Adrenalină la Vidraru Bike Challange

Natura funcționează ciclic. Ziua vine după noapte și invers; Luna slăbește, devine grasă și iar slăbește la fiecare 30 de zile; în fiecare an avem primăvară, vară, toamnă, iarnă…
Această ciclicitate și-a pus amprenta și asupra noastră: în fiecare noapte dormim; în fiecare zi mergem la muncă; în fiecare lună ne plătim ratele; în fiecare an mergem în concediu. Cum spuneam: ciclicitate!
Desigur că regăsim această formă de repetiție și-n alte părți.
De exemplu, din 2013 a început să funcționeze și pentru (da, te-ai prins! :D):

Vidraru Bike Challange

Că doar o competiție de CICLIsm e un exemplu excelent când vine vorba de CICLIcitate, așa-i?! 😀
Dacă n-ai ajuns până acum prin zona barajului Vidraru, dă-mi voie să-ți spun că e spectaculos. Am și dovezi cu care pot susține această afirmație căci am explorat p-acolo munții cu bicla și pe jos cu ocazia Vidraru Bike Challange în 2018, dar și apele barajului cu caiacul.
Și cred că și această frumusețe spectaculoasă are un rol în a atrage sutele de cicliști amatori și profesioniști an după an. Bine, trebuie să precizez că ciclicitatea bicicletelor în această competiția de MTB s-a împiedicat de COVID în trecutul apropiat, cum s-a întâmplat cu majoritatea evenimentelor sportive. Asta-i explicația pentru faptul că în 2021 a fost doar ediția a șaptea a acestui eveniment, în condițiile în care prima a fost în 2013.
Dar important e că s-a ținut anul ăsta. Ba chiar cred că izolarea impusă de celebrul virus a avut o contribuție puternică la  numeroasa participare: 550 de cicliști au plecat pe 27 iunie 2021 pe cele trei trasee.
Bine, până să ajungă la start a fost foarte mult de muncă pe partea de…

Organizare

Dacă ești participant te sui pe biclă și pedalezi în mai multe sau mai puține ore cei 34 de kilometri la Hobby, cei 52 la traseul mediu sau cei 90 de kilometri pe traseul lung, cel care contează și ca una dintre etapele Cupei Naționale de CrossCountry Marathon (XCM).
Dar organizarea unui asemenea concurs începe cu mult înaintea startului și nu e vorba de ore, ci de săptămâni sau chiar luni de zile de efort. Trebuie căutați sponsorii; trebuie să faci rost de voluntari; trebuie vorbit cu autoritățile locale; trebuie asigurată cazare, mâncare pentru voluntari și mâncare, apă, băuturi energizante pentru concurenți; e nevoie de mașini pentru transport și… ăsta-i doar vârful aisbergului!
Desigur că nici traseele nu se marchează singure. Cu o săptămână înainte de ziua concursului Florin Mija, capul acestui concurs, a făcut prima trecere pentru semnalizare, iar cu o zi înainte de start a întreprins încă o tură de verificare și de completare a marcajelor.
La aceasta din urmă am susținut sus și tare că e musai să merg și eu ca să prospectez punctele foto de pe traseu, iar Florin mi-a făcut hatârul.
Ce spuneam mai sus? Că peisajele sunt superbe și traseele spectaculoase?
Uite mai jos la niște fotografii făcute în ultima tură de marcaje, care să te ajute să tragi propriile concluzii:

.

.

.

Această ultimă tura de verificare a fost și prima în care m-am dat cu un Duster în offroad și trebuie să recunosc că am fost foarte plăcut surprins de capacitățile ei pe drumuri neasfaltate:

.

Dacă am tot ajuns la capitolul “flori”, am dat peste mai multe de-a lungul traseelor:

.

.

În cea mai mare parte a drumului de verificare a marcajelor am crezut că suntem singurii exploratori ai zonei… până am văzut că mă înșelam amarnic:

Iar pe lângă flocoșeniile care făceau “beeee”erau și alte flocoșenii, unele foarte greu de distins vizual de cele din prima categorie, care făceau “ham-ham”. Ia să văd, recunoști personajele în imagine? 😀
Dacă noi în mașină desigur că n-am avut nicio treabă, pentru cicliști situația nu era deloc asemănătoare, câinii de la stâni putând fi foarte agresivi. Din motivul ăsta a și vorbit Florin cu ciobanii, punându-i în temă despre concursul din ziua următoare.
La un moment dat am văzut și cât de inspirată a fost această tură de verificare a traseului.
Pe lângă marcajele Vidraru Bike Challange făcute cu o vopsea de un portocaliu roșiatic, am dat peste niște “x” – uri făcute cu o altă vopsea, portocalie. În niște sute de metri am dat peste vreo șase-șapte asemenea “x” – uri și-ar fi putut băga foarte ușor în confuzie orice ciclist.

Desigur că Florin, Adrian și cu mine le-am șters sau le-am modificat tocmai pentru a elimina până și cea mai mică șansă de încurcătură.
Odată ce-am terminat această tură de verificare concursul putea să înceapă din punctul meu de vedere. Altfel și Florin și ceilalți voluntari au mai avut o groază de făcut și-n acea seară și a doua zi de dimineață, până la startul de la ora 9.45.

