Koh Lanta – insula exotică cu plaje aurii

Nu-mi aduc aminte să mai fi umblat vreodată așa cum m-am plimbat în ultima vreme.
Din dormitor la baie. Apoi hopa-tropa la bucătărie. În dormitor iar, cu escală în sufragerie. O ieșire peste hotare, la dus gunoiul. Plecat cu golul peste mări și țări, ca să mă întorc cu plinul nemțesc sau franțuzesc, de la Lidl, Kaufland sau Carrefour. Cumpărături cu aventură, indubitabil!
După care, înapoi pe meleagurile autohtone: dormitor, bucătărie, sufragerie, baie.
Și de la capăt.

Am explorat geografia casei prin ungherele cele mai ascunse. Am organizat expediții mai lungi sau mai scurte pentru cunoașterea crăpăturilor proaspăt descoperite, și-am mers cu lumină în bezna locurilor mai puțin folosite ale dulapurilor.
Cum spuneam, intens!
Și probabil foarte asemănător cu ce-ai făcut și tu, așa-i? 😀

Dar oricât de interesante și pline de satisfacții ar fi activitățile enumerate mai sus, la un moment dat mi se ia.
Și-atunci plec în alte călătorii, într-o poziție lungită dar cu rezultate bune și-n varianta lățită. Nu-mi trebuie mult să ajung unde-mi dorește sufletul: printre amintiri dragi, mai vechi sau mai noi.

Totuși nu știu cum se face că amintirile exotice au mai mulți “mușchi” decât celelalte. Amintirile egiptene de acum doi ani  sau cele de anul trecut dintr-o China fără viruși, mă vizitează mai des decât altele.
Dar nu la fel de des ca cele mai recente, adunate fir cu fir anul acesta în Thailanda.
Pe întâi ianuarie, a doua zi după aterizarea în Phuket, am luat-o spre incredibila Koh Lipe, să-mi adun amintiri exotice pentru perioada COVID.
După trei nopți acolo, niște mâncărimi au început să vocifereze cu obrăznicie pe sub tălpile mele. N-am avut ce face și-am luat-o  la picior, spre altă insulă thailandeză cu rezonanțe exotice, pentru următoare porție de amintiri.
Bine, e cumva impropriu să spun “am luat-o la picior” pentru că din  Koh Lipe am plecat așa:

O călătorie cu speedboat-ul în Thailanda e o experiență în sine la cum biciuiesc căpitanii locali hergheliile de cai putere pe care le au sub șfichiul accelerației.
Când marea era liniștită, mai era cum mai era, dar când apăreau valurile… atunci să te ții! Parcă era cineva care-mi ardea câte una la posterior doar așa, pentru că putea!
Din fericire am găsit locuri în spatele bărcii unde loviturile nu se simțeau așa tare și nici n-am avut parte de prea multe valuri răutăcioase.
După vreo două ore jumate, am ajuns vii și nevătămați la destinația noastră…

… care, m-a întâmpinat cum se vede mai jos:

Bineînțeles că mie au început să-mi sticlească ochii mai ceva ca farul de la Sulina, și mi-a trecut prin cap un: “my preciousssss”. Chiar dacă nisipul ăla sexy nu seamănă nici pe departe cu inelul din “Lord of the rings”, așa s-au combinat la mine neuronii pentru asociere, ca să prind ideea.
Această primire m-a obligat să fac ceva nemaifăcut și nemaivăzut, în premieră mondială!
Să mă dau cu…

Pam-pam!
Da, știu! Nu e ca și când am făcut o gaură-n cer. Dar călăream prima dată o asemenea invenție și, mai mult decât atât, conduceam pentru prima dată pe partea stângă a drumului!

Căci da: thailandezii și englezii au aceeași mamă când e vorba de condus! 😀
Recunosc că m-am documentat nițel înainte să plec spre Thailanda. Așa mi-a ajuns sub ochi un articol care susținea cu cerul și pământul ca cine n-a mai condus într-o țară cu circulație pe stânga drumului, să nu cumva să încerce s-o facă acolo.
Am ales să merg contra recomandărilor articolului și am avut la început ceva emoții cu mersul astfel motorizat. Noroc că scuterul are comenzile foarte simple și că mai erau oameni care circulau pe stradă, ca să am după cine să mă iau! 😀
Altfel, când am mers mai mult pe drumuri mai puțin circulate, m-am trezit de mai multe ori că circulam ca-n România! Greșeala devenea evidentă de fiecare dată când vedeam cum cineva venea lansat direct spre mine pe sensul meu… dar pe dreptul lui! 😀
Cum noi eram trei, n-aveam cum să încăpem cu toții pe un singur scuter, așa că ne-am luat încă unul, cu Elena pe post de copilot și Corina la comenzi:

Cu aceste două scutere am bătut insula-n lung și-n lat și aproape tot ce vezi aici în articol se datorează libertății de mișcare pe care ne-au oferit-o.
Pentru că deja ți-am arătat de departe locul care m-a împins la așa o aroganță, hai să ți-l arăt și mai desfășurat.

