Fotografia prelucrată sau neprelucrată?

Ca şi la celălalt articol despre fotogafie şi la acesta provocarea a fost să aleg din foarte multă informaţie. L-am făcut cât de scurt am putut dar tot a ieşit destul de consistent.

Dacă n-ai timp să-l citeşti pe tot sau unele subiecte te lasă rece, scrolează direct la capitolul care te interesează:

 

Anatomia ochiului şi cum vedem

Fiecare dintre noi vede diferit

Asemănări între ochiul uman şi aparatul de fotografiat

Deosebiri între ochiul uman şi aparatul de fotografiat

Toate aparatele fotografiază la fel?

De ce ţi-am făcut capul mare cu toate astea?

Când ar fi indicat să post-procesezi o imagine?

Procesarea unei imagini RAW

Programe de prelucrare

Ce este HDR-ul?

La final

*

 

Ideea acestei teme a încolțit de la comentariul lui Cristian Ioan la articolul introductiv în lumea fotografiei:

 

“… alt subiect interesant despre care m-aș bucura să scrii este overediting-ul sau genul HDR, care mie mi se pare că face ca imaginile să arate de plastic.”

 

Dacă foloseşti internetul, cu siguranță ți-au ajuns sub ochi vreo imagine care mai întâi te-a lăsat fără cuvinte…

… și mai apoi te-a făcut să te întrebi: oare cât de mult e prelucrată?

Pe de altă parte, e foarte probabil c-ai văzut și imagini din categoriile:

#nofilter #noprocessing

Spre deosebire de prima categorie, aici e celălalt capăt al spectrului, al celor care nu intervin cu nimic asupra imaginilor după ce au fost înregistrate de aparat, ca să nu modifice cu nimic realitatea!

Dacă întrebi, oricare adept din cele două tabere se va bate cu pumnul în piept susținând sus și tare că dreptatea-i de partea lui!

 

Și… cine are dreptate? Cei care procesează imaginea mai mult sau mai puțin sau cei care nu-i fac nimic?

 

Dacă n-ai ales deja o tabără, nu răspunde încă pentru că vreau să aflăm împreună câte ceva înainte de a te înscrie cu arme și bagaje într-o parte sau alta.

Pentru că vederea este simţul dominant la majoritatea dintre noi (aproximativ 80 % din informaţii le luăm pe cale vizuală), hai să vedem care e…

 

 Anatomia ochiului şi cum vedem

Dacă lumină nu e, nimic nu e, cel puţin în ceea ce-l priveşte pe domnul ochi. Atunci când există, razele de lumină ne zugrăvesc realitatea înconjurătoare după ce trec prin mai multe etape.

Mai întâi, lumina ajunge la cornee, învelişul tare şi transparent de la exteriorul ochiului, care schimbă niţel traseul razei prin refracţie.

În continuare raza de lumină întâlneşte lichidul transparent din spatele corneei numit umoarea apoasă, care refractă mult raza de lumină.

În spatele camerei ce conţine umoarea apoasă, raza de lumină întâlneşte irisul, partea colorată a ochiului. De fapt, nu e chiar corect ce-am spus. Raza de lumină trece prin pupilă, orificiul din mijlocul irisului. Dimensiunea pupilei e variabilă pentru a compensa schimbarea cantităţii de lumină. Dacă eşti afară într-o zi cu soare, pupila se micşorează; dacă eşti într-o cameră luminată slab, pupilele se măresc.

Imediat după pupilă, raza de lumină face cunoştinţă cu cristalinul care e ca o lupă şi refractă lumina cel mai puternic. Joacă rolul principal în formarea imaginii vizuale. Nu este rigid, putând fi bombat sau turtit de muşchii specifici pentru a realiza acomodarea vizuală, adică focalizarea de la aproape la departe.

După ce lumina trece prin cristalin, ajunge într-o cameră largă a ochiului ce conţine o substanţă gelatinoasă numită umoare vitroasă care ocupă proximativ 2/3 din volumul globului ocular.

