Snagov Caiac Fest reloaded
Am clipit… și-a trecut un an!
Da, ca o clipită am simțit anul care s-a scurs de la prima ediție a Snagov Caiac Fest până la ediția de anul ăsta.
Dar în această clipită s-a dus vestea despre festival peste mări și țări. Și uite așa, pe lângă colegii de pasiune din Moldova și Bulgaria, au fost la Snagov și reprezentanți ai Franței și ai Statelor Unite.
Iar dacă anul trecut au fost 132 de concurenți înscriși, 2025 a venit cu o creștere spectaculoasă la 194! Da, cu aproape 50% mai mulți participanți înscriși decât anul trecut!
Și-a venit lumea buluc la Artha Park…
.. unde a fost baza de operațiuni a festivalului, concurenții cu familii și prieteni, cu cățel și cu purcel, pe lângă caiace, corturi și tot felul de echipamente de camping.
Vineri
Ultima zi de muncă a săptămânii a fost prima zi de ridicare a kit-urilor de concurs, operațiune de care s-a ocupat cu mare eficiență Camelia Danalache:
Dar ce avem noi aici?
Hopaaa!
Cami a avut în atribuții această sarcină și anul trecut. Nu-mi aduc aminte să fi fost vreun contestatar vehement al datele sfinte din listele ei… dar e adevărat că am stat destul de puțin pe lângă ea și e posibil să-mi fi scăpat.
Adică altă explicație nu văd pentru prezența pe masă a acestui argument destul de ascuțit. Oricum, orice dispută a fost, Camelia a avut ultimul cuvânt, ți-e clar, da?
De unde vedem încă o dată că în viață n-ai nevoie de cine știe ce mușchi dacă știi cum să pui problema. 😀
Știind-o pe Cami în siguranță, m-am dus liniștit să pun țara la cale cu prietenii mei din Brăila, Sulina și Roman. Vali, Florin, Petrică și Doru erau deja bine instalați, alături de amicii din Bulgaria pe care-i știam de la ediția precedentă.
Din vorbă-n vorbă, m-am trezit în brațe cu…
… o farfurie cu saramură de crap, făcută de joint venture-ul Petrică (dealerul de pește sulinez), Vali și Florin (șefii operațiunilor speciale de preparare).
Eu deja mâncasem și m-am ținut tare pe poziții că nu mai mănânc nimic! Până la prima înghițitură a ținut încăpățânarea mea, când mi-am adus aminte că maică-mea spunea că peștele e bun oricând. Păi cum să nu pun eu în practică sfaturile părintești?! Să mă fi vazut apoi cum înfulecam la saramura aia fantastică, de parcă ținusem post negru de 40 de zile… Și n-am fost singurul!
Iar când Doru a plusat cu niște licoare de struguri făcută cu mânuțele lui la Cotnari… atunci am simțit că seara a atins perfecțiunea! 😀
Sâmbătă
M-am trezit de dimineață ca să prind tot ce mișcă. Și-am prins niște artă abstractă în culori puternice:
Abia când l-am văzut pe Florin Petre…
.
… prins în activitatea de împrietenit caiacele cu caiaciștii, mi-am dat seama ce se ascundea sub acele culori.
Am văzut și cum e să faci probă la podium:
Dar probabil că nu i-a venit bine, era ori prea mic, ori prea mare, că nu-mi aduc aminte s-o fi văzut acolo la premiere…
Altfel coada la completat hârtiile și ridicat kiturile de la Cami era mult mai consistentă decât în ziua precedentă:
Când am văzut că a dosit securea, am avut și explicația: așa au îndrăznit să iasă-n față și înscrișii mai slabi de înger! 😀
Că tot sunt o familie, Ioan Danalache, a preluat ștafeta de la soție după înscrieri, și-a instruit la milimetru toți participanții. Cu securea consoartei în cap (nu înfiptă, ci gândindu-se la ea), începutul a fost:
-Ăsta-i un concurs pe viață și pe moarte…
Și deja vedeam cu ochii minții o epică bătălie navală, în care concurenții foloseau padelele pe post de săbii și sticlele de apă pe post de obuze distrugătoare…
Bine, așa aș fi dorit să înceapă și să termine și mai și, că aș fi avut super material pentru poze.
Evident că n-a început așa. Ioan a subliniat că e un concurs între prieteni, a zis tot ce trebuia să spună despre trasee, cu un mare accent pus pe siguranță și purtatul vestelor.
Iar siguranța pe apă începe de pe uscat. Se știe!
Cu un asemena element esențial prezent în lanțul siguranței, auspiciile erau la cele mai înalte cote!
Apoi, libertate la lansare!
Și uite așa am văzut cu gura căscată rezultatul unor experimente genetice snagoviene:
Ooo, Doamne cine-a mai văzut un caiac cu picioare de om?!? (sau picioare de om cu trunchi de caiac?!… hmm, încă mai deliberez)
Piei Satană!
După ce mi-am scuipat în sân, mi-am mai revenit un pic si-am văzut niște chestii mai normale:
Așa au ajuns caiacele pe ponton:
Iar de pe ponton unde crezi că s-au dus?
Exact! 😀
Ai văzut vreodată cum arată 127 de caiace pe apă în același timp? Ei bine, nici eu, având în vedere că anul trecut au fost mai puține. Dar recuperăm împreună anul ăsta:
Așa arată caiacele cu 140 de caiaciști așteptând cu nerăbdare startul care, odată dat, a dus la…
… ciufulirea iremediabilă și stricatul definitiv al feng-shui-ului apelor altfel liniștite ale lacului!
Eu cred că oamenii ăștia n-au auzit îndemnurile la pace și prietenie pe care le-a fluturat Ioan la ședința tehnică, ci mai degrabă gândurile mele războinice…
Și nu numai că le-au auzit, dar le-au și dus până-n pânzele albe, ca altfel nu-mi explic figurile de mai jos:
.
.
Și apropo de fluturat. N-am vreo dovadă despre fluturarea steagului la tura lungă, dar am de la tura scurtă:
Hai să comparăm această imagine cu ce s-a întâmplat anul trecut, când Anca era responsabilă cu această acțiune:
E vreo diferență între cele două?
Ai zice și tu, ca și mine, că avântul revoluționar lipsește într-una din ele?
Eu zic să punem mână de la mână și să-l trimitem pe Ioan ori la cursuri intensive de fâlfâit steagul, ori mai degrabă la altele, de gestionare emoțională a încărcăturii generate de multele probleme de rezolvat pentru punerea în operă a unui asemenea festival. Căci da, nu-i ușor să jonglezi și să potrivești toate elementele necesare pentru așa un eveniment.
Dar să ne întoarcem la oile… pardon, la caiacele noastre.
Că tot ai văzut fețe care au în spate gânduri războinice, nu vreau să rămâi cu impresia că toată lumea a fost la fel. Unii l-au mai auzit și pe Ioan. Drept dovadă:
.
.
Ba chiar am văzut și cum poți să meditezi ca să-ți întărești zen-ul la o asemenea cursă de caiace.
Și mai era și-o altă categorie, a celor care s-au antrenat la multe partide de poker ca să nu se vadă nimic pe fața lor:
Oricum, n-a durat prea mult până ce forțele diferite care vânturau apele lacului cu padela au dus la acest rezultat:
Hai să vedem cine ținea fruntea:
Îți mai aduci aminte ce spuneam pe la început despre folosirea padeleleor pe post de săbii? Cred că ce-i mai sus se califică, fără doar și poate! 😀
Și-acum să discutăm o speță. Florin și Filip au fost tot timpul în față la tura lungă. Dar eu, ca să fac fotografia asta, era musai să fiu înaintea lor, corect? Și eram în față lor împreună cu Ioan Covaliov, că am fost pachet. Asta s-a întâmplat în mai toată tura. Și nu-mi explic cum eu cu Ioan, deși am fost în față tot timpul, n-am primit niciun loc pe podium.
Deși suntem cei mai buni, nimeni nu apreciază…
Ba mai mult, suntem și rude cu Isus. Nu mă crezi?
Lotușii nu cresc decât pe apă. Noi mergem pe apă chiar printre lotuși. Nu știu ce știi tu, dar eu știu doar încă o altă persoană capabilă de o asemenea performanță!
Printre lacrimile de frustrare cauzate de lipsa aprecierii, să mergem mai departe.
