Snorkeling şi scubadiving în Egipt, de Revelion

Scubadiving şi snorkeling în toiul iernii?! Hmmm…

Când vine iarna, vrei nu vrei, frigul te fugăreşte în casă. Acolo faci instantaneu o alianţă ad-hoc cu gura sobei (sau fierbinţeala caloriferului, după caz) şi începi să depeni amintiri din anotimpuri mai calde. Iar dacă dorul  te copleşeşte peste măsură, ce poţi să faci?

Păi poţi să plângi cu lacrimi de o nostalgie încinsă. Sau poţi să… ţuşti într-un avion cu drum spre ţarile calde, cum am făcut eu în vacanţa de Revelion!

Aşa am dat din aripile cu reacţie ale unui Airbus aproape trei ore până la Eilat, în Israel. De acolo am mers cu autocarul încă vreo cinci ore până la cea mai şmecheră staţiune turistică egipteană, Sharm el-Sheikh.

Sus, deasupra Israelului, când norii îmi făceau ochi dulci prin geamul avionului, o revelaţie m-a lovit cu viteza unui TGV: noi, românii, suntem incredibil de norocoşi!

Ia priviţi niţel aici:

Am zburat zeci de minute cu vreo 800 de kilometri la oră peste peisajul ăsta mai uscat ca tavanul iadului. Dacă făceam abstracţie de lumea din jurul meu şi de aerul care susţinea avionul, aş fi putut crede că-s pe Lună sau pe Marte.

Jos în Egipt, la schimbarea perspectivei, nu era nimic diferit. Doar am putut vedea mai de aproape uscăciunea în multele ore de mers cu maşina.

Şi-acum hai să-ţi arăt alte imagini:

Suntem într-un cu totul alt film, aşa-i?

Da, sunt imagini din România!

Şi-avem de toate în ţărişoara noastră, începând cu nenumăratele nuanţele de verde ale unui pământ roditor. Avem o grămadă de lucruri pentru care am putea fi recunoscători şi nu suntem, pentru că le-am primit de-a gata sau pentru că nu ne-am pus niciodată problema.

Ar trebui să fim plini de recunoştinţă pentru minunata noastră ţară, pentru părinţii, profesorii, prietenii fără de care n-am fi ajuns unde suntem, pentru oportunităţi… Şi-am putea fi recunoscători pentru că… putem fi recunoscători!

Când priveam de sus peisajul din peninsula Sinai mi-a trecut prin cap că, pentru un popor fără ţară, chiar şi pământul ăla selenar e mai preţios decât aurul. De aia evreii ţin cu dinţii de el! Şi poate tocmai condiţiile vitrege i-au făcut să se zbată cu atâta îndârjire ca să ajungă unde sunt acum.

Pe când la noi, care avem totul pe tavă, pentru ce să ne agităm?

Dar gata cu filosofia, că ce-i prea mult strică! 🙂

Bineînţeles că există şi-o explicaţie pentru sărăcia nuanţelor deshidratate ale solului: toate culorile au fugit în mare! Și atunci când faci snorkeling sau scubadiving şi ochii ajung în împărăţia apei e… uau!

Adică… UAU!

Toate culorile sar zgubilitice la tine, te asaltează jucăuş şi se desfăşoară în toată splendoarea pentru desfătarea ochilor.

Pentru mine Egiptul a însemnat a doua experienţă de snorkenling. Prima a fost în Grecia, în toamna anului trecut, când am testat “Seabike“-ul. A fost frumos şi acolo dar în niciun caz nu se compară cu bogăţia luxuriantă din Marea Roşie.

Pe lângă Sharm el-Sheikh am descoperit locuri splendide pentru voyeurism acvatic. Partea cea mai frumoasă e că poţi să faci şi snorkeling-ul şi scubadiving-ul direct de pe plajă, fără să fie nevoie să pleci cine ştie unde cu vreun vas.

M-am destrăbălat acvatic în mai multe locuri și mai jos o să povestesc despre cele care m-au impresionat cel mai tare.

