Huangshan- munţii cu peisaje din altă lume
China cea îndepărtată și exotică mi-a fascinat de multe ori imaginația încă de când eram țânc. Mașinuțele chinezești de tablă erau cele mai frumoase, alifia chinezească din cutiuțele roșii mari cât niște năsturei vindeca orice boală iar stilourile chinezești erau instrumentul suprem de scris, la care visa orice elev…
Dar toate astea, chiar și luate la un loc, nu sunt combustibil suficient pentru motorul imaginației, așa-i?
Dar filmele cu karate erau, cu vârf și îndesat!
Și acum îmi aduc aminte cum mă uitam cu gura căscată la filmele cu arte marțiale și numai de vreun milion de ori m-am văzut caftindu-i pe aia răi fiind în pielea lui Cichician. Adică Jackie Chan, cum am descoperit mai târziu. 😉
Dar viața e așa cum e. Chiar dacă m-am jucat cu jucării chinezești, m-am dat cu alifia chinezească minune inclusiv pentru durerile de dinți, am scris și-am calculat fără număr cu stilourile chinezești, tot n-am învățat kung-fu ca să-i pot aduce pe cei răi pe calea cea bună.
Și, până acum două săptămâni, nici n-am pus piciorul in China. Dar după ce l-am pus, am văzut că sunt și ale motive pentru care China este fascinantă, iar unul dintre ele este …
Muntele Huangshan
În traducere înseamnă “Muntele Galben” și sunt tare curios dacă până la finalul articolului îți vei da seama de ce e numit aşa. 🙂
Cele mai înalte stânci din lanțul muntos privesc lumea de la incredibila altitudine de… 1864 metri!
Parcă te și aud:
-Ia mai du-te mă d-aci! De ce mama zmeilor să mă duc până-n China când avem în Românica noastră munți peste 2000 de metri?!? Şi mai ieftini, pe deasupra!
Și adevărul adevărat ăsta e. Doar că în România nu avem un așa peisaj:
Parcă e de pe altă lume, așa-i?
Recunosc că atunci când am văzut munții pentru prima dată, m-am gândit imediat la peisajele incredibile din “Avatar”-ul lui James Camerun.
Pe lângă faptul că te fac să te simți pe o altă planetă, peisajele montane sunt și mereu schimbatoare. Norii și ceața își fac de cap printre stâncile avântate ale muntelui după cum le dorește inimioara, iar câteodată uită cu desăvârșire de bietul turist care dorește să-și încânte ochii cu depărtările:
Așa ne-a întâmpinat muntele pentru prima dată de m-a făcut să cred c-am urcat degeaba până acolo. Probabil că mi-a auzit gândul și i s-a făcut așa o milă de mine, că la un moment dat a tras voalurile cețoase aproape cu totul la o parte:
Impresionant, nu-i aşa?
Chiar dacă stâncă golaşă impresionează, după mine peisajul e mai frumos cu niște ceață și nori pe ici, pe colo, prin locurile esențiale:
Stâncile mari arată ca niște turnuri sau ca niște ace de piatră iar unele mai mici și-au căpătat un nume de la formele sugestive sau de la niște legende.
Când ghidul chinez ne-a spus c-o să iasă și soarele, desigur că nu l-am crezut la cum ne împresura ceața dar… mă bucur tare că m-am înșelat! Așa am avut ocazia să văd și-un altfel de curcubeu:
Nici nu e de mirare că zona muntoasă a Huangshan-ului e una dintre cele mai frumoase și faimoase din China iar la asta contribuie și pinii cu formă ciudată, care par că au rădăcinile înfipte direct în stâncă:
Stâncile și pinii cu forme ciudate sunt două dintre “Cele patru minuni naturale” ale zonei. Izvoarele cu apă caldă de la baza muntelui fac și ele parte dintre aceste minuni și au fost singurele pe care nu le-am văzut pentru că… nu ne-am propus! 🙂
Dacă ai numărat până acum și-ai ajuns la trei, poate te întrebi… care-i a patra?
Ei bine, este vorba despre…
Marea de nori
Nu pare că vârfurile înalte ale munților sunt niște insule aflate deasupra unei mări?
