Marioneta – Toastmasters I
La primul tău discurs Toastmasters, “Sparge gheața”, va trebui să te prezinți celorlalți membri ai clubului și să le dai acestora câteva informații despre tine, despre ce te interesează și ce îţi doreşti.
OBIECTIVE:
-Să începi să vorbești în fața unui public.
-Să-ţi descoperi atât abilitățile pe care le ai deja cât și pe cele pecare trebuie să ţi le dezvolţi.
Durata: Între 4 și 6 minute
Bineînţeles că discursul filmat a început ca un discurs scris. Şi desigur că socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea de la târg! 🙂
Textul de mai jos e pentru cine vrea să vadă diferenţele dintre variantă orală şi cea scrisă iar la final am adăugat părerile celor prezenţi în sală.
Lectură plăcută! 🙂
Marioneta
Bună seara dragi invitaţi şi simpatici oaspeţi!
Mă bucur tare că sunteţi aici şi că am cu cine să împărtăşesc chinurile prin care trec.
Uitaţi-vă un pic la mine (joc de scenă):
Stau cu picioarele uşor depărtate şi bine înfipte în podea. Am spatele drept şi pieptul împins înainte şi mă uit în ochii voştri fără niciun fel de problemă! Chiar şi zâmbesc uşor ca să vedeţi cât de relaxat sunt!
Par destul de sigur pe mine, nu-i aşa?
Ei bine, doar aparent!
Pentru că pe interior sunt aşa:
(joc de scenă)
De ce?
Pentru că deciziile nu-mi aparţin şi alţii hotărăsc pentru mine!
O! Şi dacă ar fi numai un singur cineva, ce bine-ar fi! Dar păpuşarii sunt mai mulţi şi mă iau în primire câte unul, prin rotaţie. Asta atunci când nu sunt mai mulţi împreună şi duc la îndeplinire alianţe mârşave!
Şi, cum deja sunt manipulat de o grămadă de vreme, am avut timp să-i identific pe vinovaţi. Bineînţeles că asta nu mă ajută cu nimic. Am aşa, doar o satisfacţie intelectuală că ştiu cui trebuie să-i mulţumesc. Şi pentru ce!
Unul dintre ei este…
*
-
Călătoritul
Ăsta cred că a participat la viaţa lui la olimpiadă, la proba de aruncarea greutăţii. Zic asta pentru că
Joc de scenă
mă ia, mă adună şi mă aruncă!
Nici nu bagă-n seamă urletele mele disperate:
-Stai aşaaa căăăăă…
Nuuu! M-aruncă şi aşa ajung eu să mă lipesc de vreo maşină, de vreun tren sau de un avion. Pentru că viteza e mare ţin ochii strâns închişi tot timpul drumului, să n-ameţesc!
Abia când simt eu că s-a liniştit totul îi deschid şi mă trezesc ba…
*
Deja cred că v-aţi dat seama până acum că un alt păpuşar e…
-
Fotografiatul
La ce am văzut până acum, pot spune că acest individ n-a ajuns pe la Jocurile Olimpice. Doar ca spectator, eventual.
În schimb, se crede mare descoperitor de talente sportive.
De exemplu are momente când începe să se-nvârtă în jurul meu,
Joc de scenă
Verbalizând aşa, mai mult pentru el:
-Hmmm… ştii că tu semeni cu o capră neagr… pardon! Cu un ţap negru? Ia! Hai să te văd! Hopa sus!
Eu desigur:
-Stai aşaa căăă…
-Nu vreau s-aud nimic! Hopa sus, am zis!
Pentru că sunt slab, n-am ce să fac. Mă execut…
Când se învârte în jurul meu în sens invers, îi vin alte idei.
Joc de scenă
-Ştii ce? Din partea asta parcă ai… o minunată codiţă de peşte! Ia hai! Bâldâbâc!
-Stai aşaa căăă…
-Nu vreau s-aud nimic! Bâldâbâc, am zis!
Şi deja ştiţi că am un psihic slab…
Iar schimbă sensul, iar mă vede altceva!
Da, exact: păsăroi!
Vedeţi la ce chinuri mă supune, da?
Şi cu siguranţă că v-aţi dat seama de la început c-a intrat în cârdăşie cu Călătoritul ca să-mi facă zile fripte mai cu spor…
*
De parcă ăştia doi n-ar fi suficienţi, există şi-un al treilea torţionar:
-
Bicicleala
Asta mă chinuie pentru că… bicicletă!
Am zis bicicletă?
Pardon, am vrut să spun bicicleTE, că-s două care mă chinuie.
Una-i d-aia mai sclifosită.
E foarte atentă cu dieta.
Nu pare că-i uşor anorexică?!
Şi cum să nu fie când la fiecare masă cere doar asfalt, asfalt şi iar asfalt… Partea naşpa e că mă ia şi mă vâjâie şi pe mine prin tot asfaltul de nu-mi regăsesc gândurile după aia. Căci, pe cât e de emaciată, pe atât îi place viteza. E dependentă rău de adrenalină, evident, mult mai mult decât sunt eu. Când o apucă entuziasmul, de mult ori merg aşa:
Ştie că-i şmecheră tare pe ce face dar… ştie că mai are şi lipsuri. Aşa că ş-a tras o completare. 
