Santorini, spectacolul Cicladelor

Când e vorba de plecat “afară”, în concediu, Grecia ocupă cu mândrie un loc fruntaș în preferințele noastre, așa-i? 🙂
Atât de mulți români ajung pe plaiurile Eladei, de parcă-i a doua noastră țară.
Culoarea incredibilă a apei, zâmbetele prietenoase ale localnicilor, deliciile culinare, varietatea locurilor și prețurile pentru toate buzunarele sunt doar câteva dintre motivele care ne ademenesc pe tărâmurile elene.
Bineînțeles că mirajul elen m-a prins puternic și pe mine iar în ultimii ani am tot plecat într-acolo.
La fel cum nu toți ne naștem egali, nici în Grecia nu sunt toate locurile la fel. Unele exercită o fascinație mai mare decât altele.
Pentru mine, locul în care mi-am dorit foarte tare să ajung, a fost…

Santorini

Pentru c-am povestit în stânga și-n dreapta cât mă atrage această insulă, o păsărică mi-a șoptit că cel mai bine e să merg acolo primăvara.
Cum păsărelele există ca să fie ascultate, exact așa am făcut!
Și-a fost cea mai bună alegere pentru că…
1000284 - Santorini, spectacolul Cicladelor
Recunosc că n-am mai văzut vreodată atât de multe flori pe un câmp. Parcă eram într-o poveste, că mai erau și mari:
1000307 - Santorini, spectacolul Cicladelor
Ei, n-ajungeau ele chiar până la gât… decât atunci când stăteai în genunchi. Dar săreau oricum de norma cu care eram obișnuit la înălțimea florilor sălbatice:
1000320 - Santorini, spectacolul Cicladelor
Și nu era doar un singur câmp cu așa flori. Toată insula era luată în stăpânire de ele:
1000481 - Santorini, spectacolul Cicladelor
.
1000781 - Santorini, spectacolul Cicladelor
.
1000457 Edit Edit - Santorini, spectacolul Cicladelor
Desigur că nu erau doar de un singur fel:
1011244 - Santorini, spectacolul Cicladelor
Și m-am plimbat în stânga și-n dreapta, dar mai ales în jos  și-n  sus, căci insulei nu-i e frică să se laude cu înălțimile spectaculoase.
1000866 - Santorini, spectacolul Cicladelor
.
1000876 - Santorini, spectacolul Cicladelor
Pe lângă aceste locuri sus-puse unde poți medita liniștit la nemurirea sufletului, mai sunt și altele, la fel sau chiar mai sus plasate, unde meditația e ultima opțiune care-ți vine-n minte:
1000976 - Santorini, spectacolul Cicladelor
Desigur, din cauza turiștilor care zumzăie curios pe lângă ele!
Iar dacă-ți place ce vezi în imaginile de mai sus și te gândești să le vezi cu proprii ochi , ar fi frumos din partea mea să-ți spun unde le-am făcut, așa-i?
Ei bine, locul e chiar…

Fira, capitala insulei!

