Reacţii meseriaşe!

Recunosc: îmi place verdele de mor!

Chiar şi verdele mucegaiului, atunci când îl văd pe vreo brânză franţuzească, împuţit de delicioasă. 😉

Dar nu verdele de pe brânză e reprezentativ pentru culoarea despre care vorbesc. Ci…

Hmm… oare despre ce verde crezi că e vorba? Hai, că ai trei încercări! 🙂

Să fie oare verdele semaforului?!

Să fie oare verdele unei sticle de bere?!

Sau o fi vorba de verdele ochilor unei fete frumoase?!

Ei bine, nu! Bineînţeles că niciuna dintre variante nu e cea corectă. Surpriză surprinzătoare!

Hai să nu te mai ţin pe jar şi să zic de-a dreptul: e vorba despre verdele vegetaţiei în general şi al copacilor în mod special.

Nu te-aşteptai la asta, nu-i aşa?! 😀

Şi acum, că e clar despre ce verde-i vorba nu cred că e o mare surpriză că-mi place natura în general şi pădurile în mod special.

Aşa că atunci când am auzit de concursul de  cu tema “Opriți distrugerea pădurilor”, era exclus să nu mă bag.

Tema mi s-a părut excelentă pentru că e foarte actuală dacă mă gândesc la  defrişările masive făcute în ultima vreme sălbatic şi fără cap, nu numai la noi în ţară, dar peste tot în lume. Sunt atâtea ştiri la toate televiziunile despre alunecări de teren, despre secetă sau inundaţii şi multe dintre aceste fenomene sunt legate de dispariţia brutală a pădurilor care nu mai fixează solul şi nu mai reglează microclimatul zonelor din care au dispărut.

Parcă toată lumea şi-a pus ochelari de cal şi nimeni nu vede mai departe de banii pe care ies din exploatarea lemnului. Se ştie că banu-i ochiul dracului, dar să te orbească în aşa hal încât să nu vezi că dacă tai pădurea fără nicio reţinere practic îţi tai singur craca de sub picioare, mi se pare de-a dreptul incredibil!

Şi hai că poate celor care se îmbogăţesc de pe urma tăierii pădurilor li se rupe de restul lumii, dar sigur au şi ei copii. Să fie oare toţi atât de haini încât să ignore cu bună ştiinţă că ei taie viitorul propriilor odrasle?

Mobilizat fiind, m-am concentrat intens, mi-am terorizat şi mi-am biciuit neuronul până a venit ideea. Adică IDEEA, că fiecare poate să participe cu o singură lucrare în competiţie.

Am început să sap 123RF-ul după imagini, am găsit unele potrivite, mi-am adaptat ideea la ele şi a ieşit ce se vede.

eugen demeterca - Reacţii meseriaşe!

După ce am terminat lucrul la ea, am facut-o cunoscută pe unde am putut pentru că şi votul publicului contează la aprecierea finală. Şi a ajuns la ceva lume.

Azi la muncă m-am întâlnit cu Anamaria, o colegă. Până să deschid eu gura, am şi auzit:

-Mulţumesc!

Nedumerirea m-a izbit în plină figură şi, încercând să mă dezmeticesc, am început să dau filmul înapoi. Noi am lucrat destul de mult împreună, dar nimic în ultima vreme. Aşa că „mulţumesc”-ul era pentru… ?

Cred că m-a citit repede, ca pe o carte de poveşti pentru copii.

-… pentru imaginea cu pădurea! Nici nu ştii ce-a făcut la mine-n casă!

Cred că faţa m-a trădat iar, că a început să-mi povestească.

Atunci când a văzut imaginea mea din concurs, i-a arătat-o şi fetiţei ei de opt ani, Matilda, şi au studiat-o amândouă. Imediat Matilda şi-a închipuit cum ar trăi Irinuca, sora ei mai mică cu cinci ani, cu mască. Sau cum ar fi să meargă la munte şi să nu mai existe niciun copac şi nici o urmă de pădure, nici o căprioară sau veveriţă, niciun iepuraş sau vreo pasăre.

A început să se frământe.

