Caiaceala copiilor, cu ploaie, enot și boboci de lebădă

Indiferent de vârsta din buletin, toți suntem copii în interior. Măcar din când în când!

Dacă în restul anului, de voie, de nevoie, apare și adultul, de 1 Iunie cu siguranță e rândul copilului. Și uite așa, micul Eugen a ținut morțiș ca marele Eugen să meargă cu Florin Petre și ale sale Ture cu caiacul în perioada cu 1 iunie a acestui an. 

Plecarea oficială în această aventură era stabilită la Tulcea, sâmbătă dimineața pe la nouă. Pentru că mie-mi place mai degrabă să fie bine decât să fie rău, am furat startul împreună cu Diana și Anastasia și-am plecat de vineri după-amiază.

Bine-am făcut, căci pe întuneric nu ne-am fi putut bucura de asemenea splendoare:

Și nici n-aș fi putut spune c-am stat noaptea la cort, ochi în ochi cu Tulcea:

A doua zi, numai bine am fost pe poziție să-i surprind pe cei care și-au stricat somnul în creierii dimineții:

Oricum, mai treji sau mai adormiți, cu toții ne-am înghesuit bagajele cum am putut prin ambarcațiuni și… duși am fost! 

Numai ca să râdă de noi marinarii de pe Dunăre, fluturându-ne pe la nas o super cazare de lux…

 … pe care noi am dat-o pe dormitul la un amărât de cort! ⛺️ Unde mai pui că și începuse ploaia! 🌧️

Dacă tot am pomenit de ea, hai să-ți zic de-a fir a păr cum a fost cu…

Ploaia caiaciștilor

Această escapadă de 1 iunie este una cu istorie, pe care Ioan Danalache o tot organizează de vreo șapte ani. Și, mi-a spus Florin, sunt excepție anii în care N-A fost cu ploaie! ⛈️ E ca un făcut: cum se adună oamenii care-s nucleul grupului, cum apar norii și încep să plângă. Dacă de bucurie sau de tristețe, rămâne de văzut!

Oricum ar fi, pentru Florin aceștia sunt și vor rămâne „caiaciștii care aduc ploaia”! 🌧️ Li s-a dus vestea prin toată Delta din anii trecuți și-au făcut așa o vâlvă, că unii au ținut musai să ne observe performanțele:

Tot pe ploaie, desigur! Și hai să vezi cu cât simț de răspundere au adus-o, că doar sunt oameni serioși:

 Aici e doar începutul, că am trecut și prin aceste ipostaze… 

.

… culminând aici: 

Dacă te gândești că ploaia ne-a stricat zen-ul și feng shui-ul și că am irosit zilele alea, ei bine… n-ai avea dreptate!

E foarte mișto cu picăturile care cad de sus când ești pe apă, atâta timp cât nu e un tsunami cu valuri cât casa și ai o haină impermeabilă cât de cât capabilă. 🧥

Când mă plouă la vâslit, îmi aduc aminte de nopțile de vară pe care le-am dormit în fânăria acoperită cu șindrilă a bunicilor. Cum începea ploaia, îi ascultam fascinat dansul hipnotic pe lemnul subțire al acoperișului.

Pe apă am o experiență foarte apropiată atunci când picăturile se lovesc de materialul hainei și, invariabil, mi-i aduc aminte pe bunici și momentele de grație din vacanțele la țară.

Cred că Bărbosul mi-a citit gândurile acolo sus, unde e el, și-a zis să-mi ofere doar plăcerea amintirilor, cu un disconfort cât mai mic. Altfel nu-mi explic sincronizarea incredibilă de care am avut parte. Eram pe Dunăre, curgea potopul din cer, dar cum ne opream pentru pauza de masă, se oprea ploaia. Când ploua de rupea și noi ajungeam la locul de campare din ziua respectivă… ai ghicit, se oprea ploaia!  La fel și când trebuia să ne strângem echipamentul pentru plecare. Parcă era cineva cu mâna pe robinet și cu ochii pe noi! 🚰

Tare, așa-i?! Să tot am parte de ploi din astea!

