Magia portocalie a Thailandei

Un film seria James Bond, “The man with the golden gun“, celebrul “The beach” cu Leonardo di Caprio, nenumăratele imagini și filmulețe din rețelele de socializare… până la urmă au reușit! Pe principiul picăturii chinezești, au crescut de-a lungul anilor pic cu pic dorința…

A meritat oare să petrec Revelionul la 10.000 de metri , în avion?
Frumusețea locurilor mi-a depășit de multe ori așteptările, deci a meritat fără doar și poate!
Dar spre deosebire de toate celelalte destinații pe unde m-am plimbat, Thailanda mi-a luat pur și simplu mințile cu portocaliul ei magic.
De ce afirm că mi-a luat mințile?
Pentru că în 16 zile de Thailanda pot să număr pe degetele de la o mână zilele în care NU m-am sculat cu noaptea-n cap ca să văd răsăritul.
Ca să-ți dai seama exact ce înseamnă asta, e musai să-ți spun că în mod obișnuit trezirea mea de bună voie și nesilit de nimeni se întâmplă pe la 10-11 dimineața. Așadar îți poți închipui în ce stare de bulversare extremă am fost dacă în mai mult de zece zile am făcut ochi cu noaptea-n cap, pe la cinci jumate…
Iar dacă răsăriturile au fost cu sacrificii pentru plăceri portocalii, apusurile au fost doar cu plăceri!
S-o iau cu…

Am aterizat în Phuket pe 1 ianuarie 2020 și ne-am luat zborul înapoi tot de acolo. Am stat o noapte când am venit și două nopți înainte să plecăm.
Pe 1 ianuarie nu era mai nimeni prin zona orașului vechi. Pe 15 și 16 ianuarie străzile de lângă plaja Kamala dădeau p-afară de lume.
Dacă drumurile erau pline, bineînțeles că și pe plajă erau o mulțime de oameni, ca la Mamaia în plin sezon.
Mi-a plăcut că zonele aglomerate cu umbrele și șezlonguri alternau cu porțiuni libere de plajă, unde te puteai instala cu prosopul dacă n-aveai chef de înghesuială.
De te lovea foamea sau setea, găseai repede remedii la multitudinea de restaurante și chioșcuri aliniate chiar la marginea plajei. Iar dacă ți-era lene să-ți muți fundul, soluția venea odată cu vânzătorii ambulanți care te îmbiau cu tot felul de mărfuri, de la mâncare  până la saltele gonflabile și pături sau baticuri.

Apa era absolut perfectă ca temperatură iar înotul a fost o plăcere. În schimb, snorkelingul nu oferea nimic interesant de văzut.
Jetski-urile de închiriat vânturau bâzâind de dimineață și până seara apa mai din larg.
A fost plăcut cât am stat p-acolo la prăjeală și la cură de sucuri de mango, dar dacă plaja din Phuket nu era la finalul șederii noastre thailandeze, n-aș fi rezistat să stau atâta făcând mai nimic.
Dar soarele care se scălda seara în mare m-a scos din semiapatia data de căldura de peste zi:

.

Și am avut parte de delicii vizuale și după ce s-a scufundat complet în apă:

Pe 2 ianurie am plecat din Phuket spre cea mai îndepărtată destinație din vacanța noastră thailandeză:

Această insulă se încadrează perfect în definiția insulei exotice paradisiace, cu ape de un turcoaz incredibil și un nisip alb și extrem de fin.
Mi-a placut la nebunie căsuța de bambus în care am stat, apa perfectă pentru snorkeling și extraordinară pentru caiaceală.
Acolo am descoperit ce nebunie e “smoothie”-ul de mango simplu sau în diverse combinații și am privit fascinat “consfătuirile” de la țărm ale bărcilor “longtail”.
Patru zile am stat acolo iar dacă în prima dimineață am avut nevoie de ceas ca să mă trezesc, în urmatoarele am fost proaspăt ca o floricică fără nico forțare.
De ce?

.

… și după:

.

.

Bineînțeles că a contat că stăteam la trei minute de plaja unde răsărea soarele.
Iar pentru că locurile care priveau soarele în ochi la apus erau cam departe, n-am prins decât unul.
Dar special:

.

