Pe sub apă, cu viteză pedalată: Seabike

Recunosc: îmi place să mă dau cu bicla de n-am cuvinte, iar când vine vorba de apa îmi sticlesc ochii ca două supernove. Și nu, nu mă refer la apa aia care te “rugineşte” dac-o iei pe interior, ci la cea care te poate acoperi complet pe exterior.

Dacă nu mă crezi, am dovezi!

Cu lux de amănunte poți să vezi cum mi-am împrietenit bicla cu marea bulgărească la Shabla sau cu cea autohtonă la Vadu.

Doar că aceste două slăbiciuni n-au reușit să ajungă la o simbioză utilă pentru mine. Ele s-au întâlnit, s-au plăcut una pe cealaltă și chiar au avut conversații filosofice dar naturile lor eminamente diferite nu mi-au permis cu ele activități de “ménage à trois”. Am fost nevoit să mă distrez cu câte una, pe rând.

Așa am pedalat eu o grămadă de kilometri pe lângă apă sau am înotat voios alți kilometri (mai puțini) prin mare, pe lângă bicla de pe mal…

De fapt… Dar nu, nu cred că momentul în care am căzut cu bicla-n baltă se califică pentru “ménage à trois”. Sau… ?

Dacă stau și mă gândesc bine, a fost cineva care-a combinat apa cu bicla și uite-aşa putem să dăm la pedalele hidrobicicletei pe apa liniștită a lacurilor din parcuri. Totuși, nu ştiu de ce, nu m-am dat niciodată prea tare în vânt pentru acest mijloc de locomoție acvatică.

A, mai sunt și bicicletele de “aquagym”, alea fără roți, pe care pedalezi scufundat în apă. Dar ce e aia să pedalezi… pe loc?!

*

Acum două săptămâni mi-am dat seama că există pe lumea asta cel puțin un om cu aceleași pasiuni ca ale mele dar cu o minte mai scormonitoare și mai aplicată, inginereşte vorbind.

De ce spun asta?

Pentru că m-am întâlnit cu… tobele, vă rog… SEABIKE!

Poate că numele te-ar face să crezi că e vorba de-o hidrobicletă concepută special pentru mersul pe mare.

Cumva… e adevărat. Dar diferă în punctele esențiale!

După cum se vede în fotografie, “Seabike”-ul  încape într-o husă de 70 centimetri. Cum are doar 4.5 kile, înseamnă că atunci când te apucă dorul de ducă, poți s-o cari pe umăr oriunde în lume până la apa cea mai sexy. Și da, încape într-o valiză mai măricică, așa că poate să vadă cum stă treaba în cală la zborul cu avionul.

Şi… ce-i în husa aia?

 

Sunt momente în viaţă când e mai bine să fie mică decât să fie mare, aşa că “Seabike”-ul e demontabilă ca să fie uşor de transportat. E simplu s-o asamblezi, n-ai nevoie de nimic altceva decât de mâinile din dotare.

În afară de ce se vede mai sus, mai vine cu o centură cu cârlige şi cu o plută. Din punctul meu de vedere, astea două-s opţionale. Centura mi-am pus-o doar prima oară când m-am dat cu “Seabike”-ul iar pluta am folosit-o… deloc!

Dar, pe principiul “mai bine să fie decât să plângi după ele”, ele există şi poţi să alegi dacă vrei să le foloseşti sau nu.

După asamblare, distracţia putea să înceapă!

Totuşi, ca să te distrezi la maximum mai ai nevoie de ochelari şi tub de snorkeling că fără ele, nu poţi să foloseşti “Seabike-ul” prea mult. Noroc că n-au făcut o gaură aşa mare-n buget: am cumpărat un set complet (ochelari, tub de respiraţie şi labe de scafandru) cu 60 de lei.

Şi până să înceapă destrăbălarea bălacită, mai întâi am desemnat fotografii oficiali ai evenimentului: Elena pentru mal şi Marius pentru apă. Oricât aş fi vrut să fac eu toate fotografiile, era dificil spre imposibil să-mi iasă în timp ce învăţam să merg pe bicicleta de mare.

După care, complet echipat, m-am transformat în cobai… pardon, în pilot de încercare şi m-am băgat în apă.

Bineînţeles că atunci când încerci pentru prima dată ceva, de cele mai multe ori parcă ai fi proprietarul a două mâini stângi. Asta dacă eşti dreptaci ca mine.

Aşa am păţit şi eu la prima întâlnire cu “Seabike”-ul în apă, când am descoperit că şi picioarele erau amândouă de aceeaşi orientare stângace.

Am încercat de câteva ori până m-am prins care-i şmecheria şi, până la urmă, mi-a ieşit.

Adică mi-a ieşit mersul pe “Seabike”.

Ce nu prea mi-a ieşit a fost respiraţia pe tubul de snorkeling.

Când am încercat la suprafaţa apei, mi-a fost super-simplu să respir prin tub şi doar pe gură. Dar ca un făcut, după ce băgam capul în apă şi “Seabike”-uiam nişte metri mai lungi sau mai scurţi, reuşeam să trag apă în ochelari.

Şi da, cureaua ochelarilor era strânsă bine!

Apa intra pentru că, nu-mi dau seama de ce, sub apă mă apuca respiratul pe nas. De asta am reuşit să merg doar în reprize de câţiva zeci de metri cu capul sub apa care învăluie ţărmul insulei Thassos, în prima zi din concediu şi de “Seabike”.

Cu toţii ştim foarte bine că noaptea este un sfetnic bun iar dacă se adună mai multe nopţi, se întâmplă minuni.

