Cascata delle Marmore – spectacolul ingineriei antice

Italia! Bella Italia!

La ce te gândești când e vorba de destinații turistice în țara care-a inventat pizza?

Cumva Roma, Florența, Veneția?

Dacă răspunsul este “da”, atunci ești alături de nenumărați turiști din toată lumea care-și doresc să ajungă acolo sau să revină.
Dar Italia are mult mai multe de oferit călătorului cu dor de ducă.
Pentru mine Italia și-a pierdut în ultimii anii din atracția exercitată de marile orașe și de destinațiile hipercunoscute. În schimb m-a sedus cu farmecul așezărilor medievale…

… și cu frumusețea peisajelor nu chiar așa cunoscute:

Iar în acest articol este vorba despre o altă atracție, despre care e foarte posibil să nu fi auzit:

Cascada Marmore

Așa-i c-arată într-un mare fel? 😀
Iar dacă titlul articolului te-a făcut să te întrebi ce treabă are ingineria antică cu această cascadă, imediat lămurim misterul.
Înainte de anul 271 î.e.n stâncile din valea râului Nera își etalau care mai de care frumusețea copacilor, deranjate din când în când doar de apa ploilor.
Dar în 271 î.e.n s-a schimbat situația. Pentru că mlaștinile alimentate de râul Velino în jurul orașului Rieti creau un permanent pericol de malarie, consulul Manius Curius Dentatus a hotărât săparea unui canal care să ducă acele ape pe stâncile de la Marmore.

Așa s-a născut cea mai înaltă cascadă artificială din lume, cu 165 de metri înălțime totală. Apele cad cu îndrăzneală peste trei praguri și parcurg 83 de metri de sus până jos la pragul cel mai mare. 

În 1929 a fost construită hidrocentrala Galetto. De-atunci apele râului Velino sunt folosite în cea mai mare parte a timpului pentru a produce curent electric și se transformă în cascadă doar după un program fix în fiecare zi: de la 12. 00 la 13. 00 și de 16. 00 la 17.00.
Pentru că am ajuns acolo la sfârșit de iulie în perioada concediilor pentru italieni, am avut parte de un program cu bonus: de la 11.00 la 13.00 și de la 15.00 la 17.00.
Iar dacă era sfârșit de iulie, câte grade Celsius crezi că erau afară? Da, ai dreptate: peste 35!
Și chiar dacă e zonă de munte cu păduri, tot le-am simțit intens dogoarea… până am intrat pe domeniile cascadei și imediat am simțit pe piele binecuvântarea răcoroasă a vaporilor de apă din atmosferă!

Ooo, ce senzație fantastică!

Am rămas în oaza de răcoare ceva vreme până ce-am reușit să ne scuturăm de toropeala căldurii și ne-am mobilizat pentru o poză de grup…

După asta am purces cu un alt spor la descoperit împrejurimile, cu toate unghiurile spectaculoase ale cascadei…

.

.

… și-am văzut un loc din care te poți uita la ea ca la cinema:

Și-am mai observat ceva:

.

Desigur că trebuia să ajungem și noi acolo. Am luat-o în direcția care părea potrivită și-am făcut alte descoperiri:

Dacă apele cascadei și ale râului Nera impresionează prin energia tumultuoasă, acest lac era o oază de liniște tulburată doar de agitația nenumăraților pești.

Cum noi venisem pentru agitație, n-am stat prea mult prin jurul lacului și-am descoperit și alte atracții curgătoare demne de imortalizat:

.

Frumușel curcubeul ăla, așa-i? 🙂
Bineînțeles că nu eram singurul cu asemenea intenții imortalizatoare și-au fost momente în care am stat la coadă pentru accesul în diverse locuri:

Cu cât ne apropiam de cascadă, cu atât creștea cantitatea apei din aer și răcoarea pe care-o încercam, foarte binevenită de altfel pe acea zi caniculară. Dar cine nu e neapărat un fan al hainelor ude, poate să ia măsuri:

Aceste pelerine se cam impun dacă vrei să mergi chiar lângă cascadă în alt anotimp decât vara.
Și ba pe poteci, ba peste poduri…

.

… am ajuns până la urmă umăr la umăr cu apele cascadei:

.

