Să-ndrăznim să luduim!
În viață nu e bine să stai pe loc. E indicat să mergi tot mai departe pentru că altfel te plictisești. Și te plafonezi.
Ai auzit de zona de confort? E acea zonă care conține activitățile pe care le faci fluierând, fără să-ți bați capul, pentru că deja le stăpânești cu măiestrie.
Faza e că dacă rămâi în zona asta, ajungi la o existență fără provocari și poți s-o dai într-un sictir grav. În afară de asta, ce se află acum în zona de confort, a fost la un moment dat o provocare pe care-ai înfruntat-o, ai îmblânzit-o și-ai introdus-o ceremonios în zona despre care vorbesc. Și-ai crescut, ți-ai lărgit orizontul.
Și-a fost de bine, că nu putea să fie de rău.
Cel puțin așa văd lucrurile căci mie îmi place să încerc chestii noi între care se înscrie cu mare succes și “luduitul”.
Nu căuta cuvântul în vreun dicționar, că nu-l găsești. Dar există o origine pentru el: “Ludum Dare”.
Dacă n-ai auzit despre asta, arunc eu imediat o găleată de lumină asupra chestiunii.
“Ludum Dare” e o comunitate online, cunoscută mai ales pentru “Accelerated Game Development Event” sau “Game jam”. În timpul unui asemenea eveniment, participanții din toată lumea, individual sau pe echipe, creează un joc video într-un weekend, pe o temă sugerată de comunitate. Nu se dau premii de miliarde de dolari (nici măcar de câțiva cenți, dacă tot a venit vorba) dar rămâi cu satisfacția jocului mai mult sau mai puțin terminat. La final, după o perioadă de testări, se aleg dintre înscrieri jocurile care excelează într-o direcție sau alta, gen “Cea mai bună grafică”, “Cel mai bun gameplay”, Cea mai bună muzică”… etc.
“Ludum dare” e cel mai popular “online game jam” și, cu peste 16 ani de la prima ediție, e cel mai longeviv.
Pentru că muream de curiozitate, la invitația lui Morco (numele de scenă al lui Adrian Matei) am participat și eu anul trecut la “Ludum dare 37” în decembrie, pe partea de creație grafică. Din cauză că nu eram foarte sigur că voi putea participa, mi-am asumat doar un rol secundar.
Luduiala a început într-o seară de miercuri pentru mine, cu două zile înainte de începerea “game jam”-ului, la o bere băută cu restul membrilor echipei într-un local de pe lângă Romană. Așa i-am cunoscut, pe lângă Morco, pe Mihai, Marius, Stefan, Ana, Dan, Maria, Cosmin. Eram graficieni, programatori, povestitori, gamedesign-eri și fiecare a povestit nițel despre ce face și ce așteptări are după principiul “câte bordeie, atâtea obiceie”.
– Morco: morala la final
– Mihai: doesn’t care
– Marius: ceva progresiv, cu schimbare de arta, highscore
– Eugen: SF/fantasy
– Stefan: un stil unitar de arta
– Ana: ceva rejucabil
– Dan: loot procedural
– Maria: mecanici interesante
– Cosmin: break the common rules
Ce să faci, fiecare cu piticii proprii! 🙂
Sâmbătă, în dimineața zilei de zece decembrie, am aflat tema aleasă dintr-o listă scurtă pentru “Ludum dare 37”: One Room.
Dacă tot era zece decembrie, nu puteam să ne adunăm pentru brainstorming decât de la ora zece la “Fantasia cafe”, care e un loc ideal pentru jocuri video. Adică să le joci.
Cei mai mulți am ajuns în carne și oase dar Cosminul de pe partea de sunet a fost prezent virtual, în laptop-ul de pe scaunul verde.
Acolo am început să ne dăm fiecare cu părerile-n stânga și-n dreapta, am cusut și descusut idei normale sau mai morbide, am făcut un pic mișto de ideea obsesivă a lui Morco cu un copil invalid imobilizat la pat, ne-am mai râs de una-alta.
După câteva ore, ușor peste timpul pe care-l preconizasem, am ajuns la concluzia c-o să facem un joc de dungeon.
