Ardeleanul Patrude

Cuvânt înainte

Dacă mi-ar fi spus cineva  acum câţiva ani că o să mă apuc de scris, m-aş fi rostogolit pe jos. De râs! Nici prin cap nu mi-ar fi trecut să fac aşa ceva după ce-am scăpat cu greu de orele de română pentru care copiam comentarii din diverse culegeri şi le învăţam apoi ca papagalul.

Evident, această metodă de predare a literaturii române, promovată şi încurajată de profesoara de specialitate, mi-a provocat o mare silă. Dar cum n-am avut ce face, am strâns din dinţi şi mi-am promis că n-o să scriu niciodată altceva decât semnătura pe fluturaşul de salariu.

Probabil că universul m-a auzit, a zis că am nevoie de-o lecţie şi-a complotat în aşa fel încât s-au încordat pe mine nişte muşchi literari de care habar n-aveam.

Şi pentru că tot i-am descoperit, i-am şi exersat un picuţ.

Dar dacă mi-ar fi spus (alt)cineva, pe la scrierile mele de început, că voi „debita” la un moment dat un text care să aibă nevoie de un „cuvânt înainte”, iar m-aş fi rostogolit pe jos! 🙂

Dar uite că viaţa are o plăcere nespusă să mă facă să fac ce nu gândesc c-aş face! Aşa că iată şi primul meu „cuvânt înainte”!

Îmi place tare Ardealul cu oamenii lui aşezaţi şi molcomi şi mă cam dau în vânt după graiul ardelenesc. De ce? Habar n-am! Poate-am fost ardelean într-una din vieţile mele anterioare. Sau poate nu. N-are nicio importanţă.

Important e că de curând mi-a venit o idee de poveste care mi s-a părut pretextul perfect ca să intru în pielea unui ardelean şi să văd ce se întâmplă pe-acolo când respectivul e pus într-o situaţie neobişnuită. Nici nu mi s-a părut cine ştie ce complicat. La început.

Dar când m-am decis să aşez cuvintele pe pagină, am descoperit că mă poticnesc destul de des.

Cum eu nu sunt ardelean şi nici n-am stat prin zonă pe acolo suficient încât să învăţ particularitătile graiului, provocarea s-a dovedit a fi mai consistentă decât aş fi bănuit. Dar dacă tot m-am apucat de treabă, nu puteam să renunţ, nu?

Aşa că am studiat iar şi iar regionalisme şi particularităţi de exprimare, m-am mai împiedicat, am căzut dar m-am ridicat de fiecare dată şi… a apărut textul de mai jos. Care bineînţeles că are multe regionalisme, niţel cam numeroase pentru o lectură facilă dar mai puţine decât mi s-a părut mie c-ar trebui. Iar pe lângă regionalisme sunt şi câteva cuvinte din argou.

Pentru că ştiu că e destul de dificil pentru un cititor care nu e din Ardeal să priceapă sensul multor cuvinte sau expresii specifice regiunii, la final am adăugat un dicţionar. Cum apare în text un cuvânt recalcitrant, cum îşi face intrarea triumfală între cuvintele care se cer explicate.

Oricum trebuie să declar că a fost printre cele mai dificile texte pe care le-am scris până acum şi dacă mi-a ieşit sau nu, numai voi puteţi să-mi spuneţi.

Pentru forma asta finală am primit ajutor preţios de la Ruxandra, Corina şi Ioana, cărora le muţumesc încă o dată!

Dacă textul vi se pare un pic greoi din cauza regionalismelor, daţi-i totuşi o şansă până la final şi n-o să vă pară rău! 🙂

 

-Ione! Opa-sus, că-i zâuă afar’ şi-om şi ajuns! Haida că ţâpă munca după noi!

Mă hurducă o mâna cât un hârleţ.

-No, mă Gheo! Nu fi bolund! Şăzi blând, să mă dumiresc o ţâră…

Hâţâneala se domoleşte.

– Da’ fuguţa că n-avem tătă zâulica!

Iese Gheo de pe locul şoferului, izbeşte uşa de ţopăie maşina pe arcuri ca la cutremur şi intră-n boldă.