Bine, având în vedere istoria acestei ieșiri de 1 iunie, am o mare bănuială că aceste momente de pauză ni se datorează nouă, celor proaspăt integrați în gașcă: Anastasia, Diana și cu mine. 😎

Chiar dacă ne-a plouat în fiecare zi, am avut parte și de asemenea momente:

.

.

Iar imaginea de mai jos mă face să cred că cineva a văzut filmul „Titanic”: 

Că tot am ajuns aici, hai să vezi cum a fost treaba în această perioadă dedicată cu…

Copiii în caiace 🧒

Această expediție a marcat pentru mine întâlnirea cu cea mai tânără participantă din toate ieșirile mele pe apă. La cei cinci ani ai săi, Anastasia abia se vedea pe deasupra bagajelor:

Pentru că pe uscat era ca pe baterii tot timpul și nu stătea locului o secundă, exasperând-o de multe ori pe maică-sa, eram foarte curios ce-o să facă în barcă. Surpriza-surprizelor, pe apă a fost aproape copilul model, cu momente în care a contribuit serios la înaintarea ambarcațiunii, mânuind padela cu simț de răspundere! 

Spre deosebire de ea, fetele mai mari și mai experimentate au încercat și alte poziții pe lângă cea din „Titanic”:

.

.

De crezi că trei e numărul maxim de persoane care încap într-un caiac, ei bine, ai dreptate! Dar numai dacă vorbim de tura asta. Că în alt an, gașca aducătoare de ploi a stabilit un record neoficial:

Așadar, câte persoane încap într-un singur caiac? 😁

E adevărat că erau copiii mai mici atunci, între șapte și zece ani, dar nu cred că-i va depăși nimeni în curând, nici la număr și nici la talentul muzical: 

Și nici la căutatul de scoici, că tot veni vorba, care a avut loc atât la mal… 

… cât și pe apă: 

Din toată comoara scoicească adunată de ea, Anastasia mi-a făcut și mie cadou două scoici. 🐚🎁

Chiar dacă au fost atâția copii în grup, Florin nu s-a emoționat atât de tare încât să ne lase fără…

Provocări pe canale

Dacă stau strâmb și mă gândesc drept, în ciuda copiilor, traseul de data asta a fost presărat cu încercări chiar mai multe decât data trecută. Recunosc, eu mă dau în vânt după ieșirile solicitante, căci îmi place la maximum să rezolv probleme complicate de padelat pe pasaje foarte înguste, întoarceri în ac de păr, treceri peste sau pe sub copaci. 

Și-mi place atât de mult, încât deseori o iau pe rute alternative care-s mai recalcitrante decât trecerile relativ mai facile:

.

Dacă o luam prin dreapta, aveam mult mai puține probleme decât pe aici, evident. Dar așa, mi-am exersat puterea de convingere! 😀 

Dacă-i vorba de Deltă, e vorba de stuf. Uite așa ne-a băgat Florin pe cel mai îngust canal din Deltă: 

.

Cumva parcă și numele de canal e prea mult pentru realitatea de la fața locului, că erau locuri cu doar câteva fire de stuf mai puține pe o direcție decât pe margini.

Dacă nu ești ca mine și nu-ți plac musai provocările astea de navigație, padelatul într-un asemenea loc poate scoate la suprafață înjurături de mult uitate. Înaintarea e foarte greoaie, căci lipsa de distanță pe laterale face padela să se blocheze de multe ori în stuf sau să nu poți păstra direcția cum trebuie și te blochezi ușor cu botul ambarcațiunii pe marginile foarte apropiate.

Dar ce ușurare te încearcă când vezi luminița de la capătul stufului, care apare tocmai când credeai că nu se mai termină! Și ce sentiment de împlinire! Mai ales când ieși într-un asemenea loc! 🤩

Dar ce spui de un padelat pe… iarbă? 😀

.

Spuneam ceva mai sus de treceri înguste și peste copaci? Da, am avut parte din plin și de alea, testul fiind mult mai greu pentru ambarcațiunile duble: 

Aici era un copac în apă imediat după o trecere îngustă și n-am avut altă alternativă decât peste el. Până la urmă, cu mai multe sau cu mai puține manevre, în funcție de abilități sau inspirație, l-am dovedit cu toții.

Mai mult decât atât, am făcut față și provocărilor estetice pe care ni le-a scos Delta în cale:

.

.

Aceste surprize nu s-au limitat doar la regnul vegetal:

.

Iar de data asta lebedele au fost reginele neîncoronate ale zilelor noastre pe apă: 

.

Nu știu ce cumetrie sau nuntă serbau ele împreună acolo, dar hora asta a lor pe apă mi-a plăcut tare! 

Dacă astea au fost experiențele la distanță, hai să-ți povestesc și de cele de aproape:

Enotul și puii de lebădă

În genul acesta de expediții poți padela ore în șir, dar n-o poți face la infinit. Când și când, mai tragi la mal pentru o pauză de dezmorțire, de masă sau de amândouă. Într-o pauză din asta, unul dintre copii a auzit niște zgomote în tufăriș și așa a descoperit Florin cum ne spiona cineva. 

Enotul era foarte timid, nu venea prea aproape și dispărea imediat la vreo mișcare mai rapidă sau la vreun zgomot neașteptat.

Bineînțeles că atunci când am auzit „enot”, mulți ne-am pus la pândă cu aparatele foto sau telefoanele ca să avem dovada unei asemenea întâlniri. 

Cum eu am fost moț în gașca foto, am reușit să-l surprind pe susnumitul spion în câteva ipostaze revelatoare: 

.

La același loc de popas au ajuns și alți colegi de pasiune, cu un pufulete de pisică pe nume Sofie…

…și ea cuprinsă de o curiozitate extraordinară în legătură cu enotul: 

Nu știu ce-au comunicat ei acolo, dar enotul a zbughit-o repede în boscheți. Pare-se că n-avea stofă de vedetă și ținea la intimitatea lui! 

La fel a stat treaba și cu doi pui de lebădă rătăciți de părinții lor. După ce ne-am instalat tabăra, s-au tot învârtit în jurul nostru pe apă ceva vreme.

Când a început să plouă și s-a lăsat seara cu răcoare, au schimbat strategia:

 .

Oboseala și temperatura mai scăzută de după ploaie pare-se că le-a anulat prudența instinctivă.

Cum au ajuns în brațe la Florin, toată lumea a vrut să pună mâna pe ei: 

Odată terminată această operațiune cu succes, Florin s-a transformat într-o adevărată mamă lebădă: 

.

.

Pentru că era răcoare bine afară, peste noapte i-a primit în cort, la căldură. Dimineața, cu rezervele de căldură complet refăcute au intrat imediat pe apă. Probabil că le era foame și nu prea găseau d-ale gurii pe la noi prin tabără…

Apropo de foame, hai să vezi cum a fost în tura asta cu…

Mâncarea 🐟

Când e vorba de o ieșire în Deltă, combinată cu delicioase mâncăruri de pește gătit în diverse feluri, Florin Petre e de departe cea mai bună alegere pentru că a aranjat și a organizat treaba în așa fel încât în fiecare zi a ajuns la noi peștele gătit în felurite moduri.

Prima tabără am avut-o la nea Vasile, unde Florin a amenajat în anii trecuți un loc perfect de ieșit la mal: 

Și locul de pus corturile era superb, cu niște maci care se uitau la noi plini de curiozitate: 

Cireașa de pe tort a fost, aici, mâncarea gătită de nea Vasile: 

.

.

Divina ciorbă de pește a fost urmată de un delicios pește prăjit… 

… și o perioadă nu s-a auzit la masă decât mestecatul.

Odată rezolvate solidele, am continuat cu lichidele și cu desertul (bezele prajite pe baț) la focul de tabără:

Și ne-am simțit atât de bine, încât până și luna și-a aruncat din când în când o privire curioasă către noi: 

A doua zi de dimineață, nea Vasile ne-a încântat papilele cu niște icre, care au mers ca unse cu niște ceapă tăiată mărunt.

La pauza cu puii de lebădă, Florin a aranjat să vină la noi mâncarea cu barca:

Și bine a făcut, că ne-am cam lins pe degete după bucatele gătite de tanti Valentina. Ce-am mâncat? 

.

.

Nu mai zic nimic de incredibilele nalengâte cu dulceață de smochine:

Să fii în pustietate și să mănânci mâncare caldă, gătită cu măiestrie, ăsta mi se pare culmea luxului într-o asemenea aventură! 

Seara am avut foc de tabără cu lichide și (iar) bezele pe băț prăjite la foc:

Partea tare? Ne-a rămas pește și pentru a doua zi la micul dejun, și pentru prânz: 

În a treia seară am ajuns la Mila 23, în campingul lui Florin și, pentru că prognoza era cu ploaie la greu, am ales să vină mâncarea de la tanti Valentina acolo: 

Și iar ne-am lins pe degete!

.

.

Ce crezi, a rămas și pentru a doua zi la micul dejun? 😀 

N-am cum să uit încheierea apoteotică:

Pentru prânzul de dinaintea plecării pe la casele noastre, ne-am dus să mâncăm la pensiunea lui tanti Valentina. Unii pe jos, eu cu Florin, cu barca: 

Cam puține bagaje, așa-i? 😀

Dar nu bagajele contează când e vorba de masa dinaintea plecării. 

.

Prânzul ăsta de la pensiune a pus capac experiențelor culinare de până atunci. Am băgat la chiftele de pește și la scrumbie în mine de mai aveam un pic și crăpam!  Nu mai zic de salate, negrese și tot ce-a mai ajuns pe acolo pe masă.

Nebunie culinară, nu altceva! 

La final 🏁

Recunosc, această expediție ocupă primul loc în topul evenimentelor în care m-a plouat cel mai mult. Probabil Bărbosul și-a propus să mai echilibreze balanța zilelor cu vreme frumoasă pe care le-am tot avut. 

A fost nașpa? Absolut deloc!

Ploaia a făcut aventura asta și mai memorabilă, mai ales prin sincronizarea perfectă a momentelor de răgaz cu nevoile noastre. 

Super-memorabilă e și întâlnirea cu enotul și cu puii de lebădă, experiențe de care n-am mai avut parte până acum.

Ce n-am menționat e că am văzut și dansul efemeridelor când stăteam la o bere pe o terasă la Mila 23:

Toate acestea, împreună cu mâncarea, cu energia copiilor și a adulților, cu glumele și caterinca de care am avut parte, propulsează aceste zile în top 3 experiențe pe apă! 

Și cănile artED s-au bucurat din plin de această aventură, că s-au simțit ca acasă:

.

Poți să ai și tu parte de asemenea aventuri în natură și momente culinare împreună cu Florin. Intră pe Ture cu caiacul și alege-ți de acolo aventura cu care rezonezi cel mai mult. Atât te mai desparte de o super-aventură acvatică! 

*

De ți-a plăcut sau te-a inspirat articolul, un like la pagina de Facebook a blogului e foarte binevenit și te va ține la curent cu următoarele articole.

Ne putem “vedea” și pe grupul “Vacanțe cu aventură“, la fel ca și pe Instagram sau YouTube.

Călătorii fabuloase îți doresc! 🙂