Copenhaga, printre nămeți primăvărateci
De mai multă vreme mi-am dorit să ajung prin țările nordice. Nu neapărat în Copenhaga daneză sau Malmo-ul cel suedez dar, cum acestea au fost locurile care au răspuns la chemarea mea, acolo am pus piciorul pentru prima dată.
Fără să știu, când am plecat din România, un pasager clandestin a făcut “țuşti” în bagajul meu de mână. N-am văzut nimic, recunosc, și nici n-a ieșit la scanner-ul de bagaje. Şi uite așa a ajuns bine-mersi în capitala daneză unde, de bucurie că i-a păcălit pe toți, a început să se destrăbăleze și să arunce cu fulgi în stânga și-n dreapta!
Da, despre vicleana iarnă e vorba! 😉
Raluca, prietena la care am stat, ne-a rugat să ne controlăm mai atent bagajele data viitoare, că până să venim noi cu zăpada și temperaturile cu minus, p-acolo a fost cald și frumos.
Totuşi e bine că doar ea și-a dat seama cine erau vinovații glaciali. Danezii nu cred că s-au prins, că altfel nu-mi făceau cadoul pe care l-am primit:
Îți dai seama că dacă am reușit să filmez pe geamul din față, inclusiv panoul de control, nu există decât o explicație, corect?
Daaaa! Am fost conductor de metrou! Uhuuuuu!
De acolo unde-i troller-ul vișiniu am condus!
Nu cred că e vreun băiat care să nu-și fi dorit când era mic să facă asta! Iar în cazul meu, visul s-a transformat în realitate!
Iar dacă se gândește cineva, cumva, că metroul acela era complet automat, e musai să afle că se-nşeală amarnic.
Eu l-am condus, să fie clar! 😀
De pe geamurile metroului iarna nu părea chiar așa pornită. Dar în momentul în care am coborât, și-a dat arama pe față:
Pe străzi, gura mi s-a căscat de uimire când mă uitam în stânga şi-n dreapta.
De ce?
Pentru că… bicicleteee!!!
De toate felurile, mărimile şi culorile, care stăteau cuminţi, suportând cu stoicism stratul de zăpadă.
Cum orice grup mai numeros are şi oile lui negre, erau şi aici unele care nu numai că nu se fereau, dar chiar doreau să simtă zăpada plenar.
Desigur că nu doar posesoarele de două roți s-au bucurat de zăpada primăvăratecă:
Dar să mă întorc la biciclete. Dacă erau atâtea în parcările dedicate, ai putea să crezi că în Copenhaga stăpânii lor se feresc de zăpadă ca dracu’ de tămâie. Ei bine… nimic mai greşit!
Chiar dacă bicicleala pe zăpadă n-o fac cu plăcere, danezii nici nu-s deranjaţi foarte tare. Îngustează niţel ochii ca fulgii să nu le jeneze prea tare vederea şi pedalează care-ncotro are nevoie. Că au şi pe unde: infrastructura pentru biciclişti e incredibil de bine dezvoltată și se dau pe acolo inclusiv cu copii.
Bicicletele nu mai sunt nişte intruşi prin trafic, ci parteneri egali cu automobilele. Iar pentru un oraș aglomerat, e alegerea inteligentă din toate punctele de vedere: al sănătății, al spațiului, al costurilor.
Ia închipuie-ți, dacă toate bicicletele de mai jos s-ar transforma în mașini, oare cum ar arăta gara centrală din Copenhaga?
Eu trebuie să recunosc, mi-a cam căzut falca: n-am văzut niciodată atâtea biciclete într-un singur loc!
Iar aceste biciclete circulă printr-un oraș care ni se înfățișează cu niște clădiri sobre și serioase.
Clădirile istorice ale orașului au același aer, chiar dacă mai semeț:
Acesta este palatul Rosenborg construit în 1606, folosit de regii danezi ca palat regal timp de vreo 100 de ani. E înconjurat de niște grădini care sunt superbe… numai vara! Acoperite de zăpadă și cu copacii desfrunziți, cum le-am văzut eu, nu au chiar același farmec.
