Koh Lipe – insula thailandeză ca o bijuterie

Nu mai avem iernile de altă dată… În ultimii ani s-a întâmplat să n-avem zăpadă ba de Crăciun, ba de Revelion… ba chiar în niciuna dintre aceste ocazii!
Chiar dacă zăpada joacă “de-a v-ați ascunselea” cu iarna, frigul iernii ne iartă mai puțin. Zilele neașteptat de calde sunt puține, așa că e bine să avem relații de strânsă prietenie și de bună colaborare cu hainele groase. Nu de alta, dar n-avem alternativă.

Sau avem?

Ei bine… da, avem!
Știi că Pământul e rotund și că atunci când la noi e frig, la alții e posibil să fie cald?
Și eu știam, recunosc. Dar e adevărat că informația am asimilat-o doar la nivel teoretic până în iarna lui 2018 când am dat pentru prima dată iarna de la noi pe căldura din… țările calde. Mai precis pe căldura din Egipt, unde am avut niște experiențe de pomină.
Mi se pare aroganță maximă ca problemele pe care le am în toiul iernii să fie “cum să stau pe plajă sau să fac snorkeling fără să mă ard“! 😀

Dar mi-a plăăăcut… ooo, cât mi-a plăcut!

Având dovada teoriei “dacă e frig la noi, e cald la alții“, anul trecut am vrut s-o pun iarăși în practică. Și-am dat frigul de la noi pe… gerul din China! 
Asta este, mai greșește omul… Important e să nu persiste în greșeală, corect? 😀
Anul ăsta n-am mai greșit și pe întâi ianuarie hainele groase din România au început să ne încurce prin bagaje în Thailanda.

De ce?
Pentru că așa e pe acolo de Revelion:

Dacă ai mai frunzărit prin blog, deja știi că vacanța ideală pentru mine nu e una în care să zac pe plajă cu grija de a mă prăji uniform.
Mie-mi place să merg, să explorez, să văd cât mai multe! Așadar n-am zăcut prea mult prin Phuket-ul ușor cam aglomerat pentru gustul meu.
A doua zi după ce-am ajuns în Thailanda, am pus capul-compas către cea mai îndepărtată destinație din planurile noastre și… duși am fost!

În ce direcție am luat-o?
Spre un loc care a ajuns să fie cunoscut ca “Maldivele Thailandei“:

Dar până să ajung la fotografia de mai sus, a mai durat ceva.
La prima noastră întâlnire, insula m-a întâmpinat cu un țărm ticsit de ambarcațiuni:

.

Și mi-a trecut imediat prin cap că atâtea bărci pe o insulă micuță cum e Koh Lipe nu pot însemna decât un singur lucru: aglomerație!
Și-am avut dreptate:

Din fericire aglomerația asta era doar în inima comercială a insulei, seara spre noapte, când turiștii schimbau nisipul de pe plaje pe scaunele restaurantelor.
Altfel multitudinea de plaje mai lungi sau mai scurte ale insulei dispersa vizitatorii mai mult decât suficient ca să nu-și dea coate.

Dar nu același lucru îl pot spune despre bungalourile, căsuțele și restaurantele din buza plajei, care se înghesuiau pitoresc una în cealaltă. Adică ce se vede mai sus nu e o excepție:

Partea bună e că dacă erai cazat lângă mare, puteai vedea din pat răsăritul pe “Sunrise Beach“, plaja aproape de care stăteam noi. Cealaltă plajă mare a insulei se numește “Sunset Beach” și hmm… mă întreb de ce oare s-or numi așa? 😀
Iar dacă tot am ajuns la plaje, e musai să-ți spun că nisipul era incredibil de fin și de alb, aproape ca o făină:

Iar apa…

…parcă era un cristal turcoaz lichid, atât de incredibil de limpede ni s-a înfățișat!
Mi-a plăcut tare că thailandezii au presărat pe plaje  ici-colo  diverse “construcții” exotice, perfecte pentru poze de Instagram sau de Facebook:

.

.

Și mai sunt unele fotografii care fac furori pe rețelele de socializare menționate mai sus.
Știi care?
Cele de la răsărit și de la apus! 😀
Iar într-un loc așa de ofertant fotografic cum e Koh Lipe, n-aveam cum să ratez chiar eu asemenea momente.

Am mai spus-o dar n-am ce face și mă repet: nu sunt deloc prieten cu orele fragede ale dimineții! Când sunt acasă, dacă aș putea să stau în pat până pe la 11-12, ar fi de-a dreptul perfect. Mai ales atunci când trebuie să merg la muncă! 😀
Că nu prea-mi iese, asta-i partea a doua…
Din aceste considerente, alarma de pe telefon s-a dovedit a fi absolut necesară.
Și ia să vedem, a meritat?