Tulai Domne! Că-i cât ursu’ şi tăt timpu’ uită ce putere are! Da’ sutem pretini de-o viaţă şi nici cu mine nu mi-i ruşâne, că dară şi io-s la fel de zdupeş, da’ umblu o ţâră mai cu grijă.

Ş-aşe am făcut ochi în locul de unde vin miticii. La cât mi-s de dragi, m-am ferit de ei ca dracu’ de tămâie, da’ până la urmă nu mi-o ieşit pasenţa. Că de ce te fereşti, de aia sigur nu scapi.

De nu era aproape sorocu’ muierii lu’ Ghiţă, ficioru’ lu’ Gheo, nici nu călcam io pe ţărâna miticilor. Da’ bărbatului îi şade bine lângă muiere când se înmulţăşte neamul, aşe că n-am avut ce zâce ş-am venit ajutor la Gheo, să descărcăm putinile cu brânză şi să luăm paralele de pe transportul dinainte. Nu că Gheo n-ar fi fi fost în stare de unu’ sângur să  ţâpe putinele în magazie, că-i cât malu’, da’ dacă-i sângur în maşină îi vine să-şi ia câmpchii.

Miticii se uită la noi din albastrul ceriului, da’ le place brânza de Ardeal. Io nu dau pe ei o ceapă degerată când îi văd cu nasul pe sus şi umflaţi în pene că ei îs buricu’ lumii, da’ biştarii cu care-mi cumpără brânza îmi şed tare bine la chimir.

Aşe că iacătă-mă-s la capitală, de unde se-mpânzeşte deşteptăciunea-n tătă ţara!

Am luat-o din loc de cu sară de pe meleagurile noastre ş-am drumeţit tătă noaptea. Adicătelea Gheo a fost cu covrigu’-n braţe, responsabil cu drumu’, că io m-am însoţât cu somnul şi nu l-am mai lăsat să plece.

Da’ Gheo-mi seceră firul gândirii când hutucheşte uşa de la magazin de parcă-i ţâne ură de moarte.

-No, hai Ione, c-am rezolvat-o cu ţidulele şi nu-i bine s-o molcomim, că ni s-o opri norocu’!

Mă duc cu el în spatele maşinii şi luăm fiecare câte-o putină, s-o mutăm la magazie. Trizăci de putini am cărat cu noi da’ apăi suntem oameni serioşi şi nu-i bai, că dară le rezolvăm cât ai zice… brânză. No, şi fără să năduşim, că-i răcoare afară.

Dupe ce-am băgat în spate putinile goale de data trecută, treaba mea era gătată. Dară Gheo nu era scăpat, se bălăngănea încă în cârlig. Mă dumirise încă de la plecare că are şi niscaiva alte drumuri de bătut.

-Mă Ione! N-are nicio noimă să te car după mine remorcă atâtea ceasuri… Aşe că am stat io câş ca să cujet vertical, şi-am zâs că dacă tot te-am târât până-aci, să vezi şi tu cu ce se laudă miticii ăştia. Să nu zâci c-ai bătut drumul de pomană. Aşe că te-oi debarca la un hangar d-ăsta d-al lor, de-i zic ei mol, unde ai la ce să caşti ochii. Şi-o să te bag şi la cinema, să vezi un film cum n-o pomenit neam de neamu’ tău.

-No, mă Gheo! Amu’ pe une’-i hangaru’ ăsta de zâci? Că no, mi-s prima oară p-acilea și nu știu multe…

-Da’ de ce-mi ești tu Ion negativ? Te-am lăsat io vreodat’ cu ochii-n soare? Acolo te debarc și d-acolo te-ncarc după ce gat treaba. Ba chiar te și plimb o ţâră de mânuță, să nu te pierzi p-acolo, că-i mare hardughia…

No, amu’ cu treaba limpezâtă, am purces către hangarul cu pricina.

O dibuit Gheo un loc de lăsat mașina pe strada mare, ca să nu se mai încurce prin garajul molului, cum o pățât-o ultima dată, mai ales că amu era cam pe grabă.