Acest fenomen care încântă ochiul a avut și are o contribuție definitorie la faima și farmecul zonei. Mai jos e marea de nori așa cum am avut norocul s-o admir de pe “Piscul Leului”, unul dintre cele mai bune puncte de observație ale acestui fenomen.
Iar ca orice mare care se respectă, are și valuri. Nu mă crezi?
Hai să ne uităm împreună la un filmuleț:
Ei, cum e cu valurile? 😀
În timp ce trăgeam filmulețul de mai sus fotogramă cu fotogramă, îmi imaginam cum ar arăta la răsărit tot peisajul ăsta incredibil. Chiar dacă nu sunt eu cel mai matinal tip, n-a trebuit să-mi tocesc imaginația prea mult ca să mă hotărăsc să vin pe “Piscul Leului” cu noaptea-n cap pentru un răsărit peste marea de nori într-o altă filmare accelerată.
Așa că am pus ceasul să-mi dea deșteptarea la 6.00… ca să mă trezesc de bună voie și nesilit de nimeni la 5.00, doar ca să văd cum arată o ploaie asemănătoare cu cea care-a adus potopul!
Pam-pam!
De parcă ploaia diluviană nu era suficientă, ceața care-mi dădea voie să văd doar până la câțiva metri mi-a spulberat orice speranță filmico-fotografică până la ora 9.00 când a trebuit să părăsim hotelul cu arme și bagaje.
Ploaia parcă se mai domolise și ceața parcă se mai ridicase, dar tot nu era rost de captat o imagine mai de Doamne-ajută… până când am ajuns aici:
Ți se pare și ție că seamănă cu o pictură de pe o stampă japoneză? E bine, căci în cazul ăsta suntem doi! 😉
Dacă ce-ai văzut până acum ți-a gâdilat pofta de plecat în China, poate te întrebi…
Cum ajungi la Muntele Galben
Până să ajungi la munți, mai întâi tre’ să ajungi în China.
Iar dacă ai de ales între bicicletă, mașină sau tren ca mijloace de transport, eu îți recomand… avionul! 😀
Noi am zburat cu Turkish, cu escală la Istanbul iar de acolo până în Beijing am petrecut vreo 10 ore în avion.
Odată ajuns în China, ca s-o iei spre Huangshan ai mai multe opțiuni. Dintre acestea, două ies în evidență de departe: tot cu avionul sau cu trenul.
Noi am ales această ultimă variantă după ce ne-am documentat și am aflat că trenurile din China nu seamnă și nu circulă deloc ca cele din România.
Așa am făcut noi în vreo cinci ore jumate cei aproape o mie de kilometri care despart capitala Chinei de frumusețile montane, cu o viteză de croazieră de…
De la orașul Huangshan am făcut o oră și jumătate cu mașina până la baza muntelui. Acolo ne-am lăsat pe mâna organizării chinezilor care ne-au dus cu un autocar dedicat aproape de telecabină.
Când am văzut asta…
… și când ghidul ne-a spus că în timpul sezonului turistic sunt cozi de peste 1000 de oameni, ne-am felicitat pentru perioadă aleasă de vizitare și pentru multele ore câștigate.
După ce-am trecut relaxați de fantomele cozilor interminabile, am ajuns la partea cea mai spectaculoasă a drumului…
… și-am intrat repede în cețurile care m-au făcut să cred că nu prea o să am ce să fotografiez sus.
Mare fericire pe capul meu când am văzut că m-am înșelat! 😀
Desigur că pentru cine simte că s-au umflat mușchii pe el și își dorește o experiență completă pe munte, există și trasee care pot fi abordate pe picioruşele proprii, de jos și până sus.
Iar dacă eşti ca mine siși preferi telecabina, atunci cu siguranță te întrebi…
Cât de greu se merge pe traseul din vârf?
Ei bine… dă-mi voie să te liniștesc: drumurile de sus, de pe culmi, nu sunt pentru montaniarzi extremi, ci pentru toată lumea.