Dacă în mod obișnuit într-un asemenea tip de joc eroii intră și se caftesc în neștire cu diverși balauri, ei bine… exact așa se întâmplă și aici: supereroii se aruncă vitejește asupra monştrilor fioroşi! Extrem de original, nu? 😀 Ei bine, da, dacă mă gândesc că în jocul nostru personajul principal nu e în nici una dintre categoriile menționate, ci e un mag care a fost pedepsit să facă curățenie după hăcuiala binecunoscută. Ca să nu moară din prima tură, am decis că-l dotăm pe lângă mătură cu niște capcane simpatice care să-i ușureze munca și-am trecut la împărțitul sarcinilor pe partea de grafică, de sunet, de programare, de poveste, de gamedesign. Unii au rămas în contiuare la cafenea, alții ne-am răspândit fiecare pe unde am vrut și pe unde am putut ca să purcedem la treabă.
Pentru mine, tot ce a urmat după aia s-a întâmplat on-line. Pentru discuții, pe lângă conversațiile de pe grupul închis de pe Facebook, Morco ne-a fluturat pe sub nas o cameră de chat pe Discord, un program dedicat pentru gameri.
În “Trello”, un program de organizare pentru tot felul de proiecte, a îmbucătățit sarcinile pe departamente, până la cea mai mică părticică.
Care-cum termina ceva, bifa căsuța corespunzătoare din program și toată echipa avea o reprezentare vizuală a progresului.
Simpatic, nu?
Iar dacă treaba cu legatura între membrii echipei a fost majoritar on-line, am avut musai nevoie de un loc în virtual unde să agregăm toată munca depusă pentru proiect. Alegerea a căzut peste Dropbox, unde folderele noi apareau pe măsură ce era creat conținut.
A fost foarte mișto cum vedeam că se materializau diverse chestii ca din neant, la fiecare nouă accesare a “Dropbox”-ului.
Probabil la fel era și pentru ceilalți când contribuiam cu ceva creație proaspătă în folderul de grafică.
Din tot calupul de grafică de executat, eu mi-am asumat elemente de UI (user interface) și de sub degețelele mele au ieșit după cum se vede mai jos.
Pentru că… abstract! 🙂
Pe lângă ele, mi-am pus amprenta și pe aspectul final al posterului pentru joc.
Termenul limită de duminică noaptea a venit fuguța peste noi și nu ne-a găsit chiar cu pantalonii-n vine, caci mai toate-cele erau terminate. Mai puțin capcanele care erau nefuncționale dar asta n-a fost neapărat rău.
La cum au fost gândite inițial, aceste capcane ar fi dat mai mult de muncă şturlubaticului nostru mag, când ar fi trebuit să fie invers.
M-a lovit după aia că ar fi fost mai bine să-i acordăm niște puteri care să-i incetinească sau să-i înghețe pe caftitori și/sau una-două vrăji pentru curățenia efectivă. Dar asta-i mintea cea de pe urmă, care-a venit după ce-am încercat joculețul și n-a mai fost timp pentru implementare.
După ce am tras linia de final, am văzut că sunt mai bogat. Nu, nu în contul din bancă, ci în experiență, desigur.
În primul rând am cunoscut oameni pe care altfel nu cred că i-aș fi întâlnit, fiecare strălucitor pe o direcție, cum se poate deduce de mai jos.
Am observat la prima mâna cum poate funcționa o echipă foarte eterogenă constituită oarecum ad-hoc, cum pot colabora oameni talentați cu competențe în diferite domenii creative, cum nu e nevoie musai de un loc permanent de întâlnire și cum poate lucra fiecare de unde-i convine dar și cum ai nevoie nu doar de un coordonator general, ci și de câte unul pe fiecare felie în parte. Cel puțin pe felia de grafică am simtit nevoia unuia la aceasta luduială, căci fiecare grafician a făcut ce-a vrut, fără grija unei grafici unitare.
Dar totul e bine când se termină cu bine. după “asamblarea” tuturor părților, chiar s-a terminat cu bine.
Asta se vede și în notele pe care le-a strâns jocul după perioada de evaluare.
#71 Humor(Jam) 3.82
#128 Audio(Jam) 3.76
#196 Graphics(Jam) 4.06
#218 Overall(Jam) 3.67
#238 Fun(Jam) 3.50
#261 Mood(Jam) 3.59
#295 Theme(Jam) 3.83
#310 Innovation(Jam) 3.35
#1462 Coolness 24%
Una peste alta, din totalul de 2390 de intrări, locurile ocupate la majoritatea categoriilor sunt mai mult decât onorabile. Și comentariile celor care-au jucat spun de bine așa că treaba-i îmbucurătoare! 🙂
Când apare o așa stare de bine, dacă vrei să te convingi poți s-o faci aici :
Poți să-l incerci pe calculator, pe telefon sau tabletă și e foarte simpatic dacă treci prin câteva niveluri!
Iar dacă-l joci, poate-mi spui cum ți se pare.
Spor la joacă! 🙂