*

Plaja SharksBay

 

Acolo a fost primul meu contact cu apa Mării Roşii, numai bună pentru scăldat la o temperatură a aerului de 26 de grade celsius.

Am intrat direct cu echipamentul de snorkeling dar n-am luat aparatul foto cu mine că nu mă aşteptam să fie cine ştie ce acolo.

Mare greşeală!

Cum am intrat, un grup de peşti a început să protesteze şi să ceară vehement prezenţa aparatului, că doar d-aia se adunaseră ei acolo: să fie fotografiaţi!

Erau ei mici dar erau şi mulţi aşa că n-am avut ce face şi m-am întors să iau instrumentul.

Bine-am făcut!

 

Şi toată bogăţia asta e accesibilă doar cu o mască de snorkeling la 15-20 de metri de mal!

Comitetul de peşti de la intrare, mulţumit că i-am îndeplinit cererile, m-a urmat prietenos pe toată durata snorkelelii.

Împreună cu Cristian şi Stefan i-am făcut ziua veselă unui ponton care se plictisea groaznic până să ajungem la el.

 

Tot acolo mi-am descoperit stofa de mare detectiv!

 

Cum sună… Eugène Poirot? 😀

 

*

Plaja Farsha

Farsha e o cafenea bestial de mişto, după cum se şi vede. Eu am văzut-o prima dată noaptea, când e şi mai spectaculosă.

Localul are şi o plajă de pe care poţi merge în nişte explorări snorkelistice de pomină.

Dar să nu faci ca mine!

Eu am ieşit în larg direct de pe plajă şi am avut emoţii. Coralii sunt uneori aşa de aproape de suprafaţă că la un moment dat atentau cu neruşinare la berea proaspăt băută de subsemnatul. Cum aveam pe lângă masca de snorkeling doar costumul lui Adam plus un slip pe mine, perspectiva asta nu m-a făcut deloc fericit. Totuşi, mişcându-mă cu o graţie care nu mă caracterizează, mi-am scăpat burta ca prin urechile acului de ascuţimile frumoşilor corali.

La ieşire m-a dus capul să folosesc pontonul special instalat pentru acest scop iar recomandarea mea e să-l foloseşti şi când intri.

Indiferent dacă ai sau nu emoţii la intrare, coralii se aruncă către tine cu toată splendoarea culorilor.

 

Iar peştii care se fâţâie de colo până colo doar ca să fie admiraţi, parcă sunt desprinşi direct de pe paleta de culori ale unui pictor cu poftă de viaţă.

 

Acolo am văzut că există vietăţi acvatice cu mâini şi picioare:

 

Micuţa sirenă n-avea nicio urmă de echipament dar avea cu siguranţă acelaşi sânge cu peştii la cât de dezinvolt se scufunda pe acolo. M-a lăsat cu gura căscată când am văzut-o desfăşurându-se şi m-a umplut de încântare atunci când am admirat-o în fotografii.

Aproape de ponton, cum oamenii aruncau mâncare în apă, era aşa o înghesuială încât peştii se călcau în picioare!

Adică… se călcau pe înotătoare. Ăăă… nici aşa nu-i bine, că cine-a văzut peşti cu picioare care să calce?!

Dar am filmat, aşa că poţi decide singur ce se-ntâmplă p-acolo:

 

 

*

Scubadiving şi snorkeling de pe iaht, lângă insula Tiran

Acolo am avut prima experienţă de scubadiving din viaţa mea. Şi nu numai pentru mine: din cei 15 din grupul nostru care au ales să facă scufundări, doar două persoane mai făcuseră înainte.

Căpitanul Sayd ne-a adunat la o minişedinţă şi ne-a explicat într-o engleză clară tot ce era de ştiut înainte să ne scufundăm.

Cum sub apă gura ţi-e niţel ocupată, dacă eşti ca o moară stricată și vrei să vorbeşti… o să te doară mâinile! Dar pentru asta trebuie să-ţi fie clar limbajul semnelor pentru scufundători.

Dacă arăţi cu degetul mare în sus când te întreabă cineva pe stradă ce faci, mesajul e clar. La fel de clar e şi sub apă: instructorul te scoate instantaneu la suprafaţă! 😀

Dacă vrei să transmiţi că totul e în regulă, ăsta-i semnul:

Cu semnul în mână, printr-o piruetă de balet demnă de cea mai bună scenă a lumii,  m-am trezit că … “bâldâbâc”! Laura a fost pe fază şi-a imortalizat momentul :

Sub apă, secretul e să nu te panichezi, să inspiri şi să expiri lent. Şi e musai să o faci bine, pentru că doar aşa ajungi să fii uimit până-n măduva oaselor de ce descoperi acolo. E o cu totul altă lume, plină de o linişte tainică, de şoaptele mute ale locuitorilor ei, de calmul nuanţelor de albastru şi turcoaz, de energia săgetată a peştilor… Ajungi într-o imponderabilitate de melasă care-ţi încetineşte mişcarile ca solemnitatea unei ceremonii dintr-o altă lume, în timp ce băştinaşii se desfăşoară dezinvolt, lipsiţi de  constrângerea unui mediu străin.

Viaţa acvatică se dezvăluie în toată splendoarea, peştii se zbenguie pe lângă tine în toate direcţiile şi te iau sub aripa lor cât ai zice… peşte! 😀

 

 

Dar peştii nu pot face multe pentru tine dacă ai vreo problemă, aşa că e indicat să cauţi şi nişte înotătoare… cu degete grijulii! Antrenate profesionist, desigur!

Aşa ajungi sub aripile protectoare ale unui instructor care are în grijă doi oameni.

Al nostru era foarte competent şi de-a dreptul hidrodinamic. Ca şi mine, de altfel! 😀

(Foto de Valentina Saygo)

 

Pentru că eu cu Elena ne-am descurcat de minune sub apă, am ajuns să ne relaxam exact pe fundul mării, la vreo 8-9 metri adâncime, aproape de maximul la care poate aspira un începător.

Cum nu în fiecare zi descoperi cu proprii ochi o lume aşa de fantastică, ne-am lăsat cuprinşi de entuziasm:

Chiar dacă experienţa scuba a fost cea mai strălucitare stea a zilei, am avut şi snorkeling din belşug.

 

*

Blue Hole

 

Am ajuns la celebra “Gaură albastră” de lângă Dahab în ziua de “Jeep safari”, după câteva zeci de minute de mers pe cămilă. Acolo am descoperit că scufundările şi snorkeling-ul pot fi făcute… industrial!

Toate construcţiile din zonă au legătură cu una dintre cele două activităţi: fie închiriază echipamente, fie hrănesc gurile hămesite de adâncimile albastre.

M-a umflat râsul la un moment dat când am văzut cum erau îmbrăcaţi nişte loclanici:

Şi afară erau vreo 24 de grade celsius!

Noi eram în tricou şi pantaloni scurţi iar oamenii aia mai aveau un pic şi-o dădeau în tremurături! Şi nu, n-a fost singurul pe care l-am văzut aşa! 😀

“Blue hole” e celebru pentru scufundările pe care le poţi face în abisul de mai mult de 100 de metri adâncime dar noi am ajuns acolo doar pentru snorkeling.

Vântul destul de puternic agita binişor marea şi destui dintre noi au intrat în apă cu reţinere.

În apă grijile s-au dovedit nefondate. Valurile doar ne-au legănat mai tare, fără să impiedice cu nimic experienţa de snorkeling.

Doar din fotografii nu-ţi poţi da seama de graţia acvatică a peştilor. Aşa că închei apoteotic episodul “Blue Hole” cu-n filmuleţ:

*

Parcul naţional Ras Muhammad

 

Înainte de plecarea din Egipt am luat o excursie de jumătate de zi ca să văd coralii descoperiţi pentru prima dată de domnul Muhammad.

Intrarea în parc e impresionantă.

Şi intrarea în mare a fost la fel de impresionantă. Când am intrat în apă până la glezne, picioarele aproape mi-au congelat. Mi-a venit să-mi dau palme că nu am luat şi eu costum de neopren de la centrul de închiriere. Oricum nu mai puteam să fac nimic, că centrul era la câţiva zeci de kilometri depărtare.

