Pe ape de un turcoaz ireal – Antipaxos
De când mă știu apa a exercitat o atracție inexplicabilă asupra mea.
Încă de mic mi-a plăcut să mă bălăcesc. Maică-mea mi-a povestit cum, atunci când nu m-a găsit în casă după o ploaie zdravănă, a început să mă caute extrem de îngrijorată. M-a găsit stând în fund în mijlocul celei mai mari bălți dintr-un părculeț aflat la câteva blocuri distanță, turnându-mi cu lopățica apă cu nămol în cap. Eram de-o șchioapă pe atunci așa că legătura mea cu apa e veche.
Desigur că n-am ratat nicio ocazie să merg la noi la Mare sau în Deltă sau în diverse țări cu ape care de care mai spectaculoase în istoria mai recentă (Grecia, Egipt). Acolo m-am îndrăgostit iremediabil de albastrul profund al adâncimilor sărate și de turcoazul prețios al apelor ca de cristal.
Dar cum nu-mi place să lâncezesc toată ziua la plajă și nici nu pot să stau în apă de dimineață și până seara, mi-am propus să împletesc dragostea mai veche pentru turcoaz cu iubirea mai nouă pentru caiac.
Mi-a ieșit nițel în Thailanda dar planetele s-au aliniat cel mai bine chiar săptămâna trecută datorită prietenilor de la AdventureTime .
Așa se face că, atrași de magia turcoazului acvatic, am pornit cu mașina la drum la început de septembrie…
Spre Paxos și Antipaxos
Cosma a stabilit plecarea din București la ora 4.00 în creierii dimineții și nu știu cum am făcut și m-am învârtit de mi-am terminat toate treburile și pregătirile pe la 2.30. N-avea rost să mă mai culc, prin urmare am ajuns de-a dreptul nedormit la îmbarcarea în mașină. Bineînțeles că n-a durat prea mult până mi s-a rupt filmul. Cu o întrerupere minoră la ieșirea din România spre bulgari, am fost lemn până în jur de 11.00. O recuperare spectaculoasă pentru somn dar nu suficientă.
Când am ajuns la granița dintre Bulgaria și Grecia, să nu ne credem ochilor când am văzut o coadă de mașini întinsă pe câțiva kilometri. Cosma, care face această tură cu caiacele de ceva ani, a fost cel mai surprins dintre noi pentru că în niciun alt an n-a dat peste o asemenea înghesuială.
Mai zicând de bine printre dinți, mai resemnându-ne, după aproape două ore am reușit să intram pe domeniul tzatzikiului.
Ca meniul să fie complet, la punctele de plată pentru autostrăzile grecești am dat peste aceeași aglomerație. Pentru câțiva zeci de cenți sau un euro și ceva, la fiecare am pierdut o grămadă de timp, că erau și dese barierele astea.
Ca niciodată până acum la începutul lui septembrie, tot repeta Cosma-n barbă.
Și de unde am fi ajuns în Igoumenitsa în jur de patru-cinci după-amiaza, abia la opt s-a materializat sosirea noastră acolo.
Cum întotdeauna e bine chiar și mai târziu decât niciodată, după o masă foarte bine venită ne-am îndreptat spre locul de cazare:
Da, exact pe această plajă am dormit, pentru prima dată în viață mea sub cerul liber!
Pam-pam!
Mi-a plăcut tare să am bolta plină de stele pe post de acoperiș deasupra capului iar valurile mi-au cântat cel mai suav cântec de leagăn care m-a adormit instantaneu. Peste noapte s-a lăsat într-adevăr ceva răcoare dar sacul meu de dormit i-a ținut piept cu vitejie.
Dimineața la trezire am dat ochi în ochi cu…
.
Nu toată lumea s-a trezit odată…
… iar pentru că marea prea susura dulce, câțiva dintre noi care deja nu mai eram în brațele somnului, ne-am bucurat de farmecele ei răcoroase:
Să faci ochi de dimineață și imediat să te arunci în apa marii… cum sună?
