Creta, cu adrenalină!

Grecia e ca un magnet pentru turiști.

Are și cu ce: plaje cu nemiluita, ape de un turcoaz seducător, autohtoni prietenoși, mâncare de te lingi pe degete, prețuri pentru toate buzunarele.

Desigur că am avut și eu momente sensibile la magnetismul elen, ultima oară chiar de curând.

Iar dacă în luna mai am bătut Elada purtat de roțile automobilului, săptămâna trecută am vrut s-o admir și din creștetul văzduhului.

Recunosc c-am dat mărunt din buze când a trebuit să fac ochi la 3.30 în creierii nopții dar… a meritat!

Așa-i că merită să te scoli cu noaptea-n cap pentru asemenea imagini? 😉

După o oră și-un pic de admirat priveliști de la 10.000 de metri altitudine, am ajuns la destinația zborului…

 

Atena

Dacă n-am avut avion direct, n-am avut ce face și-am luat-o spre Creta…din bucăți! 🙂

Cum escala era de vreo 11 ore, ne-am hotărât să nu le irosim în aeroport, ci să le fructificăm prin Atena.

Zis și făcut!

Așa am ajuns pe la opt dimineața să dorm pe o bancă în fața Parlamentului elen, în piața Syntagma. Apoi m-am mutat  în grădinile naționale, pentru încă o tură de boschetareală adevărată, direct pe iarbă. Acolo am văzut că “patul” meu era… prânzul cuiva:

Și, ca boschetăreala să fie rotundă, am încheiat-o cu încă o porție de somn, degustată pe o bucată de marmoră şlefuită din fața Catedralei Metropolitane. Mi-am permis, că Elena era de pază!  😀

Mda, se pare că trezitul ăsta cu bezna-n ochi nu se-nțelege prea bine cu dorurile mele exploratoare dar până la urmă am reușit să le mulțumesc și pe ele cu preumblările prin Monastiraki, zonă prietenă la cataramă cu ruinele:

Pe lângă vestigiile seculare, magazine și resaurante se înghesuiau unul într-altul de parcă-ar fi vrut să se protejeze de frig. Bineînțeles că nu era nicio urmă de frig săptămâna  trecută, când termometrele arătau vreo 30 de grade.

Străzile erau suprasaturate cu localnici și turiști.

Asta ne-a obligat de multe ori la executarea unui slalom cu trollerele pe care le-am târât după noi, vrând-nevrând.

Desigur că nu eram singurul cu intenții imortalizatoare de p-acolo:

Doar că această parte a concurenței m-a “făcut” pe toate planurile: era clar mai sexy decât mine și-n plus, aparatul ei de fotografiat era nemaivăzut și nemaiîntâlnit!

La un moment dat, aromele ademenitoare de la restaurante ne-au dovedit. Și, ca să vezi că și cei care-o boschetăresc sunt plini de fițe, ne-am dat întâlnire pentru prânz cu Raluca și Gina, două prietene care veneau din România pentru o croazieră.

La foamea pe care-o aveam, n-am imortalizat decât momentul plecării:

După ce le-am urcat pe fete într-un taxi spre port, am văzut că unii greci chiar trăiesc pe picior mare.

Mare?

Gigantic!

După ce-am mai bântuit nițel p-acolo, seara am luat-o înapoi spre aeroport, ca să ne îmbarcăm pentru destinația noastră finală…

 

Creta

Este cea mai mare dintre insulele Greciei și nu ne era necunoscută, fiind a doua noastră vizită acolo. Despre prima am povestit cu lux de amănunte AICI, așa că acum va fi vorba despre noutăți.

Da, chiar dacă data trecută am stat mai mult de-o săptămână  în exact același loc, Hersonissos, tot ne-au mai rămas diverse de descoperit.

De exemplu un hotel special, care-i ca un orășel în interiorul orașului:

       

Creta Maris a fost și locul propice pentru dovada întâlnirii dintre “Around my dream” și “Eugenisme”-le de față.

Și-am mai descoperit o altă față a peninsulei de lângă port, de unde-l pot privi de sus:

Sau locul de unde pot vedea orașul din altă perspectivă.

Am mai dat peste un loc care pune ramă la fotografii și din care îți pot trimite altfel de salutări:

Toate aceste imagini au ajuns pe senzorul aparatului meu datorită operațiunii “snorkel”.

Pe aici am urcat prima dată. Sus, din cauza spinilor omniprezenți, a trebuit să-mi pun în picioare labele de înot, ca să nu rămân fără tălpi.

