Shanghai – high tech made in China

Până acum un an nu mi-a trecut prin minte că o să ajung vreodată în China. Dar viața m-a luat prin surprindere și-am ajuns în luna decembrie a anului de grație 2018 să descopăr o țară complet diferită de China cea din mintea mea.

Fiind sub un regim comunist, mă așteptam să găsesc cumva acolo lipsurile din România anilor ’80. Gândindu-mă la multe dintre mărfurile “made in China/PRC” ajunse pe piața noastră, credeam că să dau numai peste produse ieftine și foarte proaste în țara lor de origine.

Iar pentru că mi-a ajuns pe la urechi melodia asta…

…mă așteptam să văd cum milioanele de bicle plimbă chinezii peste tot!

Desigur că toate aceste așteptări ale mele au rămas uimite atunci când China le-a dat cu tifla și n-a validat nici măcar una dintre ele: erau de toate (inclusiv produse de calitate) iar cele mai multe biciclete… se transformaseră-n mașini!

Ba mai mult decât atât, am descoperit că o mare parte dintre chinezi sunt “digitalizați” până-n dinți. De exemplu, cei mai mulți își plătesc biletul la metrou cu telefonul mobil, iar la multe restaurante citești meniul scanând cu telefonul QR codul de pe colțul mesei.

Am stat 11 zile în China și ne-am fâțâit prin țară mai mult de 1500 de kilometri, iar dintre toate locurile prin care ne-am preumblat este unul care pare coborât direct din viitor.

Cred c-ai ghicit că e vorba despre…

 

Shanghai

Orașul este inima economică, comercială și financiară a Chinei și impresionează fără a se strofoca în vreun fel.

Mai știi cât de mare e populația României? Nu-i nevoie să cauți pe net, că-ți spun eu: 22.178 de milioane, conform unor statistici de la mijlocul anului trecut.

Ei bine, Shanghaiul are mai mult de 24 de milioane de locuitori!!!

Pam-pam!

Un oraș cu mai mulți oameni decât sunt în România și-n multe alte țări, îți dai seama?

Bine, fiind cel mai mare din lume, “oraș” e un termen cam nepotrivit pentru el, dar nici “metropolă” nu mi se pare că-i face în întregime dreptate…

Și dacă tot suntem la capitolul “cel mai…”, musai tre’ s-o spun și p-asta: Shanghai are mai mulți kilometri de linii de metrou decât are România de autostradă: 644!

Și e (desigur!) cel mai mare metrou din lume! Doar cel mai mare oraș trebuie să-și mute cumva milioanele alea de oameni dintr-un loc în altul, așa-i? 🙂

Iar unele stații de metrou sunt de-a dreptul memorabile:

Metropola are multe de oferit turistului dornic de explorări. Dintre toate, un loc și-a căpătat o asemenea celebritate încât se zice că dacă n-ai călcat p-acolo, n-ai cum să spui c-ai fost în Shanghai!

E vorba de:

 

Bund

Este celebra promenadă care mărginește râul Huangpu în inima Shanghai-ului, unul dintre simbolurile cele mai cunoscute ale orașului. De-a lungul ei sunt 52 de clădiri construite în perioada colonială care afişează mai multe stiluri arhitecturale, printre care gotic, baroc și neoclasic. E ca un muzeu dedicat arhitecturii care are exponate la scară 1:1.

Înainte să urc pe promenada înălțată a Bund-ului, niște culori foarte simpatice s-au agățat de privirea mea:

Când m-am tras mai aproape am fost de-a dreptul uimificat de compoziția culorilor:

Odată ajuns pe pavajul vestitei promenade ochii mi s-au lipit hipnotizați de ce se afla pe partea cealaltă a râului:

A trebuit să mă ciupesc și să-mi dau câteva palme ca să fiu sigur că-s treaz și că n-am fost teleportat în viitor sau că nu mă visez pe un platou de filmare pentru o producție SF.

Și adevarul e că n-ai cum să nu fii impresionat de această înghesuială de modern, oțel și sticlă din districtul Pudong și durează ceva până reușești să asimilezi tot ce “defilează” neruşinat de modern prin fața ochilor.