Așa aproape de ape am simțit vâjâitul și vibrațiile apei în coșul pieptului de parcă aș fi stat lângă o boxă la un concert rock. Dar dacă la concerte mă feresc să stau chiar lângă boxe, la cascadă m-am lăsat cuprins de vibrații pe toate părțile!
Și când mi-era lumea… sau mă rog, cascada mai dragă, cineva a închis robinetul și tumultoasele ape au ajuns așa:

Numai bine, că aveam și noi nevoie de o pauză în care să ne refacem rezervele de energie.
După ce ne-am pus burta la cale, am luat-o din nou la picior, că aveam unde. Pe lângă cascadă sunt mai multe trasee…

… iar noi am luat-o pe cel care ne ducea în vârful muntelui, să vedem…

Cascada de sus

Și-am avut ceva de mers până să ne atingem scopul.

Ca prin toată zona cascadei, drumul e bine amenajat și marcat, cu trepte metalice sau de beton pe unele zone mai abrupte, cu elemente de rezistență pe porțiunile de stânci sau pământ, cu balustrade în locurile mai sensibile.
Cum e ceva de urcat, poate scoate sufletul din tine dacă vrei s-o iei vertiginos la deal și antrenamentul picioarelor e minunat dar lipsește cu desăvârșire.
Din fericire n-a fost cazul și-am ajuns sus după vreo 40 de minute cu inima pompând la fel de năvalnic ca și cascada la debitul maxim.
Iar această ultimă precizare e neapărat necesară pentru că noi am ajuns sus înainte de 15.00, când cascada arăta așa:

Cam dezamăgitor, așa-i?
Din fericire au existat compensații, căci am putut admira peisajul dintr-un loc special…

care mi-a oferit o “ramă” deosebită:

Și oricum n-a durat foarte mult până ce am auzit sirena care a anunțat deschiderea zăgazurilor hidrocentralei. Când apele au început din nou să curgă… spectacol:

Am avut parte de și mai mult spectacol când ochii au dat de o desfătare multicoloră:

.

Iar curcubeul desigur c-a cerut și personaj la cadru:

Tot acolo sus e un alt loc care merită vizitat: “Balcone degli innamorati” adică “Balconul îndrăgostiților”. Este chiar un balcon săpat în stâncă chiar lângă cascadă la care se ajunge printr-un tunel care găurește muntele pe o distanță destul de mare.
E foarte spectaculos!
Sau cel puțin așa am auzit că n-am reușit să ajungem acolo din motiv că era cu acces limitat pentru tururi private, cu rezervare.
Dar poți vedea AICI cam cum e.

La final

Dacă pașii călători te poartă prin Umbria, fă-ți timp și pentru Cascata delle Marmori, mai ales dacă-ți plac ieșirile în natură asezonate cu un pic de efort.
Iar dacă nu te atrag gâfâielile urcării, tot merită să mergi, pentru că poți să trișezi! 😀
Cum?

În loc să urci pe taseul 1, cel care te duce în vârful cascadei și e cel mai greu, doar îl cobori.

Ca să faci această aroganță, iei autobuzul inclus în prețul biletului până sus și uite așa ai scutit cele mai intense gâfâieli.

Iar dacă tot am pomenit de preț, biletul a fost 10 Euro de persoană. Copiii între cinci și nouă ani plătesc șapte Euro.
Cel mai simplu ajungi acolo cu mașina personală sau închiriată și-n acest caz mai plătești și parcarea vreo 6-7 Euro de la 11.00 la 20.00.
Altfel, dacă ajungi în Terni, orașul cel mai apropiat de cascadă, poți merge și cu autobuzul.
Ca să te bucuri de tot ceea ce are de oferit zona cascadei, alocă-ți minim cinci-șase ore, că ai ce să explorezi. De nu-ți place senzația hainelor ude, ia-ți cu tine niște pelerine de ploaie, iar pe lângă ele și ceva d-ale gurii. Dacă uiți de sandviciuri nu-i bai, că găsești de cumpărat de mâncare și de băut atât la bază, cât și în vârful cascadei.
Noi ne-am delectat în pauza de prânz cu niște chifle consistente cu carne de porc, pregătite cu specific local pe care-am dat vreo 5 Euro.

*

De ți-a plăcut sau te-a inspirat articolul, un like la pagina de Facebook a blogului e foarte binevenit și te va ține la curent cu următoarele articole.