Ziua premierelor
Sâmbăta care tocmai a trecut, a fost pentru mine o zi a premierelor.
De când m-am combinat cu Trek-ul, zvârluga de cursieră, tot căutam prilej s-o scot în lume la o treabă serioasă, să vedem cum ne place.
Ei bine, sâmbătă s-au aliniat planetele și-am ieșit dimineața din casă la o propunere de traseu de vreo 95 de kilometri. Zvârluga a fost de acord, ba chiar mi s-a părut că tremură de o uşoară nerăbdare, care s-a manifestat într-un elan avântat de la prima atingere a asfaltului.
La locul de întâlnire de la Izvor, Florin Năstasă, organizatorul turei, ne-a făcut indecenta propunere de a merge pe un cu totul alt traseu decât cel propus, din motive de unire cu o altă gașcă de ciclişti și de pedalat până la Hereşti în scopul observării unor obiceiuri de Florii.
Cum turele velo sunt pentru mine atât prilej de relaxare prin efort fizic cât și potențiale ocazii de capturat imagini după sufletul meu, mi-a convenit chiar mai tare noua propunere, traseul fiind în continuare numai pe șosea, după cum cerea hotărât noua mea prietenă cu roți subțiri.
Zis și făcut!
Ne-am întâlnit în Berceni cu grupul Magdei (care s-a dovedit a fi foarte pasionată de fotografie) și-am purces voiniceşte să luăm în piept drumul până la Hereşti, la festivalul “Mugurel de sălcioară”.
Am ajuns acolo în jurul orelor douăsprezece, am prins numai bine cântecele în română și-n bulgară dinspre finalul festivalului și-am putut admira în voie migala costumelor populare purtate de copiii mai prichindei sau mai răsăriți din comună și din împrejurimi.
După ce s-a terminat, ne-am dus într-o vizită interesată la magazinul din sat unde, la una dintre mesele de afară ne-am refăcut rezervele de energie ba cu diverse solide și lichide cumpărate de acolo, ba cu rezervele cărate de acasă în sacoșa proprie. Pardon, rucsacul propriu!
Și cum stăteam noi acolo la o velotacla, un localnic ne-a pus pe masă niște batoane cu biscuiți, ciocolată și caramel:
-Băieți, luați d-aci! Că și eu merg cu bicicleta și știu cum e la drum lung!
Tot acolo am avut parte și de-o întâlnire de gradul trei, cu bicla primordială. Mi-am dat seama ușor că-i prima biclă de pe lumea asta… după rugină!
Pe drumul de întoarcere am făcut o pauză ca să ne clătim ochii lângă lacul Berceni.
După aia, aproape de centură, am simțit în mâini că furca se distrează mai tare decât prevede legea. La o ochiadă mai atentă, ce să văd?!
Aveam până pe roata din față!
Am oprit instant și, susținut de Magda, Claudiu și încă un coleg de tură, am schimbat în câteva minute camera paradită cu cea de rezervă, pe care am avut inspirația s-o car după mine. Când dădeam pompele de final, am avut plăcuta surpriză să se oprească lângă mine un cuplu de alți ciclişti care m-a întrebat dacă am nevoie de ajutor. Foarte plăcut surprins, le-am arătat că am de toate și le-am mulțumit frumos pentru oferta de ajutor.
Domnul Claudiu a fost alături de mine până la capătul operațiunii și-i mulțumesc încă o dată pentru asistență!
După rezolvare ne-am reunit cu restul găştii care luase o pauză la benzinăria din apropriere și ne-am îndreptat cu toții hotărâți spre finalul turei.
Pe la cimitirul Bellu iar m-a luat senzația ciudată în furcă.
Evident, altă pană!
Cum nu mai aveam o altă cameră de schimb, am încheiat apoteotic tura după 90 și-un pic de kilometri și-am luat-o cu metroul până acasă.
Acolo am luat roata la întrebări și, când am văzut că găurile din ambele camere schilodite erau în exact același loc, mi-a devenit evident că aveam ceva pe interiorul cauciucului.
Am curățat bine, am pus un petic și a doua zi am pedalat 16 kilometri fără probleme!
Astea au fost premierele de sâmbătă, pe larg.
În rezumat, arată cam așa:
-prima tură “serioasă” cu noua cursieră
-prima dată în care am mers pe un cu totul alt traseu decât cel anunțat
-prima dată cu bicla prin Berceni
-prima vizită la Hereşti
-prima tură velo cu destinație precisă de festival
-prima tură cu cântece și costume populare
-prima dată când cineva ne-a oferit batoane pentru energizare
-prima pană după 2000 și ceva de kilometri cu biclele noi
-prima oară când fac a doua pană
-pentru prima oară am ajuns la a treia pană din viața mea
-prima dată când mi-am rezolvat de unul singur pana
-prima dată când închei o tură cu metroul
Și… cam atât! De-a dreptul suficient, nu-i așa? 🙂