Ziua concursului

A doua zi de dimineață am primit pe mână o jucărică perfectă pentru drumurile neasfaltate:

Condiția a fost că trebuia să-i duc dimineața și să-i iau după masă de la punctul lor de alimentare de pe traseu pe Mugur și pe Pusi, doi voluntari cu suflet mare. Desigur c-am acceptat fără să stau prea mult pe gânduri, căci Suzuki-ul era biletul meu pentru atingerea mai multor puncte foto-interesante de pe trasee.
Ziua concursului s-a prezentat superbă, cu un soare vesel și-un cer limpede presărat pe ici pe colo cu puful alb al norilor, exact cum se vede în fotografie.
După ce i-am debarcat pe colegii voluntari, m-am întors la un loc pe care-l ochisem în ziua precedentă.
Intenția mea era să-i surprind pe cicliști și grupați iar locul fiind spre începutul traseelor, aveam mari șanse.
Și mi-a ieșit pasența:

.

.

Iar dacă locul și concurenții arată bine de jos, ia să vedem cum stau lucrurile și de sus:

.

.

Ca să n-amețesc, n-am stat prea mult acolo sus și-am schimbat perspectiva:

 

.

.

Apoi m-am băgat nițel printre verdele crud al ierbii, presărat pe alocuri cu niște culori delicioase:

Cum orice concurs de MTB care se respectă are niște treceri prin apă, chiar cel de la Vidraru nu putea să facă notă discordantă, nu-i așa?

.

.

Unii concurenți aveau așa de multă energie, de nu mai știau ce să facă cu ea:

Iar dacă tot am ajuns la capitolul “apă”, un râuleț trecea chiar pe lângă cel mai mare punct de alimentare, unde se întâlneau toate cele trei trasee ale concursului:

La această intersecție unii se duceau către locul cu mâncare și lichide ca să-și refacă rezervele de energie, iar alții treceau în trombă, fugărind locurile de pe podium:

.

.

În unele locuri viteza celor mai antrenați și neînfricați era așa de mare, încât aproape că nu-i mai prindeam în fotografie:

.

Am mai prins și varianta asta de viteză:

.

.

Unii dintre acești concurenții erau așa de concentrați, că nu vedeau nici în stânga, nici în dreapta. Alții, în schimb, se bucurau și de peisaj iar unii chiar l-au și salutat pe fotograful din boscheți:

.

Cum traseul era presărat cu tot felul de rampe și pante, aplombul mai scădea pe ici, pe colo, mai ales dacă antrenamentul fusese mai mult… la alții:

Dar pe biclă sau pe lângă, toată lumea s-a bucurat de soare, de umbră…

.

… de drumul cu accente aglomerate…

… sau de porțiunile colorate delicat:

Cum în viață nu e totul doar poezie și realitatea te mai lovește din când în când, așa s-a-ntâmplat și la ediția a șaptea a concursului de la Vidraru:

S-au mai tăiat cauciucuri de la pietrele ascuțite de pe drum, au mai căzut unii și alții și s-au ales cu niște julituri, dar din fericire n-a fost nimic mai grav de atât.
Până la urmă farmecul datului cu bicla pe coclauri montani merită niște julituri, așa-i?
Cred că așa gândesc mai toți concurenții, că altfel ar fi ales varianta motorizată de explorare a munților:

Au trecut chiar pe lângă punctul de alimentare și-au avut “norocul” să dea exact peste Jandarmeria Montană care le-a dat un avertisment că circulau fără autorizație pe drumuri forestiere.

Pe la cinci și ceva după-amiaza i-am recuperat pe Mugurel și pe Pusi iar pe drum am făcut o oprire pentru o “alimentare” bio:

Am ajuns acolo chiar când oamenii terminaseră operațiunea de muls:

Când am plecat, greutatea din mașină sporise cu niște kilograme de brânză luată direct de la sursă.

La final

Așa s-a văzut de la mine a șaptea ediție a Vidraru Bike Challange în care am avut parte de niște premiere foarte interesante. De datul cu Duster-ul am povestit mai sus și am pomenit și de Suzuki-ul Grand Vitara preparat pentru off-road. Ce n-am spus e că Suzuki-ul avea volanul pe dreapta!
Pam-pam!
Să fi văzut ce distracție a fost până m-am obișnuit să schimb vitezele cu stânga. Și ce meclă făceam atunci când semnalizam vreo depășire și… porneau ștergătoarele! Pentru că da, semnalizarea era pe dreapta… 😀
Ei, până la urmă important e că i-am dat de cap și mi-am îndeplinit toate sarcinile cu maxim succes!
A, și-am uitat să spun că ne-au asasinat cei de la ROALERT cu mesaje de atenționare la urșii din zonă. Când ți-era lumea mai dragă pornea vuvuzeaua sonoră a mesajului ROALERT!
Recunosc că atunci când ajungeam în vreun loc mai pustiu, mă cam uitam cu atenție prin jur. Din fericire n-am avut niciun incident legat de urși pe traseu, nici eu și nici vreun concurent.
Dar mesajele nu erau degeaba. După ce s-a încheiat cursa, aproape de Finish și-a facut apariția o ursoaică cu doi pui pe care au alungat-o cu petarde jandarmii montani prezenți la cursă .

Și-am mai văzut la întoarcere un urs pe marginea drumului…

… care primea de mâncare de la un idiot cu număr de Argeș. Când am oprit în dreptul lui și l-am apostrofat că dă de mâncare la urs, mi-a răspuns cât se poate de senin:
-Păi dacă aveam mâncare în mașină, ce era să fac cu ea?!
Mda, scria “pentru urs” pe mâncarea aia. Mare-i grădina…
Dar până la urmă totul e bine când se termină cu bine, așa-i?

*

De ți-a plăcut sau te-a inspirat articolul, un like la pagina de Facebook a blogului e foarte binevenit și te va ține la curent cu următoarele articole.