De la imaginea mea au trecut şi la celelalte înscrise în concurs şi Matilda a început să devină de-a dreptul nervoasă şi agitată. După ce s-a uitat la vreo jumătate dintre ele, n-a putut să stea locului şi s-a apucat să deseneze.

img 20150925 wa0000 2 - Reacţii meseriaşe!

După ce a văzut şi a doua jumătate din imagini a devenit supărată foc!

-De ce fac oamenii mari aşa ceva?!? Nu gândesc??? Sunt aşa de proşti???

Era foarte nemulţumită şi revoltată aşa că a mai făcut un desen pentru că simţea nevoia să facă ceva să îndrepte lucrurile.

img 20150925 wa0001 2 - Reacţii meseriaşe!

Era foarte convinsă că se poate întâmpla ce arăta fiecare imagine pentru că a văzut cu ochii ei cât de proşti sunt oamenii mari.

De „Luna pădurii” Matilda a fost şi a luat de la RomSilva un puiet cu rugămintea specială de a-l planta oriunde pe domeniul public.

Aşa că Anamaria s-a înarmat cu o lopăţică metalică de armată, cu două bidoane cu câte cinci litri de apa fiecare şi a luat-o la picior în parc cu o una bucată Matilda emoţionată, să-şi planteze puiul.

S-au chinuit ele şi s-au mozolit bine până au săpat o gropşoară potrivită, au pus copăcelul cu grijă şi l-au udat ca să prindă repede puteri. După care l-au admirat amândouă pe toate părţile, i-au pus şi-o fundiţă ca să fie cel mai frumos şi-a devenit locul de pelerinaj zilnic al Matildei. Bineînţeles că acel copăcel, pentru că era înconjurat cu atâta dragoste, creştea într-o zi cât alţii în trei.

Şi povestea a continuat până când copăcelul a ajuns să aibă o minunăţie de mini-coroană şi-ar fi continuat la fel de mirific până la sfârşitul veacurilor dacă n-ar fi intervenit aia mari de la primărie, care respiră greu şi fac un mare tărăboi.

Adică personajele negative, zmeii parcului! Care, pentru că aveau în sarcină să tundă iarba, au tuns-o… cu tot cu copăcelul mult iubit al Matildei.

Plâns, vaiet, nelinişte şi tristeţe! Şi vise spulberate!

Parcă erau totuşi şi poveşti care se terminau cu bine, nu?

Răspunsul este da, doar că aceasta, în mod particular, nu pare să facă parte din ele…

Şi numai ce reuşise să se liniştească Matilda din povestea noastră când i-au ajuns sub ochi imaginile din concurs cu ororile imaginate, la care se poate uşor ajunge dacă perseverăm pe drumul despăduririlor sălbatice.

Iar copilul de opt anişori n-a mai rezistat! A simţit nevoia să se opună nedreptăţii şi să protesteze. Cu mânuţele delicate şi cu căpşorul plin de griji şi nelinişte, s-a apucat să facă un mesaj limpede chiar şi pentru oamenii mari şi proşti, care nu ştiu ce fac! Şi ca să fie sigură că mesajul e cât de poate de clar, a mai făcut unul.

Nu ştiu despre tine, dar pe mine m-a impresionat extrem de tare Matilda.

A înţeles repede mesajul şi pericolul şi a intrat în acţiune, după puterile ei.

E o lecţie pentru noi toţi exact aşa ar trebui să facem cu mic, cu mare!

Eugen

Îmi place fotografia. Şi filmul. Şi grafica digitală. Şi lectura (în mod deosebit SF-ul și fantasy-ul) și, de dată mai recentă și cumva legate între ele, scrisul. >>mai multe

2 thoughts on “Reacţii meseriaşe!

    • 06/10/2015 at 11:25
      Permalink

      Păi cine a zis că se exclud una pe alta?! 🙂
      E adevărat că-mi place galbenul mai mult decât verdele, dar cu puțin. Așa că ambele culori sunt prezente pe pereți, la mine-n casă! 😉

      Reply

Leave a Reply to Eugen Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* GDPR (obligatoriu)

*

Sunt de acord

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: