Orașul de cristal
A fost ca un vis… un vis frumos, cel puțin pentru mine. Şi a durat trei zile, ca în orice poveste .
A venit pe neașteptate, fără niciun semn prevestitor și, în afara câtorva inițiați, nimeni n-a avut nici cea mai mică bănuială.
La mine a ajuns prima oară insinuându-se auditiv, distant și ritmic. Nu i-am dat prea multă importanță, fiind absorbit cu altele. În plus, nici nu era prima oară când auzeam insistența repetitivă, aşa că m-am culcat fără să văd despre ce-i vorba. Și-a fost mai bine, pentru că atunci când am dat ochi în ochi…
Uau!
Surprinderea a fost extremă!
Am căscat ochii plin de uimire, am deschis și am inchis gura ca un pește pe uscat!
Peste noapte orașul se lepădase de mantia albă și opacă a iernii, se dăduse de trei ori peste cap și se îmbrăcase în haine de o neasemuită frumusețe cristalină:
De parcă Dumnezeu, atunci când și-a plecat privirea spre oraș, a fost așa de impresionat de ce-a văzut, încât a simțit nevoia să prelungească acel moment pentru mai mult de-o clipă și a declanșat aparatul de fotografiat celest, înghețând totul într-o fotogramă glacială.
Desenele precise ale oamenilor purtau aceleași haine de cristal ca cele organice ala naturii:
Iarnă este destul de reținută și conservatoare cromatic atunci când pictează tablourile hibernale în care suntem și noi personaje, dar penelul ei nu reușește să stingă toate culorile:
Iar bucuria ochilor a venit la pachet cu surprinderea tactilă atunci când am atins cu mâna crengile sau frunzele ca să mă conving că totul e aievea. Urechile s-au alăturat și ele entuziasmului celorlalte simțuri în momentul în care gheața, forțată de vreo mișcare neașteptată a suportului, pocnea sexy. Iar atunci când am ajuns să pășesc peste cuvertura casantă și cristalină care acoperea vegetația unui teren viran, gheața care scrâşnea și crăpa sub tălpile bocancilor mi-a gâdilat urechile într-un mod tare interesant.
Și atât cu orgia simțurilor, că de gustat, n-am pus limba pe nimic! 😉
Iar acolo, departe de tabla, betoanele, asfaltul și forfota neîncetată a orașului, vraja înghețată m-a fermecat complet cu valurile încremenite…
…. și cu bijuterii nemaivăzute:
Vraja vegetației de cleştar m-a ademenit tot mai departe și așa am ajuns în îmbrățișarea liniștii de lângă…
Lacul înghețat
Învelișul de gheață atotstăpânitor și întinderea albului nesmintit m-au făcut să mă simt de parcă visam într-o poveste.
Nimic nu mișca. Până și sunetele erau înghețate așa că atunci când stăteam pe loc sentimentul că sunt pe altă lume era copleșitor.
Ritmuri și legături nemaivăzute luaseră ființă în această lume nouă:
Nu era nimeni prin-mprejur iar singurul semn al prezenței umane întrerupea sfios atotputernicia albului:
Lasarea serii și temperatura care începea să muște mi-au întrerupt explorările acelei lumi de basm dar am luat-o de la capăt în ziua următoare când am văzut…
Transformarea
La un moment dat timpul a pus stăpânire pe gheața cu claritatea diamantată și, într-un elan de creativitate, a adăugat încă un strat de complexitate desenelor gheții:
Filigranul texturilor aerate argintiu sunt dovada incontestabilă a măiestriei acestui bijutier de geniu, numit și Cronos.
Dar această muncă minuțioasă n-a făcut-o singur. Un alt artist a simțit nevoia să-și facă simțită strălucitoarea prezența:
Astrul zilei a umplut pânza glacială a tabloului cu miliarde de sclipiri.
Pentru scurt timp bijuteriile de gheață s-au bucurat de gloria strălucitoare, dar această bucurie n-a făcut decât să le grăbească sfârșitul…
La final
Pentru mine au fost niște zile de grație, de care m-am bucurat ca un copil. Nu mai mai săturam de explorat și nu știam unde să-mi îndrept privirea și aparatul de fotografiat. Dar orice costă pe lumea asta și nu e totul o poezie.
E grea această frumusețe a gheții. La propriu. A rupt multe crengi de copaci, a îndoit tabla multor mașini și-a spart câteva parbrize.
Iar gheața pe drumurile orașului nu face casă bună cu siguranța deplasării. De câteva ori era să-mi fugă pământul de sub picioare. Dacă mie mi-au reușit acrobațiile și-am rămas în picioare, destui dintre noi au plătit prețul în căzături și vânătăi și s-au foarte bucurat când gheața a dispărut în sfârșit
Tu în ce categorie te încadrezi, te-ai bucurat sau ai rămas cu semne?
