Sălbatica Ezerets
Trăim într-o epocă de aur a călătoriilor. Nicicând în istoria omenirii n-a mai existat vreo perioadă în care să poți ajunge atât de ușor în aproape orice loc îți dorești. Biletele ieftine de avion aflate la un click distanță îți aștern toată lumea la picioare!
Dar există și un revers al medaliei: e ușor pentru toată lumea să călătorească!
Așa ajungi la destinațiile foarte cunoscute să te-nghesui cu o grămadă de altă lume:
Dar există și un revers al medaliei: e ușor pentru toată lumea să călătorească!
Așa ajungi la destinațiile foarte cunoscute să te-nghesui cu o grămadă de altă lume:

Iar dacă pleci din aglomerația orașului și ajungi într-o altă aglomerație, parcă nu mai e așa mare chichirez…
Bine, când se aliniază planetele pentru aglomerație… asta e, te duci.
Dar după ce-o ții din aglomerație-n aglomerație, câteodată poate simți nevoia de altceva.
Ce faci atunci?
După mine sunt două opțiuni.
Ori te duci la pomul turistic lăudat în afara sezonului…

… ori te duci în locuri mai puțin cunoscute.
Și despre unul dintre acestea e vorba mai jos:
Și despre unul dintre acestea e vorba mai jos:
Plaja sălbatică de la Ezerets
Dacă auzi/citești pentru prima oară acest nume, îți dai imediat seama că nu e-n România.
Dar e foarte aproape, la vecinii noștri bulgari. Parcă nici nu-mi vine să cred că sălbăticia acestei plaje e la doar 20 de kilometri de țigănia de la Vama Veche.
Chiar dacă-i sălbatică, nu înseamnă că n-a auzit nimeni despre ea:

.

Mda, se pare că umbra pinilor atrage ca un magnet amatorii de sălbăticie dornici să asculte cântecul valurilor:

Iar când am văzut diversele “amenajări”, mi-am dat seama că unii dintre ei n-au venit doar pentru o zi sau două:

.

Parcă te și aud:
-Păi nu ne abureai tu la început c-o să povestești despre un loc fără aglomerație?!
Și recunosc, am spus. Dar nu mă scoate încă mincinos, te rog.
Ia privește imaginea de mai jos:

Mașina din dreapta e cea cu care am ajuns acolo și cât am stat, în toată pădurea din partea dreaptă a drumului n-am fost decât eu, Elena și cortul nostru!
Ei, sună destul de neaglomerat?! 😀
Indiferent de cum sună, nouă ne-a plăcut locul ăla incredibil de tare.
Cum e să trezești așa, ochi în ochi cu energia vieții?
Ei, sună destul de neaglomerat?! 😀
Indiferent de cum sună, nouă ne-a plăcut locul ăla incredibil de tare.
Cum e să trezești așa, ochi în ochi cu energia vieții?

Cum e să vezi tușele portocalii ale soarelui pictând faleza peste apele mării?

Cum e să surprinzi vântul care se uită fără rușine prin cort și bagaje și să auzi valurile care și-au dat întâlnire cu țărmul?

Cum e să te arunci în spuma matinală a apelor mării când nu mai e nimeni altcineva pe plajă?

Sau cum e să stai noaptea lungit lângă cort și să privești stelele prin rama frunzelor poleite de pâlpâirea focului?
Oricât aș povesti eu despre aceste experiențe, n-o să le înțelegi decât atunci când ești acolo, înconjurat de ele.
Chiar dacă lirismul și-a făcut de cap pe lângă cort, desigur că n-am putut sta numai acolo și-am executat și operațiunea de…

Explorarea zonei
O bună parte din plaja de la Ezerets e accesibilă după ce cobori o faleză destul de înaltă. Trei dintre locurile de coborâre sunt destul de abrupte, cărări de pământ în peretele înalt. Două dintre ele au un fel de trepte, mai jos fiind cele mai prietenoase:

Destul de departe de locul unde am campat noi, după pădurea de pin faleza dispare iar pe drumul de pe buza ei poți ajunge cu mașina mai aproape de mare.
Acest drum e în continuarea celui pe care vii cu mașina din satul Ezerets așa că, deloc surprinzător, cea mai mare densitate de amatori de sălbăticie era înspre acesta.

Exact în capătul drumului auto dinspre satul bulgar e un fel de cârciumă de unde-ți poți lua de băut sau chiar poți să mănânci. Oferta e bazată pe preparate din pește sau carne, nu foarte variată . În afară de acest local mai era unul nițel mai departe chiar unde se termina faleza, pe plajă.
Cu cât ne-am îndepărtat de acest nucleu de civilizație, cu atât am găsit mai puțini oameni pe plajă. La un moment dat chiar am mers minute bune fără să întâlnim pe nimeni.
Doar noi, valurile și vântul… De vis!
Acea pustietate te poate băga la idei…

… iar în plimbarea noastră pe plajă am văzut adepți ai ambelor categorii! 😀
Și pe toți ne-a urmărit vâjul constant al vântului, care și-a cam făcut de cap cu urechile noastre și cu valurile:
Și pe toți ne-a urmărit vâjul constant al vântului, care și-a cam făcut de cap cu urechile noastre și cu valurile:

.

Dar nu ne-a împiedicat cu nimic ședințele foto ad-hoc:

.

Ba chiar vântul s-a mobilizat spectaculos pentru unele imagini:

Tot acolo am văzut că mai sunt și alții ca mine, care se plictisesc după ceva timp de zăcut la soare și simt nevoia să facă ceva:

.

Și nici cu Mama Natură nu mi-e rușine:

Cam frumușele unele, așa-i?
Cum frumoasă a fost toată experiența celor trei zile de Ezerets, una dintre puținele de până acum în care am simțit că am plaja și marea doar pentru mine.
Cum frumoasă a fost toată experiența celor trei zile de Ezerets, una dintre puținele de până acum în care am simțit că am plaja și marea doar pentru mine.
Gândurile de final
De vrei altceva decât turism de masă sau ai fi vrut la Vama Veche dar ai ajuns la concluzia că nu mai e ce-a fost odată, atunci Ezerets e pentru tine.
Dacă poți să reziști câteva zile fără obișnuințele civilizației, poți să mergi cu cortul și să te instalezi aproape de plajă. Iar dacă nu-ți place pustietatea care ne-a cucerit pe noi, găsești cu siguranță un loc la umbra pădurii de pini. Și poate, cine știe, legi vreo prietenie cu vecinii de cort, că erau o mulțime de români pe acolo.

Cu mâncarea o poți rezolva în mai multe feluri. Poți să-ți iei tot ce ai nevoie din țară și să pui alimentele perisabile în lăzi frigorifice auto, cum au făcut vecinii noștri din Argeș.
Sau poți să mănânci local. Dacă nu-ți surâde meniul de la cele două cârciumi de lângă plajă, poți să mergi la restaurantele din zonă. Wild Duck e chiar în Ezertes sau, dacă mergi un pic mai mult, ajungi la Yanitsa și Morski Briz din Krapets. Pe acestea din urmă le-am vizitat noi în două seri diferite și ne-am delectat cu ciorbă de pește și un delicios pește la grătar, la prețuri mai bune decât la noi în țară.
Aceasta a fost experiența noastră Ezeretsciană și ne-a plăcut mult. Dacă te atrage ce-ai văzut până acum, eu ți – o recomand cu căldură. Noi cu siguranță o s-o repetăm!
Călătorii fabuloase îți doresc! 🙂

Felicitări pentru acest articol minunat!
Mă bucur foarte tare că ți-a plăcut, Sivia! Mulțumesc! <3 <3 <3
Bună! Mi-a plăcut mult prezentarea și mulțumim pentru ponturi. Câteva întrebări, dacă se poate: țânțari prin pădurea de pini? Când plecați la restaurant lăsați corturile singurele, nepazite, e ok? Nu am fost niciodată cu cortul, dar îmi place foarte mult zona prezentata și as vrea sa încercăm și noi (2 adulți cu 2 copii).
Mulțumesc mult pentru aprecieri, Ana-Maria! ❤️
La țânțari am avut noroc de un vânt numai bun ca să-i țină la distanță. Nu pot să zic că n-am avut deloc dar au fost doar câțiva, de sămânță :). Sper să aveți și voi noroc de el când ajungeți acolo.
Și da, când am plecat la restaurant cortul a rămas nepăzit și nu ne-am făcut griji în ce-l privește că aveam vecinii care erau pe poziții. Desigur că ne-am luat cu noi banii, actele și ce aveam mai răsărit ca valoare.
Distracție plăcută când ajungeți! 🙂
Frumoasă zonă, mulţumim pt prezentare şi informaţie. Oare se poate ajunge şi cu rulota?
Cu drag! 😊
Și da, din sat drumul e prietenos cu rulota până pe malul mării.
Distracție placută!