Cu toții știm că celebritatea e ca o miere care-i atrage pe toți cei care vor să-i simtă dulceața. Bundul este atât de celebru încât…

   

…dacă-ți faci nunta în Shanghai, o ședință foto acolo este obligatorie!

Și nu orice fel de ședință, ci una cu ceva desfășurare de forțe:

Iar dacă mai toți se trageau în poze care mai de care, desigur că am cedat și noi tentației:

Iar acest cunoscut loc nici nu-și dă din prima toate cărțile pe față. Dacă ziua te umple de uimire…

 

Bundul de noapte

…te lasă cu gura căscată!

Fiecare zgârie-nor concurează cu cel de lângă ca să câștige ochii turiștilor și-și schimbă luminile fistichii mai repede decât își schimbă o pițipoancă iubiții!

Iar dacă tot a venit vorba de iubiți…

…putem vedea cum trecerea la următoarea etapă e imortalizată chiar și noaptea! 🙂

Desigur, și aici e cu desfășurare de forțe:

Dacă la ședința foto de zi ți s-a părut ciudată culoarea roșie a rochiei de mireasă iar ciudățenia s-a accentuat când ai văzut aceeași culoare și la şedința foto de noapte, poate vrei o explicație. Și de-o vrei, o și primești: roșul este culoarea tradițională pentru rochia de mireasă în China! Și nici nu e de mirare, căci în cultura chineză roșul simbolizează belșugul, fericirea și împlinirea, iar într-o relație cam vrei să se manifeste toate, nu-i așa?

Râul Huangpu e foarte neliniștit în timpul zilei din cauza activităților de transport frenetic pe care le suportă undele lui. Și, din păcate pentru el, n-are momente de liniște nici noaptea.

Nu mă crezi?

Uite și dovada în filmulețul de mai jos:

Îți dai seama că pentru toate fotografiile de mai sus a trebuit să merg ceva. Cum mersul pe jos a devenit plictisitor la un moment dat, pentru variație am zis… să mai merg și pe sus! Așa am ajuns la…

 

Shanghai Tower

Dacă facem abstracție de Burj Khalifa cel cocoțat și mai sus printre norii Dubaiului, Shanghai Tower e cea mai înaltă clădire din lume cu ai ei 632 de metri.

Fiind ușor aerian, dacă vrei să-i faci o vizită turnului chinezesc, e foarte posibil să-l găsești cu capul în nori:

Așa ne-a întâmpinat prima dată. Cum noi nu ne propusesem să vedem norii pe interior, am dat o tură prin oraș și ne-am întors când turnului i se mai limpeziseră gândurile.

Un lift cu superputeri ne-a săltat cât ai clipi la platforma de observație:

Recunosc că dacă nu mi s-ar fi înfundat urechile și n-aș fi văzut pe afişaj, n-aș fi spus că liftul e chiar așa nărăvaş.

Platforma de observație te lasă să admiri Shanghai-ul în toată splendoarea celor 360° pe care le pune generoasă la dispoziție.

Și ai ce vedea: vechi și nou, conservator sau extravagant, minuscul și gigantic. Desigur totul înghesuit sau foarte înghesuit:

Cum platforma e complet închisă cu sticlă, dacă vrei să faci fotografii “curate” trebuie să te lupți vitejește cu reflexiile, sarcină grea, dar nu imposibilă.

Am stat ceva p-acolo și-am făcut mai multe ture ca să surprind cele mai interesante jocuri ale norilor.

Nu m-aș fi dat dus, dar cum Shanghaiul are mai multe de arătat, am plecat până la urmă și-am ajuns la rădăcinile vechi ale orașului:

Templul lui Buddha de Jad

Liniile elegante ale arhitecturii tradiționale chinezești îți atrag vrând-nevrând privirile obosite de construcțiile moderne înalte și foarte înalte:

Dar acest templu nu este cunoscut pentru arhitectura care urmează liniile dinastiei Song, ci pentru cele două statui din jad alb ale lui Buddha. Cea de 96 de centimetri înfățișează un Buddha întins pe un pat de lemn roșu, iar cea mare ne prezintă un Buddha de 1.95 m și 3000 de kilograme, încrustat cu agate și smaralde, într-un moment de meditație și iluminare:

Acestea au fost aduse în 1882 din Burma de un călugăr numit Huigen. Pentru ele a fost construit un templu care a fost distrus de revoluția pornită să răstoarne dinastia Quing. Dar statuile au fost salvate și și-au găsit adăpost într-un nou templu, construit în 1928 pe locul unde poate fi vizitat și astăzi.