La capătul umorii vitroase, raza noastră de lumină ajunge în spatele ochiului, pe retină, într-o zonă bine delimitată numită maculă unde imaginea captată este clară şi răsturnată.

Retina are milioane de celule specializate în receptarea luminii care se împart în două categorii. Sunt 100 de milioane de celulele în formă de bastonaşe care răspund la cantităţi mici de lumină dar “văd” doar în alb, gri şi negru. Pe lângă ele mai sunt vreo şapte milioane de celule în formă de con care percep culorile şi detaliile fine, dar au nevoie de cantităţi mai mari de lumină ca să se activeze.

Aceste celule de pe retină transformă lumina care ajunge la ele în impulsuri electrice care sunt transmise prin intermediul nervului optic la creier, unde sunt procesate şi interpretate de acesta.

 

Aşadar, ochiul este un “instrument” subiectiv pentru că ceea ce vedem e o reconstrucţie a obiectelor bazată pe semnalele electrice care vin de la ochi şi nu e formată direct de lumina care ajunge pe retină.

 

Pe de altă parte, chiar dacă ochii noştri au aceeaşi structură…

 

Fiecare dintre noi vede diferit

Când spun asta nu mă gândesc la cei care au probleme medicale la ochi, ci mă refer la majoritatea oamenilor, cei cu vedere normală.

De exemplu, ACEST STUDIU demonstrează că aborigenii australieni au o acuitate vizuală mai bună decât europenii, fapt datorat probabil unei organizări mai fine a retinei sau poate a unei integrări mai bune a stimulilor vizuali iar

ALT STUDIU arată că şi negrii au o vedere mai bună decât albii.

Dacă te gândeşti că e oarecum explicabil să fie diferenţe rasiale când e vorba de vedere, ce zici dacă-ţi spun că există diferenţe de vedere între sexe?

Cercetătorul Israel Abramov a descoperit după UN STUDIU făcut la Universitatea din New York, că ochii bărbaţilor sunt mai sensibili la detaliile fine şi la obiectele în mişcare, în timp ce ochii femeilor sesizează mai multe nuanţe când e vorba de culoare.

De parcă ce-am spus până acum nu era suficient, există diferenţe de vedere şi între oamenii care au culori diferite ale irisului. Cei care au ochi deschişi la culoare (albaştri, verzi) tind să fie mai sensibili la lumină puternică comparativ cu cei care au irisul de culoare închisă deoarece pigmentarea mai slabă lasă mai multă lumină să pătrundă în ochi.

Şi… asta nu e tot.

Incredibil, dar pot exista diferenţe chiar între ochii aceluiaşi individ!

În link-ul de mai sus, Brian Resnick povesteşte că vede culorile mai calde cu un ochi şi uşor mai reci cu celălalt.

În afară de toate acestea, după căutări de 25 de ani, oamenii de ştiinţă au descoperit în 2014 prima persoană cu superputeri vizuale, tetracromată.

Şi de ce spun că are o superputere?

Pentru că, spre deosebire de majoritatea oamenilor care au trei tipuri de conuri în retină, sensibile la roşu, verde şi albastru, această femeie are patru tipuri. Dacă un om cu vedere normală percepe cam un milon de culori, doamna tetracromată vede… ţine-te bine… 10  milioane!

De parcă treaba nu era suficient de complexă, la aceste diferenţe generate de fizica şi chimia ochiului, se adaugă partea de procesare şi interpretare cu care vine creierul, filtrată de experienţa, preferinţele şi fobiile fiecăruia dintre noi.

Pentru că în acest articol mi-am propus să vorbesc despre necesitatea (sau nu) a prelucrării fotografiilor, până să ajung acolo, hai să povestim niţel despre…

Asemănări între ochiul uman şi aparatul de fotografiat

“Anatomia” unui aparat de fotografiat are mai multe similarităţi cu un ochiul uman decât ar părea la prima vedere:

Obiectivul unui aparat de fotografiat are exact rolul pe care-l îndeplinesc corneea, umoarea apoasă şi cristalinul: refractă razele de lumină.

