Vrem un oraş pentru oameni!

De câte ori aţi mers prin oraş şi v-aţi întrebat ce caută accidentele alea biologice bipede  printre locuitorii citadini de drept, aia din tablă, plastic şi cu patru roţi de cauciuc fâşneţ?

Nu ştiu la voi, dar la mine întrebarea asta a apărut de multe ori, ca pieton dar mai ales ca biciclist pe ştrăzile Bucureştiului. Nu avea cum să nu apară în condiţiile traficului nebun din capitala noastră dragă, unde tramvaiele trebuie să se “roage” de maşinile de pe şine ca să poată să înainteze cât de cât, o grămadă de mitocani o iau zglobii pe lângă coloanele care aşteaptă cuminţi la semafor (dacă-s fraieri şi stau, merită depăşiţi, nu?!), şi destui conduc de parcă-ar avea şoseaua-n proprietate personală şi exclusivă, tăind faţa oricui au chef fără semanlizare, circulând între benzi şi câte şi mai câte. Iar majoritatea încălcărilor flagrante ale codului rutier şi ale bunului simţ au loc fără să se lase cu vreo sancţiune din partea organului, ba de multe ori chiar sub ochii lui.

Iar biclele pe stradă? Nişte anomalii care trebuie stârpite până la extincţie!

Aşa gândesc, din păcate, mulţi dintre cei care-s şefi peste covrigul de direcţie cu care-au ieşit probabil direct din burta mamei.

Din fericire sunt tot mai mulţi oameni care deschid ochii şi-şi dau seama că în spaţiul finit al oraşelor nu poţi arunca la infinit maşini fără să se umple la un moment dat şi ajungi la situaţia în care te deplasezi cu maşina dintr-un loc în altul mai greu decât dacă-ai merge pe jos. Sună cunoscut?

Aşa că bicicleta se impune de la sine ca alternativă la transportul motorizat şi sunt tot mai mulţi care apelează la ea. Dar asta nu e important pentru autorităţile care contează, în frunte cu doamna primar a urbei noastre, căci ea preferă să anuleze evenimente sportive ca să fluidizeze traficul motorizat. Doar nu degeaba e Bucureştiul cea mai poluată capitală europeană, după cum arată datele Oficiului European de Statistică din 2015.

Cum să nu se răscoale simţul dreptăţii?

Aşa că oameni care gândesc pe aceleaşi linii, au pus-o de-un marş de protest pe bicle, în ideea că dacă bat şaua, poate pricepe calul.

Ieri, pe 24 septembrie a fost a noua ediţie a Marşului Biciliştilor şi prima la care am participat şi eu, organizată de asociaţia nonguvernamentală OPTAR pentru aceleaşi motive ca şi ediţiile precedente:

• neaplicarea măsurilor de siguranţă rutieră;
• lipsa unei viziuni a administraţiei oraşului pentru creşterea calităţii vieţii;
• menţinerea în funcţii a persoanelor vinovate de pagubele de milioane de euro provocate de recepţia ilegală a pistelor pentru biciclete;
• neaplicarea măsurilor de eficientizare a transportului public prin asigurarea de benzi dedicate

Aşa că ne-am adunat ieri, la 14.30, cu mic, cu mare, cu căţel şi cu purcel, mai slabi sau mai graşi, mai mici sau mai mari, dar fiecare mândru călăreţ de biclă, peste 1000 de revoltaţi din toate colţurile capitalei la intrarea Charles de Gaulle a parcului Herăstrău.

Unii sunt uşor mai temători din fire sau au mania controlului suprem, aşa că verifică ca totul să fie bine până în ultima secundă.

Când te pregăteşti să pleci în orice tură e foarte important să ai energia la un nivel cât mai ridicat şi organizatorii au avut grijă de asta, că doar de aia-s organizatori capabili.

Şi pentru că orice marş are un mesaj, al nostru a fost strigat în gura mare de un invitat special, purtat cu mândrie de unul dintre confraţii de pasiune.

Şi acest falnic invitat special, verde şi mai înalt decât trei-patru biciclişti puşi unul peste altul, a ţinut fruntea masei de oameni pe tot traseul.

Se aude, doamna Firea?!

Se aude, domnilor consilieri?!

*

Au fost momente speciale!

Mi-a făcut mare plăcere să văd cât de mulţi ne-am adunat pentru un scop comun şi mi-a plăcut maxim senzaţia de pedalat pe un sens de circulaţie ocupat numai biciclişti. Eu, fiind mai tot timpul în faţa plutonului pentru executarea fotografiilor, pot să spun c-am avut cumva mai multe privilegii, pentru că am pedalat pe străzile oraşului absolut libere, fără trafic, care-i o treabă absolut…UAU!!!

( Mulţumesc Liviu Ştef pentru această fotografie)

M-a impresionat foarte tare energia pe care-a degajat-o marea masă de ciclişti şi mi-a plăcut tare evenimentul. Oricât mi-aş dori să nu mai fie motive pentru existenţa lui, sunt convins c-o să sară mult de nouă ediţii până se vor rezolva măcar câteva din doleanţele marşului.

Aşa că eu o să particip în continuare, de câte ori o să pot!