Priveliștile spectaculoase ți se dezvăluie mergând pe alei ca de parc și urcând sau coborând trepte ca să ajungi la platformele de observaţie:
În funcție de cât ai mers (sau nu) la sală, unele succesiuni de trepte s-ar putea să ți se pară… provocatoare! 😀 Dar, cum nu te grăbește nimeni, le poți aborda cu liniște, în ritmul propriu. Oricum n-o să mergi continuu, că aproape la fiecare pas vei găsi vreun prilej de vreo fotografie sau de vreun selfie.
Mai sunt şi locuri fără trepte dar balustradele omniprezente au grijă să nu aluneci într-o direcţie nedorită:
Pentru că noi am ajuns acolo în afara sezonului și nu erau extrem de mulți oameni, ne-am bucurat de momente de respiro:
Desigur că în zonele cu panorame spectaculoase era adunată lumea ca la circ și-am mai dat din coate ca să prind un locşor fotografic:
… și iar m-am felicitat că eram acolo în afara sezonului! 😀
În a doua zi am crezut că ploaia potențială o să-i convingă pe turiști că n-au de ce să se preumble pe munte. Nimic mai greșit!
Dacă chinezii îți pun la dispoziție în camera de hotel soluții pentru anumite lichide..
… bineînțeles că au și rezolvări pentru orice ploaie, oricât de efervescentă ar fi ea:
Nu știu de ce mi se pare că “soluțiile” seamănă între ele… 😀
Și acum, că ai văzut cu ochii tăi cum chinezii sunt pregătiți pentru orice, poate te întrebi…
Poți să te cazezi și să mănânci sus pe munte?
Iar răspunsul este: da!
Ai de ales între șapte hoteluri pentru cazare și între șapte restaurante pentru mâncare.
Tot ce e construit acolo sus aparține statului iar ghidul ne-a pus în gardă să nu avem cine știe ce pretenții. Așa, n-am fost dezamăgiți de camera comunistă cu multe lucruri vechi și uzate în care-am stat pentru că am ales să apreciem curățenia, faptul că era cald și bine și-am avut și apă caldă la duș.
Mâncarea de la restaurantul hotelului a fost surprinzător de bună și variată atât la cină, cât și la micul dejun.
Am văzut și cum ajunge mâncarea de la baza muntelui și până sus la resturante. Ia să vad, tu ghicești cum?
Hai să-ți dau niște indicii.
China de azi este o țară supertehnologizată. Chinezii plătesc biletul la metrou cu telefonul mobil, la restaurante accesezi meniul scanând un QR Code de pe colțul mesei la care ești așezat și are orașe care arată așa:
Așadar, cum crezi că ajunge mâncarea și cele trebuincioase la hotelurile și restaurantele din vârful muntelui?
Ei bine, așa:
Da, se pare că în anul de grație 2019 nu există altă metodă mai bună!
Ghidul ne-a spus că în sezon, când telecabina e superaglomerată, oamenii ăştia urcă tot muntele, cu o încărcătură de cam 100 de kilograme!
Și când mă gândesc că noi gâfâiam pe la trepte cu un amărât de rucsăcel în spate. Mda…
Acum e momentul să revin la întrebarea de la început…
Ți-ai dat seama de ce se numește “Muntele Galben”?
Dacă răspunsul este negativ, dă-mi voie să te liniștesc: nici n-aveai cum să-ți dai seama pentru că răspunsul este unul istoric. 🙂
Numele munților vine de la legendarul Împărat Galben (Huang Di), miticul străbun al chinezilor care, în anul 747 D.C, a trăit, a descoperit leacuri valoroase și a devenit o ființă supranaturală pe culmile acestor munți.
Tare, așa-i? 😀
La final
Dacă drumurile te duc prin China, fă-ți timp și pentru Muntele Galben, cel mai ccelebru și mai spectaculos munte din țara aflată la unul dintre capetele Drumului Mătăsii. Dacă ai norocul să prinzi o vreme bună, peisajele îți vor tăia răsuflarea iar dacă îți și place să fotografiezi, n-o să te mai oprești din declanșat. Eu știu, că așa am făcut! 😀
Din cauză că e una dintre cele mai dorite destinații din China, du-te acolo în extrasezon dacă poți, ca să nu stai la cozi interminabile și nici să nu te calci pe picioare cu mii de alți turiști.
Călătorii minunate îți doresc! 🙂
