Pe Etna – vulcanul fără astâmpăr

Gata, m-ai prins așa că recunosc!
Îmi place să călătoresc, să descopăr locuri și oameni noi și să colecționez experiențe cât mai diverse și mai interesante. Când ajung undeva, oriunde, n-am stare! Simt nevoia să să explorez și să văd cât mai mult. Tot, dacă se poate!
În aventura din Sicilia din care numai ce m-am întors, am dat peste cineva care este exact ca mine: tot fără stare.
Dacă numele Muncibbeḍḍu pe care-l folosesc sicilienii nu-ți e familiar și dacă nici italianul Montebello nu-ți sună vreun clopoțel, atunci cu siguranță ai auzit de Etna, așa-i?
Dacă-am zis despre el că-i neliniștit și fără stare, e foarte posibil să nu ai o imagine prea completă. Ca să remediez acest aspect, dă-mi voie să-ți spun că Etna este printre cei mai activi vulcani din lume, aflat într-o activitate aproape permanentă. Este cel mai mare vulcan din Europa și are aproximativ 3357 de metri înălțime.
De ce spun aproximativ?
Pentru că înălțimea lui variază la fiecare erupție, în funcție de lava care se solidifică pe vârf. Anul trecut a erupt atât de mult încât și-a crescut înălțimea cu vreo 30 de metri în șase luni de zile. Ultima erupție a avut loc chiar anul ăsta, în februarie.
Eu cred că Etna erupe așa din cauza curiozității.
Deoarece cu cât ești mai sus, cu atât vezi mai departe și exact asta face și vulcanul nostru sicilian: se face tot mai mare ca să cuprindă cât mai mult cu privirea! 😀
De vrei să afli mai multe date precise despre Etna și istoria lui, ACEST ARTICOL este perfect pentru asta.
Eu o să povestesc mai departe despre cum a decurs prima noastră întâlnire.

Drumul către Etna

Am spus mai sus că acest vulcan sicilian este foarte curios. Cred că e și ușor obsedat să știe tot, că e atent la tot ce mișcă pe domeniul lui în tot estul Siciliei. L-am văzut eu cum a stat cu geana pe noi de când ne-a apărut în depărtare și ne-a ținut sub observație indiferent că eram pe autostrăzi…

… pe drumuri între câmpuri…

.

… sau prin orașe:

Pe cât de curios era el despre noi, pe atât de curioși eram și noi despre el. Ba chiar mai curioși!
Așa că n-am stat prea mult pe gânduri și ne-am pus pe căutat cea mai bună excursie pe Etna. De fapt Agnes s-a pus.
Cum luni am aterizat în Palermo și marți am luat-o spre Catania, toți trei am fost de acord că ziua de miercuri era cea mai potrivită pentru aventura vulcanică. Unul dintre cele mai puternice argumente a fost că joi era anunțat vânt de 80-90 de kilometri la oră pe creastă pe când miercuri era de “doar” 50-60.
Așa că Agnes s-a apucat să facă rezervări pentru excursia spre vârful vulcanului. Mai bine zis, a vrut. Nu i-a ieșit pentru că toate locurile la excursii erau ocupate.

Pam-pam!

Miercuri nu puteam, joi nu prea ne venea din cauza vântului, ce să facem?
A luat Agnes târnăcopul de săpat printre biții internetului și s-a apucat să sape mai adânc. Până la urmă eforturile i-au fost răsplătite căci a găsit ultimele locuri la o excursie de miercuri.
Eeeee!
Am fost atât de încântați că seara la cazarea din Catania am ciocnit niște pahare cu vin local din sol vulcanic ca să celebrăm victoria!
Cum varianta în care organizatorul excursiei ne prelua de la locul de cazare ne-ar fi costat 35 de euro de persoană, în dimineața de miercuri ne-am suit în mașina închiriată și după vreo oră de serpentine am ajuns la locul de întâlnire, lângă teleferic.
După ce ne-am asigurat energia înfulecând niște sandwichuri, Agnes a purces la descoperirea firmei care organiza excursia… doar ca să se întoarcă cu o falcă-n cer și una-n pământ că nici nu-i găsea și nici nu-i răspundeau la telefon.

Ce era de făcut? Dacă urcaseră deja? Cum ne recuperăm banii deja plătiți la rezervarea on-line? Să mai venim o dată? Ne-ar fi dat peste cap toate planurile făcute atât de detaliat…

Așa ne-am înhămat toți trei la operațiunea specială “Gasit sediul firmei cu excursia pe Etna“. Am luat-o din om în om și toți ne-au indicat locul în care Agnes susținea sus și tare cu pufăituri de balaur ofticat că n-a găsit nimic.
Pentru siguranță m-am dus și eu.