Cum acest apus a marcat și sfârșitul șederii în Koh Lipe, a doua zi am luat-o spre următoarea noastră destinație:

Această insulă este mult mai mare decât Koh Lipe. Chiar dacă nisipul nu are culoarea și finețea celui din Koh Lipe și nici apa nu e la fel cristalină, plajele sunt largi cu intrări line în mare, perfecte pentru familiile cu copii.
Așa că m-am mirat destul de tare când n-am văzut decât câțiva turiști prin apă. Explicația am primit-o după ce-am mers câțiva zeci de metri pe mal și-am văzut meduze moarte aruncate la țărm. Da, se pare că atunci când am ajuns noi, toate meduzele voiau să-și facă vacanța în Koh Lanta! 😀
Noroc că  invazia “meduzească” nu era peste tot și am reușit să înot cât se poate liniștit într-un golfuleț care mi-a oferit la final următoarele imagini:

.

Iar dacă în Koh Lipe răsăritul a fost vedetă, în Koh Lanta am pus  accentul pe apusuri…

.

.

… pe care le-am compensat cu un răsărit, cumva în oglinda față de insula anterioară:

Am reușit să imortalizez acest răsărit de la parcul național Mu Koh Lanta pentru că în ziua de dinainte am făcut ceva pentru prima oară în viața mea: am închiriat un scuter!
Și tot pentru prima dată în viața mea am mers într-o țară cu circulația pe stânga, ceea ce nu e de ici, de colo. La câteva curbe m-am trezit că mă înscriu pe drum ca-n România dar noroc că mi-am revenit repede! 😀
Așadar acest răsărit la vechiul far n-ar fi apărut printre fotografiile mele fără o scutereală de vreo 20 de kilometri. Intre noi fie vorba, mi-a plăcut tare să pârâi singur pe drum, mergând în întâmpinarea soarelui. Dar să nu mai spui la nimeni, da? 😀
După acest răsărit am luat-o spre ultima insulă, înainte de întoarcerea în Phuket:

Mai mare decât Koh Lipe dar ușor mai mică decât Koh Lanta, e mai puțin turistică decât celelalte două. Dacă în Koh Lipe mai totul se învârtea în jurul turiștilor, în Koh Yao Noi am avut ocazia să văd în mai multe locuri viața thailandeză obișnuită.
Iar dacă Koh Lanta a marcat inaugurarea scuterelii, Koh Yao Noi a consacrat-o. Și-am bătut cu scuterul insula în lung și-n lat, atât pe drumurile betonate, cât și pe cele de pământ.
La un moment dat am luat-o chiar prin junglă, pe niște drumuri desfundate, cu pante și rampe numai bune pentru niște mașini cu 4×4. Iar scuterul a mers pe acolo fără să comenteze în niciun fel!
Bineînțeles că am abordat porțiunile dificile cu prudență dar pe unde eu o luam ușurel, localnicii n-aveau nicio treabă! Veneau cu maximă degajare, pârâind motoarele la turația maximă și înfingându-se ca niște kamikaze în praf, printre pietroaiele și gropile drumului…
Așa-i când te naști direct pe șaua scuterului, cel mai răspândit mijloc de transport din Thailanda! Și din mai toată Asia, că tot veni vorba.

Dacă tot vorbeam de “magia portocalie a Thailandei“, in Koh Yao Noi am întâlnit-o în cea mai mare concentrație.
Răsăritul se întâmplă la reflux, printre binecunoscutele stânci care țâșnesc din mare și este un deliciu absolut.

Și nu l-am admirat singur! 😀

.

.

.

Iar când în peisaj întra și niște amatori de mișcare în primele raze ale soarelui, tabloul este complet:

.

.

.

Din punct de vedere al raportului răsărituri/apusuri, Koh Yao Noi este cea mai echilibrată, căci aici am prins apusul de mai multe ori:

.

.

.

Și apusul tot la reflux avea loc, perfect pentru un decor cu bărci eșuate, după cum se vede.

Thailanda este un loc special pentru mine, cu multe premiere.
Pentru articolul de față cea mai importantă a fost inflația de răsărituri și de apusuri, cele mai multe adunate într-un loc din toate plecările mele de până acum.
E adevărat că de-a lungul vieții mele am văzut, am filmat și-am fotografiat o mulțime de apusuri și răsărituri, dar parcă niciunele la fel de spectaculoase că cele pe care le-am văzut în Thailanda.
Iar acum c-ai aflat că-mi plac și (mai mult decât atât) că fac și sacrificii pentru ele, spune-mi te rog: mai știi și alte locuri la fel de sau chiar mai spectaculoase decât astea la răsărit și la apus?

Că poate o iau într-acolo! 😀
Călătorii fabuloase îți doresc!