iar la podul de la Călugăreni, parcă nici nu plecasem de acolo. În același loc m-a întâmpinat același soare zâmbăreț și același Paul cu aceleași caiace. Noroc că erau alți participanți, căci altfel cine știe ce dubii aș fi început să am despre simțul timpului! 😀
Nu mi-a venit să cred când am dat peste Adrian, cu care am a participat la o epică aventură în Deltă acum ceva vreme. Între timp, aventurile cu caiacul personal îl scot așa de mult din casă, încât s-a văzut nevoit să-și amenajeze o alta:

Da, a făcut-o cu mare ingeniozitate într-un Dokker în care are totul, de la pat, la frigider și toaletă! Super șmecherie!
După uimificarea provocată de a doua casă a lui Adi, am văzut că Neajlovul a ținut să vină și cu noutăți față de tura precedentă:

Foarte vesel acest galben, așa-i? Mai ales că merge foarte bine pe lângă movul abundent al florilor cu care se împodobesc malurile.
Pentru variație am explorat locul de intrat pe apă și din unghiuri mai puțin obișnuite:

.

.

După lansare am văzut că Neajlovul și-a păstrat aceeași apă incredibil de limpede, liniștită și curată:

Și n-a renunțat nici la mov, nici la coafura acvatică sau la pletele sălciilor:

.

.

Și-a făcut foarte bine că și-a păstrat și meandrele seducătoare:

Iar ca să ne facă traseul mai interesant, râul s-a jucat nițel și cu copacii prin apă:

.

Și nu știu exact cum, dar ni s-a cam dus buhul si-am avut parte de fani pe traseu.
De departe când ne-au văzut văzut…

…au și pornit la intercepție…

… și-au ținut morțiș să fie cât de aproape de culorile vesele:

A cam durat ceva până am reușit să scăpăm de admirația lor dar ne-a ieșit până la urmă. 😀
De bucurie, m-am apucat să fac echivalentul flic-flacurilor din caiac:

La un moment dat ne-am împrietenit și cu o pauză iar Paul a avut din nou grijă de “rățuștele” lui:

.

.

Bineînțeles că nicio tură “Hai cu caiacul” nu se poate termina fără o porție de bălăceală:

Iar Paul a vrut și el să se dea în spectacol:

 

Dar când era fix așa deasupra apei, s-a răzgândit și s-a întors la mal, fără să mai intre în apă. A bălmăjit el ceva acolo ca explicație dar n-am înțeles exact despre ce-a fost vorba. El știe! 😀
L-am îmbinat și pe Cristian să se bage în apă cu noi, dar el a ținut-o morțiș că nu și nu!
Cred că de rușine, că altfel pe drumul de întoarcere am văzut că de fapt voia o bălăceală:

A dat el vina pe o creangă dar nu l-a crezut nimeni! 😀
Iar dacă în celelalte două zile de Neajlov am avut parte de relaxare și provocări, în această a treia zi doar relaxarea a mai venit cu noi. Ia privește-ne fețele. Arată suficient de relaxate?

.

Din acest motiv, tura fost absolut perfectă pentru Cristian și Daniel, care au luat pentru prima oară contact cu caiacul:
De fapt așa i-am și convins să vină în tură! 🙂
Iar dacă despre prima parte ne-a povestit Adina, acum le dau lor cuvântul.
Iată ce ne spune Daniel:

“Prima dată când m-au împins pe apă, mă simțeam ca o găină beată care se crede rață. Dădeam aiurea din padelă, că nu știam nimic. Am întrebat “cum se întoarce chestia asta?” Și am primit câteva sfaturi practice. După vreo 10 minute prinsesem deja sistemul de control și am început să mă distrez. Eu nu am mai făcut niciodată un sport de apă , iar caiacul l-am învățat cam în jumătate de oră. Este atât de simplu încât orice om de orice vârstă poate să învețe. Apoi am plecat în tura superbă pe râul blajin, ocrotiți de arșița soarelui de o luncă frumoasă . Erau multe plante de râu, dar după ce am învățat mersul, le ocoleam cu brio. A fost o zi excelentă alături de oameni faini și sigur voi mai participa și la alte ture de caiac.”

Acum să-l auzim și pe Cristian:

” Mare parte din plimbare a dat impresia de ireal, de basm datorită apei ca de cristal și a combinației dintre liniște, sunetele pădurii și cu cele de pe apă. Dacă ar fi fost vreo barcă cu motor, ar fi stricat tot efectul.
Alternarea soare-umbra a fost perfectă așa că nu m-am încălzit mai deloc și am fost foarte plăcut surprins de lipsa țânțarilor.
A fost foarte interesant pe o porțiune mai dificilă a canalului năpădit de vegetație când am scos padela din mocirla de frunze și mi le-am pus pe toate în cap pentru că nu mi-a spus nimeni să o scutur înainte.
Altfel a fost frumos: ora bine aleasă, ambianța foarte mișto, nici cald nici frig, ci exact cum trebuie! “

La final

Am fost foarte plăcut surprins de această aventură “Hai cu caiacul“.
De ce?
Pentru că nu mă așteptam ca atât de aproape de București să mă bucur de caiaceală așa cum făcut-o pe canalele mișto din Delta Dunării!
Varietatea peisajului, trecerile de la “tunelurile” pădurii la deschiderile vaste ale câmpiei, meandrele voluptoase, bogăția verdelui, a florilor și păsărilor, toate au contribuit la crearea unei experiențe care m-a uns pe suflet.
Și mi se pare extraordinar că pe același râu poți alege între două experiențe diferite: una pe chill dar și cu provocări iar cealaltă pusă bine doar pe relaxare.
Uite aici cine-i responsabil, ca să știi cu cine mergi în ture:

Așadar stai cu ochii pe evenimentele “Hai cu caiacul” și alege ce crezi că ți se potrivește cel mai bine!

*

De ți-a plăcut sau te-a inspirat articolul, un like la pagina de Facebook a blogului e foarte binevenit și te va ține la curent cu următoarele articole.