.

Cu vârf și îndesat!
Am fost de-a dreptul încântat de spectacolul solar în care au intrat cu maxim entuziasm cunoscutele bărci specific thailandeze, așa numitele “longtail” (coadă lungă).
Și mi-a plăcut atât de tare, încât în următoarele două dimineți… m-am trezit pentru răsărit fără ceas, dacă poți să-ți închipui!!! 😀
Desigur că niciun răsărit n-a fost la fel ca celelalte:

.

.

Și-am văzut cum fiecare se bucură în felul lui de primele raze ale zilei:

Totuși atâtea răsărituri dintr-o dată cam începuseră sa-mi afecteze echilibrul yin-yang, așa că n-am avut ce face și-a trebuit să caut măcar un apus… pe care l-am găsit aici:

.

Până să coboare soarele la orizont, nu ne-am plictisit căci am avut parte de un spectacol extraordinar din partea norilor:

Soarele nu se putea lăsa mai prejos, așa că atunci când s-a dus la culcare, m-a lăsat cu gura căscată:

.

Da, și la acest apus și la acele răsărituri am făcut exerciții de admirație! 😀
Și poate te întrebi:
Da’ între răsărit și apus ce-ai făcut?
Ei bine, cum apa lângă insulă arăta cum ai văzut mai sus, am început cu…

Imediat după ce m-am cazat, m-am și băgat la o tură de snorkeleală.
Vezi insulița aia din stânga?

Până acolo am ajuns cu snorkelingul în acea primă seară și am înconjurat insula a doua zi.
Turcoazul acela deschis se datorează nisipului alb aflat aproape de suprafața apei iar zonele închise sunt așa pentru că acolo sunt corali.
Claritatea incredibilă a apei te lasă să vezi până departe.

Coralii m-au surprins cu construcțiile lor minuțioase…

.

… și cu niște culori de poveste:

Iar peștii colorați mai mult sau mai puțin fistichiu își vedeau liniștiți de treburile lor fără să mă bage prea mult în seamă:

.

Dar această frumoasă lume mi-a arătat și părți care m-au întristat:

Frumușeii peștii, așa-i?
Dar dacă te uiți la coralul lângă care înoată, o să vezi că sunt multe porțiuni moarte din el. Din păcate nu era o excepție prin zona unde am făcut snorkeling. Și nici pe celelalte insule pe lângă care am mai făcut aceeași activitate.
Am o bănuială că traficul intens al bărcilor  e cauza acestei probleme…
Chiar și așa, snorkelingul acolo e o activitate care oferă indubitabil satisfacții amatorilor de lumi subacvatice! 🙂
Desigur că n-am făcut numai snorkeling în toate cele 4 zile petrecute acolo.
Ce-am mai facut? O…

Caiacelii i-a venit rândul în cea de-a treia zi iar planul nostru era să padelăm în jurul insulei, de dimineață. Doar că s-a întâmplat, ca în destule alte rânduri, ca socotelile de acasă să nu se potrivească deloc cu cele de la târg. Dimineața am dat nas în nas cu niște valuri total neprietenoase cu caiacul și am fost nevoiți să stăm cuminți până după prânz.
Pe la 13.30, imediat ce marea s-a mai liniștit, am reușit să ieșim pe apă.

Și e absolut fantastic când padelezi pe o asemenea apă…

… și poți ajunge într-unul din puținele locuri pustii de pe insulă:

Cum se face că nu era nimeni aici?
Simplu: nu era nici un fel de acces la ea dinspre uscat! 😀
Desigur că n-am putut pleca de acolo fără o mică sesiune foto cu aromă de caiaceală:

.

Doar că fotografierea și filmatul iau timp și ne-am dat seama că nu prea o să ne iasă ocolul insulei până la ora de predare a caiacului.
Așadar: reconfigurare traseu!
Am luat-o spre insula vecină și prietenă: Ko Adang.
Pentru că începuseră să ne placă plajele pustii, acolo ne-am oprit pe una care să corespundă descrierii:

.

Bineînțeles că și pe această insulă erau resorturi, dar cu mai puțină înghesuială decât pe Koh Lipe:

.

La întoarcere ne-am mai tras nițel sufletul pe insulița cu snorkeling și-am admirat peisajul în lumina ușor portocalie a soarelui care se îndrepta spre orizont:

.

Mda, mi-a cam plăcut cu caiacul și m-au uns pe suflet locurile mai puțin umblate în care ne-a dus.
Iar pe lângă snorkeling și caiaceală, am mai făcut ceva:

Nu-mi dau seama de ce, dar bărcile thailandeze “coadă-lungă” au ceva care mă fascinează. De asta le-am fotografiat din toate pozițiile:

.

.

