Pe lângă Cernica, pe două roţi
Ca să-ți lărgeşti orizonturile, trebuie să te expui la situații noi cât de des, să înveți tot timpul câte ceva. Asta face foarte bine și la sănătatea mentală.
Cum prietenia cu domnul Alzheimer nu e pe lista mea de priorități, caut provocări și atunci când e vorba de activitățile pe care le fac în timpul liber.
Weekend-ul care numai ce-a trecut a fost primul liber de angajamente profesionale sau personale din ultimele câteva luni și-am reușit, în sfârșit, să mai stau și eu p-acasă.
Bineînțeles că n-am zăcut în vastele-mi apartamente!
Împreună cu Cristian, și el cu mâncarime la pedale și dor de explorari, am plecat la descoperit trasee noi pentru MTB-urile noastre năzdrăvane.
Începuturile promițătoare
Și-am plecat sâmbătă pe la prânz de la stația de metrou Pantelimon, spre o zonă care era cu semnul întrebării pe harta MTB-istică a lui Cristian: pe lângă lacurile Dobroeşti și Cernica, pe malurile dinspre București, care ne erau complet necunoscute.
De bucurie că s-a gândit cineva să mai treacă p-acolo, drumurile de la începutul turei ne-au oferit niște imagini de poveste:
Cei câțiva norişori de pe cer erau mai mult pentru impresie artistică, căci nu se amestecau deloc între razele soarelui, pus gospodărește pe treabă să recupereze zilele în care fusese eclipsat de ploaie.
Și e frumos cu soarele care strălucește năzdrăvan pe cerul de topaz dar pe la prânz e bine de cele mai multe ori să te mai acoperi și c-o păturică de umbră. Ne-am urmat propriile sfaturi și-am executat un “țuşti”, cu tot cu bicle, peste șoseaua de centură, în…
Pădurea de lângă lacul Cernica
Ne-a primit în brațele-i răcoroase și, bucuroasă de comapanie, ne-a așternut sub roțile biclelor potecuțe sfioase de abia se vedeau dar și drumuri în toată legea, ca să ne amețim bine roțile.
Dintre ele, unele mi-erau cunoscute dar multe mi-au fost complet noi şi-au făcut din mine un explorator împlinit! 😀
În destule dintre locurile umblate, am avut şi-un bonus, de la ploaie:
Spune-mi te rog, aşa-i că apa din bălţile alea dă bine la poză?
Sunt complet în asentimentul tău!
Doar că… bălţile respective au provocat şi efecte care nu se văd în imagini. Cum ar fi… nori. Da, ai citit bine: nori!
Dar nu d-ăia de ploaie, că nu se evapora apa din ele atât de repede. E vorba de nori de… insecte. Majoritar ţânţari!
Eeee! Insectele noastre preferate, aşa-i?
Care ne împresurau exact în zonele unde era răcoarea mai dulce, să ne încânte cu bâzâitul lor suav şi cu mişcarile de profesionişti în figuri aeriene… Cum spuneam, o încântare!
De prea multe ori am mers prin toate hârtoapele doar cu o mână pe ghidon în timp ce pe cealaltă o foloseam pe post de sperietoare de insecte.
În mare parte mi-a ieşit asta cu speriatul dar în mai mică parte… m-au şi ciuruit! Chiar prin echipament. Ticăloşi bâzâitori şi vicleni! 😀
Dar mi-am învăţat lecţia şi la ieşierea de a două zi în pădurea de la Snagov, ce crezi c-am făcut?
Hai să-ţi arăt:
Cum spuneam: mi-am învăţat lecţia! 😀
Dar a existat şi-un revers al medaliei:
Întâlniri neaşteptate
De-a lungul timpului, am observat că am o priză incredibilă la necuvântătoare. Mai toate mâţele vin şi se freacă de mine, căţeii mă latră vesel şi dau voios din coadă, caii mă fornăie prietenos… N-am reuşit să-mi explic până acum cum de se întâmplă asta. Poate pentru că am eu un suflet mare şi emit energie pozitivă. Sau… poate nu!
Cert e că se-ntâmplă!
Iar în pădure am văzut că le-am căzut aşa tare cu tronc unora, de s-au hotărât să ne ţină permanent acolo.
Despre el şi prietenii lui e vorba:
Din fericire pentru noi, s-au hotărât cam în ultimul moment şi n-au avut timp să facă nişte pânze foarte trainice. Dar au făcut multe!
Pe unele le-am dat la o parte cu binişorul, pe altele le-am luat în plin pe biclă când nu ne-am dat seama că există. Până la urmă am reuşit să răzbim. Doar că unii ţesători de pânze, doi la număr, au mers pe principiul: “Dacă tu nu ne vrei, noi te vrem”.
Cum mi-am dat seama?
I-am găsit a doua zi în mijlocul pânzelor producţie proprie… la mine-n casă! I-am convins repede că n-am spaţiu suficient pentru toţi trei şi le-am oferit vastul părculeţ din faţa ferestrei.
Luându-se după păianjeni, şi pădurea a încercat la un moment dat să ne reţină. Doar că, atunci când nu mai merge pe două roţi, merge pe… două picioare! 😉
Până la urmă pădurea, ca să-şi ceară scuze pentru încercarea de a ne opri, a încercat să ne îmbuneze scoţându-ne în cale diverse, care mai de care mai interesante:
Şi… acum mi-a venit! Poate crezi că-ţi îndrug braşoave cu păianjenii care mă simpatizează şi cu lipiciul pe care-l am eu la necuvântătoare.
Stai niţel, că am pentru tine dovada supremă!
Mai întâi a dat târcoale, să fie sigur că e totul în regulă:
Apoi a prins curaj şi s-a tras şi mai aproape:
Încredinţat că e totul în regulă, s-a dus acolo unde voia de la început:
Şi-a stat, şi-a tot stat! Şi-a mai stat un pic, de nu se mai dădea dus! 😀
Într-un final ne-am luat rămas bun, desigur cu promisiuni solemne de revedere!
*
Şi… acum m-a lovit!
Oare ticăloşii de ţânţari înţepăcioşi mă călăreau doar din cauza farmecului meu personal?!?
Dar nu, n-are cum, că şi Cristian era cu capul într-un nor ţânţaresc!
Mda, până la urmă, cred că ţânţărimea iubeşte nediscriminat pe oricine are sânge cald! 😀
Iar ca să mai scăpăm de insistenţele lor sângeroase, am mai luat-o şi…
Pe lângă pădure
Câmpurile ne-au asaltat cu un verde strălucitor şi cu o explozie de flori sub cerul decorat cu bucăţi de vată de zahăr:
Şi cu bălţi pe ici pe colo, inevitabile după ploile recente:
Şi-am văzut acolo, pe câmp, că nu numai insectele şi animăluţele mă iubesc intens:
Din scaieţii câmpiei ne-am săltat niţel şi pe digul care înconjoară lacul Cernica, la insistenţele biclei mele, care avea chef de o şedinţă foto.
În capătul dinspre sat al lacului am văzut cum niciodată nu poţi spune că le ştii pe toate. Inventivitatea umană nu are limite şi-am văzut asta încă o dată…
La bălăceală
Trebuie să recunosc că eu n-am mai întâlnit până atunci aşa ajutor pentru înot. Jos pălăria pentru cine s-a gândit! 😀
Dar nu toată lumea avea nevoie de asemenea “ajutoare”:
Intens, aşa-i? 😀
Era mult entuziasm acolo, iar sticlele de plastic creeau o senzaţie de siguranţă ca nimic altceva.
Bine, au făcut şi-un pic de spectacol de dragul fotografiatului, după ce i-am întrebat dacă-mi permit să-i trag în poză.
După pauza bălăcită am luat-o spre casă, via bălţile din partea cunoscută a pădurii Cernica, care m-au surprins prin alunecare de câteva ori.
La final
Recunosc că-mi place să umblu şi să mă preumblu şi, când e vorba de mers cu bicicleta, prefer majoritar coclaurii pentru variaţia pe care mi-o oferă. Spre deosebire de turele în care cineva deja ştie drumul, turele astea de explorare sunt niţel mai dificile, pentru că harta singură nu-ţi spune ce te poate aştepta când ajungi la locul faptei. Bălţile, noroaiele, ţânţarii, drumurile blocate sau rupte nu apar pe hartă, mai ales prin păduri.
Dar ăsta-i farmecul pentru mine şi-n plus, am plăcerea descoperirii unor locuri de care nu ştiu mulţi.
A meritat?
Cu vârf şi îndesat!
Voi mai explora?
Cu siguranţă! 🙂