Ce-mi place mie cel mai tare la Snagov, e zona cu lotuși de la coada lacului. Toată imensitatea de verde cu frunze mari de la suprafața apei, întreruptă întâmplător de “poteci” printre ele, punctată ici, colo de rozul delicat al florilor, mă umple întotdeauna de încântare.
.
Pentru că-mi place să fiu încântat cât de tare, mi-am propus să stau cât de mult în această zonă.
Culmea știi care e? Că mi-a ieșit!
.
.
Cam frumos p-acolo, așa-i? 🙂
Pe lângă lotușii gigantici sunt și nuferi delicați, care sunt apecie protejată. Căci da, frumusețea lotușilor ascunde faptul că sunt specie invazivă, care acaparează totul dacă sunt lăsați. D-aia și poți vedea pe unele caiace flori de lotus rupte…
… dar nu și de nuferi.
Oricum, așa invazivi cum sunt, lotușii dau extraordinar de bine în fotografii:
.
Când te dai cu caiacul, te dai pe apă. Dar numai când te dai cu caiacul pe lacul Snagov te poți lauda că te-ai dat pe lotuși:
Și e frumos că la coada lacului bucla de întoarcere tot printre lotuși e:
.
Am pomenit mai sus de “poteci” printre lotuși. Și sunt câteva, motiv pentru care a fost nevoie de un reper pe apă, ca să știe concurenții pe unde s-o ia:
Pe velier a stat strategic și colegul meu Moris, care a fotografiat tot ce mișca, inclusiv pe mine în exercițiul funcțiunii.
Iar dacă te întrebi, răspunsul este: da, așa-i! Pentru că mersul pe apă presupune un consum uriaș de energie (nu suntem chiar rude primare cu Isus), la un moment dat ne-am luat o barcă! 🙂
Pe canalul de întoarcere lucrurile au decurs în general bine, până când o extorsiune a unui degajament a mutat brusc canalul într-o parte. Că altfel nu-mi explic cum a ajuns Diana cu soțul ei chiar așa:
Dar totul e bine când se termină cu bine și așa a fost și pentru ei.
Când s-a umplut rezervorul meu de încântare la zona cu lotuși, am luat-o spre finish.
Acolo am pus un topping rezervelor de încântare generate de delicatele flori roz…
… și-am văzut câtă curiozitate generează activitatea asta a noastră:
Ce-or fi gândit ele?
-Ia uite mă, ce rațe și rățoi barosani! Și… UAU! Au și corpul detașabil?!?
Dintre lotuși am făcut “țuști” pe ponton ca să văd mai de aproape primirea concurenților.
.
.
Așa primire, mai rar! 🙂
Dacă până acum ai văzut cum au stat lucrurile la tura lungă, hai să-ți arăt și ce-au văzut colegii mei fotografi la tura scurtă de caiace și SUP-uri:
Ce aglomerație, nene!
Au plecat bucureștenii din București și-au luat și aglomerația cu ei! 😀
Asta că tot spuneam pe la început c-a venit lumea cu cățel și cu purcel… :D. Și încă o dovadă:
… tre’ să recunosc că doar purcelul s-a fofilat din fața obiectivului de fotografiat!
Iar de-ai citit alte articole pe care le-am scris despre diverse caiaceli, știi că sunt caiace cu un loc, cu două locuri și unele au și loc de bagaje.
Ei bine, e cazul să ne revizuim cunoștințele:
De asemenea, trebuie să lărgim și definiția cuvântului “bagaj” din motivul de mai jos:
Tu te-ai da așa?
După cum vezi, totul bine și frumos atât la tura lungă, cât și la cea scurtă… dar să trecem la lucrurile importante, zic:
.
Mi-a cam plouat în gură cât am făcut pozele astea dar a trebuit să rabd până a fost gata. Când s-a-ntâmplat asta…
Buluc dom’le, ce să mai încolo, ‘ncoace! Tăcerea care s-a lăsat după ce toată lumea avea farfuria-n mână, precum și mormăiturile încântate dar și aprecierile deschise, sunt dovada irefutabilă a maiestriei culinare de care am avut parte.
Mulțumesc chef George, aka Jix !
Cu rezervele de energie refăcute atât de spectaculos, atenția putea fi îndreptată spre altceva.
Activități și ateliere
Și-am avut de unde să alegem!