În realitate e chiar mai mișto decât în exercițiul de imaginație!
Și tot dimineață am văzut cum unul (nu dau nume) a trădat mișelește nisipul plajei pentru doi copaci amărâți:
Mda, vrem, nu vrem, avem și d-ăștia printre noi…
Ca să ajungem la destinația noastră mai aveam un pas de făcut pe care. .. l-am executat!
Am luat feribotul de la 10.30 spre Paxos si-n mai puțin de două ore vasul a trecut la manevrele de acostare. Acolo marea ne-a oferit o avanpremieră la culorile ce aveau să urmeze:
După ce am aranjat caiacele la cazarea lor de lângă locul de lansare și pe noi la cazarea noastră, am făcut o vizită aici…
… și-am împușcat doi iepuri dintr-un foc: ne-am pus burțile la cale și am luat primul contact cu apele din jurul Paxos-ului.
Am rămas până la ora închiderii (când e făcută și fotografia și nu mai era nimeni) iar când am ajuns la cazare m-am băgat direct la somn că în ziua următoare tura de caiace era la șapte dimineața.
Orele de peste noapte au trecut de parcă nici n-ar fi fost iar dimineața devreme ne-a găsit în port, ocupați cu pregătirile pentru…
Plecarea spre Antipaxos
Soarele abia mijise ochii, suficient cât să ne încânte cu armonii portocalii:
Ne-am mișcat cât de repede am putut ca să profităm la maximum de liniștea apelor ca de lac cu care ne-a tratat portul din Gaios la lansare:
.
Trebuie să recunosc că mi-a plăcut foarte tare să energizez cu padela apele încă adormite ale portului decorat cu casele primitoare și diversele bărci, veliere și iahturi:
.
După ce-am ieșit din îmbrățișarea liniștită a Gaiosului pe apele deschise, marea și-a mai pierdut din liniște dar nu prea mult. Nu știu cum a făcut dar mi-a îndreptat caiacul într-un loc unde să-mi arate că și stânca poate fi cârlionțată:
Oare ce forțe geologice s-or fi înfruntat pentru un asemenea rezultat spectaculos?
Înainte să luăm în piept cei doi kilometri jumate care despart Paxosul de Antipaxos, am stat nițel pe acest canal care ne-a vrăjit cu apele lui:
Cum s-a întâmplat la fiecare oprire de atunci încolo, Filip n-a rezistat să stea în caiac:
Hmm, oare ce-o fi făcut el acolo, pe marginea stâncii?
Toate la timpul lor, vom vedea mai încolo! 😀
Ca și el, am sărit și eu din caiac dar cu scopuri foto:
.
Iar Cosma a simțit nevoia să schimbe perspectiva:
Da, insula care se vede în depărtare e Antipaxos și n-am lălăit-o prea mult până s-o luăm către ea.
Intre insule marea deja își crescuse cu câteva trepte nivelul de energie, probabil ca să vadă cum dansăm pe valuri. Soarele s-a dovedit și el la fel de curios…
… și amândoi au văzut că ne-am descurcat de minune până am ajuns la…
Antipaxos
Cum orice efort are nevoie și de-o pauză, n-am pregetat să o luam imediat ce-am dat de un loc propice:
Bine, unii (iar nu dau nume) au ținut morțiș să facă notă discordantă si să arate că ei nu se amestecă chiar cu toată lumea:
Filip a făcut ce-a făcut și iar l-am văzut cocoțat:
Iar? Oare ce tot făcea băiatul ăsta tot cățărat pe stânci?!
Cum apa pe acolo era prea sexy, n-am putut să plecăm până n-am încins și-o sesiune de snorkeling:
.
De la umbra malului, mai departe am ridicat ștacheta și-am trecut la…
.
A fost foarte mișto să trecem pe sub aceste elemente de arhitectură naturală.
.
Le-am simțit ca niște portaluri care ne-au permis accesul la intimitatea Antipaxosului și ne-a schimbat statutul de străini.
Unii au trecut cu mai mult entuziasm decât alții:
Cosma, încântat și el de ocazie, a încercat să copieze arcul spectaculos. Și i-a ieșit (mai mult sau mai puțin):
Aceste arcade străvechi de piatră ne-au crescut dorința de a cunoaște insula și mai bine și așa am făcut, bucurându-ne de…
.
Asta-i frumusețea ieșirilor cu caiacul, că poți avea acces în locuri la care bărcile cu motor pot doar să privească de departe.
Iar Antipaxos ne-a oferit mai multe ocazii ca să ne bucurăm de umbra plăcută a peșterilor…
… iar la una chiar am putut s-o traversăm dintr-o parte în cealaltă:
.
Cam mișto așa-i?
De crezi cumva că asta a fost tot, ei bine, te înșeli.
După peșteri am făcut o pauză aici:
Ca și tine probabil, am văzut și eu pe Instagram, pe Facebook sau în alte părți pe net diverse imagini cu ape ce arătau ca din altă lume și cu diverse ambarcațiuni care păreau să leviteze pe ele. Desigur că în mine a apărut dorința ca la un moment dat să ajung și eu în asemenea locuri. Ei bine, AdventureTime mi-a împlinit această dorință cu acest loc fantastic.
Și ce crezi c-a făcut Filip aici?
Exact:
Iar dacă lui îi place să vadă lumea de sus, când e vorba de apă mie-mi place s-o văd de jos așa că am lăsat snorkelingul să pună stăpânire pe mine:
Ai mai văzut un asemenea echipament până acum?
Eu bine, nici eu până în acel moment! 😀
Dar există o explicație.
Cum în tura de 5 zile din Deltă și pe Mare de anul ăsta n-am fost la fel de grijuliu și m-am lăsat pârlit de domnul Soare, n-am mai vrut să repet greșeala.
Varianta asta improvizată de echipament și-a îndeplinit cu brio sarcina, iar dacă te-a făcut să râzi, cu atât mai bine! 😉
Am avut și parteneri la activitatea subacvatică de tras cu ochiul…
.
…și iată ce-am văzut:
.
Iar dacă noi ne-am destrăbălat pe sub apă, alții au făcut-o pe deasupra:
.
Plecarea de acolo mi-a oferit niște imagini spectaculoase:
.
.
Când aproape am închis cercul în jurul insulei, am văzut și alte modalități de explorare:
Tu ce-ai prefera? Varianta activă cu caiacul sau cea pasivă, pe vasele din depărtare, ca sardelele într-o conservă?
Recunosc că pentru mine nu există decât o singură variantă!
Chiar dacă nu eram piloți la o cursă de Formula 1 (cum de fapt nu eram la nicio cursă sau concurs, de altfel), înainte să părăsim această insulă spectaculoasă, am făcut un pittstop aici, la Paralia Vrika:
Cu culoarea incredibilă a apei deja mă obișnuisem dar nisipul din acest loc m-a lăsat cu gura căscată, atât de alb și fin era.
Cum Mădă și cu Cosma au pus primii din gașca noastră piciorul pe minunea de nisip, s-au constituit într-un comitet ad-hoc de primire:
Dar Cosma, în loc să întâmpine cu pâine și sare caiaciștii greu încercați de frumusețile insulei, ce făcea?
Păi spune tu, e frumos așa?
Surprinzător, de data asta Filip nu s-a cocoțat imediat pe cea mai înaltă stâncă. Cred că l-a inspirat culoarea apei sau o fi văzut el cine știe ce gagică pe plajă și-a ținut s-o impresioneze cu abilitățile lui caiaciste:
.
Șmecher Filip!
Dar dacă era vorba de vreo gagică, această manevră n-a dus la nicio combinație cu vreo frumusețe de pe plajă. Cel puțin din câte am văzut eu… 😀
În schimb, cu toții ne-am combinat cu un restaurant de pe plajă, că avem nevoie de o realimentare cu energie.
Iată de ce întâmpinare am avut parte:
.
Lumea si-a comandat diverse mâncăruri gen musaca, scoici, paste și alte alea și doar eu am cerut calamari umpluți.
Toată lumea și-a primit mâncarea în câteva minute, numai calamarii mei s-au lăsat așteptați chiar și după ce comeseni de-ai mei terminaseră tot ce aveau în farfurie.
Și au început miștourile, despre cum mi-am comandat eu calamarii umpluți cu forța, sau cu nerăbdare, sau cu mult sos de așteptare sau cu răbdări prăjite… Cum n-aveam ce face, am tăcut și-am înghițit.
Când după vreo juma de oră au ajuns apoteotic…
… toată lumea de la masă a amuțit, cu ochii-n farfuria mea. A fost momentul meu să-mi iau revanșa și să le întorc miștourile așa cum meritau.
Iar când le-am văzut balele scurgându-li-se pe la colțurile gurii, mi s-a făcut milă de ei și le-am dat și lor, să nu moară de poftă. Loreta care-a ținut fruntea la miștouri, a ținut fruntea și la gustatul din calamarii mei.
După ce ne-am pus toți burțile la cale (cu calamari umpluți sau fără) ne-am mobilizat pentru întoarcere care mi-a oferit alt prilej pentru imagini spectaculoase:
.
Înainte de final
Până să ajung la încheiere, trebuie să lămuresc misterul urcărilor lui Filip pe stânci. Nu că nu te-ai fi prins de la început ce făcea el acolo dar acum o să vezi exact și cum a făcut-o:
.
.
Și cum nu-l puteam lăsa pe Filip să culeagă toată gloria, mai mulți dintre noi ne-am demonstrat curajul…
…inclusiv eu:
Nu e prima săritură din locuri înalte pe care o execut dar de fiecare sunt surprins de diferența de perspectivă care apare atunci când ma uit de jos la cineva care sare și cea pe care o am atunci când ajung chiar eu la locul săriturii. Treaba nu mai e așa de simplă iar distanță de pe stâncă până la apă se mărește considerabil.
Tare ciudat, așa-i? 😀
La final
Această tură cu caiacul în jurul insulei Antipaxos m-a uns la suflet. Țărmurile înalte și stâncoase sculptate cu răbdare de miile de ani care-au trecut peste ea, de neliniștea apelor mării, de nerăbdarea vântului și a ploilor, au făcut-o perfectă pentru explorările din caiac. În pauzele de caiaceală cristalul apei m-a lăsat cu gura căscată în sesiunile de snorkeling.
Mi-a plăcut atât de tare acolo, încât e musai să repet experiența și am vorbit deja cu Cosma în direcția asta. Bine, când spun “acolo” mă refer și la Paxos, care e chiar mai spectaculoasă decât Antipaxos după cum o să vezi în articolul următor.
Dacă ți-a plăcut ce-ai văzut aici (și ce-o să urmeze din Paxos) și te atrage o asemenea experiență, deja poți să te înscrii pentru la anul AICI.
Cu cât te înscrii mai repede, cu atât mai bine. Spun asta pentru că eu de trei ani am tot încercat să merg în tura asta și n-am reușit ba că erau ocupate toate locurile, ba că n-aveam loc la transport.
Dar și-acum când mi-a ieșit, pot să zic cu mâna pe inimă c-a meritat așteptarea.
*
De ți-a plăcut sau te-a inspirat articolul, un like la pagina de Facebook a blogului e foarte binevenit și te va ține la curent cu următoarele articole.
Călătorii fabuloase îți doresc! 🙂