Dar sunt și unele construcții care, probabil de plictiseală, rup rândurile cromatice.
Risipite printre toate acestea sunt diverse magazine-atelier ale unor artizani, semnalizate foarte interesant.
Pe lângă magazinele clasice și ateliere, există și unele hiperspecializate:
Recunosc, un magazin doar cu sacoșe, chiar și cu citate mai mult sau mai puțin motivaționale, n-am mai văzut până acolo!
Dar pentru ce sunt călătoriile, dacă nu pentru lărgit orizonturile?! 😀
Da, e plăcut să te plimbi și să fii surprins de străzile capitalei daneze dar e și mai plăcut s-o faci pe străzile de lângă canale.
Copenhaga cu arome acvatice- Christiania
Eu am început bântuitul pe lângă canale de la “Vor Frelsers Kirke” (Biserica Salvatorului nostru) celebră pentru scara exterioară spiralată pe care poți urca pentru a privi de sus centrul orașului.
Bineînțeles că ne-am dus acolo ca să urcăm dar n-am fost lăsați din cauza zăpezii. De două ori, în două zile diferite!
Așa c-am pornit la plimbare prin Christiania, considerată a fi a hippioților, direct de la nivelul străzii.
Dacă iarna a ascuns cu viclenie frumusețea gradinilor palatului Rosenborg, în schimb a contribuit cu un mare simț plastic la decorarea canalelor cu o superbă gheață și o zăpadă extrem de expresivă plastic.
Mai încolo nițel, pe aceeași parte, am dat peste cladirea Operei Naționale din Copenhaga, care domină fără drept de apel insula Holmen.
E unul dintre cele mai scumpe sedii de operă, cheltuindu-se mai mult de 500 de milioane de dolari pentru construcție.
Ca să nu se plictisească prea tare între spectacole, Opera se mai dedă la o tacla cu “Frederiks Kirke”, care-i vizavi, peste ape.
Cunoscută şi ca “Biserica de marmoră”, aceasta este unul dintre simbolurile capitalei daneze, foarte uşor de recunoascut după giganticul dom verde, cel mai mare din toată Scandinavia.
“Frederiks Kirke” e deja în alt cartier, la care poți ajunge traversând un pod cu accente SF.
Nyhavn
Numele înseamnă “Portul nou” şi este locul de care m-am îndrăgostit iremediabil în Copenhaga.
M-am dat greu dus în altă parte, în ciuda frigului care muşca c-o poftă neasemuită din mâinile (fără mănuşi) care nu se mai dezlipeau de aparatul foto. Mi-a plăcut atăt de mult, că am ajuns să bântui p-acolo două zile! 🙂
Aşa am văzut faţa cea serioasă a Nyhavn-ului atunci când, vrând-nevrând, a schimbat câteva vorbe cu inopinata iarnă.
Dar l-am prins şi debordând de exaltare când s-a întâlnit cu mult aşteptatul Soare:
Acest port micuţ şi pitoresc a fost construit de Regele Christian V şi este indubitabil unul dintre locurile iconice ale oraşului. Şi cum orice icoană atrage admiratori, exact aşa s-a întâmplat şi aici.
În tinereţile lui tumultoase a fost un centru care clocotea de activităţi comerciale precum şi un loc în care marinarii întorşi de pe mare profitau la maximum de fiecare clipă petrecută pe uscat.
Cum? Luând la rând fiecare din multele baruri şi pub-uri care ofereau ambianţa potrivită şi lichidele perfecte ca să-şi revină după îndelungul legănat marin!
Dar în ziua de azi marinarii nu mai constituie de mult fauna majoritară, locul lor fiind luat de turiştii care dau buluc.
Şi ca să le încânte ochiul, Copenhaga a presărat pe ici, pe colo, câte-o sculpură.
Aceasta reprezintă râul Tibru şi este o copie în bronz a unei statui romane aflată în muzeul Luvru din Paris.
Tot în categoria reproducerilor intră şi cea de mai jos:
Da, e replica celebrului David al lui Michelangelo!
Iar dacă cele de mai sus sunt reproduceri, asta nu înseamnă că danezii sunt lipsiţi de creativitate.
“Zinkglobal- cheia viitorului” e o lucrare făcută din fiare vechi care vrea să ne transmită că toţi suntem constituiţi din părţi diferite dar care aparţin aceluiaşi element.
Se află de partea celalată a Operei, în drum spre “Mica sirenă”, care sirenă mi-a plăcut foarte tare în combinaţia de bronz şi… gheaţă!
O, da! E mult mai spectaculoasă în această combinaţie de materiale şi culori, nu-i aşa? 😀
Îngheţată sau nu, aceasta este sculptura simbol a oraşului Copenhaga, la fel cum e şi “Manneken Pis” din Bruxelles sau “Statuia libertăţii” din Statele Unite.
E făcută din bronz şi granit şi a fost inspirată de o poveste a lui Hans Christian Andersen despre o sirenă care renunţă la tot ca să poată fi împreună cu un frumos prinţ muritor.
Din 1903, de când au văzut-o ochii publicului pentru prima dată şi până acum, această statuie a trecut prin destule, inclusiv vreo două decapitări.
Foarte interesant, nu-i aşa?
Cred că de aia şi era adunată acolo lumea ca la urs, care mai de care dorind măcar un selfie, cât de mic, cu celebra sirenă! 😉
Iar după ce s-au antrenat la statui individuale, artiştii danezi s-au băgat şi la compoziţii sculpturale mai ample:
Această fântână e printre cele mai mari monumente ale oraşului. Se spune că dacă arunci în ea o monedă şi-ţi pui o dorinţă, vă deveni realitate.
Femeia care mână cei patru tauri o reprezintă pe zeiţa păgână Gefion. Legenda spune că şi-a transformat proprii fii în tauri ca să poata ara cât mai mult pământ în 24 de ore. Pământul arat i-a fost dat în stăpânire de Regele Gylfe al Suediei şi-a devenit Zealand, principala insulă a Danemarcei.
*
Așadar sunt destule de explorat și de văzut în Copenhaga. Eu recunosc că am un ușor regret că n-am văzut grădinile orașului în toata splendoarea lor. Și cred că mi-ar fi plăcut să ajung și la Tivoli, celebrul parc de distracții danez, dacă m-ar fi lăsat zăpada.
Dar apele transformate într-o pânză pentru penelul abstract al gheții au compensat cu vârf și îndesat verdele lipsă din parcuri. Iar dacă aș fi putut să aleg, aș fi preferat să fie… exact cum a fost! Pot să văd parcurile înverzite în marea majoritate a anului dar apele înghețate ale capitalei daneze… mai rar! 🙂
Copenhaga și buzunarul
Recunosc, eu am ajuns în Copenhaga pentru c-am avut parte de niște superoferte. Elena, care stă tot timpul cu geana pe tot ce mișcă în aer, a prins bilete dus-întors cu zbor direct la 65 de euro.
Și-am avut o altă super-ofertă la cazare: 100 de euro trei nopți/4 zile!
Cum s-a întâmplat asta?
Ei bine, ea e de “vină”:
Prietena noastră, Raluca, a stat vreo lună de zile cu o bursă la universitate și ne-a primit la ea, la hotel. Bine, am avut noroc că și Maya- miau a fost de acord, că altfel trebuia să ne cazăm în alte părți, unde-am fi plătit undeva la 200-270 de euro.
Reversul medaliei a fost că hotelul Ralucăi era aproape de universitate dar departe de centrul orașului pe unde aveam noi de gând să bântuim. Asta a însemnat c-am plătit de fiecare dată transportul dus-întors.
Cum de taxiuri nu prea te apropii cu salariile pe care le avem noi în România, am circulat cu transportul public, care e foarte civilizat.
Transportul în comun în Copenhaga e organizat pe zone. Cu un bilet poți să mergi pe autobuz, metrou sau tren, iar costul e în funcție de câte zone traversezi. O zonă costă 12 coroane daneze (DKK) dar cel mai ieftin bilet e de 24 DKK pentru că plătești întotdeauna minimum două zone.
Pentru că noi traversam cinci zone din centru până la Raluca , costul era de 60 DKK biletul, adică 120 dus-întors. Cum un euro era 7.5 DKK, asta însemna vreo 16 euro. Destul de mult pentru o cursă pentru care în România plătești 10-15 lei.
