(ON sau OFF) line?

Omul este, prin definiție, o fiinţă socială.

Pădurile tăiate pentru hârtia tratatelor care confirmă acest lucru stau mărturie în acest sens. Dar nu cred că e neapărată nevoie de aceste tratate pentru ca cineva să-și dea seama de asta: e un adevăr pe care-l știm, mai mult sau mai puţin conștient, fiecare dintre noi.

Omul luat ca individ, mai ales comparat cu alte animale, nu prea impresionează. Nu e nici cel mai mare, nici cel mai tare, nici cel mai rezistent, nici cel mai rapid. De unul singur n-ar putea face mare lucru. A realizat asta încă de când era maimuţă și s-a adunat în grupuri pentru a-și spori șansele de supravieţuire.

Dar grupul nu e o colecţie de indivizi care-și văd de treabă separat, fiecare în legea lui. Grupul presupune comunicare și colaborare între indivizi. Când ești într-un grup trebuie să fii în stare să te faci înţeles și să înţelegi, la rândul tău, atunci când cineva comunică cu tine. Iar când vorbim de comunicare, aproape toată lumea se gândește la comunicarea verbală, sau la cea scrisă.

Comunicarea se manifestă totuși sub mai multe forme. Putem să comunicăm foarte bine (și chiar o facem) prin mimica feţei, prin gesturi sau chiar cu tot corpul, prin așa numitul limbaj non-verbal, dezvoltat în milioanele de ani de convieţuire. Dacă n-am putea face asta ne-am afla într-o mare încurcătură într-o ţară străină a cărei limbă nu o cunoaștem. Are oare nevoie de traducere cineva care se freacă cu mâna pe burtă și deschide din când în când și gura? Sau cineva care-și împreunează palmele, așază capul pe ele și închide ochii două-trei secunde?

Pe de altă parte, cum tot ce are legătură cu omul e mai mult sau mai puţin complicat, așa stau lucrurile și cu comunicarea. De multe ori aceleași vorbe pot avea semnificaţii diferite în funcţie de inflexiunile vocii. Dacă cineva cu sprâncenele încruntate și ochi scăpărători sub ele se uită ţintă la tine și zice „Nenorocitule!” înţelegi ceva. Dacă același cineva zice „Nenorocitule!” cu cel mai larg zâmbet pe faţă, o altă intonaţie și-apoi vine la tine și te strânge în braţe, înţelegi altceva.

Sau sunt situaţii când mesajul vorbit e contrazis de limbajul corpului, fapt ce trădează o neconcordanţă între vorbe și gânduri. Când cineva îţi spune „Ești cel mai bun prieten al meu!” și clatină din cap de la stânga  la dreapta și invers, oare ce mesaj trimite?

Nu suntem întotdeauna conștienţi de formele de comunicare non-verbală dar, cu toate astea, creierul le înregistrează și știm că ceva e în neregulă atunci când vorbele sunt contrazise de mimica feţei sau poziţia corpului. Asta se întâmplă, bineînţeles, când vorbești faţă în faţă, când interacţionezi direct cu cineva. Nicio altă formă de comunicare nu este atât de completă.

În ziua de astăzi suntem acaparaţi tot mai mult de telefoane „deștepte” și de calculator iar comunicarea se realizează foarte mult… cu ajutorul tehnicii: un ecran, o tastatură, un microfon, eventual o cameră video. Folosim tot mai mult comunicarea prin text (sms-uri, e-mail, mesageria instantanee), voce (pe telefon sau pe calculator) și, deocamdată încă rar, apelurile cu imagine. Dacă aceste metode au devenit preferatele noastre, tot efortul evolutiv dedicat perceperii celor mai mici gesturi sau schimbări de poziţie ale corpului a fost… degeaba. Dacă folosim preponderent aceste tipuri de comunicare, suntem văduviţi de contactul cu ceilalţi, de bogăţia și satisfacţia interacţiunii directe.

Pe de altă parte, în societatea contemporană comunicarea prin intermediul calculatorului și a internetului a redefinit termenul de „comunitate”. Până la apariţia lui, a calculatorului,  comunitatea însemna legătura fizică și comună a „mai multor lucruri sau ființe; posesiune în comun” sau/și ”grup de oameni cu interese, credințe sau norme de viață comune; totalitatea locuitorilor unei localități, ai unei țări…”

Calculatorul, cu ajutorul neprețuit al internetului, a eliminat barierele geografice și a adus lumea întreagă  la o distanţă de câteva apăsări de taste. Legăturile fizice directe între oameni n-au mai fost necesare pentru crearea de comunităţi. Spaţiul virtual a permis crearea comunităţilor bazate pe interese comune, indiferent de localizarea geografică a membrilor grupului.

Dar același calculator mijlocește contacul impersonal, determină o comunicare lipsită de bogăţia componentelor contactului direct și, din păcate, unii dintre utilizatori au îmbrăţișat exclusiv aceste căi de comunicare. Nu sunt puţine cazurile celor care au sute sau chiar mii de prieteni în comunităţile on-line, dar sunt complet inepţi când e vorba de contact fizic direct, cu alte persoane în carne și oase.

Pe de altă parte, calculatorul îţi  oferă șansa să fii cine vrei tu să fii. Dacă ești băiat și toată viaţa ţi-ai dorit să fii fată, ei bine, calculatorul cu al său spaţiu virtual îţi acordă această posibilitate. Dacă în viaţa reală ești un timid incurabil, în interacţiunile virtuale te poți prezenta drept cel mai curajos dintre viteji.

Comunităţile de orice fel, chiar și virtuale, sunt excelente atunci când e vorba de menţinerea flăcării  pasiunii. Primești reacţii la postările tale, pozitive sau negative, de la membri cu biografii diverse, vârste diferite și niveluri de experienţă variate și asta te ajută să-ţi găsești, mai devreme sau mai târziu, un drum propriu.

Eu mă inscriu fără doar și poate pe linia celor fascinaţi de tehnologie. Până acum am parcurs un traseu virtual care, în ce mă privește, este strâns legat de pasiunile care m-au acaparat la un moment dat. Să nu mă înţelegeţi greșit: pasiunile mele sunt aceleași, dar unele sunt mai importante ca altele, în funcţie de momentul în care sunt întrebat. În cele ce urmează, o să vă povestesc despre ele, într-o ordine aleatorie.

Pasiunea pentru grafică în general și pentru cea digitală în special m-a determinat să mă înscriu pe forumul de pe visualart.ro. Ideile mele, urmărite și comentate de membrii forumului, s-au concretizat în crearea unor imagini la care mă uit și acum cu plăcere.

De-a lungul timpului, din diversele postări ale acestui forum, am aflat câte ceva despre unii sau despre alţii. Am aflat despre profesii, preocupări și planuri de viitor. Am aflat că unii sunt arhitecţi sau ingineri, alţii ilustratori sau economiști, toţi uniţi de pasiunea comună pentru artele grafice. Postările lor au creat în mintea mea câte o imagine pentru fiecare, dezvoltată mai mult sau mai puţin conștient. Până la un moment dat, când interacţiunea strict virtuală n-a mai fost suficientă nici pentru mine, nici pentru mulţi alţi membri. Așa că, de comun acord, am stabilit o dată și un loc de întâlnire ca să ne vedem în carne și oase, să ne cunoaștem mai bine.

La respectiva întâlnire, care a avut loc la Poaina Brașov, bineînţeles că acea construcţie mentală „ridicată” pentru fiecare membru de pe forum s-a spart în mii de fărâme la contacul cu omul din spatele aliasului. Dar interacţiunea directă dintre noi a creat alte legături, mai strânse, pentru că de-acum știam omul din spatele postărilor de pe forum.

După această primă întâlnire, au urmat și altele, prilejuite de diverse workshop-uri grafice sau pur și simplu ca să ne cunoaștem și mai bine.

*

Fotografia e o altă mare pasiune a mea și bineînţeles că n-am ratat ocazia să mă înscriu pe diverse site-uri dedicate: badorgood.com, fototarget.ro ș.a.

Şi aici s-a întâmplat la fel ca și în comunitatea ”graficienilor”: după o perioadă de interacţiune exclusiv virtuală, am simţit nevoia de un contact direct cu membrii forumurilor. A fost cumva un pas natural, pentru că multe genuri ale fotografiei presupun hoinăreala cu aparatul de fotografiat la gât. E adevărat că poţi s-o faci și de unul singur, dar e mai palpitant în grup. Așa că s-a lăsat cu mai multe ieșiri foto, am cunoscut oameni cu diverse profesii dar cu aceeași pasiune.

De multe ori la berea de la sfârșitul hoinărelilor am discutat, ne-am criticat (constructiv), ne-am împrietenit.

Calculatorul m-a subjugat de prima dată când l-am văzut cu… jocurile. Cu ce altceva?! Din momentul în care am devenit și eu posesor al unui calculator, cea mai mare parte din timpul petrecut în faţa monitorului a fost dedicată jocurilor, cam de orice gen: shootere, jocuri de curse sau strategie, RPG-uri sau jocuri de aventuri. Mi se părea absolut incredibil cum niște cutii cu diverse componente electronice puteau să creeze universuri atât de variate și de credibile așa încât încercam să explorez… tot. Pasiunea a durat o bună bucată de vreme dar până la urmă interacţiunea cu un rozător de plastic, cu tastatură și ecran a devenit lipsită de satisfacţie și-am lăsat-o mai moale.

Cine s-ar uita din exterior la următoarea mea pasiune ar putea zice că… am defecte la „mansardă”. Culmea e că la fel am zis și eu despre alţii atunci când nu știam despre ce-i vorba.

Mi-aduc aminte cum mi-a povestit un prieten despre o cunoștinţă comună care se întâlneşte o dată pe săptămână cu prieteni de-ai lui ca să… JOACE JOCURI! Doamne, mi-am zis atunci şi aproape că mi-am făcut cruce (iar pe mine nu mă dă religia afară din casă): om în toată firea (patruzeci + de ani, cu părul alb) şi…A DAT ȊN MINTEA COPIILOR!!! Ȋi şi vedeam pe toţi oamenii ăia, stâlpii societăţii, cu câte o bere în faţă (pardon, un “Teddy” ???) jucând jocuri de copii!!! Evident că mai aveam un pic şi mă rostogoleam pe jos de râs!

Şi, ca să vad cum mă ia viaţa la mişto, la ceva vreme după aia a venit omul pe la mine şi-am încins o zi de jocuri de societate. Şi…n-am băut nici unul dintre noi “Teddy”…

Nu știţi ce-s alea „jocuri de societate”?

Ba știţi! Doar că nu știţi că știţi!

Dacă nu le-aţi jucat, cu siguranţă aţi auzit despre „Piticot” sau „Nu te supăra, frate!”. Ei bine, ele sunt „jocuri de societate”. Şi înainte să vă umfle râsul vă spun că nu, eu nu le joc chiar pe ele, ci altele, moderne, mult mai complexe, mai distractive sau mai îmbârligătoare de neuroni. Oferta de jocuri este foarte variată şi o să găsesc oricând un joc potrivit cu preferinţele mele generale şi cu preferinţele de moment. Culmea, găsesc şi jocuri care nu intră în niciuna dintre cele două categorii menţionate mai sus.

Odată interesul trezit, am început să mă documentez despre domeniu și așa am dat peste forumboardgames.ro, o comunitate de pasionaţi de unde am aflat cam tot ce mă interesa.

Acest forum e foarte special pentru mine. După ce l-am citit din scoarţă-n scoarţă am simţit nevoia să dau și eu ceva înapoi. Așa că m-am apucat de scris prezentări la diverse jocuri care mi-au plăcut. Am primit reacţii foarte bune, așa că am continuat. Am participat și la diverse concursuri legate de board game-uri iar unele dintre ele (în mod deosebit cele de pe goingcardboard.ro) s-au pretat la o abordare mai literară.

Așa am ajuns să realizez că-mi place să scriu și că pot  să o fac suficient de bine încât să fiu citit cu plăcere și de alţii. Ideea embrionară a blogului meu acolo își are originea.

Pe de altă parte aceste jocuri m-au atras datorită factorului de socializare. Doar nu degeaba se numesc ele „jocuri de societate”! Stai la o masă cu oameni în carne și oase, poţi să le  vezi feţele, le poţi observa stările sufleteşti generate de ce se întâmplă în joc, vezi cum adversarul dă mărunt din buze când faci o mutare care-l faultează (mai mult sau mai puţin) gratuit, îi vezi sclipirea malefică din ochiul stâng când îţi dă lovitura de graţie sau căutătura miloagă când poţi să-i “tragi” o mutare cu adevarat diabolică şi… totuşi speră că poate nu!

Unele jocuri le poţi juca şi singur, schizofrenizându-te niţel, dar cea mai bună experienţă este atunci când le joci cu alţii. Așa mai apare câte-o glumiţă, câte-o situaţie hilară, mai cunoşti oameni interesanţi, mai afli lucruri noi … Cineva mi-a spus la un moment dat un banc cu “diferenţă”: ”Care-i diferenţa dintre masturbare şi sexul normal?” “…???” “Păi la sexul normal mai cunoşti lume…”. Așa e și „normalitatea” la jocurile de societate! 🙂

Ca oricare dintre noi am fost întrebat când eram mic ce vreau să mă fac când o să fiu mare. Aviator, cosmonaut, Brusli, pilot de curse, căpitan de vas, mecanic auto şi câte altele or fi fost răspunsurile mele în diferite etape ale copilăriei şi în funcţie de filmul pe care îl văzusem recent. Bineînţeles că atunci când mi-am ales drumul în viaţă, toată potenţialitatea pe care o aveau meseriile enumerate mai sus s-a diminuat considerabil. N-aş zice că este imposibil să mai fac vreuna dintre ele (aia de Brusli are mari şanse! 😉 ), că nu ştii niciodată ce-ţi rezervă viaţa… Şezând strâmb și judecând drept știu că șansele sunt destul de mici.

Dar oare cum mi-ar fi stat ca …

Ei, şi pot să devin colonist (şi să produc apă de catan… pardon, colonie! – „Coloniștii din Catan”); pilot de curse („Formula D”- am primit-o n-a fost bună în curba aia…); “şofer” interstelar ( pe cine faci tu, măăăă puștiulică camionagiu galactic??? – „Galaxy Trucker”); stăpân de roboţel (da,da,da,da,da!!! Raliuri cu roboţei! Daaaaaaaa – „Robo Rally”); conducător de civilizaţie galactică (m-au „Eclips(e)”at alţii… Da’ şi eu pe ei!); elf (în ţara elfilor,”decât” elf poţi să fii – „Elfenland”); stăpân luminat de catacombe (Lord, mă! Vorbeşte politicos! – „Dungeon Lord”); crescător de animăluţe fioroase de companie pentru lorzi simpatici (când o să creşti mare, o să ajungi în dungeon…e aşa frumos acolo!!! am fost şi eu o dată…- „Dungeon Petz”); fermier (nu-mi zice tu mie că duhnesc! Că de la mine-ţi vine mâncarea! – „Agricola”) ş.a.m.d.

Şi pentru toate astea de mai sus n-am nevoie decât de o cutie, două de carton, echipată cu cartonaşe şi bucăţi de plastic sau bucăţele de lemn frumos colorate zise şi… jocuri de societate!

Există, atât în București cât și în ţară, diverse localuri în care se organizează întâlniri săptămânale pentru joacă, mai aerisite sau mai pline de fum, după preferinţe. Din când în când se organizează întâlniri regionale și, o dată sau de două ori pe an, întâlniri naţionale. Bineînţeles că nu puteam să nu mă înfiinţez și eu pe-acolo! E nebunia de pe lume să vezi o pensiune întreagă asaltată de pasionaţi care vin din toate colţurile ţării, cu un Himalaya de jocuri după ei.

Cei care au experienţă vin și cu echipament de alpinism. Dacă eventual li se năzare să joace jocul care e chiar în vârful muntelui?

Am petrecut nişte momente minunate la aceste întâlniri pentru că toţi jucătorii sunt nişte oameni foarte ”faini”, cum ar spune unii dintre cei întâlniţi. Așa am cunoscut nu numai jucători din (şi în) Bucureşti dar şi din (şi în) Cluj, Iaşi, Timişoara şi Târgu Mureș.

Chiar mă gandeam la un moment dat că jocurile, ele însele, fac o selecţie a jucătorilor: pe oriunde m-am dus şi se jucau jocuri de societate n-am văzut oameni care să-şi dorească duşmanii morţi, să sufere de invidii sau să le pese de altă duşmănie decât cea pe care, trecător, o generează jocul; care n-aveau tot aurul extras până acum de la Roşia Montană atârnat la gât, urechi, mâini, picioare; care n-aveau Merţane, BeMVee sau “Audi”tive foarte… cu răcnete. În aceste locuri unde m-am dus, erau (şi sunt în continuare) oameni normali, civilizaţi, care se simţeau foarte bine împreună şi la fel de bine m-am simţit şi eu cu ei.

Sunt privilegiat că i-am întâlnit și mulţi dintre ei mi-au devenit prieteni. Unii atât de buni încât am petrecut câteva revelioane împreună și aproape sigur o să mai repetăm experienţa.

Şi niciodată nu trec prin Cluj, Timișoara, Iași fără să mă întâlnesc la un pahar de vorbă și eventual chiar la o partidă, două, cu prietenii jucători de acolo.

În ultima perioadă, blogul e cel care mi-a suscitat foarte tare interesul. Comunitatea bloggerilor e o comunitate care nu-mi este cunoscută momentan decât din… texte. Înscrierea la SuperBlog 2014 am făcut-o ca să văd unde mă situez cu scrierile mele dar și pentru oportunitatea de a-i cunoaște pe participanţi la Straja, la finalul competiţiei.

*

Mi-am îmbogățit apartenența la comunitățile virtuale datorită SuperBlog2014.