N-am mai văzut până acolo așa o plăsmuire mecanică pentru deplasarea pe apă. Cred că această soluție inginerească complet atipică a apărut de la multele locuri cu ape puțin adânci și pentru protejarea coralilor, căci barcagiul poate controla precis cât de mult lasă în apă elicea. În plus, am văzut că e foarte practică pentru tot felul de manevre: cu elicea rotită în lateralul bărcii barcagiul poate schimba abrupt direcția sau, dacă o întoarce către față de-a lungul bărcii, poate merge chiar înapoi.
Iar când sunt mai multe aliniate, dau al dracu’ de bine în poze în lumina apusului:

.

Iar acum că te-am lămurit ce s-a întâmplat la răsărit, la apus și între ele, hai să vedem ce-am făcut după ce soarele s-a dus la culcare.
Am mers prin locurile unde era cea mai multă lumină, desigur! 😀 Adică pe la …

Între noi fie vorba, scopul principal al acestor plimbări de seară era mâncarea.
Și aveam de unde alege!
De la “street food” și până la cea de la restaurante:

.

.

Peștele și fructele de mare au ținut capul listei în preferințele noastre culinare dar prin meniuri am găsit și destule feluri de mâncare vestice.
Și de fiecare dată am ales mâncarea thai, care mi-a stors de câteva ori ceva lacrimi, că era iute și când spuneam să nu fie. Numai că iuțeala din mâncarea thailandeză te lasă să simți și celelalte gusturi și n-a durat mult până am ajuns la momentul în care, dacă nu era măcar puțin iute, începeam să strâmbăm din nas! 😀
Ciudat, așa-i?
Mi-a plăcut foarte tare că erau multe restaurante lângă plajă:

.

.

Dacă mâncai acolo, în unele locuri primeai un bonus:

Erau mai mulți dansatori cu făclii pe plajă iar mișcările lor spectaculoase erau uneori de-a dreptul hipnotizante.
A, și hipnotizat fiind, aproape am uitat ce era mai important: shake-urile de fructe exotice!
Rețeta shake-ului e simplă: se pun fructele dorite împreună cu gheață în blender și se apasă pe buton.
Rezultatul e demențial de bun!
Pentru că sunt căzut în limbă după mango, de-a lungul zilei și la fiecare masă era nelipsit shake-ul simplu sau în combinație cu nucă de cocos, cu ananas, cu kiwi, cu lime, cu fructul pasiunii.

Doar că de la atâta gheață începusem să am probleme cu gâtul și de la un moment dat le-am cerut să mi le facă cu apă simplă.
Iar Elena și Corina erau absolut înnebunite după Thai Pancake, făcută ca un pliculeț cu un aluat ca de clătită, umplut cu ce-ți dorea suflețelul: fructe exotice, brânză, pește sau șuncă.
Dacă tot ce ți-am povestit până acum a făcut ochii să-ți clipească, poate c-ai început să te întrebi:

Răspunsul e simplu: pas cu pas! 😀
Iar pașii cei mai mari îi faci la început cu avionul, desigur. Noi am prins o supercursă pentru Phuket cu Qatar Airways.
Și am zis “supercursă” din mai multe motive.
Ca la mai toate cursele lungi și foarte lungi, opțiunile disponibile pe sistemul media din avion erau mai mult decât cuprinzătoare, cu o grămadă de filme, seriale și jocuri:

Și a fost minunat că escala după București-Doha pentru a doua parte a călătoriei aeriene a fost de doar două ore, ca și la întoarcere de altfel.
Mâncarea la bordul avionului a fost de-a dreptul delicioasă și mi-a plăcut tare că dacă ai vreo nevoie anume, îți poți alege meniuri speciale de pe site, înainte de zbor. Cum eram plin de “porcăriile” tradiționale ale sărbătorilor românești, am ales un meniu lactovegetarian… după care m-am lins pe degete!
Lista de băuturi a fost și ea foarte cuprinzătoare: pe lângă obișnuitele sucuri, bere și vin, fiind și o grămadă de cocktailuri și șampanii.
Dar cel mai  important motiv e că la Qatar am stat pe cel mai confortabil scaun din vreun avion. Tetiera reglabilă pe înălțime și cu lateralele la fel de reglabile, a fost cireașa de pe tort.
Așa că Qatar Airways e compania preferată dintre toate cele cu care am zburat până acum!
Avionul ne-a lăsat în Phuket, iar de la docul Rassada am luat speedboat-ul pentru Koh Lipe a doua zi.