Și nu m-o dus chiar de mânuță (Doamne feri! că atâta lipsa), da’ m-o ghidonat p-acolo și bine-o făcut! Că era câta şandramaua ș-aș fi bunghit ochii ca jâțelu’ la poartă nouă. Că dară asta am și făcut, da` fără de grijă cu Gheo lângă mine. Nu că eram fără de pereche, că erau mulți p-acolo şi mai tăţi asta făceu.

Afară era ca la expoziție: se fâţâiau încoace ş-ncolo și fete și ficiori, care de care mai puţuliţi și mai fistichii la bulendre și la freză, mâzgăliţi mai mult sau mai puțin pe gât sau mâni și picioare, mai mult ajitaţi decât molcomi. Şi tăţi laolaltă duhăneau mai ceva ca armata turcă pe vremea lu’ Ştefan cel Mare, de zâceai că acolo se fabrică norii.

Înăuntru era ca la muzeu. Beleai ochii fără să pui mâna. Era boldă lângă boldă, una mai răsărită ca alta, da’ n-ai fi zâs că se vinde ceva, că nu intra nime.

Tulai Doamne! Ni la unu’ că ş-o adunat curaju’! Ş-încă doi! Da’ cre’ că au întrebat vânzătoarea cât e ceasu’, c-au ieșit degrabă și fără nimica-n mână.

I-am împărtășit și lu’ Gheo din gândurile ce mă munceau și l-o pufnit râsu’. După ce ş-o mai venit nițel în fire, a zis că și când o mai fo’ el cu Ghiţă p-aci, o fo’ identic și la fel, da’ mai sunt și neşte bolde unde intri și mai poţi să pleci cu câte ceva.

La cinema am ajuns pe neşte scări d-alea de parcă-s vii, că se mișcă singure.

Ai dracu’ mitici! Să le facă tot timpul treaba altcineva, să scoată ei castanele din foc cu mâna altuia! Că dară n-or fi ei aşe beteji să nu fie în stare nici să urce singuri două etaje prăpădite!  Dară se vede treaba că le place să fie țânuți pe palme.

În astă vreme, Gheo o și cumpărat biletul pe care mi-l vâră-n mână împreună cu niște ochelari.

-Ioi, mă Gheo! Da’ să știi că sforăitu’ de-astă noapte nu mi-o strâcat ochii. Şi nici ţeasta, că tăt veni vorba. Să afli dară că stau încă  bine la aruncatu’ cu privirea!

Iară-l trece-un râs pe tovarăşu-meu.

-No, apăi dară benoaclele nu-s pentru chiorală, mă Ione! Îs pentru film, că altfel nu vezi decât o pâclă!

Îmi reazem io benoaclele pe şaua nasului şi numa’ ce-l văd pe Gheo că se ţine cu mânile de burtă, să nu se spargă de atâta veselie.

-Ce-ai mă, Gheo? Ai mers as’ noapte cu geamu’ deschis??? Ţi-o suflat vrun vânt ceva şindrilă de pe acoperiş?!

-Noooo, mă Ione, de ti-i pute vide…

Și iar-l scutură niscaiva tremurături de hlizeală.

-… cu aragazu’ pe bârnău ești leit Leana de la primărie! Parcă te și văd acolo, lângă primar… doi porumbei!

-Fire-ai tu a’ dracu’, mă Gheo! îi arunc cu năduf și descalec benoaclele de pe nas.

Da’ cum aproape-i o oglindă, mă proţăpesc față-n față cu ea și holbez ochii. Înăuntru mi-s io,  Ionu’ pe care-l știu. Pozitiv!

Reazem benoaclele pe nas și… uite-o pe Leana! Nii la ie, drace! Ave dreptate Gheo să se hlizească pe sparte!

Și tăt satu’ știe ce face dom’ primar cu Leana, secretara, cu tăte că ei doi au credința că n-o aflat nime… Și dacă m-o videa primaru aşe benoclat ca amu, poate că m-o lua drept Leana și-o sări pe mine. Atâta-i trebui! Când i-oi unge două darabe la etaj, nici n-o să mai poată cujeta că s-o dilit Leana… Că dară io mi-s ardelean get-beget, molcom şi m-aprind greu, dară și când încep să ard, pică tăte-n juru’ meu!

Cum o aflat și Pătru, tractoristu’, când ș-o băut mințile și ne-om lua’ la harță din nimica… Apăi când i-am scăpat una din greșală, după ce-o rupt niște mese cu scaune cu tăt, i s-o stins lumina vro’ juma’ de ceas, de zâcea lumea să chemăm popa, că nu se mai scoală.

Să-l prind eu pe primaru’ că-încearcă el ceva cu mine, c-atâta-i trebe! Îl înfulec cu fulgi cu tăt și cu Leana pe lângă el! Că dară eu nu mi-s d-ăla cu curcubeie, de mi-o povestit Ghiță c-o văzut el pe compiuter.

Să fie limpede și fără de tăgadă!

Da’-mi vine iute că n-o să am ce face cu benoaclele ăstea prin sat sau prin crâșmă că dară-s numa’ pentru film. Aşe că dom’ primar o să scape basma curată, cu tăt cu Leana lui. Și dară Leana-i marunţică ș-io-s de trii ori cât ie, și chiar dacă pe primar nu-l dă intelijenţa afară din casă, nici cel din urmă nătâng nu-i. S-o prinde m’nealui!

Mai domolit nițel, îl las pe Gheo să mă livreze degrabă în sala de cinema, ca s-o ia liniștit la picior să-și rezolve trebile.

Filmu’ deja e-nceput, că e zarvă mare-n sală. Stau o ţâră să mă dumiresc cum mere treaba că amu parcă-s într-un tăciune. Da’ se luminează repede… și-nțepenesc! Tăte scaunile-s pline cu… Leana!

Îmi scap un dos de palmă, să știu că nu visez cu ochii beliți zâua-n amiaza mare. Hmm, pişcă ceva (c-am dat cu avânt), carevasăzică-s în tăte mințile, n-am luat-o pe arătură.

Belesc ochii, poa’ n-o fo’ aievea… dară nu! Pe scaune e numa’ Leana! Lângă Leana, sub Leana, peste Leana! Doamne feri, că sucită-i treaba la miticii ăștia!

Și nici nu cre’ că-i vrunu p-acilea care s-o știe pe Leana și ni’ nu-i muierea vro frumusețe ca să zâc că d-aia s-o luat tăţi după ie…

Da’ mare-i grădina lu’ Dumnezău ș-io am bătut deja prea mult apa-n piuă cu Leana!

Amu ar fi bine să văd io minunea asta de film la care m-o vârât Gheo.

Aşe că şed pe întâiu’ scaun gol (care păre să fie și fără de pereche), încalec benoaclele pe şaua nasului și… o lighioană mai urâtă ca sărăcia sare la mine!

Urlu la ie, dau două în aer, mă lipesc spăriet de spetează și… balauru’ trece prin mine! Ptiu, drace! Nu-s io d-ăla de se teme și de umbra lui, da asta m-o luat pe nepusă masă!

Miticii din juru’ meu nu numa’ că nu s-o spăriet, dară și râd pe socoteala mea!

Să râdă dară, că cine râde la urmă, râde mai cu foc! Om vide noi!

Dau benoaclele jos să mă frec la ochi. Când mă uit la ecran, nu desluşesc decât o pâclă. Când pun ochelarii lu’ Leana înapoi pe nas, chestii de pe ecran se răped la mine! No, amu-s de piatră, mușchii n-au niciun zvâc, că dară ştiu! Ori de nu se răped la mine, chestiile se duc după ecran, de parcă-am fi lângă o gaură prin care putem zvârli privirea până hăt-departe.

Nii la ei! Ai dracu’ ochelari!

Da’ stai o ţâră! Ce fu asta?

Că parcă mă hurducă ceva la posterior… Hopa! Încă o dată, mai tare! Ş-încă o tură, mai rău! Tulai Doamne!

– CUTREMUR! urlu din fundul plămânilor și sar de pe scaun.

Nu numa’ că nu mai sare nime, da’ tătă sala se hlizeşte mai ceva ca prima oară.

Ai dracu’ mitici!

Da’ i-adevărat că, aşe cum stau io în picioarele proprii, podeaua e cuminte și nu se hâţână câtuși de puţân. Şed iar și nici scaunul nu face pe nebunu’. No atât, până aci-i bine!

Și d-odată se face lumină! Adică la mine-n tărtăcuţă, că-n sală-i negru ca-ntr-un suflet hain.

Mi-o trecut mie aşe, pe la ureche, că ăştia de la capitală au o mocăniţă care mere pe sub țărână, ca o cârtiţă de fer. Musai tre’ să fie că mocăniţa asta și-o facut drum pe sub cinema și când trece, hurducă tăt ce-i deasupra. Altceva nu poa’ să fie și no, amu că știu care-i iexplicaţia, mi-o vinit inima la loc.

Pe ecran, și-n față și prin spate, amu-s doi de se bat ca chiorii. Ș-asta ar fi destul de interesant dacă miticu’ din dos de mine n-ar izbi cu picioarele-n speteaza mea, că-l simt destul de vârtos pe la rinichi.

Iute mă sucesc pe scaun ca să-l prind asupra faptei. Da’ până să ajungă sub ochii mei, păliturile se gată dintr-o dat’ și văd că tătă lumea din spatele meu e ţapănă, cu ochii lipiți de ecran. Adică… mai întâi lipiți de ochelarii lu’ Leana și după aia de ecran.

No, amu’… nu l-am prins, nici n-am ce-i face. Aşe că mă sucesc înapoi la filmul din care am priceput până amu nimica.

Nici n-apuc bine să mă domolesc că-mi vâjâie ceva pe lângă urechi. S-o apucat miticii să arunce cu gunoaie prin sală ca niște ţânci fără nimica-n bostan?

Neşte unii se pușcă cu hărnicie pe tăt ecranu’ da’ io n-am ochi pentru ei. Tre’ musai să-l bunghesc p-ăla care gândește că poa’ să facă poante cu mine. Iară casc ochii bine-n dosu’ meu, iară tătă lumea se preface  că-i cu ochii beliți numa-n ecran și nu mișcă nime’.

Până să mă sucesc eu cu fața la film, simt cum mă stupeşte din față.

O tură… și-ncă una!

Iute ca o sfârlează arunc ochii la scaunul din față, da’ acolo nu-i nici o mișcare. Orşicât de iute aș fi io, miticii mă fac de rușine. Mi-am zâs: no, atât! Aproape dau în clocot!

Morții mamii lor cu tăt neamu’ lor! S-or vorbit unii cu alții și amu’ mă iau pe tăte părțile??? Ei se cred că-s buricu’ pământului? Că une’ pun ei picioru’ s-adună apă sfințită? Că de se-ncordează nu se mai ițeşte ziua după noapte??? Şi-or închipuit că dacă-s plini de bani sunt cel puțin la dreapta lui Dumnezeu și pot să facă orişice? Chiar și să-și bată joc de-un creştin cu frica Domnului doară pentru că n-o scâncit întâia oară în orașul lor puturos???

No, lasă că le-arăt io lor! Mi-s molcom, ca tăt ardeleanu’ da’ dacă mă scot din pășnicie le-oi da cât să nu poa’ să ducă! Ş-încă cu ceva dobândă ca să nu fluiere-apoi a pagubă!

Am timp să zăresc cu coada ochiului un elecopter care se învârteşte pe ecran. Îndată mă ie cu ameţală și-ncepe scaunu’ să se-nvârtă cu mine, de parcă-aș fi chiar io în hărăbaia cu fofează care se suceşte-n tăte părțile! Și-s atâta de zdruncinat la etaj că pot să văd tăte scaunele cum se bălăngăne aiurea-n tăte părțile.

N-am mai pățit io d-astea de când eram prunc și mă-învârte frate-meu mai mare până nu mai putem. Și mă suce și mă-nvârte pană-mi ieșeam din ţâţâni ş-atunci începe lumea să se risipească și să se facă ca o ceață. Abia atunci mă lăsa jos și crăpa d-atâta chicoteală când mă vedea cum mă prăvălesc grămadă după niscaiva pași încercați pe picioarele de mămăligă. Numa’ dacă dădeau nervii peste mine mă luau ameţelile, altfel n-avem nici pe dracu’. Da’ haimanaua de frate-meu s-o dumirit iute de asta.

Da’ de când am fo’ în stare să mulg de unu’ singur oile și l-am altoit o dată pe rânjitu’ de frate-meu de s-a prăvălit cu bretonu’-n țăr’nă, n-am mai păţât io rușine ca asta! No, se vede treaba că mi-o scuturat bine di tăt ţâţânele miticii ăştia buni de nimica, de m-or adus în așe hal de amețală! Rabd eu, rabd, dară până când???

N-am vreme să mă domolesc, că simt un firicel ud cum se scurge de-a lungu’ grumazului…

-Mitici nenorociți! No, atât! Amu’ să vă văd! urlu în timp ce mă reped la ăl mai zdupeş din dos de mine și-l iau de guler. Îi pică falca da’ nu-l las s-o adune.

-M-aț scuturat, m-aț bumbăcit, m-aț făcut coș de gunoi, m-aț scuipat, m-aț chilăvit… Da’ să ajungeți să vă pişaţi pe mine în sala de cinema, asta n-am mai pomenit!!! Haimanalelor! Puşlamale împuțite! Și vă țineți civilizați! Cine-o făcut asta??? No, zâ creștine, că tu ai fo’ precis în spatele meu! Tu? De ieşti bărbat cu coie, baremi zâ!

Miticul cu față de Leana avea mâinile peste ale mele și clătina de zor din cap, da’ nu scote o vorbă. Tăte Lenele din sală uitaseră de film, erau cu benoaclele pe mine și cu gurile căscate. Nime’ nu zice nimica.

-Retrageți mâinile și îndepărtați-vă de domnul! aud de prin dos de mine.

Dupe ce c-or adunat tăte păcatele, nenorociții de mitici mai tre’ să mai vorbească și caraghios și orice om normal tre’ să şadă și să cujete niţel la ce-o vrut să zâcă.

Vorbele astea erau de la unu’-n haine negre de semăna c-un cioclu, numa’ c-ave și-o insignă și-un baston pe care-l ține ridicat.

Io încă mă împiedicam în vorbele lui, când îl aud iară.

– Să știți că am făcut antrenamente intensive de arte marțiale și dacă nu-l eliberați pe domnul, voi fi nevoit să vă imobilizez!

În ce drac de limbă păsarească grăiește și papagalul ăsta?! El o-nțelege ce zâce?

Da’ n-am vreme să cujet pe-ndelete că-l văd că se repede către mine. Și mai prind un zvâc de grabă și-n partea ailaltă. Îl slobod negreșit pe miticu’ pe care-l ţâneam de guler ca să-i primesc drăgăstos pe cioclii care se iuţiseră spre mine. Încearcă ei niște mișcări, da-i prind p-amândoi de gât şi-mi scutur aripile!

Maimuţoii zboară amândoi, unu’-ntr-o parte și unu’-n cealaltă și se scurg cu gurile largi și ochi tâmpi pe lângă perete.

-Arză-v-ar focu’ iadului ! După ce că vă bateţi joc de oameni, mai săriți și la bătaie, ha? Să vă bată Dumnezău cu tăt neamu’ vost’! Şedeţi voi acilea că io mă duc la oile mele, care fac câți tăți miticii de pe lumea asta! Da’ să nu vă pună dracu’ să călcați picior pe la mine p-acas’, c-atât vă trebe! No, amu v-am zâs!

Și-am ieșit țanțoș din gaura cu mitici, să nu creadă ei că m-au îngenunchet!

*

Când i-am povestit lu’ Gheo pățaniile suferite, mai întâi a făcut niște ochi rotunzi, apăi și gura s-o luat după ochi și-o intrat într-un râs care l-o ținut juma’ de zi. Când s-o simțit în stare să lege două vorbe, o grăit printre lacrimi.

-Tulai Doamne, da’ prost mai ești! Adică tu n-ai băgat de samă că mai tăte celea erau efecte de la scaun?! Și tremurăturile și stuchitul cu apa?! Adică eu te trimit la cel mai avansat cinema din tătă lumea asta și tu iei oamenii la bumbăcit? Doamne, că mare-i grădina ta! No, sălbatec mai ești, mă Ione! Pozitiv!

AMU  = acuma

APĂI = apoi

A AVEA NOIMĂ = a avea sens

BÂRNĂU, BÂRNAIE = nas mare

BENOACLE = ochelari

BETEAG, BETEGI = bolnav, bolnavi

BIŞTARI = bani

BOLẤND, -Ă, bolânzi = Nebun, smintit; nerod, prost. [Var.: bolúnd, -ă adj.] – Din magh. bolond.

BOLDĂ = magazin

BULENDRE = haine

A BUNGHI = a privi, a descoperi

CÂŞ = oblic, strâmb

A CHILĂVI = a schilodi

CIOCLU =  persoană care transportă morții la cimitir; gropar

CUJET = cuget

DĂRABĂ, DARABE=  bucată, bucăţi ; o dărabă de paine = o bucata de paine

DOAMNE FERI = Doamne ferește

A DUHĂNI = a fuma

A (SE) FÂŢÂI = a (se) plimba, a umbla

FOFEAZĂ = elice

A GĂTA = a termina

GRUMAZ = gât

HARŢĂ = ceartă

HÂRLÉȚ, hârleț, =Cazma. Lopată

HÂȚÂNÁ, hấțân=  A (se) scutura puternic; a (se) zgâlțâi; a (se) hâțâi. ♦ A (se) mișca încoace și încolo; a (se) legăna, a (se) balansa. – Din hâț.

HURDUCÁ, hurdúc =A se mișca încoace și încolo cu putere, a (se) clătina, a (se) scutura, a (se) zgâlțâi, a (se) zdruncina. 2. A face zgomot mare; a hurui.

A HUTUCHI = a izbi, a tranti

JÂȚEL = viţel

LIGHIOANĂ = dihanie, fiară, jivină

MITIC, MITICI = Potrivit dicţionarului explicativ al limbii române “Mitică” este o persoană superficială şi neserioasă. Pentru I.L.Caragiale, “Mitică” este un personaj semidoct, mitocan şi încrezut.
La nivel de suprafaţă, “miticul” e bucureşteanul/regăţeanul/sudistul, văzut de locuitorii părţii de nord-vest a ţării drept un individ şmecher, mahalagiu, certăreţ, superficial, neserios, petrecăreţ şi repezit.

MOCĂNIŢĂ =  Tren de linie îngustă, care circulă în regiunile de munte

MOLCOM = liniştit

MUIERE = femeie

A NĂDUŞI = a transpira

NĂTÂNG = prost

NII LA EL  (ea)= uită-te la el!

PĂLITURĂ = lovitură

PÂCLĂ = ceaţă, negură

A (SE) PROŢĂPI = A (se) sprijini, a (se) propti, a (se) ține cu putere. 2. A (se) înțepeni, a (se) fixa

PRUNC = copil mic

A PUŞCA = a împuşca

PUŢULIT= dat cu parfum si alte cosmetice; a te puţuli= a te aranja

SFÂRLEAZĂ = prâsnel; titirez; capătul conic din partea de jos a fusului de tors (care înlesnește rotirea acestuia)

SPETEAZĂ = spătar

A STUPI = a scuipa

ŞINDRILĂ =  scândurică de brad, îngustă și subțire, care servește la acoperitul caselor

TĂCIUNE = cărbune

TĂRTĂCUŢĂ = cap

TULAI, IOI = vai, uau 

ȚANȚOȘ = mândru

ȚÂRĂ =  O ~ a) o cantitate foarte mică; puțin de tot; un pic; oleacă; nițel; b) o clipă; un moment.

A ŢÂPA =a ţipa, a striga 2. a arunca, a duce, a căra,  în anumite contexte

ŢIDULĂ, ŢIDULE = chitanţe, hârtii

 ZDUPEŞ = bine facut