Cum cazarea noastră era în partea de sud, ca să ajungem la nisipul incredibil a trebuit să trecem podul Siri Lanta spre nordul administrativ.

De acolo nu ne-a luat mult până să ajungem la destinația care m-a lăsat cu gura căscată.

.

Un loc croit parcă pentru sufletul meu: aproape pustiu (cât am stat pe  acolo am văzut vreo cinci oameni), nisip fin adunat în acele minidune perfecte pentru fotografie, apă incredibilă și copaci cu umbra aproape.
Am avut în plus și spectacolul bărcilor de pe canalul navigabil:

Bine, e adevărat și că nu era nimic care să amintească de civilizație pe lângă, vreun bar sau vreun restaurant. Doar apă, nisip și pădure, un loc aproape complet sălbatic, nepotrivit pentru cei care vor să aibă totul aproape.
Iar dacă am început cu sălbăticia, hai să te duc și în locuri civilizate, cum ar fi…

Am găsit-o aproape de hotelul nostru, la mijlocul părții vestice a insulei. Țiiiine cât vezi cu ochii, și-ntr-o parte și-n cealaltă:

Nisipul era fin, foarte plăcut iar intrarea lină în mare și adâncimea care creștea treptat, o făceau perfectă pentru copii. Dar și adulții se puteau bucura de farmecele ei. Desigur că am fost foarte mirat când am remarcat cât de puțină lume care făcea baie și prefera varianta asta:

Explicația n-a întârziat prea mult să apară:

Nu știu cum de-am făcut de ne-am sincronizat cu o “delegație” cam numeroasă de meduze ca cea de mai sus. Și e o senzație foarte interesantă când te bălăcești și dai peste corpurile lor gelatinoase. Dar și mai interesant e când te pișcă! Cum pișcatul nu crește plăcerea înotului decât dacă ești masochist, am preferat s-o luăm agale pe plajă într-o plimbare exploratoare.
Dacă pe plaja sălbatică de mai sus localurile erau minunate dar lipseau cu desăvârșire, pe Klong Nin aproape că-și dădeau coate în multe locuri, într-o atmosferă “flower-power” de culori și muzică:

Pe lângă cele care mărgineau plaja lângă mare, erau și unele mai retrase:

.

În apropierea apei nu erau doar localurile care să-ți pună gura la cale cu lichide sau mâncăruri gustoase, ca cele dinainte sau ca acesta…

… ci și niște căsuțe sexy de exotice, care priveau fascinate apa mării întinse cochet pe nisipul plajei:

Și nu erau singurele cuprinse de o asemenea fascinație:

Iar pe lângă aceste exerciții de admirație cumva pasive, am văzut și unele active:

.

.

Bineînțeles că n-am rezistat să mă preumblu doar pe mal și am tras și eu o repriză de înot chiar înainte să fotografiez acest apus superb:

Și (surpriza-surprizelor) în golfulețul ăsta n-am dat peste nicio meduză!
Cred că i-am căzut cu tronc serii, că m-a tot urmărit încercând să mă uimească cu o cromatică specială. Și… ce să zic?
A reușit:

.

.

Iar după apus, știm cu toții că urmează și răsăritul, așa-i?
Nu știu cum, dar mie ni s-a pus pata să văd cum e…

Acest parc se află în extrema sudică a insulei, la vreo 10 kilometri de locul în care eram cazați.

Desigur că fără scuter nici nu mi-ar fi trecut prin cap să fac o  incursiune într-acolo.
Telefonul mi-a spus că 6.35 era momentul precis în care soarele scotea capul din apa mării thailandeze. Luând în considerare kilometrii până la destinație și drumul necunoscut, evident că trebuia să fac ochi mai devreme.
Iar dacă m-ai fi văzut cum orbecăiam cu ochii cârpiți de somn pe la un patru jumate în creierii dimineții, te-ai fi stricat de râs!
Dar mi-am revenit spectaculos în răcoarea dimineții, amplificată de vâjul mersului motorizat. Drumul acela de dimineață a meritat cu vârf și îndesat sacrificiul somnului. În cei 10 kilometri până la parc, în afară de trei localnici pe două scutere și-ntr-o mașină, n-am întâlnit pe nimeni. Iar dacă în timpul zilei trebuia să stau cu ochii cât cepele la thailandezii care zburau pe lângă mine pe șosea, în dimineața aia insula a fost  numai a mea!
Odată ajuns în interiorul parcului, am văzut cum socotelile mi-au fost date spectaculos peste cap.
Cât m-am învârtit și m-am sucit eu p-acolo, n-am reușit să văd un milimetru din soarele pus pe răsărit…
Asta nu înseamnă că n-a meritat:

Chiar dacă nu m-a onorat cu prezența directa, și-a trimis razele să se dea în spectacol în jurul vechiului far, spre delectarea mea.
Și-am văzut cu surprindere că nu eram așa singur cum credeam:

Era evident că nu suntem pe aceeași lungime de undă, că ele-și vedeau de treburile maimuțești fără să dea o ceapă degerată pe spectacolul portocaliu.
Aia e: fiecare cu prioritățile lui, nu-i așa? 😀
Pentru că întâlnirea de dimineață era la oră fixă, nu prea m-am uitat stânga-dreapta la dus. În plus, întunericul n-a favorizat deloc exercițiile de admirație ale peisajelor de pe lângă drum… Dar la întoarcere, am întipărit bine în memoria aparatului de fotografiat și alte locuri interesante:

.

.

În afara acestui drum, dar tot interesantă, a fost și…

Așa-i că “mangrove” sună de-a dreptul exotic? 😀
Iar dacă mangrovele sunt într-o pădure, atunci cu siguranță sunt niște copaci, corect?
Așa și e!

Doar ca sunt niște copaci speciali, care pot trăi în apele sărate datorită unui sistem complex de filtrare al sării și al rădăcinilor special adaptate acțiunii valurilor.
Iar după ce le-am făcut atâta reclamă, hai să și vezi cum arată:

O îmbârligătură așa de încurcată, că fără alei nu cred că s-ar fi încumetat mulți p-acolo… Pentru că era reflux, apa era doar cât se vede. Altfel, în timpul fluxului urcă și acoperă bine malul.
Am avut companie și aici. Pe lângă băștinașii care te pot duce să explorezi pădurea de mangrove pe canal…

.

… erau și altfel de prezențe, agile și certărețe:

Dacă  ți-a plăcut ce-ai văzut până acum și-ți face cu ochiul această destinație, poate te întrebi…

Din Koh Lipe până în Koh Lanta, speedboat-ul ne-a costat 1300 de baht thailandezi. Având în vedere ca atunci în ianuarie 100 de baht erau vreo 14 lei, transferul a fost cam 180 de Ron.
Iar dacă în Koh Lipe am plătit prețurile afișate sau cerute, în Koh Lanta ne-am deșteptat și-am început să negociem.
De la pontonul Saladan unde am debarcat și până la jumătatea insulei unde aveam cazarea, taximetriștii de pe chei ne-au cerut între 600 și 700 de baht.
Nu i-am băgat în seamă și-am negociat cu unii de pe stradă la 400 de bahti drumul pentru noi trei.
Cazarea am rezervat-o din România și-am plătit 125 de euro pentru patru nopți. A fost decentă, fără nimic spectaculos. Pentru că era ceva distanță până la plajă, asigurau gratuit transportul până acolo cu tuk-tuk-ul, la ore fixe. O singură dată l-am folosit, în ziua în care am ajuns.
Scuterele le-am închiriat direct de la hotel. Cereau 200 de bahti pe zi, dar l-am scos la 150. Iar 20 de lei pe zi pentru un scuter, mi s-a părut o super-afacere!
La barurile și restaurantele de pe plajă un cocktail era 120 de baht la happy hour iar un fel de mâncare era între 100 și 150 de baht.
Bineînțeles că nu ne-am reținut de la nimic. O masă cu de toate, mâncare (în general cu pește și fructe de mare) și băutură a ajuns la 650 de baht (aproximativ 90 de lei) pentru două persoane.
Așadar nu e chiar ieftineala aia la care se gândește lumea când e vorba de Thailanda dar nici nu-ți îngenunchează bugetul odată ajuns acolo.

Koh Lanta are câte ceva de oferit pentru fiecare.
Vrei plaje pustii și sălbatice?
Le are!

Vrei plaje cu nisip fin, intrare lină in apă și cu d-ale gurii la doi pași?
Are și d-astea!

Vrei apusuri care să te lase cu gura căscată?
Acolo le găsești!

Vrei junglă și pădure de mangrove?
Are!

Noi ne-am bucurat de toate în cele cinci zile pe care le-am petrecut acolo.
Pentru mine Koh Lanta ocupă un loc special în amintiri, fiind pentru totdeauna locul în care au debutat aventurile mele scuteriste pe drumurile cu circulație pe stânga. A fost cu emoții, adevărat, dar mi-a plăcut libertatea motorizată din cale afară!

Dacă-ți place să te relaxezi activ, te invit pe grupul de Facebook “Vacanțe cu aventură“, precum și pe Instagram și pe pe YouTube.

Călătorii fabuloase îți doresc, atât în amintirile din izolarea COVID, dar mai ales după aia! 😀