Diafragma obiectivului reglează fluxul luminos care intră în aparat tot la fel cum face şi pupila ochiului.

Filmul sau senzorul din corpul aparatului se ocupă cu captarea luminii transmisă de obiectiv, exact la fel cum face retina ochiului uman.

Dar există şi…

 

Deosebiri între ochiul uman şi aparatul de fotografiat

Ochii privesc activ la ce-i în jurul nostru şi se ajustează dinamic în funcţie de condiţiile specifice, în timp ce aparatul de fotografiat captează o singură imagine statică.

Ochii noştri reglează automat cantitatea de lumină atunci când privim la scene cu luminozitate variabilă, se mişcă în mai multe direcţii pentru a avea un unghi mai mare de cuprindere şi îşi pot regla claritatea pe obiecte aflate la diferite distanţe în adâncime.

Dacă e să vorbesc despre cât de mult vedem într-o singură “ocheadă”, unghiul central de cuprindere al ochiului uman, cel care are cel mai mare impact asupra percepţiei, are o valoare fixă de aproximativ 50 de grade, adică echivalent cu un obiectiv cu focala de 50 mm pentru formatul de 35.

Aici aparatele foto au avantajul că pot folosi obiective cu diverse focale şi unghiuri de cuprindere mai mari sau mai mici, de la grandangular la teleobiectiv.

Spre deosebire de retină, un film sau senzor dintr-un aparat foto are o sensibilitate uniformă la lumină iar în locuri întunecate ochii noştri au o mai mare sensibilitate decât un aparat foto, plus avantajul că se pot adapta la diverse condiţii de iluminare. E suficient să te gândeşti că putem vedea atât la lumina stelelor cât şi în cea mai puternică lumină solară, când obiectele primesc de un miliard de ori mai multă lumină decât noaptea.

Incredibil, aşa-i?

De asemenea, ochii noştri văd cele mai multe detalii şi saturaţia cea mai mare în centrul imaginii, spre periferie calitatea scăzând puternic.

Şi la camerele foto scade rezoluţia spre marginile cadrului dar în niciun caz atât de dramatic, de cele mai multe ori imperceptibil.

Pentru a crea o imagine, ochii noştri focalizează în mai multe locuri din imagine, se adaptează automat la condiţiile de iluminare de acolo iar imaginea pe care o percem în final este una compusă, procesată de creier.

Cu aparatul foto trebuie să alegi una dintre variante la o singură declanşare.

Un alt aspect unde ochiul este superior aparatului foto este intervalul dinamic (Dynamic range).

Acesta reprezintă plaja de iluminare a unei scene, de la cel mai întunecat la cel mai luminos punct. Se măsoară în diafragme (f-stops) pe un interval logaritmic, cu dublarea sau înjumătăţirea de la o diafragmă la celaltă.

De exemplu, dacă eşti afară într-o zi cu soare si ai în faţă atât suprafeţe luminate direct cât şi zone aflate în umbră, înseamnă că ai o gamă dinamică mare.

Cu cât poţi vedea sau înregistra mai multe detalii din zonele puternic luminate şi detalii din umbră, cu atât intervalul dinamic este mai mare.

Ochiul uman are un interval dinamic de 24 de diafragme atunci când pupila este mobilă şi se ajustează la diferitele condiţii de iluminare. Când ochiul se uită la aceeaşi scenă şi pupila este fixă, intervalul dinamic est intre 10 şi 14 diafragme, comparabil cu cel al unui senzor performant de cameră foto.

Dacă până acum am vorbit de diferenţele dintre ochiul uman şi camera foto ia hai să vedem…

 

Toate aparatele fotografiază la fel?

Raspunsul scurt este:

Nu!

Iar la răspunsul lung vei vedea de ce! 😉

Când vorbim de fotografia digitală avem două mari tehnologii folosite pentru senzori:

 

CCD (Charged Coupled Devices – Dispozitivul cu cuplaj de sarcină)

CMOS(Complementary Metal-Oxide Semiconductor – semiconductor complementar din metal-oxid)

 

Fiecare dintre aceste tipuri de senzori are anumite proprietăţi fizice iar captarea luminii se face diferit. Mai mult decât atât, sunt diferenţe chiar şi între senzorii bazaţi pe aceeaşi tehnologie.

Hai să luăm un exemplu.

Bănuiesc c-ai auzit de Canon şi de Nikon, da?

Deşi ambii producători folosesc în aparatele lor actuale senzori cu tehnologia CMOS, nu e vorba de acelaşi senzor, aşa că fiecare “vede” lumina diferit.

Unii fotografi consideră că Canonul redă mai plăcut culorile pielii, în timp ce alţii consideră că Nikon-ul e foarte bun cu verdele peisajelor.

Bineînţeles că diferenţele sunt foarte mici dar preferinţele personale au împărţit lumea fotografilor pasionaţi în două mari tabere: canoniştii şi nikoniştii.

Şi nu doar senzorul contribuie la aspectul imaginii finale.

Obiectivul are un rol foarte important, materialele de construcţie (sticlă sau plastic), straturile cu care sunt tratate elementele frontale, vârsta lentilelor afectează rezultatul final.

Continuând exemplul de mai sus, Canon are obiective care produc imagini vii şi contrastante iar Nikon are reputaţia unor obiective care dau imagini cu o claritate de excepţie şi cu culori mai neutre.

Algoritmii de procesare folosiţi pentru camerele digitale au şi ei o influenţă esenţială asupra rezultatului final iar fiecare producător foloseşte unul propriu: Canon are DIGIC iar NIKON foloseşte EXPEED.

Pe lângă aceste modificări specifice, cele mai multe aparate îi dau posibilitatea utilizatorului să modifice şi mai mult imaginea înregistrată prin setări ale parametrilor de luminozitate, contrast, saturaţie, tentă de culoare etc.

Dacă vorbim de aparatele pe film, acolo nu se folosesc algoritmi de procesare a imaginii dar chiar caracteristicile peliculei şi răspunsul ei specific la lumină şi la culori influenţează imaginea finală.

Dacă ai ajuns cu lectura până aici, poate ai ajuns să te întrebi…

 

De ce ţi-am făcut capul mare cu toate astea?

Pentru că am vrut să-ţi demonstrez că ceea ce vedem şi ceea ce înregistrăm cu un aparat de fotografiat nu e realitate, ci o REPREZENTARE a realităţii.

 

Atât imaginile generate de ochi cât şi fotografiile sunt PRELUCRATE!

 

Aşa că cine susţine că imaginea captată reprezintă exact realitatea, greşeşte fără doar şi poate! În fotografie se regăseşte o realitate, dar e una aşa cum a interpretat-o aparatul prin modificările de care am povestit mai sus.

De asemenea, realitate e interpretată şi de tine prin ce-ai ales să rămână în imagine şi ce-ai lăsat p-afară, prin alegerea locului de fotografiat, prin focala obiectivului cu care-ai fotografiat, prin diafragmă, prin timpul de expunere, prin locul din imagine unde ţi-ai făcut claritatea.

Realitatea există, dar este una personală, diferită de realitatea din faţa aparatului de fotografiat. Este o asimilare interioară a exteriorului. Cu ajutorul ochiului sau al aparatului de fotografiat, tu îţi creezi un univers propriu, diferit de al oricui altcuiva.

Nu mă crezi?

Uită-te la nişte profiluri de pe Instagram.

Dacă găseşti doua identice… înseamnă că unul dintre ele e copiat şi nu “construit”! 😉

Şi revin la ce-am întrebat la început:

 

Cine are dreptate? Cei care procesează imaginea mai mult sau mai puțin sau cei care nu-i fac nimic?

 

Răspunsul este:

 

Şi cel care nu post-procesează deloc are dreptate la fel ca şi cel care supra-procesează!

 

De ce?

Pentru că e o chestiune de preferinţe personale, de viziune proprie!

Iar ţie poate să-ţi placă sau nu acea perspectivă personală a lumii.

Iar dacă ai ajuns la concluzia că prelucrând o imagine deja procesată nu alterezi cu nimic realitatea exterioară, hai să vedem…

 

Când ar fi indicat să post-procesezi o imagine?

Pentru ca o imagine să iasă perfect din aparat, e indicat ca la declanşare toţi parametrii camerei să fie fie ajustaţi în concordanţă cu caracteristicile scenei de fotografiat.

Asta nu se întâmplă întodeauna din varii motive, aşa că unele fotografii vor ieşi mai deschise (supraexpuse), mai întunecate (subexpuse), mai albastre sau mai galbene în funcţie de cât de bine a fost setat balansul de alb (white balance). În acest caz, prelucrarea ulterioară e indicată pentru corectarea acestor defecte de la fotografiere.

Aceasta este prelucrea de corecţie, cum e cea pe care am făcut-o în fotografia de copertă a articolului.

Un alt tip de prelucrare e cea “interpretativă”, în care te joci cu parametrii programelor ca să creezi imagini şi efecte nemaivăzute!

Dacă am ajuns să vorbim de prelucrare, e bine să ştii că unele formate de imagine sunt mai potrivite pentru această aperaţiune decât altele.

Dacă vorbim de imaginea în format .JPEG pe care o scot mai toate aparatele digitale, aceea este una deja compresată şi prelucrată destul de mult de algoritmii aparatului. Are avantajul că poate fi folosită imediat şi e cea mai bună alegere atunci când nu vrei să post-procesezi imaginea într-un program dedicat.

Când te interesează post-procesarea, o imagine în format RAW (formatul brut, neprelucrat al datelor înregistrate) e cea mai indicată pentru că aceasta păstrează informaţia vizuală aşa cum a înregistrat-o senzorul. Ocupă mai mult spaţiu pe card decât .JPEG-ul dar îţi oferă cea mai mare flexibilitate la prelucrare. O imagine în format RAW arată mai puţin atractiv decât .JPEG-ul corespondent tocmai pentru nu e prelucrată şi pentru că-ţi oferă o flexibilitate mult mai mare la procesare.

Spre deosebire de formatul. JPEG, în RAW poţi ajusta pe o plajă mult mai mare expunerea, contrastul, balansul de alb, claritatea. În funcţie de programul folosit, poţi să te joci cu fineţe doar pe anumite elemente ale imaginii (strălucirile, umbrele sau zona de negru) sau, cu ajutorul unei pensule virtuale, poţi modifica doar anumite zone.

Ca să te lămureşti exact, hai să vedem cum cum arată…

 

Procesarea unei imagini RAW

După cum vezi, e spectaculoasă ca subiect dar nu e foarte atractivă vizual, fără contrast, fără saturaţie şi aproape fără detalii în zona norilor.

Hai să vedem ce-i putem face. Am modificat setările astfel:

-100 Strălucirile (highlights)

+55 Umbrele (shadows)

+41 Albul (Whites)

+88 Claritatea (Clarity)

+67 Saturatia (Saturation)

Vreau să observi că n-am adăugat şi nici n-am scos nimic din imagine. Dar îmbunătăţirile aduse de prelucrare sunt evidente, corect?

Ca să rezolv şi mai bine zona norilor am folosit un filtru netru degrade cu următoarele setări:

-0.83 Expunerea (Exposure)

-25 Strălucirile (highlights)

-23 Saturatia (Saturation)

Am mai crescut selectiv saturaţia culorilor astfel:

+4 Galben (Yellow)

+40 Verde (Green)

+65 Albastru (Blue)

Am intrat şi la secţiunea de modificat claritatea:

+67 Claritate (Sharpening)

 

Iar la secţiunea de reducere a zgomotului (noise reduction) am modificat astfel:

55 Luminanţa (Luminanţă)

54 Culoare (Color)

Aceste modificări e bine să fie făcute pe imaginea mărită 100 %.

Am mai închis niţel marginile cadrului cu opţiunea de vignetare setată pe prioritate de strălucire (Highlight priority) cu -12 la Amount.

Pentru că modificările de mai sus au rezolvat nişte zone dar au schimbat altele, am revenit la setările iniţiale şi am făcut modificările finale:

+10 Strălucirile (highlights)

+88 Umbrele (shadows)

+55Albul (Whites)

+27 Negrul (Blacks)

+88 Claritatea (Clarity)

+57 Saturatia (Saturation)

Parcă e o diferenţă între imaginea cu care am început şi cea finală, aşa-i? 😀

ATENŢIE: Paşii procesării sunt specifici acestei imagini şi gusturilor mele. Alte imagini necesită o abordare personalizată.

Opţiunile de prelucrare sunt aceleaşi şi pentru fotografiile trase în .JPEG doar că plaja de prelucrare este mult mai restrânsă şi rămâi repede fără detalii pe zonele de supraexpunere sau subexpunere.

Dacă ţi se pare că merită să te apuci de post-procesare, ai la dispoziţie mai multe…

 

Programe de prelucrare

Unul dintre cele mai cunoscute şi mai performante programe este Lightroom. Programul celor de la Adobe are tot ce-i trebuie (inclusiv o parte de management al fotografiilor) şi încă multe pe deasupra, inclusiv ajustări pe care le poţi face pe porţiuni ale imaginii, folosind pensule. Fiind un program comercial, plăteşti şi faci asta lunar, începând cu 11.89 euro.

Dacă nu vrei să scoţi banul de la puşculiţă, există şi programe gratuite. Pentru că .RAW-ul e cea mai bună alegere, o să-ţi recomand două programe moca care lucrează bine cu acest format:

RawTherapee 

LightZone 

Pentru LightZone ai nevoie să te înregistrezi mai întâi pe site ca să-l poţi descărca.

Ambele programe se descurcă excelent cu formatul .RAW iar ţie nu-ţi rămâne decât să le încerci pe amândouă ca să vezi care ţi se potriveşte.

Desigur că mai sunt şi alte programe dacă acestea nu se potrivesc cu tine. În acest caz o căutare pe Google îţi rezolvă rapid problema.

Iar pentru că la început Cristian l-a pomenit, hai să vedem pe scurt…

 

Ce este HDR-ul?

HDR este prescurtarea pentru High Dynamic Range (Gama dinamică extinsă) și este o funcție cu care sunt dotate multe camere foto şi telefoane mobile.

Pe scurt, opțiunea HDR presupune realizarea mai multor fotografii una după cealaltă, cu expuneri diferite, care apoi sunt combinate într-una singură.

Fotografia finală are detalii atât în zonele de umbră cât şi în cele luminoase, păstrând din setul inițial de fotografii zonele expuse corect. Numărul de imagini realizate pentru o fotografie HDR variază, dar uzual este de trei fotografii.

Este evident un alt fel de imagine, iar dacă-ţi place sau nu ţine doar de gusturile proprii. 😉

 

La final

Cu acest articol am intenţionat să-ţi arăt că nici ochiul şi nici paratul de fotografiat nu reproduc realitatea aşa cum e, ci realizează doar o reprezentare particulară şi personlă a acesteia. Cu ajutorul ochilor sau prin captarea imaginii cu aparatul de fotografiat îţi creezi o lume proprie care îşi are originea în realitatea înconjurătoare dar nu e identică cu aceasta.

Procesul de înregistrare al imaginii cu un aparat foto are un mare potenţial creativ care poate fi augmentat prin post-procesare, dacă simţi că este o opţiune care ţi se potriveşte.

Ce vreau să reţii este că în fotografie nu există “corect” sau “greşit”, ci opţiuni care ţi se potrivesc sau nu.

Aşadar, explorează cât de mult şi alege calea care ţi se potriveşte cel mai bine!