Superdistracţie cu superbloggeri!

Viaţa este ciclică. După noapte urmează ziua, după iarnă vine vara și ce începe se mai și termină.

La fel e și cu SuperBlog 2014, care a fost parte din viaţa multor bloggeri în ultimele două luni. A început, a făcut primii pași cu primele probe, s-a maturizat pe la mijloc și-a devenit înţelept după proba cu numărul 24, când a zis:

-Dar de ce atâta muncă?! Gata cu probele, gata cu scrisul! Să înceapă DISTRACŢIA! La Straja cu voi!

Doar v-am spus c-a devenit înţelept nu?

Şi-am fost cu toţii în culmea fericirii. Mai ales eu!

Dar fericirea la Straja era niţel condiţionată, ca-n povești.

Toată lumea știe cel puţin o poveste, nu? Toţi știm că te alegi cu fata împăratului și cu jumătate de împărăţie după ce te baţi cu zmeul. Iar zmeul SuperBlogului se numea „Drumul până la Straja”.

Şi puteam să batem zmeul cu piciorul, în figuri de arte marţiale sau fără, la fiecare după posibilităţi.

350 de kilometri de zmeu luat la picior (sau peste picior) sunt floare la ureche pentru orice SuperBlogger. Dar SuperBlogger nu înseamană totuși SuperMan, și varianta asta ar fi durat suficient de mult ca să ajungem fix după închiderea galei. Nu era cea mai bună soluţie

S-a adunat sfatul bătrânilor și a hotărât că mai bine batem zmeul cu ajutorul cailor. Putere, desigur. Numai că hergheliile personale ale bloggerilor erau lovite pe te miri unde. Unele nu aveau potcoave de iarnă, altele nu aveau volan… ăăă căpăstru, vreau să zic. Altele nu aveau potcoave deloc sau nu erau puse la curent cu ultimele descoperiri tehnologice privitoare la herghelii. În sfârșit, multe și mărunte.

Până la urmă Claudia Pătrașcu (care-i cea mai tare, dar să nu-i spuneţi; oricum îi spun eu de fiecare dată când o văd), „interfaţa” bloggerilor cu SuperBlogul, a luat problema în mâini. S-a dat de trei ori peste cap, pentru că așa trebuie să se întâmple în orice poveste de succes și-a făcut rost de „herghelii” potrivite de la „Autonom – Rent a car”.

Şi nu doar 3, cum s-ar putea crede după turele executate peste cap de susnumita Claudia ci… să bată tobele… chiar 6! Uhuuuuu! 3 pentru București, și câte una pentru Ploiești, Bacău, Brașov. Păi nu e Claudia cea mai tare? 😉

Abia așa au putut superbloggerii să încalece fiecare pe câte-o șa și să ia carnea zmeului la bătătorit.

Pentru că toţi ne doream să ajungem repede, ne-am grupat câte 5 călăreţi pe câte-o herghelie de 100 și ceva de cai și n-am ieșit din cuvântul căpitanilor noștri.

Din București am plecat umăr la umăr 2 echipaje: al meu a fost condus de Superșoferiţa Iulia iar celălalt a fost direcţionat de Superșoferul Andrei.

Pentru că eram SuperBloggeri, cu Superșoferi de Superherghelii Opel și Volkswagen, am umilit Superzmeul numit „Drumul până la Straja” și-am ajuns Superbine pentru Supergala de la SuperBlog2014 care era programată în sâmbăta de 13 decembrie la orele 17.00, la Supervila Alpin.

„Ostilităţile” au început repede și-am cunoscut mai întâi o parte din sponsori și din blogurile partenere, după care am intrat în festivitatea de premiere în ordinea inversă a numerelor de pe tricou. C-așa-i frumos!

Pentru că eu nu cunoșteam decât colegii de călătorie, 9 la număr, acela a fost momentul în care restul de peste 150 de bloguri au început să capete feţe 3D, și-am putut să văd și eu oamenii din spatele scrisului.

Oameni frumoși și talentaţi, fără excepţie.

Când mi-a venit și mie rândul la „tribună”, aș minţi dacă-aș spune că nu eram ușor emoţionat.

Acum nici nu-mi mai aduc aminte ce-am debitat acolo. Ţin minte totuși că, după ce-am terminat ce-am avut de spus, tot trăgeam către scaunul meu. Şi Claudia mă tot oprea ca să-mi dea diverse punguţe și plicuri. Pe care le-am… primit! Ce era să fac? Doar nu-i frumos să refuzi, nu? 😀

La final, obligatoriu, poza de grup. Şi ce mai grup!

După atâtea premii și emoţii, Delaco ne-a încântat papilele cu diverse specialităţi, una mai  delicioasă ca cealaltă.

Iar după masa dătătoare de energie, s-a lăsat cu distracţie și dansuri peste dansuri.

Şi-acolo unde se adună bloggerii, ideile nu sunt departe. Aici pot fi observate în partea de sus a imaginii. E suficient doar să întinzi mâna ca să iei o idee.

Dar bloggerii când scriu, doar scriu și când se distrează, apoi se distrează. Nu le combină! Şi bine fac! :). Şi eu, chiar dacă le-am văzut, le-am lăsat în legea lor, că eram sătul de articole! 😀

Şi oricum, distracţia bloggerilor înseamnă mai mult decât se vede. Alături de cei în carne și oase, mai sunt și ceilalţi bloggeri, din ediţiile anterioare, prezenţi „spiritual”. Cine „ știe” să observe, îi poate vedea. 🙂

Eu nu sunt cel mai mare dansator. Nici măcar cel mai mic, așa că nu pot sa zic că am dansat. Dar recunosc că m-am bălăngănit un pic, pe ici pe colo, mai pe la periferia dansatorilor și-am lăsat centrul pentru cine se pricepea. Adica Daniel Botea (cel care stinge lumina la final), Mihnea Socol – energie pură, Cătălin și colega lui de la Vacanţe Speciale – cuplul Duracell. Şi sunt convins că nu i-am pomenit pe toţi cei care-au încântat podeaua cu figurile de dans, dar pe ei i-am remarcat cât am fost eu prezent p-acolo. Adica puţin.

La un moment dat, între două clipiri, am crezut că sunt în altă parte și-am nimerit la o nuntă. Că venea tortul! M-am liniștit în momentul în care mi-am dat seama că nu m-a teleportat nimeni, nicăieri. Adică atunci când am văzut că nu e nici o mireasă care să fie furată și nici vreun mire care s-o răscumpere și am reușit să citesc ce scria pe tort.

Şi-așa au mai băgat oamenii în ei încă o porţie de energie concentrată, dulce, care se cerea folosită în alte figuri de dans. Ceea ce s-a și întâmplat.

Eu m-am retras pe la mese ca să cunosc lumea, că doar d-aia eram p-acolo.

La un moment dat n-am mai rezistat, m-am retras în vastele-mi apartamente… adică în cameră și-am capitulat în faţa somnului, undeva pe la 2. Eram rupt, îmi cădeau ochii-n gură, probabil și din cauză că eram treaz de la 6 dimineaţa.

A doua zi, după un mic dejun întârziat, pe la 10.30 am luat-o un pic la picior să cunosc și eu zona.

Ziua era perfectă pentru o plimbare de explorare, cu un soare jucăuș, căruia-i dusesem dorul 33 de zile în București.

Mi s-a părut foarte interesant cum n-am văzut nici un petec de zăpadă până aproape de Straja și cum acolo sus, la staţiune, era zăpadă de 50 de centimetri. Mi-a fost clar că Straja își face vremea exact așa cum vrea ea! 🙂

Nu schiez și nici n-o schiez vreodată pentru că am avut un accident cu schiurile acum ceva vreme și m-am lecuit. Dar acolo, La Straja, mi-a părut rău că nu știu, pentru că au chiar tot ce trebuie pentru ca experienţa schiatului să fie la superlativ.

Şi-n afară de asta erau mulţi superbloggeri sau super membri din jurii care erau și superschiori.

Dar până la urmă mi-am luat inima-n dinţi și-am schiat și eu. Cu privirea, desigur, ca să am ce să vă arăt! 😀

 

După „schiatul” pe pârtia cu telescaun, am ajuns la schitul Straja.

 

Am călătorit ceva la viaţa mea, dar nu-mi aduc aminte de alt schit sau mănăstire care să aibă o intrare asemătoare  cu cea a schitului de acolo.

Mi-a plăcut foarte mult acest culoar lung, cu sfinţi care te fac ușor-ușor să intri într-o stare de pioșenie atunci când treci pe lângă ei. Până la schit ai starea perfectă pentru rugăciune.

N-am stat mult, căci stabilisem să o luăm către casă la 12 și eu n-aveam bagajul făcut. Chiar și așa n-am plecat fără câteva amintiri frumoase.

Pe drumul spre vila Alpin n-am avut ce să fac, a trebuit să imortalizez niște peisaje.

Pe drumul de întoarcere, „hergheliile” de sub capotele Opel-ului și al Volkswagen-ului de la Autonom, nechezau de plăcere prin acele locuri superbe. A fost plăcerea mea să le ofer o amintire, chiar dacă n-au cerut-o.

 

Drumul spre casă ne-a purtat prin Targul Jiu.

Nu puteam să trecem pe acolo fără să ne aducem umilele noastre omagii maestrului Constantin Brâncuși.

 

Am ajuns în București la sediul „Autonom- Rent a car” exact la 9 seara, ora stabilită pentru predarea mașinilor.

Partea cea mai tare pentru mine a fost că, dacă în general, după escapade de astea mă întorc acasă cu vântul fluierându-mi prin buzunare, de data asta am ajuns mai bogat decât plecasem. Şi asta s-a datorat celor două premii câștigate de la Komunomo de 200 și respectiv 50 de euro, precum și celor 500 de ron primiţi datorită locului 4 în clasamnetul general. La bani s-au mai adăugat și premiile date de Colop. Așa, să tot plec! 🙂

Dar cel mai mare câștig n-au fost premiile materiale.

A fost privilegiul că am cunoascut superoameni: Silvia Iordache, juriul de la Komunomo; Christian Hertzug din juriul de la Toyota; Daniela Tudosa de la Market Online; Iulia Boiu, Mădălina Iancu, Raluca Uluiţeanu, Andrei Ciobanu, Andreea Vraja, Doru Moroșanu, Mihai Rădulescu, Alina Gheorghe, Nina Docea, Daniel Botea, inconfundabilul Emil Călinescu (.EL), Cristina Lincu, Daniela Bojincă și prietenul ei Daniel, Rudia Sparks, Mihnea Socol, Nicușor Adrian Rotaru, Dan Pavel, Bianca Alexandra, Aniela Deby, Maria Agu-Ignat… Pe toţi! 🙂

M-am simţit priveligiat să vă cunosc!

Mulţumesc Claudia Pătrașcu și Albert Budică!

S-o ţineţi tot așa! 🙂