Iar ce-ai văzut mai sus e doar începutul! 🙂
Să continuăm, așadar:
1000357 - Santorini, spectacolul Cicladelor
.
1000045 - Santorini, spectacolul Cicladelor
.
1000073 - Santorini, spectacolul Cicladelor
Albul imaculat al clădirilor împrospătat la fiecare început de sezon, superba perspectivă care se deschide de pe aleile și drumurile pietruite de sus, treptele care-ți conduc privirea spre mare, toate creează o atmosferă cum n-am mai găsit în altă parte.
Parcă te îmbie să stai așa…
1000417 Edit - Santorini, spectacolul Cicladelor
… și să privești în jur ca la un film în care ai și tu un rol.
Desigur că așa am și făcut, ba savurând o bere rece, ba delectându-mă cu vreo înghețată.
Iar privirea poate să exploreze nestingherită cele mai ascunse unghere ale orizontului, insulele aflate mai aproape sau mai departe, spectacolul oferit de ambarcațiunile mai mici….
1000059 - Santorini, spectacolul Cicladelor
… sau mai mari:
1000777 - Santorini, spectacolul Cicladelor
Oricât ar merge ele pe mare, la un moment dat tot trebuie să se împrietenească cu țărmul și cel mai bine o fac în…
1000092 - Santorini, spectacolul Cicladelor
Dacă vrei să ai piciorul frumos poți merge la portul din Fira pe drumul de piatră sau, dacă te-ai împrietenit prea tare cu doamna Lene sau cu distinsa doamnă Oboseală, poți să-ți faci picioarele recunoscătoare cu opțiunea de deasupra:
1000090 - Santorini, spectacolul Cicladelor
Telecabina te lasă mai ușor cu șase euro dar câștigi timp și economisești resurse.
Dacă toți turiștii pot să ajungă în port, nu același lucru se poate spune despre toate vasele de pe mare.
Unele pur și simplu nu se pot apropia din cauza mărimii. Oriunde s-ar afla, impunătoarele vase de croazieră sunt reginele neîncoronate ale apelor, atât ziua, cât și seara sau noaptea:
1000431 - Santorini, spectacolul Cicladelor
.
1000456 - Santorini, spectacolul Cicladelor
.
1000163 - Santorini, spectacolul Cicladelor
Iar dacă te uiți cu atenție la ultima fotografie…așa-i că parcă se aude ceva?
Muzică? Larmă de petrecere?
Așa-i!
Și nu vine de pe vasul de croazieră! 😀
E de…
1000191 - Santorini, spectacolul Cicladelor
… peste tot de aici!
Adică de la localurile, barurile și cluburile care au făcut Fira destinația preferată a celor care-și doresc o viață de noapte intensă!
Multe locuri sunt deschise până târziu în noapte (sau până dimineața devreme, cum preferi) și oferă tot felul de băuturi, mâncăruri, muzici și distracții după poftele fiecăruia.
Dacă n-ai ajuns până acum în Santorini dar ai văzut fotografii de acolo care nu seamănă cu niciuna din cele de mai sus, ei bine… există o explicație simplă: sunt făcute în altă parte! 😀
Iar dacă imaginile care-ți vin în cap arată cam ca astea…
1011284 - Santorini, spectacolul Cicladelor
… atunci să știi că-s făcute în:

Oia, așezarea emblematică a insulei

Celebrele cupole albastre și cunoscutele mori de vânt aici sunt:
1011298 - Santorini, spectacolul Cicladelor
.
1011347 - Santorini, spectacolul Cicladelor
.
1000575 - Santorini, spectacolul Cicladelor
Desigur că celebritatea atrage celebrități, consacrate sau… în devenire:
1000623 - Santorini, spectacolul Cicladelor
.
1000606 - Santorini, spectacolul Cicladelor
Nu toată lumea se poate lăuda cu o ședință foto lângă celebrele cupole albastre din Oia, așa-i?
A, am uita să spun că accesul turiștilor obișnuiți nu era permis acolo unde-s grațioasele domnișoare. Pentru că: proprietate privată!
Chiar dacă accesul nu e permis oriunde, tot sunt puhoaie de oameni p-acolo:
1011294 - Santorini, spectacolul Cicladelor
.
1011310 - Santorini, spectacolul Cicladelor
Și tot turistul își dorește să facă măcar o poză, că fără ea nu-l crede nimeni că a ajuns în Santorini, corect? 😀
Iar dacă tot am ajuns să vorbesc despre turiști, spune-mi te rog, ți-aduci aminte de frumusețea impunătoare a acelor vase de croazieră?
Sfatul meu e să te rogi să nu le vezi în zilele în care vrei să vizitezi Oia! Iar asta-i la fel de valabil și pentru Fira, că tot veni vorba.
De ce?
Pentru că-s gigantice și n-o să ai loc de ele pe străzile înguste ale așezărilor cocoțate pe crestele înalte ale țărmului!
Bine, evident că n-are cum ditamai nava să se plimbe pe țărm… dar turiștii pe care-i poartă în pântece cu siguranță pot. Și așa ajungi să stai la cozi și să-ți dai coate.
Noi am fost de două ori în Oia. O dată nu erau vase de croazieră în apele insulei, iar în cealaltă erau.
Crede-mă când spun că preferi să nu fie. Și ne aflam în extrasezon!
O atracție trecută în toate ghidurile despre Santorini, este admiratul apusului în Oia. Toată lumea știe asta și se adună seara ca la circ în și aproape de cetatea venețiană:
1011398 - Santorini, spectacolul Cicladelor
.
1011469 - Santorini, spectacolul Cicladelor
Iar cine nu dorește să se-nghesuie pe uscat, o poate face liniștit pe mare:
1011334 - Santorini, spectacolul Cicladelor
Pentru că m-am dus devreme, am prins un locşor pe zidul vechii cetăți.
1011380 - Santorini, spectacolul Cicladelor
În așteptarea apusului, am prins niște cadre simpatice:
1011388 - Santorini, spectacolul Cicladelor
.
1011421 - Santorini, spectacolul Cicladelor
Am văzut că poți face și altceva în timp ce admiri opera naturii și pe cea a omului:
1011371 - Santorini, spectacolul Cicladelor
Și acum e momentul să vedem: merită apusul din Oia atâta faimă?
1011460 - Santorini, spectacolul Cicladelor.
1011569 - Santorini, spectacolul Cicladelor.
1011568 - Santorini, spectacolul Cicladelor.
1011526 1 - Santorini, spectacolul Cicladelor
Fiecare decide pentru el! 😀
Dacă tot a apus soarele, tre’ să-ți spun că, așa cum iarna nu-i ca vara, nici Oia nu-i ca Fira.
1011573 - Santorini, spectacolul Cicladelor
Așa-i că din fotografia asta nu se aude nicio larmă de petrecere și nici vreo muzică bumțiuită?
Nici n-are cum, căci aici se merge pe liniște și relaxare. Nu sunt baruri deschise până târziu și nici cluburi în care să te poți dezlănțui.
Dar cine spune că nu te poți bucura de priveliștile din Oia și apoi de distracția din Thira?! 🙂
Oricum Santorini nu e o insulă foarte mare și cu mașina o poți străbate dintr-un capăt în altul într-o oră, mergând lejer.
Are rost să te mai plimbi prin insulă?
Da, pentru că mai are destule de oferit ochilor curioși ale vizitatorilor:
Plaja Roșie
Hmmm, oare de ce s-o numi așa? Hai, poate găsim împreună un răspuns! 😀
1011198 - Santorini, spectacolul Cicladelor
Farul Akrotiri
Locul în care-i construit oferă perspective interesante asupra insulei:
1011617 - Santorini, spectacolul Cicladelor
Muntele Sfântului Ilie
Acesta privește insula cel mai de sus, de la 567 de metri înălțime. De acolo se deschide o minunată vedere panoramică:
1000721 - Santorini, spectacolul Cicladelor
De ești inclinat spre cele sfinte, poți vizita mănăstirea Sfântului Ilie, care încununează vârful muntelui.
Iar dacă ai ajuns prin toate locurile astea și cheful de explorare este încă la cote înalte, poți să te dai în bărci…