Aici e Ioana Danalache, care a împărtășit doritorilor din măiestria lucrului cu mărgele și margeluțe care pot fi convinse să ia diverse forme de brățări și coliere.
Aici a fost cursul de prim ajutor, ținut de personal medical specializat.
Victor de la Black Sea Paddlers a venit și anul ăsta cu o prezentare, urmată de povestirea aventurii de 2600 de kilometri în caiac a domnului Marin Chirazi.
.
În fotografiile de mai sus îi poți vedea pe fantasticii cercetași, la prima lor participare la Snagov Caiac Fest. Cei mai energetici și extrasimpatici! Tot timpul faceau câte ceva, vreo activitate, vreun joc sau vreun atelier. Și m-am gândit nițel la cât mi-ar fi plăcut și mie în copilărie să fac ce făceau ei acolo.
Mi-au plăcut și mai tare când am văzut c-au dat-o primii pe focul de tabără.
Dar, fiind cercetași, au învățat de la domnii pompieri și cum e treaba cu stinsul. Și eu pe lângă ei! 😀
Și ce să văd? La câteva zile după terminarea festului, de la Dana Avram am aflat c-am avut și eu o contribuție la prezența lor acolo…
… lucru care m-a umplut de încântare!
La un moment dat cercetașii s-au retras în plină glorie, și-am preluat noi ștafeta, ăștia mai mari.
Și uite așa se face că ne-am întins până târziu în noapte cu mimă, bancuri și râsete.
Duminică
Duminica Snagov Caiac Fest n-avea cum să înceapă fără concursul de eskimo roll:
Spectaculoasă această activitate mai ales când te gândești că în general lumea dorește să NU se răstoarne cu caiacul. Sau cu orice altă amabarcațiune, că tot veni vorba.
Așa că atunci când îi vezi pe unii că o fac intenționat, e spectacol!
.
.
Și toată lumea privea cu gurile mai mult sau mai puțin căscate:
După proba de eskimo a urmat momentul de vârf al zilei: premierea!
O să dau doar cateva podiumuri, restul le poți vedea AICI, împreună cu CLASAMENTUL final:
Ce m-a bucurat tare anul ăsta a fost participarea a 28 de copii la concursuri, dintre care o fată s-a băgat chiar la tura lungă.
Hai că viitorul sună bine! 🙂
A fost și consacrata tombolă pentru participanți, cu premii care mai de care, de la echipament sportiv până la vouchere de inchiriat mașini.
Premiul cel mare?
O padela de carbon Jantex!
Câștigătorul?
Extra fericit, că exact padela aia îi lipsea din colecția de peste zece… 😀
La final
Un asemenea eveniment nu e deloc simplu de organizat, căci sunt multe rotițe în mișcare și trebuie sincronizate multe chestii. Așa că Ioan & Camelia Danalache și Mihai Heroiu, n-aveau cum să gestioneze singuri toate aspectele. 24 de voluntari, inclusiv copii, le-au fost alături, de pe partea de organizare, de la supraveghere, până la gătit și foto.
Printre ei și Ioan Covaliov, care m-a plimbat cu barca (atunci când nu mergeam pe apă 😉 ) pe unde au vrut mușchii mei, în căutarea celor mai bune locuri de fotografiere:
Ba mai mult decât atât, m-a tras și-n poze în timp ce căutam perfecțiunea fotografică:
Mulțumesc Ioan!
Sponsorii au fost și ei extraordinar de importanți în economia evenimentului:
Fără ei, n-ar fi fost la fel, fără doar și poate!
Și festivalul de anul ăsta a marcat o altă premieră pentru mine: prezența cănilor artED personalizate special pentru eveniment!
.
Spre marea mea satisfacție au fost foarte apreciate!
Dacă ai parcurs textul până aici, realizezi că la ediția din 2026 a festivalului n-ai cum să lipsești, da? 😀
Abia aștept să ne vedem la anul, și pe apă și pe uscat!
*
De ți-a plăcut sau te-a inspirat articolul, un like la pagina de Facebook a blogului e foarte binevenit și te va ține la curent cu următoarele articole.
Ne putem “vedea” și pe grupul “Vacanțe cu aventură“, la fel ca și pe Instagram sau YouTube.
Călătorii fabuloase îți doresc! 🙂