Din motive de vreme ciufută şi ploaie zburdalnică, abia în ultima zi din concediul cu arome greceşti am tras a doua şi ultima sesiune de “Seabike”-uială. Activitatea s-a întâmplat sub un cer cam supărat pe viaţă şi pe lângă o doamnă Temperatură înscrisă într-un trend cu nuanţe glaciale. Noroc că apa ne-a întâmpinat cu căldura ospitalităţii, ca să ne fie bine şi să n-o zbughim cu dinţii clănţănind.

Rolurile foto au rămas aceleaşi atunci când aparatul pleca din mâinile mele: Elena de pe uscat şi Marius din apă.

După ce-am rezolvat-o cu echipamentul, ne-am lăsat îmbrăţişaţi de undele prietenoase.

Şi nu ştiu exact cum s-a întâmplat dar am descoperit minunea nopţilor adunate: nu mai aveam nicio problemă cu respiraţia prin tubul de snorkeling!

Uhhuuu!

Şi-am profitat la maxim: m-am destrăbălat cât m-a ţinut cureaua cu “Seabike”-ul!

Şi mi se pare mie sau… pe unii v-a apucat invidia?!

Daca răspunsul e “da”, nu e cazul! Staţi liniştiţi că nu-s chiar aşa “dotat”. Ce se vede în locul cu pricina e… cârma de la jucărie! 😉

Şi-am exersat cu ea până mi-au ieşit virajele sub apă, am dat la pedale şi tare şi încet, am explorat relieful submarin şi-am speriat peştii care se uitau miraţi la monştrii stângaci care-i priveau cu încântare de sus, călare pe un băţ cu elice.

Abia acolo mi-am dat seama de ce poate să facă exact această bicicletă care călăreşte valurile.

Fără să te strofoci prea tare, prinzi super-viteză  pe sub apă!

Când am dat la pedale, am simţit cu capul mi se transformă în provă de ambarcaţiune şi-a trecut pe modul de “despicător de valuri”. Poate c-aş fi crezut că viteza e doar o impresie subiectivă dacă nu mi-ar fi spus Marius că, atunci când am pedalat constant, n-a avut nicio şansă să se ţină după mine chiar şi dând hotărât din labele de scafandru.

Pe principiul “pozele-s bune dar când e vorba de mişcare e mai bun un video”, pentru filmuleţul de mai jos m-a rugat să nu dau din pedale ca nebunul, ca să poată prinde câteva secunde bune de acţiune.

Cu “Seabike”-ul poţi să parcurgi distanţe considerabile fără să-ţi iasă sufletul de la efort iar palele elicei cu unghi variabil te ajută să găseşti rezistenţa optimă la înaintare.

Eu am folosit jucăria cu echipament de snorkeling dar poate fi folosit la fel de bine şi cu echipament de scufundare.

N-ai cum să-l pierzi în apă!

Da, pluteşte! Altfel ar fi cam nasol dacă l-ai scăpa din mână şi s-ar scufunda undeva în adâncuri, nu?!

Foarte important: dacă nu ştii să înoţi, bicla asta acvatică nu-i de tine! În caz că se întâmplă ceva, e musai să fii în stare să stai la suprafaţa apei cu ajutorul propriilor aripioare.

 

Cum eu sunt un generos de felul meu, nu m-a lăsat inima să mă dau singur. Aşa s-a împrietenit şi Marius cu “Seabike”-ul.

“E rapidă, excelentă ca senzaţie de siguranţă. Nu eşti deloc stresat că te îneci că tu ai de treabă acolo, în apă. E uşor de învăţat şi distractivă. Mai e şi eco, că nu foloseşti motor ca să te deplasezi în apă. Cine este îndrăgostit de snorkeling o va îmbrăţişa imediat. Dacă înveţi să foloseşti sistemul de prindere de la centură, îţi eliberezi şi mâinile pentru a face orice altceva.

Cred că este super fun şi când te duci mai joooos!

Mi-a plăcut!“

A ajuns şi în mâinile şi sub picioarele lui Andrei, american de origine română care trăieşte de copil în State.

“Cool toy! Yeah, it’s a lot of fun riding it underwater!”

 

Iar dacă lor le-a plăcut, pot eu să fac notă discordantă?!

Indubitabil că pot! Dar… nu vreau!

Nici n-am de ce, că şi mie mi-a plăcut. Tare!

Aşa că, dacă-ţi place apa şi ajungi destul de des în situaţii de bălăceală, încearcă “Seabike”-ul!

S-ar putea să te îndrăgosteşti! 😉

*

Mai trebuie să spun că acestei bicle speciale îi era scris în frunte să ajungă la mine pentru teste.

Pe 20 septembrie m-am conversat pentru prima dată pe Facebook cu Claudiu Pojar, importatorul “Seabike” pentru România, pentru o chestiune fără nicio legătură cu articolul de faţă. I-am povestit despre blog, el a intrat şi-a văzut că m-am dat cu caiacul. Nu ştiu cum a tras concluzia că-mi plac sporturile pe apă, cert e că mi-a aruncat o întrebare despre bicicleta buclucaşă. Mi s-a părut super-interesantă şi i-am zis că mi-ar plăcea să mă dau cu ea într-o testare.

Şi… coincidenţă!

Concediul meu începea  în Thassos peste exact o săptămână, pe 26 septembrie!

Fără ca eu şi Claudiu să ne fi văzut sau auzit vreodată până în luna de graţie a lui septembrie din 2017, am primit “Seabike”-ul de la curier luni, cu o zi înainte de plecare.

E sau nu e tare treaba asta?!

Mulţumesc pentru încredere, Claudiu! 🙂