Nu era nimeni care să mă fotografieze dar sunt convins că poți să-ți închipui cum arătam eu bălăngănindu-mă de pe o labă pe alta, având grijă să ridic suficient piciorul ca să nu mă-mpiedic… Charlie Chaplin era mic copil pe lângă mine! 😀

După ce i-am povestit Elenei, a vrut și ea. Și, cum nimic nu e gratis pe lumea asta, am pus-o la treabă!

Și-am transformat-o și-n sirenă:

Iar munca asta de sirenă pe stânci nu e deloc treabă ușoară, mai ales când pietrele sunt ușor pofticioase și vor să muște. Dar nu se poate pune niciun pietroi cu Elena, oricât de înfometat ar fi el. Bineînțeles c-a scăpat (aproape) nevătămată.  Că doar nu se pun niște zgârieturi, așa-i? 😀

Această experiență intensă a cerut musai un pic de relaxare după aia.

Și da, e cam mișto să fii față în față cu marea, singur pe şezlong.

După relaxare, era musai necesară și-o refacere a forțelor interioare, unde altundeva decât aici?

Ca să dispară cât mai repede zgârieturile buclucaşe, am avut grijă să mâncăm bine. Am avut de unde alege, chiar și mese așezate-n buza mării.

E într-adevăr o experiență să te delectezi cu delcioasele bucate grecești la câțiva metri de mare, cum am făcut noi în ultima seară! E o experiență pe care ți-o recomand cu toată inima!

*

Dacă titlul articolului te-a făcut să te uiți după adrenalină și n-ai găsit-o până acum, ei bine… există o explicație!

N-a fost până acum pentru că și eu am găsit-o în ultima zi, la…

 

Acqua Plus Water Park

Bineînțeles că m-am apucat de tropăit nerăbdător din secunda în care am auzit c-o să mergem acolo!

Cum e în afara orașului, ca să ne bucurăm de ce are parcul de oferit, am avut nevoie de un mijloc de locomoție  motorizat. Noi am ajuns cu autocarul și asta-i priveliștea care ne-a întâmpinat imediat după intrare.

Ne-am dus repede și-am ocupat şezlongurile în zona rezervată grupului nostru. În doi timpi și trei mișcări am rămas în slip, mi-am aruncat aparatul rezistent la apă după gât și-am purces la încercat toate atracțiile.

Am luat-o uşor, să n-amețesc:

Simți că aluneci și e distractiv dar fără vreo emoție prea intensă. Chiar și așa, tot se lasă cu stropi mulți și simpatici la final, cum a descoperit și Elena, pentru prima dată în viața ei pe un tobogan cu apă:

Uuuu, stropşealăăă! 😀

 

*

 

Urmatoarea atracție trebuia să aibă ştacheta intensității mai sus. Și-a avut-o!

Lansarea a fost mai de sus și suficient de abruptă cât să mă desprind la început de colac și să simt tendințe de răsculare din partea stomacului din dotare. Ei, așa mai da!

Începeam să umblu la rezervele de adrenalină!

 

*

 

După această încălzire, am trecut la tripleta învârtejită și trambulinită:

Și-am spus tripletă, pentru că melcul verde din stânga era doar pentru copii sub 12 ani. Cum n-am crezut că mă-ncadram în categorie, le-am folosit doar pe celelalte trei.

Cel verde, închis, te ia ușurel și mi te-accelerează până simți ceva năduf când te scuipă în bazinul de jos:

Cel galben cu două paliere te obișnuiește cu o cădere mai abruptă:

Iar ultimul te ia și te ține câteva fracțiuni de secundă fără niciun suport, cu inima care pompează puternic și stomacul care te întreabă ușor isteric ce se- ntâmplă până te preia curbura abruptă de mai jos ca să te catapulteze în liniștea apei de la bază.

Iuhuuu! 😀

*

 

Am aburit-o pe Elena să se dea în cel verde și-n cel galben din două bucăți.

La al treilea mi-a spus că se mai gândește. Și acum, încă se mai gândește! 😀

 

*

După “melcul” verde accelerator am trecut la unul roșu, deschis și cu… surpriză!

Surpriza au constituit-o schimbările bruște de direcție care-mi reorganizau rapid organele interne.

Iuhuuuu! Plăcere maximă! 😉

Aici a avut puterea mea de convingere cântecul ei de lebădă, fiind ultimul tobogan în care s-a dat Elena.

 

*

 

Au venit la rând cei patru magnifici. Cei mai cei din tot parcul, reuniți sub denumirea de “Giants of terror”.