Și, ce să vezi?

Chiar acolo era, vreo zece metri mai departe de unde se oprise Agnes.
Și nu, ghidul încă nu plecase așa că planurile noastre pentru explorări vulcanice erau încă în picioare. Ba chiar a mai durat nițel până să ajungă Francesco, zis și Cicio, ghidul nostru mărunțel cu un rucsac cât toate zilele.
După ce și-a cerut scuze pentru întârziere (cea perfectă pentru noi), ne-a umplut de întristare când ne-a comunicat că urcatul până pe buza vulcanului e interzis din cauza pericolului de erupție. Așa s-au dus visurile mele de admirat lava dar având în vedere că nu-mi doream ca acelea să fie ultimele imagini de pe retina mea, am mers pe varianta de traseu agreată de autorități.
N-am mai pierdut mult timpul și-am luat-o pieptiș pe coastele vulcanului.
Motorizat, pe această primă parte:

Nu știu ce i-a cășunat mândrului Etna pe acest teleferic de l-a mătrășit în 2002 cu o erupție dar cu varianta refăcută de italieni în 2004 a fost numai zen, pace și armonie. Cel puțin până în zilele noastre. Și e bine că acest mijloc de transport n-are nimic de împărțit nici cu rușii, că altfel nu ne-am fi bucurat de serviciile lui până la 2600 de metri.
Oricum, cu mult înainte să ajungem la stația terminus a telefericului am văzut că pătrundem în altă lume:

.

Și una e s-o vezi de sus, și cu totul altceva să pui piciorul pe ea, ceea ce am și făcut imediat ce-am coborât din teleferic.

Pe planeta Etna

După ce și-a recuperat Cicio grupul pestriț și multinațional (erau p-acolo francezi, nemți și unguri pe lângă noi), ne-am îndreptat spre jeep-uri pentru cea de-a doua parte a călătoriei.
Și-a trecut Cicio fluierând pe lângă ele, cu noi cu tot. Pare-se că excursia luată de noi in extremis era cea cu vulcanolog cu patalama, nu aia cu jeep-urile.
M-a fulgerat că era posibil să fi mușcat eu mai mult decât puteam să mestec, dar odată întrat în horă, nu mai puteam da înapoi și l-am urmat pe Francesco pe urcările negre, decorate cu fâșii de zăpadă.

Bine, au fost și destule locuri în care zăpada era decorată cu fâșii și petice negre de sol vulcanic…

.

… dar mai contează acum o amărâtă de inversare de cuvinte?
Adevărul e că era frig acolo sus dar, în temă fiind, aveam haine potrivite iar bocancii luați cu împrumut de la firma organizatoare chiar își făceau treaba bine (la o pauză am descoperit pe eticheta interioară un “Made in România” și parcă am prins mai mult curaj 😀 ).
Iar Cicio știa cu cine are de-a face, că urcam ce urcam și apoi făceam o pauză în care ne explica care-i treaba cu vulcanul, desenând cu bățul în zăpadă ca să înțelegem mai bine conceptele.

.

Se vedea că era foarte pasionat subiect și la toate întrebările primite a răspuns cu lux de amănunte. Ba chiar ne-a explicat atât de amănunțit detaliile despre curenții magmatici, plăcile tectonice, camera magmatică, exploziile piroclastice, fluxul piroclastic, elemente ale istoriei și distrugerilor cauzate de vulcan, încât am fost depășiți de câteva grupuri care au început urcarea după noi.
Dar a meritat cu prisosință toată această informație transmisă atât de pasional de mărunțelul nostru ghid italian.

După explicații iar o luam la urcat pieptiș pe negrul lavei.

Și dacă la baza urcării am luat-o mai mult prin văi, la un moment dat acestea s-au terminat. Și atunci s-a terminat poezia, că ne-a luat la bumbăcit vântul ăla de 50-60 de kilometri pe oră de nu mai știam de noi. Bătea atât de tare că am avut momente în care ridicam piciorul pentru pasul următor iar când îl puneam jos eram în altă parte decât anticipasem, că vântul mă deplasase cu câțiva zeci de centimetri. M-am gândit că dacă la viteza aia se juca cu mine cum voia, la viteza anunțată pentru ziua următoare m-ar fi transformat cât ai zice pește în zmeu d-ăla de-l înalță copiii pe vânt … Atunci am realizat și care era scopul rucsacului XXL al ghidului nostru că fără el s-ar fi transformat ușor în italianul zburător. Și nu mai zic cât am plâns, că vântul m-a făcut să lăcrimez de mama focului cu ochiul expus în bătaia lui directă.
Așa că atunci când am intrat într-un tunel făcut de lavă, am zis că l-am prins pe Dumnezeu de-un picior la câtă liniște era și la cât control aveam iar asupra corpului proprietate personală. Iar această liniște ne-a permis să fim iar curioși și să ascultăm poveștile vulcanice:

.

Ca să fie meniul complet, după acest canal de lavă am ajuns într-un loc în care am luat contact direct cu pufăiturile lui nenea vulcanul.

nu erau chiar ca cele din vârf…

…dar ce calde și bine-venite au fost după frigul cu care ne-a tăiat vântul:

Cred că întrebările pe care i le-am tot pus lui Cicio m-au făcut să cresc în ochii lui, că acolo s-a hotărât să mă transforme în cobai. M-a pus să bag mâna într-o gaură aburindă plină de pietre și pietricele vulcanice și să-i descriu senzația. I-am spus că era cald. Cicio a fost de acord cu mine și a zis că aia e căldură care ajunge la suprafață din inima vulcanului.
-Și? Altceva? a mai întrebat el
-E și umed, am mai spus.
Și iar a fost de acord cu mine și m-a lămurit că umezeala e din cauză că ăla-i locul pe care-l folosesc toți ghizii pe post de toaletă. 😀
Toată lumea a hohotit, în frunte cu mine.
Și nu, stai liniștit, nu era toaleta ghizilor acolo așa că putem da mâna când ne întâlnim! 😉
N-am mai mers așa mult de acolo până la locul de refacere a forțelor:

După atâta luptă și efort meritam niște sandwichuri consistente, corect?

Doar că unii dintre noi erau atât de copleșiți de experiența vulcanică încât nu doreau să facă altceva decât…

La coborâre Francesco a mai avut o tentativă de a ne duce pe un alt traseu expus stihiilor, dar ferocitatea vântului l-a făcut să-și schimbe repede părerea. Nu, n-am scăpat complet de vânt dar măcar nu ne-a mai suflat fioros tot timpul.
Pe traseul de întoarcere ne-am împrietenit cu norii…

… și-am putut admira până departe domeniile peste care veghează Etna…

… la un moment dat chiar dintr-un loc amenajat:

Iar dacă la urcare îi suflam în ceafă lui Cicio, la coborâre am luat-o mai prudent că acolo apar mai des problemele. Și așa, mai cu un pas, mai cu o alunecare, mai pe lângă un crater mai vechi…

.

… am ajuns într-o piesă înapoi la teleferic, încărcat cu amintiri pe care nu le voi uita prea curând.

Costuri

Ca să ajungi la Etna, mai întâi trebuie să ajungi în Sicilia, corect?
Noi am ales avionul ca mijloc de transport până acolo și am plătit 561 de lei un bilet cu Ryanair pentru București-Palermo și retur. Chiar în aeroportul din Palermo am inchiriat mașină (la un preț mult mai bun decât ce am găsit on-line) și am plătit 400 de euro pentru șapte zile și asigurare completă (că sicilienii sunt cunoscuți pentru stilul dubios în care conduc).
Cazarea în Catania am luat-o de pe Airbnb: un apartament foarte mișto de trei camere care a costat 108 Euro de persoană pentru patru nopți.
Excursia pe Etna ne-a scos din buzunar 50 de Euro pentru ghid și închiriere de bocanci, cască de protecție și bețe de trekking iar telecabina ne-a mai ușurat de 30 de Euro pentru biletul dus-întors.

La final

Această urcare pe un foarte neastâmpărat vulcan activ a fost de-a dreptul interesantă… și solicitantă, și obositoare, și instructivă, ba chiar și amuzantă pe alocuri. Iar ghidul nostru a meritat toți banii.
E adevărat că n-am știut că mă bag la un efort mai mare decât mă așteptam și am avut dubii dacă o să termin cum trebuie aventura. Cum totul s-a terminat cu bine, nu pot decât să mă felicit pentru performanță.
Bine, dacă o să fie să mai ajung p-acolo, o să am grijă să aleg varianta cu jeep-ul. 😀
A meritat?
Da, din plin pentru mine!
Iar de te atrage și pe tine ideea și când ajungi p-acolo e permis accesul chiar pe buza craterului, trimite-mi și mie niște fotografii! 😀

*

De ți-a plăcut sau te-a inspirat articolul, un like la pagina de Facebook a blogului e foarte binevenit și te va ține la curent cu următoarele articole.