Dar nu e dracul chiar atât de negru. Dacă-ți iei cardul “Rejsekort” (pentru sistemul electronic de bilete), cum a făcut Raluca, costul același călătorii a scăzut la 20 DKK pentru un drum. Iar de la 75 de lei pentru drumul dus-întors, la 24 de lei e o diferență consistentă.
Cardul îl incarci cu câți bani vrei la oricare dintre numeroasele centre (inclusiv “7-eleven”) și poți folosi același card pentru a călători cu oricâte persoane.
E musai să-ți amintești să validezi cardul la urcare și la terminarea călătoriei, că altfel s-ar putea să te usture buzunarul.
Mai există și un “CopenhagenCard” care, pe lângă dreptul de a călători fără bătăi de cap în zonele 1-4 din Copenhaga, îți dă accesul, fără costuri suplimentare, la peste 80 de obiective turistice. Cardul poate fi valabil 24, 48, 72 sau 120 de ore și costă între 54 și 121 de euro.
Din Copenhaga e foarte ușor să ajungi la Malmo, în Suedia, traversând Öresund, cel mai lung pod rutier/feroviar din Europa. Noi am plecat acolo cu trenul care a costat vreo 11 euro. Există și un bonus: biletul de tren e valabil și pentru tot transportul în comun de la destinație! Super-tare, așa-i? 🙂
Dacă tot consumi energie să te plimbi dintr-un loc în altul, la un moment dat mai trebuie s-o și refaci cu ceva mâncare gustoasă. La un restaurant decent o masă te ajunge undeva la 150-200 DKK, adică 20-27 de euro. Noi am gasit un restaurant “all you can eat” pe acolo prin centru cu 180 DKK iar mâncare a fost foarte bună și variată.
Dacă ajungi acolo și vrei ceva tradițional danez, atunci “glog”-ul e pentru tine. E un fel de vin fiert și e vreo 50 DKK, cam cât costă și-o cafea.
Iar pentru că nu există călătorie din care să mă întorc fără magneți de frigider, bineînțeles c-am cumparat și de la danezi: cinci euro bucata, fiind cei mai scumpi magneți cumpărați vreodată! 😀
*
De mult îmi doream să ajung prin țările nordice și iată că dorința mi s-a-ndeplinit.
Uhuuu!
Dar nu se poate numi c-am epuizat zona în cele patru zile cât am stat acolo. Sigur voi mai ajunge prin alte părți și chiar în Copenhaga, s-o admir și-n alt anotimp decât iarna, cu gheață și zăpadă.
După cum ai văzut și din articol, capitala daneză e un loc pe care merită să-l treci pe lista ta de călătorii, chiar dacă nu e neapărat cea mai ieftină destinație.
Vacanțe fantastice și cât mai multe îți doresc! 🙂
*
E musai să-ţi spun că toate imaginile şi toate filmuleţele pe care le-ai văzut în acest articol sunt realizate cu un superb aparat Sony A6500 de la F64, despre care poţi afla mai multe AICI.
Cine ştie? Poate vă placeţi reciproc şi ajungeţi să călătoriţi împreună! 😉
Super poze! Chiar ca nici eu n-am vazut Sirena asa de inghetata :).
Mă bucur tare ca-ţi plac, Irina! Şi mie mi-a plăcut tare să mă fâţâi p-acolo.
Şi ştii ce? Nici eu n-am mai văzut sirena aşa de îngheţată până atunci! 😉
Nu stiu sa aiba vreo statuie cu Craiasa Zapezii, asta a fost povestea mea preferata, ar fi fost perfecta in peisaj 😀
Unde era magazinul ala cu sacose, ca eu nu l-am intalnit pana acum?
Cum, nu stii tot ce misca-n Copenhaga?!? 😀
Acum nu mai stiu sigur pe unde-am dat peste magazinul cu sacose… Cred ca era pe strada cu cladirile colorate din fotografia de sub castelul Rosenborg. Nu sunt suta la suta sigur, dar parca p-acolo… 🙂