1000985 - Santorini, spectacolul Cicladelor

… ca să ajungi la celelalte insule, desigur! 😉

Am folosit bine pluralul, căci Santorini e un ansamblu de mai multe insule de origine vulcanică. Ce vedem azi, sunt bucățile rămase din conul vulcanului după scufundarea unor părți din Caldera acestuia.
Originile vulcanice sunt evidente în…

Kameni, insula din centrul Calderei

Dacă nu-ți e frică să te plimbi pe un vulcan activ…
1001056 - Santorini, spectacolul Cicladelor
… sunt multe locuri în care te întâlnești cu negrul lavei solidificate.
1001014 - Santorini, spectacolul Cicladelor
Tot de aici te poți bucura de o altă perspectivă asupra insulei principale:
1001033 - Santorini, spectacolul Cicladelor
.
1001016 - Santorini, spectacolul Cicladelor
Dacă plimbarea pe insulă ți-a activat mecanismul de reglare termică ș-ai transpirat, nu-i bai: poți să te răcorești în apele Calderei.
P4294962 - Santorini, spectacolul Cicladelor
Ba mai mult decât atât, poți să te și încălzești în apele care-s aproape de căldura vulcanului, aici:
P4294964 - Santorini, spectacolul Cicladelor
Ți-am spus că e încă activ, da? 😀
Când am fost eu în aprilie, apa mării nu era chiar caldă. M-au trecut niște fiori reci când am sărit în apă dar mi-am revenit spectaculos în căldură apelor termale roșiatice. A fost mai intens când a trebuit să mă întorc pe barcă și să dau piept cu răceala parcă mai accentuată a apelor mării Egee.
Dar am supraviețuit din fericire, și așa am ajuns vizavi de Santorini, pe…

Insula Therassia

Înrudirea cu insulele cele mai cunoscute este evidentă:
1011097  - Santorini, spectacolul Cicladelor
.
1011096 - Santorini, spectacolul Cicladelor
Același alb orbitor care susține albastrul împrumutat parcă din adâncul marilor grecești…
Dar la fel de evident este și faptul că nu e chiar așa de celebră ca suratele ei:
1011086 - Santorini, spectacolul Cicladelor
.
1011090 - Santorini, spectacolul Cicladelor
În Thira, Oia sau Imerrovigli, n-o să găsești asemenea imagini. Acolo unde turiștii sunt buluc, totul este primenit și vopsit în alb imaculat dinainte de începerea sezonului turistic.
Ca să ajung să mă plimb pe străzile înalte și înguste ale așezării, am avut ceva de muncă:
1011080 - Santorini, spectacolul Cicladelor
Mda, am transpirat ceva lichide până sus și, pe lângă asta, am fost nevoit să-mi văd lungul nasului. Chiar dacă nu sunt eu cel mai rapid când e vorba de urcări, nu-s nici cel mai leneș. Dar ei…
1001066 - Santorini, spectacolul Cicladelor
… m-au făcut să-mi dau seama care-i diferența dintre amatori și profesioniști. Au plecat după mine dar până să ajung sus, ei au urcat și-au și coborât…
Și așa am ajuns la…