Drumul l-am făcut tot în două etape, cu escală în Koh Lanta.
Dacă prima parte a mers strună, a doua… nu chiar așa, că ni s-a stricat unul dintre cele trei motoare. Și ai putea crede, cum am crezut și eu, că cele două motoare rămase de 250 de cai putere fiecare, ar fi suficiente ca să ajungem la destinație.
Se pare ca nici tu, ca și mine, nu știi nimic despre thailandezii responsabili cu condusul. Aceștia nu se lasă până nu scot și ultima picătură de putere din hergheliile motoarelor și nu-i de mirare că unul a cedat până la urmă.
Și pentru că s-au umflat mușchii de mecanic pe thailandezul răspunzător, am stat mai mult de o oră și jumătate, privindu-i pe băștinașii din echipaj cum încearcă să rezolve problema.

Căci da, aveau piese de schimb pe barcă și-au schimbat și elicea și arborele de transmisie…

…doar ca să plecăm în două motoare!
Tare așa-i?
Așa s-a transformat un drum de vreo patru ore într-unul de mai mult de cinci… dar până la urmă eu zic că-i important c-am ajuns la destinație într-o singură piesă.
După ce-am debarcat pe minunata Koh Lipe, am schimbat barca pe tuk-tuk-ul local care ne-a dus la cazarea luată cu ceva timp înainte de pe booking.

Pentru mine, căsuța de bambus de pe Koh Lipe cu baia în aer liber…

.

… a fost cea mai mișto cazare din tot periplul thailandez.
Elena și Corina n-au fost de acord cu mine,  din motive de lăcuste și ale gângănii prezente în baie și de lipsa de izolare fonică (e adevărat că auzeam vecinii ca și când erau lângă mine când eram treaz).
Dar cum pe la nouă sau cel târziu zece seara cădeam în pat ca secerat și eram lemn până dimineață, pe mine nu m-a deranjat nici o iotă.
Singura chestie care m-a deranjat periferic, a fost scârțâitul inevitabil al bambusului care mă cam scotea din somnambulism când mai mergeam noaptea la baie. Noroc că efectele nu erau de lungă durată! 😀
Desigur că pentru tot ce-am povestit mai sus e nevoie să scoți niște bani din buzunar.

Ca să ajungi în orice destinație exotică, avionul reprezintă o parte importantă din buget. Noi am prins la începutul lui mai o superofertă pentru Phuket la  Qatar, de 430 de euro dus-întors.
Transferul de la aeroport la hotelul din centrul vechi al Phuket-ului l-am rezervat prin intermediul lui Daniel Rata, un român stabilit acolo, și ne-a costat 800 baht pentru trei persoane, adică vreo 115 lei (100 baht sunt vreo 14 lei și un pic).
1200 baht (aprox. 170 de lei) am plătit pentru o noapte de cazare  în Phuket.

Speedboat-ul de la Phuket la Koh Lipe ne-a ajuns la vreo 100 de dolari de fiecare. Biletele le-am luat on-line, cu ceva emoții că nu găseam trei locuri pe aceeași barcă pentru data de doi ianuarie.
În Koh Lipe am plătit 200 baht (vreo 30 de lei) de persoană taxa de parc national, iar tuk-tuk-ul ne-a scos din buzunar câte 50 baht de persoană pentru fiecare cursă.
Pentru căsuța de bambus am plătit 6000 baht (vreo 850 de lei) pentru trei nopți. Prețul a fost așa de piperat pentru că am ajuns acolo imediat după Revelion.

Caiacul l-am închiriat de pe Sunrise Beach.
Prețurile erau de la 150 bhat (aproximativ 20 ron) pe oră, iar dacă depășeai trei ore intrai la închirierea de o zi, care era 500 baht (aproximativ 70 ron).
Mâncarea varia între 100 și 250 baht felul de mâncare, în funcție de ce-ți comandai. O supă cu pește sau fructe de mare era undeva pe la 100-150 baht.
O masă la un restaurant “all you can eat” a fost 470 baht (aprox. 67 de lei) iar mâncarea chiar era foarte variată și gustoasă.

.

Shake-ul de fructe pe care l-am ridicat în slavi mai sus, era 60-70 de baht iar o nucă de cocos 50 baht.
Adică prețuri absolut rezonabile pentru buzunarele românești aflate în concediu.

Această primă experiență thailandeză a fost una plină de premiere și satisfacții.
Vremea perfectă (cu temperaturi care s-au învârtit în jurul a 30 de grade Celsius), a făcut o superbă combinație cu apa incredibilă și cu nisipul alb și foarte fin al plajelor, spre bucuria noastră.
Acolo m-am îndrăgostit de mâncarea thailandeză, am fost încântat de cât de fotogenic mi s-a înfățișat insula și mi-a plăcut fantastic de mult să stau într-o căsuță de bambus.
Iar ca să mă bucur de toate astea, nici n-am cheltuit o avere!

Indiferent de răspuns, îți urez să ai călătorii fabuloase! 🙂