Legături nebănuite

El alege. Tu alegi. Eu aleg. Noi alegem!

Fie că e vorba de ce mestecăm la micul dejun, de hainele cu care ne păstrăm căldura corpului sau ne rupem în figuri, de oamenii pe care-i lăsăm în viața noastră, de drumul pe care mergem ca să ne mutăm fizicul dintr-un loc în altul, suntem convinși că acestea (și toate celelalte) sunt alegerile noastre.

Adică, dacă merg în vacanță în Honolulu se cheamă că eu am ales să ajung acolo, nu-i așa?

Și alegerea a venit în urma consultării contului din bancă (gol mai întotdeauna dar îngrășat de-o mătușă Tamara subit plictisită de traiul pe pământul ăsta lipsit de provocări), după consultarea ofertelor firmelor de turism și gasirea celei mai scumpe (dacă tot mi-a picat o pleaşcă din cer…) și după ciufulirea viselor din copilărie care aveau Honolulu ca destinație predilectă care aprindea imaginația. In plus, sună-ntr-un fel, nu?

Bineînțeles că e o situație de vise frumoase că n-am mătuși care să se încadreze în parametrii de mai sus. Dar exemplul e foarte bun pentru prins ideea: fiecare din noi alege cine, cum și unde vrea să fie.

Sau așa avem impresia.

Exemplul cu Honolulu n-a fost chiar întâmplător căci în povestea de față e vorba de un loc.

Am ajuns acolo la un moment dat cu niște filmări. M-am lăsat coplesit de munți semeți cu cușme verzi, de ape rostogolitor de limpezi și zgubilitice ca râsul unui copil gâdilat de un frate mai mare, de momente de liniște asurzitoare,  de oameni cu ochi calzi și brațe deschise. Și de un baraj îngâmfat pe deasupra, cu egoul umflat de ape cristaline de munte dar prietenos cu cei care-i dau binețe de pe bicicletă. Știu asta de la primă mână, că doar m-am numărat și eu printre cei care-au făcut asta.

Mi-a plăcut, ce să zic. Dar ușor-ușor, farmecul i-a fost estompat de alte și alte locuri care i-au urmat, până a ajuns la stadiul de amintire vagă. Nu mai avea mult și se scufunda în uitare.

Dar, așa cum noi alegem, la rândul nostru suntem aleși, chiar dacă ne dăm sau nu seama. Nu știu cu ce am impresionat eu acele melaguri, numai că m-am pomenit că i-a prins în mrejele-i pe niște prieteni care-au lăsat tot ce aveau în Voluntari ca să se mute acolo, cu cățel și cu purcel.

Pentru că prieteni, nu puteam să n-ajung și eu mai des în zonă, nu? Ba chiar am deja și-un Revelion petrecut p-acolo.

Iar ca să fie clar că uneori alegerea nu-ți aparține, de curând m-am trezit invitat la o căsătorie civilă exact acolo. Și nu oriunde, ci chiar în culmea îngâmfării barajului, ca să fie spectacolul maxim.

Acum aș deveni mai năsos decât Pinochio dacă-aș zice că nu-mi place. N-aş avea cum și deja am zis din prima că mi-a plăcut, nu? Peisajelor de poveste împodobite cu bucuria florilor li se adaugă mâncărurile de-ți lingi degetele făcute cu produse d-acolo  și deliciile siropurilor și dulcețurilor mai tradiționale sau mai exotice (din imagini) făcute chiar de Cosmina și Mihai, strămutații mei prieteni sau de Andreea și Adi, gazdele generoase ale nunții mai sus pomenite.

Nu trebuie să mă credeți pe cuvânt. Uitați-vă la imagini. Dacă aveți dubii în continuare, faceți o vizită.

Unde?

La Gura Râului, pe lângă Sibiu.

O să vă placă! 🙂