Tehnici de supraviețuire cu Relu Nica

Prima oară l-am întâlnit pe Relu Nica anul trecut, pe o insula de lângă Capidava, în tabăra de vară de la Atlantykron.

Ce crezi că facea acolo?

Ce știa mai bine:

.

Împărtășea celor dornici din cunoștințele adunate într-o viață prin multe misiuni, aventuri prin munți, deșerturi și expediții prin lume!

Iar dacă te gândești că am fost aproape nedezlipit acolo de atelierul lui Relu, ei bine… ai dreptate!

Cred că numai o singură dată am lipsit, când s-a suprapus cursul lui cu cel pe care-l țineam eu. Altfel am fost tot timpul cu ochii cât cepele și urechile pâlnie, căci am avut de ce!

După ce s-a terminat Atlantykronul din 2023, l-am amenințat pe Relu c-o să-i fac o vizită la el acasă, în Argeș, unde ține periodic diverse module ale cursurilor de supraviețuire

Cuvântul dat e datorie curată, și așa l-am admirat pe Relu în habitatul lui natural… în toamna de grație a acestui an. Da, după Atlantykron 2024! 

Până la urmă, ce-i un an și ceva între prieteni? 😀

În livada lui Relu

Dacă-i despre supraviețuire, atunci trebuie să ne mai încercăm și limitele, așa-i?

Cel puțin asta mi-a trecut mie prin cap atunci când mi-am luat echipamentul de camping pe care-l folosesc primăvara/vara, ca să văd dacă se face de rușine pe temperaturile cu minus care se anunțau pentru zilele de supravietuire cu Relu.

Recunosc, am avut niște emoții ușor glaciare când am văzut prognoza meteo și asta m-a făcut să-mi iau un alt rând de haine pe lângă cei doi saci de dormit subțirei și cort. Nu prea era afacere să mor de frig înainte să aflu cum să supraviețuiesc, corect? 😀

Vineri am ajuns noaptea târziu la Albeștii de Argeș, după ce s-a terminat sesiunea teoretică și de imprietenire pe care Relu a ținut-o preț de câteva ore la pizzeria din sat. Pentru că eram singurul nebun cu cazarea la cort, Relu m-a preluat de la Florin și Anca, care au fost super drăguți și m-au adus într-o piesă de la București. Ei m-ar fi dus cu mașina chiar la locul pentru cort dar Relu a insistat să mă ducă el, nu de altă dar nu dorea să ne învârtim toată noaptea pe acolo fără să-l găsim. După ce ne-am cocoțat ceva vreme pe spinări deluroase, n-am avut cum să nu-i dau dreptate: erau greu de ajuns acolo dacă nu știai exact unde e.

Imediat ce-am ajuns și mi-a explicat rostul locului, s-a dus la casa lui, la soție și la copii, că doar mă așteptase suficient.

Și-am rămas departe de lumea dezlănțuită, singur cuc în livada lui Relu,  doar cu cerul plin de licăriri de stele, merii din livadă și acareturile de p-acolo. Mi-am instalat repede cortul și după ce am luat două rânduri de haine pe mine, m-am băgat în cei doi saci de dormit. Cu ceva emoții recunosc, că m-am gândit o perioadă care variantă ar suna mai bine: Eugen Țurțure sau Eugen Sloi?

Ție care-ți place? 🙂

N-am ajuns la vreo concluzie căci căldura a dat repede peste mine și mi-a tăiat filmul până pe la vreo patru dimineața când am fost nevoit să fac incursiune în afara cortului.

Afară era… încântător de frig! La fel era și-n cort. Dar cu toate hainele pe mine și-n cei doi saci de dormit, senzația a fost de noapte răcoroasă de vară. Bine, fața care era afară n-avea chiar aceeași părere dar n-a fost nimic dramatic, că doar d-aia aveam căciulă și vreo două buffere.

Dar am supraviețuit bine mersi, ca să fiu numa’ bun pentru atelierul de supraviețuire!

Dimineața când am ieșit, am văzut urmele brrrr:

Aplicația meteo spunea că gradele țopăiseră bine pe sub minus peste noapte.

Asta m-a făcut să cresc în ochii mei, creștere amplificată când a trecut dimineață un prieten de-al lui Relu p-acolo, Ionuț (ne-am conversat după aia) și l-am auzit zicând:

-Ooo, cineva a dormit la cort! Merită un premiu!

Care premiu, a venit… în forma domnului profesor!

Cursul de supravietuire

Iar Relu ne-a captat imediat atenția!

Atunci când suntem într-o situație de supraviețuire, cea mai importantă este mentalitatea. Cum spunea Henry Ford “Dacă crezi că poți, ai dreptate. Dacă crezi că nu poți, ai dreptate”.

Dar întotdeauna e bine să suplimentezi mentalitatea “de putut” atât cu cunoștințe, cât și cu resurse.

Lumea noastră de azi este o lume a abundenței, a risipei de energie. Nicicând în istoria cunoscută a Pământului n-am mai avut o asemenea vremuri și luăm drept garantat confortul oferit de civilizație.

Ei bine, atunci când ești nevoit să supraviețuiești, trebuie să-ți schimbi modul de gândire și să fii atent, de exemplu, la capcanele ascunse care mănâncă inutil energia.

De exemplu mersul!

De la primii pași pe care i-ai făcut după ce te-ai târât de-a bușilea, nu te mai gândești la mers, ci pur și simplu pui automat un picior în fața celuilalt. Dacă vrei să ajungi mai repede undeva, dai mai repede din picioare. Ce șmecherie poate fi aici?

Ei bine, este!

Ia gândește-te cum mergi în mod obișnuit pe stradă. Ba chiar fă câțiva pași, observând conștient ce faci.

La fiecare pas, corpul se mișcă sus-jos. Cu cât faci pasul mai mare, cu atât se mișcă mai mult. Dacă mergi doi-trei kilometri nu contează prea mult. Dar dacă trebuie să parcurgi distanțe mai lungi…

Hai să vedem. Să zicem că la un pas obișnuit, corpul se mișcă pe verticală cu 5 centimetri. Un fleac, nu-i mare șmecherie. Dar dacă trebuie să mergi niște zeci de kilometri și mai ai și un rucsac în spate, centimetrii aia se adună. La 10 000 de pași (aproximativ 8 kilometri), urci rucsacul ăla 500 de metri (10000 x 0.05), treaba care-ți consumă absolut inutil energia.

Soluția?

Să-ți miști cât mai puțin centrul de greutate pe verticală. N-o să poți elimina complet această deplasare dar ideea e s-o minimizezi. La maxim! 😀

Cum?

Încearcă acum un pas în care distanța dintre picioare atunci când faci un pas să fie doar de o talpă.

Ei? Parcă-i altceva, așa-i?

Hai să ne uităm acum la o imagine de inspirație biblică:

Ia uită-te la bărboșii aia cu ciomege în mână! Ce-o fi fost în capul lor? 

Hai să discutăm un pic. Atunci când mergem, una dintre cele mai solicitate regiuni este cea a gleznelor, zona pivot importantă a corpului, cu “încărcătură” dintre cele mai mari.

Putem face ceva ca să ușurăm povara purtată de cele două glezne?

Absolut!

Răspunsul este: toiagul de călătorie. Da, bâtele alea din imaginea de mai sus. Ca și bâta de mai jos, de altfel:

.

Atunci când îl folosim, avem trei puncte de sprijin în loc de două iar zona pivot a corpului se mută de la picioare către umeri și brațe. Și e adevărat că e o greutate în plus, dar avantajele toiagului nimicnicesc fără drept de apel greutatea suplimentară pe care o cari în plus.

Pe lângă asta, atunci când mergi, pentru că practic îl arunci cumva, produce vibrații în pământ. Aceste vibrații sunt niște semnale care eliberează calea de șerpi și alte lighioane, pentru că ele percep mult mai acut decât noi vibrațiile și sunetele și au grijă să se ferească de sursa deranjului.

Da, incredibil, și ele sunt interesate de supraviețuire!

Și stai, că n-am terminat cu toate utilizările lui. Dar toate la timpul lor, căci după ce-a terminat Relu explicațiile, ne-am auzit strigați din pădure.

Cum de cine?

De viitoarele noastre toiege! 😀

Dar ca să le avem, mai era necesar un pas:

.

Da, că atunci când e vorba de supraviețuire e și cu “n-ai carte, n-ai parte” dar la fel e și dacă n-ai cuțit!

După operațiunea “cuțitul”, duși am fost…

Prin pădure

Pe drum, Relu a ținut să sublinieze că în supraviețuire întotdeauna trebuie să te descurci cu ce ai și să faci mult din puțin.

O să vezi ce poți face atunci când ai la tine doar un amărât de cuțit și niște sfori.

Cum toate operațiunile pentru toiag presupun tăierea lemnului, e foarte indicat să-ți multiplici forța și eficiența de la inceput, ca să te mai poți folosi de mâini și ulterior.

Ca orice pedagog care se respectă. Relu ne-a exemplificat fluid toate etapele toiagului, care mai întâi începe cu un “baton”.

Dacă nu-ți dai seama ce înseamnă baton în contextul ăsta, atunci poate că “retevei” e cuvântul care te luminează mai tare?

Indiferent cum îi spui rolul lui este același: a doua treaptă pentru obținerea toiagului, prima fiind cuțitul.

La ce ajută?

Păi după ce ai batonul, îl poți folosi ca să crești forța loviturilor cu cuțitul, fără să crești exagerat consumul de energie și fără să-ți rupi inutil mâinile.

Dacă tot vorbesc de cuțit, atunci când îl folosești, e bine să lași cât de mult gravitația să facă treaba pentru tine. Asta o obții folosind degetul mic băgat în bucla de la capătul cuțitului ca pivot al mișcării.

Bine, și această operațiune ca multe altele dintre cele exemplificate de Relu trebuie puse musai în practică ca să prinzi exact șpilul.

Buuun!

Ideea este că batonul și cuțitul te duc mai repede la toiag decât dacă folosești numai cuțitul. Și ne-a pus Relu pe toți la treabă:

.

.

Numai că odată ce-ai tăiat lemnul potrivit, n-ai terminat treaba:

Da, treci la finisaje, ca să fie toiagul confortabil de ținut în mână. Pentru asta faci o altă ustensilă cu cuțitul și batonul, care e pusă la treabă cum se vede în imagine.

Iar după ce înveți de la Relu să faci nodul plat-francez, cel mai șmecher nod de uz general…

…uite ce poți face cu toiegele de călătorie după ce le finisezi:

.

.

Și-am ajuns aici doar cu un cuțit și câteva sfori serioase, de alpinism!

Tare, asa-i?

Iar dacă ai cuțitul și toiagul, știi ce mai poți face?

Hai să-ți arăt:

Prinderea dintre cuțit și toiag e treaba cu dichis la sulița asta. Oricât de puternic ai fi, chiar și Mister Olympia, n-ai suficientă forță în mâini să tragi de sfoară așa încât să facă legătura care trebuie.

Soluția?

Cu această tehnică tragi de sfoară cu toată greutatea corpului iar legatura e… ca sudura!

Aici e legatura pe care-am facut-o eu și privește cum a întrat sfoara în materialul mânerului. Adică dacă vrei să folosești cuțitul pe post de vârf de suliță, cam așa ceva-ți dorești!

Odată ce am terminat cu toții toiegele, am luat-o înapoi spre cartierul general, unde Relu ne-a arătat ce poți face cu două mâini dibace, un cuțit ca lumea sau un fierăstrău, cu niște lemne și niște sfoară, adică varianta finisată la ceea ce începuse în pădure:

.

.

Da, poți ajunge la ceva atât de complex pornind de la chestiile foarte simple pe care le-am discutat.

Și-a mai făcut Relu o afirmație foarte interesantă: că ia cort după el doar atunci când merge cu copii mai mici.

Desigur c-am sărit pe el să ne dea explicații.

Nu numai că ni le-a dat, dar ne-a și arătat:

.

.

Asta e ce se cheamă tarp, care e o pânză specială care vine în mai multe dimensiuni. Aici era de 4×4 metri, parcă. Atunci când ai tarpul, îl poți transforma foarte ușor în ce fel de adăpost vrei tu. O poți prinde de copaci ca în imagine sau o poți pune pe jos, în funcție de ceea ce-ți dorești să faci cu ea: umbra, căldură, adăpost pentru ploaie și câte și mai câte.

Iar pentru că se facuse seară și ne cam intrase răcoarea în oase (și pentru că puteam), ne-am acordat luxul să ne bucurăm de civilizație. Așa am terminat seara cu povești și pizza la deja consacrata pizzerie din sat.

După ce ne-am umplut bine burțile și-am stocat niște rezerve calorice, Relu m-a lăsat iar aproape de vastu-mi cort. Și-n această a doua noapte, pentru că se anunța mai frig decât în noaptea precedentă, am schimbat cel mai subțire sac de dormit al meu cu unul mai gros pe care-l avea Relu p-acolo.

Ce-am spus despre cum am simțit prima noapte în sacii mei de dormit? Ca o noapte răcoroasă de vară?

Ei bine, cu sacul mai gros al lui Relu peste sacul meu de dormit am ajuns cu temperatura direct pe plajele insulelor exotice în cea mai prietenoasă perioadă.

Au fost într-adevăr mai zgubilitice gradele cu minus…

.

.

.

… dar n-am avut nicio treabă în cei doi saci de dormit și am făcut ochi mai proaspăt decât cafeaua de dimineață, extra apt pentru alte cunoștințe de supraviețuire.

De exemplu, cum abordezi problema focului, fără de care pe doamna Hipotermia o apucă nebunia.

Așa arată una dintre soluții:

Da, amnar se numește și este făcut dintr-un aliaj special care, atunci când e frecat cu ceva metalic, produce scântei numa bune pentru pus arșița pe lemne.

Cu ocazia asta poți admira îndeaproape mâinile lui Relu și îți poți da cu presupusul cam câte au făcut și ce povești au în spate. Hai să-ți dau niste indicii și să-ți spun că Relu e maestru în arte marțiale, a fost luptător, salvamontist si explorator. Timp să ai, că Relu are ce-ți povesti! 🙂

Dar să ne intoarcem la oile… pardon, la focul nostru, care are nevoie de combustibil ca să ardă. Și ne-a explicat Relu pe larg cum să căutăm copacii potriviți și cum să producem așchiuțele necesare pentru prima flacără.

.

Ne-a arătat și materiale neobișnuite care ard…

…iar eu am fost surprins de lâna metalică, care se dă înflăcarată rapid, fără să facă prea multe nazuri.

Cum pe lângă căldură avem nevoie și de apă, ne-a exemplificat Relu pe larg metodele pe care le avem la dispoziție. De exemplu ne putem face un filtru mecanic pentru curățarea apei, cu mai multe straturi de pietriș, nisip și cărbune. Dar trebuie să știi exact ce faci, că dacă nu-s materialele potrivite, cu grosimea potrivită pe fiecare strat… nu e bine!

Un asemenea filtru poate fi voluminos și incomod de cărat dacă ai avut cunoștințele și materialele potrivite ca să-l faci.

Dar dacă înveți despre fenomenul capilarității, treaba devine mult mai simplă:

Da, dacă conectezi între ele cu hârtie/pânză etc două recipiente, cel plin fiind mai sus și cel gol mai jos, după un timp o să ai surpriza să te trezești cu apa filtrată în cel de jos!

Pam-pam! Tare asta!

Dacă n-a ieșit apa suficient de cristalină din prima, nicio problemă, mai pui o dată. Iar Relu spune că niciodată n-ai nevoie de mai mult de două filtrări.

Iar după ce rezolvi problema bacteriilor prin fierbere sau prin expunere de câteva ore la ultraviolete Soarelui, gata! Ai apă de băut!

Și dacă ești mai nerabdator din fire, mai există varianta rapidă:

.

Aceste variante comerciale de filtre pe lângă că-ți transformă orice mocirlă în apă potabilă, mai au și capacități de sute sau chiar de mii de litri de filtrare. Doar trebuie să le ai cu tine.

A povestit Relu cum la un curs de-al lui a băut direct cu filtrul dintr-o baltă plină de balegă, de-a leșinat vreo două spirite mai sensibile de p-acolo. De gen feminin, desigur! 😀

Și așa, ba cu una, ba cu alta, am stat cu Relu în Sfânta zi de duminică până în jur de două, când ne-am luat tălpășița către casele noastre.

La final

Cred că e evident că n-am cum să povestesc într-un amărât de articol tot ce ne-a arătat Relu în cele două zile de instructaj.

Nu prea am zis nimic despre cuțite/machete/fierăstraie de exemplu, care umpleau cu vârf un rucsac de-al lui Relu

Iar dacă stârnești cu el o discuție pe tema asta, poate să dureze ceva ore, că Relu e superpasionat.

Atât de pasionat, că și-a făcut și singur. Da, știe și fierărie, printre altele.

Și-ți poate spune despre ele câte-n lună și în stele, de la motivul apariției, la moduri de utilizare și unde se potrivesc cel mai bine.

Cu tipurile de noduri e iarăși o poveste lungă. Relu ne-a învățat unul singur, dar el stie mai mult de 170, fiecare cu scopul lui.

Mai trebuie să sublinez că o mare parte dintre învățăturile lui Relu sunt degeaba dacă nu le pui cum trebuie în practică. La primii pași pe drumul ăsta e esențial să ai pe cineva priceput lângă tine care să-ți ghideze pașii, că altfel pici cu felicitări examenul la supraviețuire.

Kaput!

Ce mi-a plăcut maxim a fost că tot ce face Relu acolo e accesibil tuturor. Ai văzut prin pozele de până acum cei doi puști ai lui Bogdan, da?

Au participat fără vreo problema la activități, cot la cot noi. Bine, i-a mai ajutat nițel Bogdan pe ascuns, dar nu ne luăm dintr-atâta, așa-i? 😀

Eu am învățat multe și abia aștept următoarea tură, să aflu și mai multe.

Bine, Relu e în momentul ăsta într-un fel de reorganizare, zicând că o schimbe structura cursurilor de până acum, pe care le preda în trei module, cu grade crescătoare de complexitate.

Altfel reorganizează și livada, ca s-o transforme într-un super-glamping…

…(platformele vor avea corturi de glamping de patru persoane) și a spus că o să aibă zone dedicate pentru supraviețuire, cum ar fi, de exemplu, un bordei de pământ în care cursanții chiar să doarmă.

Orice ar fi, o să fie șmecherie maximă la livadă după ce Relu termină de făcut tot ce și-a propus.

Eu abia aștept să revin iar dacă te interesează subiectul urmărește pe Facebook pagina Relu.Nica și pagina lui de Tehnici de supraviețuire.

*

De ți-a plăcut sau te-a inspirat articolul, un like la pagina de Facebook a blogului e foarte binevenit și te va ține la curent cu următoarele articole.

Ne putem “vedea” și pe grupul “Vacanțe cu aventură“, la fel ca și pe Instagram sau YouTube.

Călătorii fabuloase îți doresc! 🙂