Templul este format din mai multe construcții iar în multele holuri și camere sunt diverse alte reprezentări ale lui Buddha și ale altor figuri importante ale religiei budiste:

Desigur că un templu din mijlocul Shanghaiului n-are cum să fie altfel decât foarte vizitat, mai ales dacă e și una din top 10 atracții turistice ale orașului.

Tot perindându-mă pe acolo, am văzut cum cineva privea cu interes nedisimultat asaltul credincioșilor și-am avut revelația că făcea asta de mai multă vreme:

Și nu era singur, mai avea și alți frați:

La un moment dat am ajuns într-un loc care m-a făcut să cred c-am ajuns la o întâlnire națională a grătaragiilor din România.

Dar după ce-am scuturat capul și m-am ciupit de câteva ori, mi-am adus aminte că-s în China și pentru credincioşii budişti focul și arderea bețişoarelor parfumate fac parte dintr-o veche tradiție:

Când am simțit că ne-am afumat suficient, am pornit spre un loc unde cele lumești erau la mare căutare…

Bazarul Yuyuan

Practic e un oraş în interiorul orașului. Pe 50 de hectare sunt peste 3000 de magazine cu mai mult de 10.000 de comercianți care vând câte-n lună și în stele, locul ideal pentru turistul în căutare de suveniruri.

Zona a fost renovată în stilul arhitecturii tradiționale chinezești cu binecunoscutele acoperișuri curbate.

Pentru că noi am ajuns acolo aproape de Revelion, am văzut niște culori exuberante care se zburdălniceau pe lângă maroul sever care “îmbrăca” clădirile bazarului:

Aceste figurine se folosesc atât pentru sărbătorirea Anului Nou vestic cât și a Anului Nou Chinezesc. Unele figuri sunt reprezentative pentru locul în care sunt instalate: clădirea din fundalul ultimei imagini se numește “Nouă lei” și nu putea să aibă în fața ei altceva decât un leu, corect? 😀

După cum se vede în ultima imagine, bazarul nu are doar mărfuri chinezești. Ba mai mult decât atât, pe lângă produsele manufacturate prin alte părți sunt şi unele făcute chiar la fața locului:

Bineînțeles că sunt și mulți meșteșugari și artiști care-și etalează talentul:

Domnul din imaginea era un “pictor cu degetul” și i-am admirat minute bune tehnica și răbdarea.

Ca în mai toate țările asiatice, prețurile sunt negociabile așa că e bine să nu te arunci la prima ofertă. De exemplu Corinei i s-a pus pata pe o cutie cu reproduceri ale razboinicilor de teracotă. Prețul cerut inițial a fost de 200 de yuani. Prețul final de cumpărare? 50 de yuani. Sau am cumpărat un evantai de bambus negociat la 10 yuani, după ce primul preț cerut a fost de 50.

Lângă bazar e grădina Yuyuan, o grădină tradițională chineză…  în care n-am intrat! 😀

Dar am admirat o bucată care ține de ea, accesibilă din bazar:

Podul în zigzag se numește “Podul nouă cotituri” și nu e singurul din China construit în acest fel . Când mi-am exprimat curiozitatea, ghidul mi-a spus că podurile sunt făcute astfel ca să… nu poată fi traversate de fantome. Dacă podurile în linie nu reprezintă nicio provocare pentru spiritele mai sus mentionate, la cele în zigzag se încurcă la cotituri!

Tare, așa-i? 😀

 

La final

Așa a arătat experiența noastră shanghaieză, care a încheiat cele 11 zile de vânturat prin China. Și-a fost un sfârșit foarte potrivit care ne-a lăsat de multe ori cu ochii căscați de uimire, atât în fața locurilor mustind de istorie, cât și a celor saturate de modernitate.

Așadar, dacă gândurile de călătorie ți se îndreptă spre China, trece și Shanghaiul pe lista locurilor în care trebuie să ajungi.

Călătorii minunate îți doresc! 🙂