Asta n-a auzit vreodată-n viaţa ei de cuvântul “sclifosit”.
Mestecă şi ronţăie de toate iar dacă-ar face-o singură, n-aş avea nicio problemă. Dar vrând-nevrând mă ia-n cârcă şi aşa mă trezesc aruncat prin toate gropile de care se fereşte sclifosita şi prin toţi coclaurii.
Parcă-i chiar frumos pe coclaurii ăstia, nu?
Ei, să vedeţi cum e după ce plouă!
După cum se vede, unde-i balta mai adâncă şi noroiul cel mai clisos, acolo se bagă.
Oricât am urlat eu:
-Stai aşaaaa….
Parcă vorbeam la urechile surdului. N-a schiţat nici măcar un gest că m-ar fi auzit, darămite să mă mai bage şi-n seamă.
Chiar dacă zici că-i tanc, mai are şi momente sensibile.
Şi anul ăsta am descoperit că-i place marea şi nisipul de la noi şi de la bulgari.
Vă daţi seama ce-i pe lângă mine când astea două se adaugă la primele două?!
Şi… mai există şi-un colac peste pupăză!
Pam-pam!
*
-
Scrisul
Ăsta-i cel mai liniştit, aproape ca un maestru de meditaţie.
Nu mă trimite în te miri ce locuri, nu mă urcă pe stânci şi nici nu mă scufundă prin cine ştie ce ape. Doar îmi ia corpul în stăpânire, îl aşează în faţa tastaturii şi… mi se taie filmul!
Când mă dezmeticesc, mă trezesc de fiecare dată în faţa unui text care (incredibil!) are legătură cu mine.
-Păi stai aşa! Când şi cum s-a-ntmâplat asta?
Hopa! Ăsta a fost primul care m-a lăsat să duc până la capăt ce-am avut de zis.
Vă daţi seama ce m-am speriat prima dată?!?
Până la urmă, pentru c-am văzut că păţesc asta destul de constant, mi-am spus că mai bine pun textele astea într-un loc. Că… dacă-i vine să-mi ceară socoteală?!
Şi chiar dacă ticălosul ăsta-i cel mai liniştit, s-a împrietenit la cataramă cu răufăcătorii despre care numai ce-am vorbit şi acum sunt foarte rare momentele când cineva acţionează singur. Ba chiar şi câte doi îi văd cam rar, că sunt tot mai des câte trei sau chiar toţi patru!
De-a dreptul conspiraţie!
Şi nu mai ştiu…
-Aăăă… poftim? Ce s-aude? Cine vine?… Vorbitul în public?!
Joc de scenă
-Ajutoooooor!
*
Şi acum ia să vedem cum se potriveşte socoteala de acasă cu cea de la târg, cum se tranformă cuvintele scrise în comunicare orală! 🙂
Iar dacă nu ştiţi nimic despre Toastmasters, e musai să vă spun că la final toată lumea din sală scrie pe bileţele gânduri despre discurs, ce a fost bine şi ce ar putea fi îmbunătăţit.
Pentru acest discursul meu, iată ce am primit:
“Mi-a plăcut energia cu care ai transmis discursul. Foarte tare şi modul de prezentare personală. Mie nu mi s-a părut că ai emoţii, deci foarte bine.
N-am puncte negative.”
“Foarte tare! Foarte intensă povestea şi bine aleasă structura.
Mi-a plăcut!
Sugestie: să foloseşti şi elemente spuse pe un ton mai delicat că a părut totul foarte tare 😉 (spus)”
“Minunat discurs! Creativ! Captivant! Exact cum ţi-am spus şi data trecută!
Ieşi în faţa noastră şi electrizezi scena!
Nota 10!”
“Discurs cursiv, interactiv şi funny, modern susţinut cu ajutorul tehnologiei.
Mi-a plăcut foarte tare.”
“Wow! Mi-a plăcut naturaleţea, entuziasmul, cum ai pus viaţa în valoare, originalitatea, cuvintele folosite şi expresiile care să prindă atenţia.
Bravo!”
“Câteva “ă”-uri ce ar putea fi evitate.
Foarte bine pentru primul discurs, sper să mă descurc şi eu la fel ca tine”
“Foarte originală maniera în care ai ales să ne vorbeşti despre viaţa ta.
Consider că ţi-ar aduce un plus dacă ai zâmbi pentru că poziţia corpului tău nu este mereu în concordonţă cu chipul”
“Felicitări Eugen!
Mi-a plăcut felul în care ai structurat discursul.
Mi-a plăcut că te-ai ajutat de vizual.
Mi-a plăcut umorul tău.
Mi-a plăcut tonul tău şi vocea (clară şi puternică)”
“Felicitări!!! Un discurs original şi antrenant.
Ai dicţie, prezenţă scenică…
Aş mai lucra puţin la tonalitate. Vorbeşti cam tare! 🙂 “
Foarte tare totul si sa povestim cu drag cand ne vedem 🙂
Multumesc Cosma! Abia astept sa ne revedem! 🙂