Gândurile de final

De când am auzit de Santorini, mi-am dorit foarte tare să ajung acolo iar când s-a-ntâmplat, a fost pe măsura așteptărilor. O mare contribuție la îndeplinirea acestor așteptări a fost perioada în care am ajuns acolo: primăvara, înainte de începerea sezonului și de căldurile care pârjolesc tot. Așa am putut să mă bucur în voie de câmpurile cu flori sălbatice întinse languros în soare și de niște grade Celsius destul de prietenoase atât ziua, cât și noaptea.
Mâncarea pe acolo e ca în toată Grecia, adică delicioasă dar prețurile sunt ușor mai mari decât pe continent sau în alte insule. De exemplu, am plătit 60-70 de euro pentru o masă de pește și fructe de mare pentru două persoane.
Iar dacă tot am ajuns la prețuri, dacă vrei să mergi în Santorini, să fii atent la biletul de avion. Zborurile sunt doar cu escală iar cele dus-întors cu timp rezonabil între curse sunt peste 200 de euro. Eu am plătit 280 de euro pentru că l-am luat cam târziu dar aș fi putut să-l iau cu 200 mai din timp. Dacă ești dispus să aștepți mai mult între avioane, atunci poți pleca și cu 150 euro.
Una peste alta, pentru mine a meritat efortul și mi-am văzut un vis împlinit care s-a terminat așa:
1011637 - Santorini, spectacolul Cicladelor
Călătorii minunate îți doresc! 🙂

Opțiuni de cazare în Santorini

5*

Hotelul Chromata  te încântă cu arhitectura tradițională a Cicladelor și-ți oferă o vedere neîngrădită asupra vulcanului dintr-o superbă “infinity pool”.

La Perla Villas îți oferă posibilitate de a sta în Oia în camere/apartamente amenajate în peșteri săpate în stâncă pe lângă cazarea “obișnuită” și-ți încântă retina cu o priveliște fantastică asupra Calderei.

 

4*

Hotelul Panorama Boutique e chiar pe strada principala din Thira, cu acces instant la restaurante, muzee și viața de noapte. Camerele au jacuzi și balcoane cu vedere spre insulele vulcanice ale Calderei.
Hotelul Petit Palace Suites  e tot în Thira, cu o vedere superbă asupra calderei. Distincția “2019 Travelers Choice” de pe Trip Advisor spune tot despre ce oferă.
3*

Hotelul “El Greco” a fost parte dintr-un pachet foarte bun ca preț și cel care ne-a găzduit în super condiții. Chiar dacă e trecut cu 3 stele, are și apartamente și vile de 4.

1000267 - Santorini, spectacolul Cicladelor
Și da, camera mea avea vedere chiar la câmpuri cu flori sălbatice.
Dezmăț, așa-i? 😀
E un complex de vile și apartamente la vreo 10 minute de mers pe jos de Fira, construit pe mai multe niveluri, fiecare cu piscina lui. Pentru că ne-a plăcut acolo, îl recomand cu căldură.
Armeni Village Rooms& Suites se laudă cu camere spațioase și confortabile și cu o terasă de unde poți admira depărtările Calderei dintr-o jacuzzi privată.
2*
Mandilaria Studios este foarte aproape de plaja Perivolos și la doar doi kilometri de Perissa. Când n-ai chef de mare sau de plimbat pe insulă te poți bucura de piscina exterioară sau te poți relaxa în grădina generoasă. Proprietarii sunt foarte prietenoși și te ajută cu orice ai avea nevoie.
Hotelul Blue Waves e proaspăt renovat și e la doar 30 de metri de Kamara, una dintre cunoscutele plaje ale insulei.

Eugen

Îmi place fotografia. Şi filmul. Şi grafica digitală. Şi lectura (în mod deosebit SF-ul și fantasy-ul) și, de dată mai recentă și cumva legate între ele, scrisul. >>mai multe

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* GDPR (obligatoriu)

*

Sunt de acord

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: