Thassos – din turcoazul mării până în vârful munților

Nu știu cum se face, dar în ultimii ani pașii concediilor mi s-au tot îndreptat către Grecia. Pe cât de străină și necunoscută mi-era cu cinci ani în urmă, pe atât de dragă și familiară mi-a devenit după ce ne-am întâlnit în Atena, în Creta, în Halkidiki, în Santorini și-n Skiathos.
Bine, acum că tot mi-am adus aminte de toate aceste locuri, îmi dau seama că de fapt… știu de ce mă tot trage ața într-acolo!

Grecia m-a hipnotizat cu adâncimile-i turcoaz, m-a încântat cu spectaculoasele-i înălțimi stâncoase, m-a vrăjit cu smaraldul vegetației și culorile florilor sălbatice, m-a cucerit cu prietenia relaxată a locuitorilor și mi-a delectat papilele cu mâncăruri care de care mai delicioase!
Cireașa de pe tort e că poți ajunge acolo foarte ușor cu mașina sau cu avionul, iar prețurile sunt de multe ori mai prietenoase decât pe litoralul românesc!

Așa că eu mă declar fan Grecia și-o să ajung acolo de câte ori o să am ocazia. Desigur că o să-ți spun cum a fost, poate te inspir. 😀
Acum e momentul să revin la oile noastre și să povestesc despre o aventură “croită” pe sufletul meu în…

Thassos

Pentru că este cea mai nordică insulă mare a Greciei, e și cea mai apropiată de România iar asta o face ușor accesibilă cu mașina.
Noi am plecat din București pe la zece seara și-am parcurs în vreo 9 ore cei aproape 600 de kilometri până la Keramoti, portul unde ne-am îmbarcat pe feribot la ora 8 dimineața, a doua zi.

Se pare că Thassos e o insulă foarte dorită, căci am plecat însoțiți:

Cum unii dintre ei s-au gândit că poate n-au suficiente rezerve de energie ca să ajungă la destinație, n-au ratat ocazia de realimentare oferită cu generozitate de Lore:

 

În timp ce pescărușii își vedeau de realimentarea în zbor, eu eram siderat de cearta aprigă a zeilor de sus, din Olimp:

 

Că dacă nu se certau, care-i explicația pentru așa un cer?!
Dar e bine că ce aveau de împărțit era doar acolo sus și n-au avut treabă cu noi până am ajuns în portul cu același nume ca al insulei:

Nu știu exact ce-am făcut sau ce nu, dar evident că am făcut o impresie puternică imediat ce-am debarcat. Cum altfel să-mi explic declarația de mai jos? 😀

Dar dacă insula și-a dat seama repede de sentimentele care-au încercat-o la prima noastră întâlnire, eu n-aveam cum să mă arunc cu capul înainte într-o relație cu atât de multe necunoscute!
Cum exista atracție la prima vedere, am trecut la cunoașterea acestor necunoscute.
Și până să-mi dau seama dacă împărtășesc sentimentele de iubire ale insulei, m-am îndrăgostit iremediabil de sufletul neînfricat al lui…

Suzuki Jimny

Până să ajung în Thassos, această mașină nu exista pentru mine. Dar plecatul în vacanță cu Marius Robert Dinu, fondatorul “Off-road în Dobrogea – 4×4 – atv – enduro – mountain bike” era predispus revelațiilor.
Așa am schimbat vanul Mercedes care ne-a dus pe insulă pe două Suzuki Jimny. Mai întâi le-am luat în aceeași culoare…

 

… iar apoi am dat un roșu pe un alb, ca să nu le confundăm 😀 (de fapt nu culoarea era problema, ci un acoperiș textil care nu se închidea cum trebuie)

Când le-am văzut pentru prima dată, nu m-au impresionat din cale-afară.

Așa-i că par cumva de jucărie?

Și nici mecla aia ușor placidă nu pare să conțină cine știe ce promisiuni, corect?
Cum mașina nu e foarte lungă, cu patru oameni în ea (cei din spate destul de înghesuiți) portbagajul e de-a dreptul minuscul, spre simbolic.
Pe șosea, Jimny-ul merge ca oricare mașină obișnuită, bălăngănindu-se mai mult în curbe de la garda la sol mai mare și centrul de greutate mai ridicat. Motorul de 1.3l pe benzină cu 85 de cai putere n-are nici reprize fulminante, nici viteze amețitoare, dar își face sârguincios treaba și nu comentează, orice i-ai cere. Cât poate, desigur!
Deja ești neimpresionat până la lacrimi, așa-i? 😀
DAR…
Pentru că există un mare “DAR” când e vorba de Suzuki Jimny!
Atunci când părăsește asfaltul se produce o transformare ca în povestea în care prințesa sărută broasca și… hopa: apare un prinț!
Nu, nu se schimbă nimic la exterior! Dar bucuria cu care Jimny-ul țopăie pe orice coclaur, încalecă orice rampă și-și măsoară puterile cu toți bolovanii și stâncile e evidentă, cu sau fără tracțiunea 4×4 activată:

.

Am avut multe momente în care mă uitam la drumul care se încrunta serios la noi și mă treceau toate îndoielile când privirea mea se oprea pe dimensiunile de buzunar ale lui Jimny.
Dar micul Suzuki a depășit de fiecare dată orice obstacol i-am pus în cale, oricât de provocator:

Incredibilă această mașinuță, ilustrarea perfectă a zicerii că “esențele tari stau în sticluțe mici”!
Așa am bântuit cu neînfricare toată insula, de la nivelul mării și până în vârful celui mai înalt munte.
Pe unde-am ajuns?
Păi s-o luăm pe rând:

Cascada Maries

Niște drumuri desfundate bine…

…ne-au dus către cascadă:

Și acum, o întrebare de baraj: la ce e foarte bună o cascadă?
Raspuns: la o ședință foto, desigur! 😀

.

Iar dacă mie nu mi-a venit nicicum să mă bag în apa rece de munte, Lore n-a avut deloc asemenea rețineri:

Cum eu nici măcar nu pot să visez la o asemenea grație, bine-am făcut cu nu m-am băgat… decât să fac fotografii:

Dacă la cascada Maries am văzut cum poate relaționa apa cu piatra, următorul loc este despre…

Kastro, satul de piatră

Pentru că singurul material prezent din abundență în zonă este piatra, ce crezi c-au folosit locuitorii pentru construcția caselor?

Bine, case de piatră am mai văzut și sunt convins c-ai mai văzut și tu. Dar un așa acoperiș ai mai văzut?

Eu recunosc că nu!
Tot din piatra omniprezentă e construit și localul din sat unde am oprit să ne tragem nițel sufletul:

În interior am descoperit o expoziție foarte interesantă, în care România are o prezență destul de consistentă:

După cum se vede, țara noastră e reprezentantă chiar în mai multe perioade istorice. Vezi suta aia de lei de pe vremea lui Ceașcă?
Desigur că mi-au atras atenția și niște bancnote mai exotice, printre care în mod deosebit…

Am auzit că există și un oraș cu același nume în Croația așa că noi, românii, nu putem susține că deținem monopolul folosirii acestui cuvânt. 😀
Ușor mai în afara așezării e un loc care m-a lăsat cu gura căscată:

Dacă te uiți la imagine și te întrebi care-i motivul uimirii mele… stai liniștit că nu-l găsești acolo.
Dar îl găsești mai jos:

De fapt în acestă fotografie găsești mai întâi explicația (privește cu atenție pe jos) pentru ceea ce se află în clădirea mică de piatră:

.

.

Ei, aici am rămas eu cu gura căscată, din motive cât se poate de evidente!
Dar atunci când sub picioare e numai piatră pe care n-ai cum s-o sapi, prea multe soluții nu există…
Odihnească-se în pace!
Iar dacă tot am vorbit despre pietre, desigur că le-am vizitat și pe cele mai moțate de pe insulă, care privesc lumea de la înălțimea celor 1205 metri cu care se laudă…

Muntele Ypsario

Drumul spre vârf n-a pus nici un fel de probleme vajnicilor Jimny dar nouă ne-a oferit ceva materie primă pentru amintiri:

.

Sus ne-am lăsat copleșiți de perspectiva superbă și de spectacolul dramatic al luminii care abia reușea să se strecoare pe lângă norii supărați:

.

.

Pare-se că zeii din Olimp încă n-ajunseseră la o înțelegere…
Dar noi am ajuns: am căzut cu toții de acord că acolo era un loc perfect pentru o fotografie cu toată gașca:

După ce ne-am săturat de privit și de declanșările aparatelor foto, am schimbat cele mai înalte pietre din Thassos cu cele mai nobile la…

Cariera de marmură

De departe privirea a fost atrasă de niște zone albe în munte:

 

Mai de aproape am văzut liniile drepte ale intervenției omului în desenele organice ale naturii:

 

Apropiindu-mă mai mult, mi s-a părut c-am ajuns pe tărâmul zaharului cubic (mă rog, paralelipipedic)

Dar când am realizat exact care sunt dimensiunile…

.

… dacă era zahăr, era pentru niște guri de uriaș!
Fiind blocuri de marmură mai mari decât o mașină, erau cu atât mai impresionante!
Totuși nu toată marmura de pe insulă este concentrată în această carieră. Există și-n alte părți, ba chiar și în alte forme și dimensiuni decât bucățile urieșești. De exemplu la…

Plaja de marmură (Marble beach)

Hmmm, oare de ce s-o numi așa?
Hai să vedem:

 

Da, în loc de nisip, pe această plajă avem granule mai mari sau mai mici de marmură, care oferă un contrast perfect cu turcoazul apei.
Dacă vrei să ajungi la înălțime, plaja îți oferă exact ce ai nevoie ca să-ți atingi scopul. Și desigur că eu am vrut! 😀

După ce-am admirat priveliștea de acolo de sus, un salt de gazelă grațioasă…

… m-a adus înapoi, pe marmura plajei.
Până acum m-ai văzut vânturându-mă pe această plajă de marmură sau pe insulă de jos în sus și invers, pe lângă stânci sau pe lângă apă. Cum am spus c-am ajuns în extrasezon p-acolo și-ai văzut ce supărat era cerul în mai multe imagini, poate te gândești că apa mării nu prea ne-a îmbiat la baie.
Ei bine, nu-i așa! Iar primul argument în acest sens este…

La Giolla

Acolo am văzut o altă relație dintre stânci și apă, într-o combinație de-a dreptul spectaculoasă:

.

La Giolla este un loc special, o frumoasă piscină naturală alimentată de apa mării. Legenda spune că din acest ochi de apă turcoaz îi atrăgeau sirenele pe marinarii care treceau prin zonă.

Stâncile terasate din jurul piscinei sunt numai bune pentru stat la plajă sau, dacă te ține cureaua, pentru sărituri.

Cei câțiva curajoși care săreau de pe stânci mi-ai zgândărit curajul și m-am dus să sar și eu.
Doar că… una e să te uiți la cineva care sare și cu totul altceva s-o pui în practică pe propria piele! 😀
Dacă inițial m-am dus glonț către cel mai înalt loc pentru sărit, când am ajuns acolo și-am privit în jos, m-a lovit revelația că politica pașilor mărunți e cea mai bună alegere. Așa am sărit mai întâi de aici, luându-mi toate măsurile de precauție…

… și abia după aia din punctul cel mai înalt.
Apa micii piscine naturale era perfectă și era minunat că nu se îngrămădea prea multă lume la sărituri de-am avut-o doar pentru mine de câteva ori:

Provocarea era nițel mai mare la ieșirea pe buza stâncoasă, căci urcarea trebuia sincronizată cu retragerea valurilor mării. Dacă sincronizarea nu era bună…

… urma obligatoriu o discuție în contradictoriu cu valurile.
Și cine crezi că avea câștig de cauză?! 😀

Dar “La Giolla” n-a fost singurul loc cu scăldat. Chiar dacă n-a fost vremea perfectă pentru baie și am avut destule momente mai răcoroase, am plecat…

La colindat cu intenții acvatice prin alte locuri

.

.

La unele dintre ele ne-am oprit să ne bucurăm de apă, la altele nu. Oricum, extrasezonul a însemnat că am dat peste puțini turiști prin locurile în care am ajuns, lucru care ne-a priit de minune.
Când vorbesc despre activitățile acvatice la care m-am “dedat” în Thassos, pe lângă înotul obișnuit am făcut și snorkeling:

 

 

La această distracție l-am corupt și pe Marius, care nu se mai sătura de privit lumea turcoaz.
Pe lângă snorkeling am mai încercat ceva nemaiauzit, nemaivăzut și nemaipomenit: Seabike!

Ce e Seabike-ul? Numele și fotografia s-ar putea să-ți dea niște indicii. Dacă vrei să afli exact, am povestit cu lux de amănunte AICI.
Bineînțeles că toate aceste activități au necesitat ceva energie pe care a trebuit s-o regenerăm.
De această operațiune s-a ocupat…

Delicioasa mâncare grecească

Pentru mine o masă în Grecia înseamnă aproape exclusiv pește și fructe de mare:

.

.

Pe lângă că arătau de-ți venea să le mănânci cu ochii, erau super-gustoase și au ajuns pe masă în fața noastră și la prețuri foarte rezonabile: am plătit între 20 și 30 de euro pentru două feluri de mâncare, băutură și desert.
Trai, nineacă! 😀

 

Am mâncat bine peste tot unde am fost dar două locuri s-au evidențiat mai mult decât celelalte:

.

Primul este chiar în orașul Thassos iar al doilea ne-a primit cu multă căldură și bucate delicioase la “Golden Beach”.

La final 

Ce să mai încolo-încoace, aventura aceasta în Thassos organizată de Marius Robert Dinu parcă a fost croită special pentru sufletul meu!
Explorări 4×4 cu niște mașinuțe incredibile, locuri speciale, snorkeling, seabike, mâncăruri de lins pe degete, peisaje de poveste…

.

.

Pe lângă toate acestea, am cunoscut și niște oameni foarte mișto cu care a fost o plăcere să purced la explorări.

Și ți-am povestit la început cum insula s-a aruncat să-mi facă declarații de dragoste și eu m-am dat reținut, pe motiv că am nevoie să văd ce și cum?
Ei bine, după ce-am executat operațiunea cu văzutul, reținerile au dispărut ca și când…
Dar stai nițel. Care rețineri?! 😀
Da, Thassos! Și eu te iubesc!
Și după ce ajungi acolo, sunt toate șansele să te încerce și pe tine asemenea sentimente!
Călătorii fabuloase îți doresc!