Dar… parcă n-arată chiar aşa de îngrozitor, corect?

Ei bine, aparențele înșeală și fac asta cu contribuția focalei largi de la aparatul foto.

Stai nițel, să-ți arăt un alt unghi:

Cum e acum?

Își face loc un pic de amețeală? 😀

Bineînțeles că m-am dat pe toate!

Cel galben e tăticul accelerării: te ia și te-nvârte,  și te-nvârte și tot așa de nu mai știi de tine când ieși ghiulea pe capătul de jos:

Cel roșu e fratele mai mare al celui în două părți de jos, la fel cum cel portocaliu e frate cu cel adrenalitic din tripleta anterioară.

Cum la cel roșu n-am mai verificat filmarea, utilizabilă e doar cea de la portocaliu.

Oooo, daaa! Sunt câteva momente de cădere liberă care adrenalinizează bine tot și care pot să te-înghețe în ciuda soarelui dogoritor!

Video-ul nu redă experiența completă, că n-are cum!

Acolo, în cădere, sunt momente de ușoară panică care se transformă în efervescență la “aterizare”, senzații pe care e greu să le redau în cuvinte…

Iar jos, stropșeala era de zile mari:

*

 

Și ultima (dar nu cea din urmă, desigur) a fost bălăngăneala cu colac, sora mai mare și mai intensă a celei de la început:

Și aici primele momente sunt de imponderabilitate cu întrebări de genul:

-Oare mai rămâne colacul sub mine până jos?

Bine, în cazul meu, care mă țineam cu o mână de un mâner și cu cealaltă filmam. Dacă te ții cu ambele mâine de mânerele colacului, n-o să ai așa mari emoții de la întrebarea  asta.

*

Si uite aşa am trecut eu prin toate atracțiile de la Acqua Plus. Adică… toate cele care erau pentru mine. Într-una nu m-am dat din cauza înălțimii mele ușor peste limita maximă, iar la altele nu m-a calificat vârsta. Evident, alea erau pentru copii, așadar deloc interesante oricum.

Mai era așa numitul “Lazy river”:

Da, doar asta făceai acolo: te dădeai langa cu colacul!

Complet neinteresantă pentru mine utilizarea asta! Dar mi-a plăcut că l-am putut traversa prin apă în drum spre şezlongul meu și că l-am înotat nițel împotriva curentului când l-am prins fără colace la un moment dat.

A doua zi la aeroport, din discuțiile cu Augustin, frate de pasiune, am aflat c-am ratat o atracție foarte interesantă:”Crazy river”, care era lângă “Lazy”.

Mi-a povestit că era tot cu colace dar într-un tub negru, cu schimbări bruşte de direcție… o nebunieee!

Recunosc că m-am ofticat nițel dar nu prea mai aveam ce să fac… Și e bine să mai rămână ceva și pentru data viitoare, așa-i? 😀

Oricum mi-a plăcut grav de tot! Tropăiam p-acolo de la o atracție la alta ca un câine extraentuziasmat, cu limba scoasă (doar mental), cu un rânjet din ureche-n ureche și ochi strălucitori!

Și nu, nu luasem nimic! Doar niște doze bune de entuziasm! 😉

Parte și mai frumoasă a fost că, mergând acolo cu clubul meu de călătorii, am plătit 15 euro în loc de 27 cât era accesul pentru o zi. Și-n banii aia am avut și transportul cu autocarul inclus!

Cam tare, aşa-i?

Pentru că eram în gașca, toți aveam energia la maxim.

Care toți?  Ăștia:

Simți energia? 😀

 

La final

A doua oară în Creta, a două oară în Hersonissos și tot n-am reușit să epuizez tot ce are zona de oferit. Nu-i nimic, abia am motiv să mai merg și a treia oară p-acolo!

Printre noutățile descoperite de data asta se înscrie și-o tavernă pe care-o recomand cu toată căldura: Mythos!

Mâncare e genială acolo și-ți recomand în mod deosebit “Mixed fish for two”, la doar 25 de euro ditamai platoul.

Evident, dacă sunteți în doi și vă plac fructele de mare. 😉

Au si alte feluri de mâncare, care de care mai gustoase.

Și dacă tot ajungi prin zonă, rezervă-ți o seară pentru o cină pe malul mării: e o experiență deosebită!

Iar dacă ești ca mine și nu poți să zaci la infinit pe malul mării oricât de seducătoare ar fi ea, deja știi unde poți să mergi pentru o porție bună de adrenalină, așa-i? 😉

Călătorii minunate îți doresc!