Dar dacă tot eram acolo, nu era să mă înec ca ţiganul la mal. Aşa c-am intrat şi, când am ajuns mai în larg, nu mică mi-a fost surpriza când am descoperit că apa de acolo avea temperatura perfectă pentru îmbăiat masca de snorkeling.

Aşa am putut să mă concentrez exclusiv pe frumuseţile care mă împresurau din toate părţile.

 

Am snorkelit, ne-am minunat şi ne-am încântat vreo trei sferturi de oră după care am luat-o spre maşini.

La ce se vede când ieşi din apă, ai zice că sub suprafață se ascunde aşa ceva?

Dragilor, astea-s locurile pe care vi le recomand cu cea mai mare căldură  pentru snorkeling şi scubadiving la superlativ!

Pentru mine a fost o încântare iar bucuria a fost cu atât mai mare cu cât preţurile din Egipt sunt cât se poate de prietenoase cu buzunarul nostru românesc.

 

*

Cât costă?

 

Acolo dolarul e valuta forte şi pe un dolar primești 17 lire egiptene.

Dacă nu vii cu echipamentul de snorkeling de acasă cum am făcut eu, o mască cu tub de snorkel te costă între 25 şi 40 de lire egiptene ca să închiriezi. Adică maxim doi dolari şi-un pic, ceea ce înseamnă vreo opt-nouă lei. Tot pe la banii ăştia poţi să-ţi închiriezi separat vestă de salvare ca să poţi pluti fără grijă, labe de înot şi costum de neopren. Adică cu mai puţin de 40 de lei eşti complet echipat pentru o experienţă acvatică de neuitat.

Preţurile sunt incredibil de bune şi pentru scuba. Ieşirea de o zi cu vasul pentru două sesiuni de scubadiving şi snorkeling cât am putut duce, a costat 25 de dolari iar în banii ăştia a fost inclus şi prânzul pe vas.

Pentru o imagine completă, trebuie să vă spun că mai totul în Egipt e la preţuri foarte bune pentru noi.

O saltea sau un şezlong pe plajă costă între 30 şi 50 de lire egiptene, adică între 9 şi doişpe lei.

Hmmm, cât costă aceeaşi treabă pe litoralul românesc?!

Un drum cu un taxi costă între 30 şi 80 de lire egiptene şi cum mai tot timpul ne-am combinat cel puţin trei persoane, costul pe cursă a ajuns undeva la 2-3 lei de căciulă.

Cea mai scumpă masă pe care am luat-o acolo mi-a scos din buzunar 15 dolari şi-am balotat la banii ăia fructe de mare şi peşti proaspeţi de mai aveam un pic şi crăpam. Altfel am mâncat foarte bine şi cu 2 dolari. Media la un restaurant ajunge undeva la 6-10 dolari pe o masă.

Adică, super preţuri!

*

În altă ordine de idei, cred că ţi-a ajuns pe la urechi că Egiptul e o ţară cu probleme de siguranţă.

Când am ajuns în ţara piramidelor şi-am văzut pe şosele punctele de control cu soldaţi, blindate şi camionete armate, recunosc că m-a încercat o uşoară nelinişte. Dar după vreo câteva treceri, m-am liniştit: ele erau acolo pentru siguranţa mea, pentru siguranţa turiştilor. Şi nici nu ne-au încurcat prea tare : când auzeau ca suntem din România, imediat ne lăsau să ne continuăm drumul.

Totul a fost bine şi s-a terminat cu bine!

*

La final, concluzia mea e clară: specatculozitatea peştilor şi coralilor, bunăvoinţa egiptenilor, activităţile variate pe care poţi să le faci în combinaţie cu nişte preţuri incredibile, fac Egiptul o destinaţie de neratat. Eu cu siguranţă o să mă întorc acolo cât de curând!

Dacă vrei mai multe detalii, spune-mi şi ţi le dau cu plăcere!